Intuiție

Există o cale de a te cunoaște pe tine însuți și de a cunoaște drumul. Există o voce in noi, ce o percepem prin senzații și simboluri- atât de apropiate de sufletul nostru, că ne oferă bucuria de a simți că aparținem de noi.

Poate suna straniu- dar nu aparținem de noi mereu? Adică, poate ați răspunde, tot ce facem, tot ce ne dorim, tot ce învățăm, totul pentru care muncim, este ca să ne definim și îmbogățim pe noi. Încercăm din greu să ne ridicăm cât mai sus în societate, să avem venituri care ne permit o casă mare, comfort, lucruri frumoase, vacanțe cât mai plăcute și interesante…. Încercăm din greu să fim văzuți cât mai bine, să fim admirați cât mai mult, să dăm check-in-uri peste tot….

Dar nu cumva ne pierdem pe noi în această cursă? Nu cumva ajungem să ne stresăm, să judecăm mai mult, să ne enervăm mai repede, să fim geloși și să ne simțim uneori frustrati pe propriile vieți?

Nu cumva ajungem până la urmă să ne umplem viețile de zgomot care să înghită reproșurile față de noi ce nu încetează?

Există reproșuri în noi pentru că această alergătură de a te defini prin agoniseala ta nu se termină niciodată. In acest ciclu samsaric, odată ce ajungi la un scop, el nu pare că a împlinit dorul după care plecasei și continui să vrei mai multe, să te dorești mai sus.

Dacă este așa, poate ai ajuns să crezi mai mult în idealurile societății decât în pacea ta. Poate ți s-a părut că fericirea nu merită asociată lucrurilor simple, și nu ți-ai permis să simți bucurie până nu atingeai un obiectiv. Poate ai despicat mereu firul în patru, avid după cunoașterea sublimă, crezând că ea se ascunde în spatele a mii de cărți, și niciodată în simplitate.

Nu-ți face griji. Este o voce în tine, care, chiar și daca acum este un ecou slab de departe, ce îl ignori pentru ca nu mai crezi de mult în el, așteaptă să îți releve magia din tine o data ce îi dai putere. Se numește intuiție.

Ea te va face să simți din nou că aparții de tine. Te va învăța universul tău, felul în care tu funcționezi, și va fi minunat. Poate chiar îți va debloca fluxul artistic. Sau te va face să descoperi artă în tine.

Dar ca să-l auzi, trebuie să îți golești mintea. Ia o pauza de la alergătură- fără să ți-o programezi pe ceas și să te uiți la cât e ora la fiecare câteva minute. Eliberează-te de griji si probleme de rezolvat. Doar bucură-te că exiști. Și ascultă-te. Cere-ți iertare față de tine, dacă e nevoie. Plângi pentru durerile tale, dacă e nevoie. Stai în tăcere. Sau fă ceva ce ți-a plăcut mereu. Și lasă-ți sufletul să se regenereze.

Vocea, cu timpul, se va simți din nou puternic. Și dacă o vei asculta, te vei bucura din ce în ce mai mult de sentimentele și imaginile cu care vine. Pentru că, centrat în tine, vei descoperi așa de multe despre miracole, și lumea nu va mai fi decât terenul tău de joacă.

Reclame

New man’s mind

He has two faces. One he weares for the world, the other he keeps to remake it from figments when everyone else is asleep. He spits this face with all kinds of sour, rabid coloured sensations, and he goes mad talking to it without getting an answer.

The face looks back at him with swollen eyes, and the lack of reaction makes the wheels in his head spin in emptiness, so he begins to torment searching for noise to fill the nonsens.

The new man carries on his shoulders the battle between Chronos and present. He searches for the geometry of eternity in the crenels of the icicles. He has around the waist a sword with which he separates the sky from the earth. The mute face which looks wothim him wants to teach him not to struggle consumed by his own mind. He wants to show him how to always be a new, clean conscience. The face that arranges the archive of the conscience is the ace on the sleeve of the new man. But this creature, a prisoner inside his bones, is antitethic to him. The face without a voice is white, because, for it, colours are only at the stage of ideas. The nowadays man is black, beacause all the shades of ideas manifest themselves through him, wildly, freely.

In this stage, in which the human being reached through evolution, he sees that he is a prisoner in the universe, and, defensive, he amplifies pleasures, he accepts only one perspective. He ignores the idea of escaping, he conciliates with his fate.

