La multi ani, zana

Tu te-ai sacrificat ca eu sa fiu cineva. Ti-ai lasat toata tineretea de-o parte ca sa ma cresti, sa fii sigura ca voi avea o viata mai buna si mai fericita ca tine.

Tu singura ai facut tot. Ai incercat sa lupti numai tu cat doi oameni la un loc, vazand in mine tot ce-i mai bun, numai sa am tot ce-mi doresc. Tu ti-ai ascuns supararile si tristetile, si m-ai privit de fiecare data cu cel mai luminos si iubitor zambet, de parca eram tot ce aveai frumos pe lume.


Tu ai cazut si te-ai ridicat doar pentru a imparti iubire si grija. Ai stiut ca ai o datorie, una foarte grea, de a cosntrui de la 0 tot ce are nevoie copilul tau.

Si eu te iubesc enorm, mama, si sufar cand iti gresesc. Simteam de mica cat de mult ma iubesti, iti amintesit ca tu ma pupai mereu, si eu iti ziceam: „Mami, ma pupi prea des. Nu pot sa iti returnez toti pupicii, oricat incerc.”  Tii minte ca si mie mi se lumina fata de bucurie cand ma intrerupreai de la joaca ca sa ma mai dragalesti un pic? Mai tii cum ma tineai in brate toata noaptea?


Sau cum ma duceai la gradinita, mereu imbracata in rochite de printesa, albe, albastre, cu voal, cu sclipici, de chiar m-am suparat cand m-ai imbracat tocmai in ziua de poze in tricou si blugi. Cum iti placea sa imi lasi parul lung, lung, pana la genunchi, si cum te-am pus sa ma duci sa ma tunda bob in clasa a patra. Cum te tot bateam la cap ca vreau sa ma vopsesc blonda ca Barbie si tu imi luai suvite colorate cu clips doar poate-poate scapi de gura mea, si tot degeaba. Cum imi faceai costumasele pentru serbari, si te laudai la toata lumea cat de bine invat eu poezii. asta dupa ce tot tu te chinuiai cu mine sa le invat. Mai stii poezia cu numerele, versul „patru e-un scaun cu spataru-n jos?”  Eu nu stiam ce-i aia spatar si tot ziceam ospatar, iar tu imi aratai la scaun, il si introceai invers sa vad cum seamana cu un patru, dar eu tot ospatar am zis la serbare. Cum am sarit un an de gradinita pentru ca vroiam sa fiu mai repede la scoala. Cand iti dadeam sa-mi citesti jurnalele si radeai de mine ca scriam numai cum ma bateam cu toti baietii din clasa.

Timpul a trecut si, ca orice adolescent, incepusem sa ma departez de tine. Nu-ti mai spuneam tot, nu-ti mai dadeam sa citesti ce scriu, nu mai aveam incredere absoluta numai in tine, nu mai eram in universul ala mic in care puteai sa ma protejezi de tot, am inceput sa-mi pun intrebari, sa te indepartez, sa imi para rau ca nu am avut parte si de un tata, cu toate ca nu a fost vina ta ca am inceput sa gandesc toate astea, tu facusei tot ce iti statea in puteri. Te-am indepartat. si tie ti-a fost greu sa intelegi, pentru ca tu fusesei tot universul meu si eu eram tot universul tau.


Eram prea mica ca sa vad si durerea ta, sa te inteleg. Nu stiam cat de buna esti tu cu mine si cum imi faceai chiar toate poftele ca sa fiu fericita, nu pana  nu m-am mutat singura si am vazut  cat de greu imi e sa fac tot ce ai fi facut tu in locul meu inainte. Nu vedeam cat de greu iti e sa faci naveta de la Ploiesti la Sinaia ca sa aduci cat mai multi bani in casa, cum ai ajuns atat de departe pornind de la 0 singura si cu doi copii in carca. As fi vrut sa fi priceput atunci ce sacrificiu mare ai facut sa te lasi de serviciul ala bun si sa te intorci in Sinaia ca sa ma cresti cu o edcuatie buna si completa emtional. Nu am bagat in seama ca tu te-ai intros doar pentru ca ai luat in considerare ce am zis eu, un copil, cand n-am vrut sa ne mutam de tot acolo.Stiai ca o sa-mi fie greu sa ma adaptez la alt mediu, si n-ai vrut sa ma faci nefericita. Vroiam sa te vad recasatorita, nu stiam ca nu ai facut-o nciciodata doar ca sa ma protejezi.

