In mine este o furie care ma face sa ma intreb daca nu cumva am renascut si traiesc pentru ura. Chiar si asa, totul ar fi bine daca n-ar fi trecutul. Este ca un gol negru care uneori ma inghite si nu pot sa il deslusesc. Cine am fost, ce mi s-aintamplat cu adevarat. Nu stiu si astea sunt lucrurile care ma innebunesc.

Sunt vesela pe dinafara dar in interior simt iar ca ma prabusesc. Plang cand sunt singura. Ma gandesc iar la moarte ca la o solutie. N-am mai fost de mult cu adevarat impacata, dar acum imi lipseste pana si comfortul pe care abia il castigasem.

Si pana la urma ce e asa gresit la a-ti dori sa mori. Cand sunt eu cu durerea mea imi dau seama ca nu ma sperie. Mai mult ma sperie viata. Ce o sa mai fac din circul asta in care traiesc si cat o sa-l mai las sa ma mutileze? Chiar trebuie a fiu doar ca sa ma razbun sau pot sa traiesc si doncolo de asta?

O voce din cap imi spune sa le iert motivele.

Si nu mi-e dor. Mi-e doar sila. Priveam cu nostalgie cu cat ma afundam mai mult momentele in care eram mai puternica. Dar acum mi-e doar sila, pentru ca am fost mai slaba de atat si nu vreau sa ma intorc acolo. Vreau sa reusesc, doar ca pana acum m-am luptat cu morile de vant in loc sa ma lupt cu mine. Am facut tot ce-am putut ca sa obtin totul, fara sa ma obtin pe mine.

O sa gasesc o cale. O sa-mi gasesc o lume in lumea asta mare care sa mi se potriveasca.

Si ce pot sa zic mai mult? Vreau vant, vreau apa, dar nu sange, nu sfarsit.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s