He consumes killing in order to live another moment of the time that consumes him. Man is divided by his hunger for life. He wonders how he defies the nothingness and enters from a plot in another, he doesn’t know he can’t loose because he dreams. There is an infinite number of ways in which the molecules in his DNA can be combined with the external world, so he will always live in a spider web, if the ideal hadn’t existed, then there wouldn’t have been anything to push him to imperfection. He wandered through the streets of dusted cement searching for pits in which to sink his brain. He exchanged his noisy maggots on muse sensations. Knowledge was his nurse and his midwife.

He lives in a technologized world, the purity of information is lost in the chaos of the unbridled pairing of terms. The cultural fusion, served between beings-closed universe, subjetive and untainted beings to the surrounding reality, desperate to fusion with others in one single definition, desperate to share feelings as authentical as they can be, but having at disposal as way of expressing only words with variable meanings. The blending of genes was the first sharing of real information, his negative aspect being the distortion of genes. To resist it, people have moved all the information that remained unlost on screens from which the waves of descendants to learn, choose freely in what to believe and what not to, so that they resist mentally sane through this journey that lost its meaning, in which a mirror was broken in thousands of cracks. The new man becomes amorphous binge using the technology he created, but an inner fire wills to push him to get rid of the obsession, he hunts a purpose.

Are doua chipuri. Cu unul se prezinta lumii, pe celalalt il remodeleaza din plasmuiri atunci cand restul dorm. Il stropeste cu tot felul de senzatii acide, colorate turbat, si inebuneste vorbindu-i fara sa primeasca raspuns.

Chipul il priveste inapoi cu ochi supti, si lipsa de reactie ii determina rotitele din cap sa se miste in gol, asa incepe sa se framante cautand zgomot sa umple nonsensul.

Noul om duce batalia dintre Cronos si prezent pe umerii sai. Cauta geometria eternitatii in crenelurile turturilor de gheata. Are incinsa in talie o sabie cu care desparte cerul de pamant. Chipul mut ce il priveste in interior vrea sa il invete sa nu se zbata consumat de propria minte. Vrea sa ii arate cum sa fie mereu o constiinta noua, curata. Chipul ce ii pune in ordine arhiiva constiintei este asul din maneca noului om. Doar ca aceasta creatura captiva in oasele sale ii este antitetica. Chipul fara glas e alb, deoarece culorile ii sunt numai la stadiul de idei. Omul zilei de azi e negru, caci toate nuantele ideilor se manifesta prin el, libere, salbatice.

In acest stadiu pe care fiinta umana l-a atins in evolutie, ea vede ca este captiva in univers si, defensiv, amplifica placerile, accepta doar o perspectiva. Ignora ideea de evadare, se impaca cu soarta. Consuma omorand ca sa traiasca inca o clipa din timpul ce il consuma. Pe om foamea de viata il dezbina. Se mira cum sfideaza de fiecare data neantul si intra dintr-un fir narativ in altul, nu stie ca nu poate pierde pentru ca viseaza.

Exista un numar infinit de moduri in care moleculele ADN-ului sau pot fi combinate cu lumea exterioara, asa va trai mereu intr-o panza de paianjen, daca nu ar fi existat idealul, nu ar fi existat ce sa il impinga spre imperfectiune.

Nu stie cine e, de unde vine si de cat timp este pe-aici. A batut strazile de ciment prafuit cautand vagauni in care sa isi afunde creierul. Si-a dat la schimb gargaunii galagiosi pe senzatii muza. Cunoasterea i-a fost doica si moasa. Traieste intr-o lume tehnologizata, puritatea informatiei se pierde in haosul imperecherii neinfranate de termeni. Contopirea culturala, servita intre fiinte-univers inchis, subiective si neintinate de ceea ce le inconjoara, disperate de a se contopi intr-o singura definitie, de a impartasi trairi cat mai autentic, avand insa la dispozitie ca mod de exprimare doar cuvinte cu semnificatii variabile. Ca sa faca fata, oamenii au mutat toata informatia ce a ramas nepierduta pe ecrane, de unde valurile de urmasi sa invete, sa aleaga de buna voie in ce sa creada si ce nu ca sa reziste in deplinatatea facultatilor mentale prin calatoria asta ce si-a pierdut sensul, in care o oglinda a fost sparta in mii de cioburi. Noul om devine amorf contopindu-se cu tehnologia ce a creat-o, dar un foc launtric vrea sa il impinga sa scape de obsesie, el vaneaza un scop.

New man’s mind (part 2)

English: This is a work of imagination, not facts.

„The chaos is only about to begin. You have to find strength to defeat it.”