Acum inteleg toate aceste lucruri in sfarsit, si astept de fiecare data sa te revad,sa ma astepti cu masa pusa si tot ce e mai gustos, sa dorm in bratele tale, sa ma alini, sa ma asculti, sa ma sfatuiesti asa cum te pricepi tu, sa imi povestesti despre copilaria ta, sa radem impreuna.


Datorita tie am invatat sa am grija sa ma aranjez fara vreo ocazie, doar pentru mine, sa ma simt bine in pielea mea, sa stiu ca, oricum m-as simti, am facut tot efortul pentru ziua de azi. Datorita a tie am invatat ca e deajuns sa fiu mereu tanara in suflet si indragostita de viata. Datorita tie am avut de mic copil destula libertate sa cred ca lumea e a mea. Datorita tie sunt destul de buna acum incat sa nu fac nimic cu rautate. Datorita tie iubesc folkul. Datorita tie sunt in viata.

Tu imi arati cum sa nu las trecutul sa ma defineasca. Tu imi dai motive sa nu-mi mai fac atatea griji. Tu crezi in mine mai mult decat oricine altcineva si imi ierti toate greselile.Tu imi dai inspiratie sa merg mai departe. La fel cum ai facut-o si tu, trecand peste lucruri in stare sa te doboare. Ma iubesti sincer, imens, nicodata nu cred ca as putea sa iti raspund egal, oricat as vrea. Esti modelul meu ideal, de femeie puternica, de mama.


Iti scriu toate acestea, mama, pentru ca vreau sa-ti dariuesc un cadou cat mai frumos, si n-o sa fiu de 8 martie acasa sa iti ofer ceva in persoana, sa iti dau macar ceea ce zici tu de fiecare data ca e cel mai frumos cadou pentru tine, pe fetita ta cuminte langa tine.

yellow roses

Trandafiri galbeni, cum iti plac tie. 🙂

La multi ani!

Anunțuri

9 gânduri despre “La multi ani, zana

    1. Merita in masura egala toata lauda, mai ales ca face eforturi supraomenesti si rareori ii arat recunostiinta. Fericirea de a fi apreciata o merita in fiecare zi, si imi vine sa plang cand ma gandesc ca un gest atat de mic, pe care il merita cu atata naturalete, o izbeste cu o bucurie atat de imensa. Mi-a spus cat de putin imi fac timp sa ii exprim iubire. Iti multumesc pentru urarea trimisa catre mama mea, s-o ajunga din urma si o sa-i umple sufletul de bucurie.

      Apreciat de 1 persoană

      1. Orice mamă care a înţeles că puiului trebuie să îi laşi zborul liber prin viaţă e fericită când puiul îi e fericit, indiferent în ce colţ de lume şi-a găsit fericirea. Şi nu aşteaptă răsplată pentru niciun efort depus. Totuşi, cred că niciun cadou nu ar putea egala un telefon în care să audă „te iubesc, mama!”. O facem rar însă, noi, puii plecaţi din cuib…

        Apreciat de 1 persoană

  1. Măi, e foarte frumos ceea ce ai scris aici. Chiar frumos.
    Am mai citit câte ceva din textele tale şi, deşi se spune că omul n-are nevoie de sfaturi pentru că poate să greşească şi singur, îmi permit, totuşi, ca cineva puţin mai trecut „prin viaţă” decât tine, să-ţi dau un pont: viaţa nu e nici bună, nici rea; viaţa este, pur şi simplu, şi trebuie luată ca atare.
    Bucuriile vin şi trec, suferinţele vin şi trec şi ele dar ce e important, la final, e cum rămânem noi. Fie ne perpetuăm propriile suferinţe, fie îi râdem ticăloasei în nas şi-o luăm de la capăt, cu informaţii noi. Legea compensaţiei funcţionează pentru toţi, să ştii.

    P.S. Mama ta ar trebui să vadă textul ăsta, dacă-mi permiţi… 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s