Particule elementare – Michel Houllenbecq

Atomised 2

Intr-o anume zi, tot incercand sa imi omor timpul gol pe internet, am dat peste filmul “Atomised”, scris dupa cartea lui Michel Houllebecq. Actiunea se invarte in jurul a doi frati: Michel si Bruno. Prima scena, in care Michel isi arunca papagalul mort la gunoi de parca acesta ar fi o piesa de decor, m-a facut sa prevad filmul ca fiind o descriere a crizei de sens din societatea noastra, ce mai opreste caderea  in tristete si deziluzie doar prin sentimente de plastic si modele de fericire contrafacute. Pana la sfarsit, mi-a placut  datorita scenelor destul de greu  de acceptat de oricine, ce portretizau in cei doi frati sentimente extremiste fata de viata, patologie, si puterea acestuia de a-si afirma viziunea existentialista  cu atata forta. Si cum unui film bun ii corespunde o carte in care cuvintele reusesc sa acapareze atmosfera cu mult mai mult, n-a trecut o saptamana pana sa incep sa citesc “Particule Elementare”.

Si, cu adevarat, caracterul  romanului m-a izbit si mai mult. Doi frati, nascuti din tati diferiti si o mama ce se incadra destul de bine in noul curent al lumii din ce in ce mai libertin, mai materialist, mai atras de  tinerete, ce isi pierduse codul moral si devenise crud, intolerabil si selectiv. Amandoi, abandonati prin bunici, dezvolta moduri de gandire diferite, degenerate din modul in care s-au raportat la propria copilarie amputata. Bruno traieste experienta de a-si vedea ambii parinti murind, ca apoi sa fie trimis intr-o scoala cu internat unde este batjocorit de ceilalti copii. Mai tarziu, datoritra complexelor din copilarie, intalneste obstacole in gasirea unor partenere, si devine obsedat sexual. La polul opus, Michel este dezintereasat de sex, de relatiile interumane, de viata in general, pe primele doua traindu-le ca necesitati ale ultimei. Isi doreste totusi sa demonstreze existenta fundamentala, naturala a iubirii in omenire, si, de asemenea, sa aiba capacitatea sa o simta.

Discursurile celor doi sunt interesante prin felul in care, atat de diferiti in gandire,reusesc sa se completeze reciproc. Bruno este vulgar si vede totul in negru, emite prin cuvintele lui toata furia si frustrarea retraite de-a lungul vietii, dar si acea inteligenta a unui om atras de literatura. Michel este un cercetator inchis in sine, raportat mereu la diverse studii, sperand ca dincolo de vidul propriei viziuni despre lume sa se poata demonstra ca exista ceva ce da sens si face ordine in existenta.

Dincolo de toate acestea, povestea judeca materialismul pe toate planurile sale, de la vocea narativa la destinul personajelor, insa in acelas timp il priveste ca pe o perioada te tranzitie necesara. Speranta apare in forma ei cea mai volatila ca un fir de ata de care atarna toata umanitatea.

O carte buna, insa n-o pot recomanda tuturor, contine genul ala de stare negativa de la un capat la altul care nu este suportat de oricine