Eager for information, the nowaday’s man selects, however, only what he likes, accords that resonate with good states of being, hoping that if he doesn’t lose himself in the sea of antithetical definitions from outside, he will survive more forward. He doesn’t know where does this race, cutting through his world becoming a desert, wears him. He speeds up towards the horizon, towards that mirage promising to temper his thirst. In what will the world perish? Will it be fire or water? Fire, because fire is the one burning now freely, out of control. The feeling of mysticism was lost because we had the tentation to bite from the apple of knowledge, and we saw then how naked we are, looking for the first time outside us.

This is the greatest secret that enslaves the voice of manking. Everything is being lost, slowly, slowly, apocalyptic times, now everyone has conditions to physically survive, but the mind is sacrificed on the shrine of misleading information, people lie to themselves more then they believe one in another, the man has to take care of his soul, so that he may not be pushed in the void laying before him.

And, slowly, the hidden face that looks inside man takes charge. The human feels divided, promissing to himself baths in the sea of illusions that consumes his power. The face facing the world, this mask, betrayes him, fighting for supremacy over the main conscience. This destiny is distopy. People have jacks implanted in them, through which they connect to sensations. The world searches for illness, only the ones with a too insane mind to align with the pattern get the chance to become immortal.

And the ones standing in the crowd, waiting for another wheel spinning, won’t undestand a thing from beyond. They will only speculate endlessly.

Romana: Aceasta este o viziune imaginara, tratati-o ca atare.

„Haosul abia incepe. Tu trebuie sa gasesti putere sa razbesti prin el.”

Avid de informatie, omul din zilele noastre totusi selecteaza doar ce-i place, acorduri ce rezoneaza in stari bune, sperand ca daca nu se va pierde in marea de definitii antitetice de afara va razbi in continuare. Nu stie unde il poarta cursa aceasta taind prin lumea-i ce se transforma in desert. Accelereaza carte acea Fata Morgana, promitandu-i sa-i potoleasca setea, din zare. In ce va pieri lumea? In foc sau in apa? In foc, ca focul e cel care arde acum liber, fara control. Sentimentul de misticism s-a pierdut pentru ca am avut tentatia sa muscam din pomul cunoasterii si am vazut cat de goi suntem, privind pentru prima data in exterior.

Acesta e cel mai mare secret care subjuga glasul omenirii. Se pierde tot, incet, incet, vremuri apocaliptice, acum toata lumea are conditii sa suprvaietuiasca fizic, dar mintea este sacrificata pe altarul informatiei, oamenii se mint mai mult decat se incred unul in altul, omul trebuie sa aiba grija de sufletul lui, poate nu va fi impins in haul ce i se intinde in fata.

Si, incet, chipul ascuns ce il priveste inauntru preia controlul. Omul se simte dezbinat, promitandu-si bai in marea de iluzii ce ii consuma puterea. Chipul privind lumea, masca aceasta il tradeaza, luptandu-se si ea sa aiba suprematia constiintei centrale. Acest destin e distopie. Oamenii isi implanteaza mufe prin care sa se conecteze la senzatii. Lumea cauta boala, doar cei cu mintea prea infectata ca sa se alinieze in tipar au sansa sa devina nemuritori.

Si cei ce raman in multime, asteptand inca o invartire de roata, nu vor pricepe nimic despre lumea de dincolo. Vor specula la nesfarsit.

Imagerie

Visează o nimfă cu păr ca pana corbului si piele de porțelan, plutind peste cascadă, rochia ei albă se împletește cu apa învolburată, răcoroasă. E un vis al purității, o vizune ce se simte ușor, pentru că spiritul ei nu mai e încorsetat de pereții craniului, plutește prin tot spațiul ce o încojoară, liber si vast ca orizontul. Pe sub pleoapele închise, vede universuri mult mai largi prinzând viață, universuri ce există numai în ea, dar sunt nelimitate, pline de posibilități infinite, se simte liberă in oglinda ei imaginară. Și, când ochii îi privesc în ea, prin întunericul care naște visele ei cele mai intangibile, se simte cum mintea ei încetinește, cuprinzând-o în valuri de căldură, pieptul îi e mai liniștit, căutându-și un ritm lent al respirației, parcă corpul începe să plutească, să se piardă de tot în celelalte lumi, pe care le poate atinge doar privind în ea, afundându-se din privire în tăcerea si negura ei, iar apoi conștiința va urma cuminte percepția. Parcă n-ar mai ieși vreodată din bezna tandră în care nimfa, plutind desăvârșită deasupra apelor, îi arată cât de bine se simte să-ți iubești singurătatea.

Uneori îmi pare că acțiunea de a percepe naște emoții mai lungi decât ar putea vreodată simțurile.

Timp

Mașina tăia de mult prin noaptea eternă, pasagerul ei era Timpul. Timpul contempla cum farurile luminau drumul, singuratic si tăcut, străjuit doar de neoane fosforescente. Și stele clipocind încet pe cerul adânc.

Atât există de fapt. Acest Timp, i se mai zice și Prezent, cu sufletul cântând, dilatându-și emoțiile indefinibile dincolo de trup, proiectându-le în nimicul profund al nopții, simțind visele intens, numindu-le trecut si viitor.

De fapt, mai există ceva, dincolo de Timp. O bătrână grizonată umplând foi albe ca să povesteasca despre Timp călătorind prin noapte. Foile acelea albe ce îi sunt și binecuvântare și blestem, cuvântul etern însuflețit de gând, ce a făcut Timpul captiv într-o călătorie fără început sau sfârșit.

Top 5 parfumuri puternice

Sunt indragostita de arome, pur si simplu mi-as umple camera de lucruri cat mai frumos parfumate, nu conteaza daca vorbim de lumanari, geluri de dus si creme, sau efectiv sticlute de parfum. Si ma gandeam de ceva vreme sa imparatasesc aceasta bucurie a mea cu voi. Asa ca am creat un top al parfumurilor mele preferate, in majoritatea lor destul de puternice si persistente.

1. Black Orchid de la Tom Ford

Toata lumea a auzit de el, si toata lumea vorbeste despre el. Eu l-am descoperit intr-o vara, la o prietena. M-am indragostit imediat de el, si l-am purtat ani de zile, in decursul carora am ajuns sa nu il mai simt oricat de mult m-as fi dat cu el, si apoi sa nu ii mai suport mirosul o perioada, datorita obisnuintei. A devenit, fara sa vreau, parfumul meu signature. Toata lumea din jurul meu ma asocia cu mirosul lui.

E un parfum cu note orientale ( ambra, santal), exotice (ambra, santal), puternic si cu nuante destul de barbatesti (este considerat unisex). Dureaza pana la 12 ore pe piele. Motivul pentru care l-ai putea iubi este combinatia de miros lemnos, condimentat, cu notele de piele, ce il fac un parfum senzual, ispititor, intunecat.

P.S. : Da, multa lume zice: de ce ai purta un parfum de doamna de 30 de ani? Esti un copil, ar trebui sa iti arati prospetimea. Dar, pana la urma, nu conteaza varsta, conteaza stilul. 😉 Mereu am avut in machiaj si vestimentatie tendinte, as zice eu, mai rock, mai edgy, si sunt destule doamne peste 30 de ani care poarta mai mult roz si imprimeuri cu flori decat mine. Practic, BO este un parfum ce denota tupeu, putere, si daca tu consideri ca se potriveste personalitatii tale, poarta-l, indiferent de varsta. Daca, in schimb, crezi ca e prea evident, prea indraznet pentru tine, daca te exprimi mai bine prin arome mai delicate, este, din nou alegerea ta sa optezi pentru alt parfum.

2. Olympea de la Paco Rabanne

L-am achizitionat de curand, dorindu-mi un parfum destul de puternic, pe stilul meu, dar mai feminin un pic, care sa se potriveasca cu sezonul de vara. Mie imi merge. Ma face sa ma visez deja cum s-ar contopi aroma lui, invaluindu-ma, cu mirosul de nisip si mare, intr-o seara racoroasa.

Si acesta este un parfum lemnos, oriental, dar si vanilat. Se dechide cu o combinatie interesanta, delicioasa de note dulcegi-sarate, iar in timp pe piele ramane un miros de floare de portocal punctat de vanilie. Are o intensitate mai degraba medie.

3.Laylati de Sospiro

Este un parfum moderat, dar persistent, de asemenea unisex, dar nu la fel de indraznet ca Black Orchid. Pare barbatesc datorita notelor lemnoase de paciuli, cedru si mosc. Are note de vanilie si tutun, dar vanilia nu prea se simte. Compozitional, mi se pare un parfum cuminte, bine proportionat.

4. Citizen Qween de Juliette Has a Gun

Un parfum ce se remarca prin notele pudrate, de iris si de piele. Este persistent, tine pana la 8 ore. Spre final se simte o nota de bergamota. Aldehidele din compozitie se simt destul de putin. Are si acesta, cel putin la inceput, note intepatoare si masculine. Este un parfum dur si romantic in acelas timp.

5. Midnight Poison de la Dior

Iubesc parfumul acesta dintr-un motiv profund sentimental, este aroma pe care am simtit-o toata copilaria in imbratisarile mamei. Imi pare fermecat si misterios, in combinatia lui superba de trandafir, paciuli si ambra. Nu este neaparat tipul meu de parfum, este parfumul cu care insa asociez femeile rafinate si tandre, eleganta.

Cam acestea ar fi. Nu uitati sa imi spuneti care sunt preferatele voastre!

Suflet plin

Bucuria de a trăi parcă se naște mai ușor în dimineți de vară răcorite de vânturi de ploaie. Cred că și copacul ce-mi atinge balconul se bucură, frunzele cărnoase mângâiate de briza răcoroasă. Parcă nici întrebări nu mai ai să-ți pui în revărsarea asta cotidiană de simplitate, în care răsăritul e anunțat de tril de păsări. Cerul, înălbindu-se încet, împrăștie, brodând dantele parcă, lumini și umbre pe faianța din bucătăria mea. Razele de soare se joacă, pline de viață, sclipind și pe cărămizile blocului de lângă, împodobindu-i cu tente aurii corpul altfel tern. Pe aici oamenii forfotă, parcă mai zâmbitori, parcă ochii sclipindu-le mai tenace, respirând cu poftă vara ce le înfoiază părul. Era de mult așteptat să vină și zile mai ușoare pentru plinătatea sufletului, marcat de o iarnă grea și îndelungată, ce tot revenea sfidând legile naturii, și sădind profeții sumbre în inimile nestatornice, vânătoare de nesiguranță, ale oamenilor.

Eu am decis să caut liniștea de prea puțin timp, sau poate ea mă căuta pe mine, dar nu mă găsea in atâția nori în care mă ascundeam. Și, de altfel, mereu e calm după furtună, cum mereu va urma o furtună după calm.

Stare #2

Știi că luminița de la capătul tunelului este un tren tăind în viteză noaptea cu farurile lui.

Dar la nici unul dintre noi nu ne e frică de moarte.

Citește în ochii mei că și eu, ca și tine, am murit de mii de ori într-o singura viață.

Nu văd nimic.

Decât faptul că, tu și eu, suntem zei jucându-se cu propriile destine, reformulând viitorul pe aceleași vechi tipare de trecut.

Stare

Vrei sa fii baiat rau si, numai pentru ca vrei, iti iese.

Eu mint ca sunt fata buna. Sau sunt. Dar numai pana sa ajungi la adancime. Acolo am vanat de mult noaptea in lumini de neoane orbitoare.

Acolo amandoi suntem la fel: carne sclavagita in propriile senzatii.

Am lasat vorbe negre in spatele meu si doi baieti care ar fi vrut sa ii mantui de ura. Cine sunt eu sa fac asta, cand dansez pana si cu propria moarte, vanand zi de zi emotii cat mai aproape de marginea vidului?

De aceea am lasat in urma doi baieti pe care am vrut sa ii salvez doar pentru ca stiu ca un pic de tot le-am luat din suflet.

Mi-am promis sa ard foile ce ma indeamna sa dansez salbatic prin marimi de a fi, o sa pun o poarta intre mine si tot ce a fost pana acum si o sa o ferec cu un lacat de plumb.

Si n-o sa ma mai gandesc o clipa.

Lumea cealalta nu e pentru mine de atins, nu pot decat sa cred in ea si sa ma joc cu destinul meu in numele ei. Dar mintea mea bolnava tese istorii stranii de fiecare data cand disec prea mult infinitul.

Roșu în noapte

Îmi ziceai că roșu e culoarea ta preferată, și acum asociez roșul cu gesturile tale grăbite, pierce-uri și Bon Jovi. Îmi săreau in ochi detalii mici, care până la urmă mi s-au întipărit în minte. Cutele ce ți se făceau în frunte când râdeai. Cum te jucai cu pierce-ul când erai nervos. Cum mă priveai lăsând să erupă din ochii tăi negura de care erai plin. Și de fiecare dată când privirea îți strălucea de noapte, mă gândeam să îmi fac drumuri sub pielea ta. Pentru că nu voiam să te părăsesc vreodată, să te îneci singur în apele negre, dar tu credeai că eram acolo să poposesc și că m-aș fi speriat înainte să pot să te iubesc pentru tot ce s-a transformat în tine în umbră. Eu cred că pâcla ta de întuneric e plină de stele stinse, fiecare dintre ele ascunzătoare a câte unui vis pierdut. Și că ochii tăi sunt un ocean de idei încă nebănuite, care pot face lucruri magice. Și îmi doream să îți vindec durerile, ca să iradiezi în noaptea din tine, până ce, într-o zi, mă vei privi, și va erupe lumina de care vei fi plin.