Jurnal

16 anitumblr_lurl0rmI3F1qk7ynro1_500

Azi sunt bine. Sunt in drumul meu spre fericire. Tu esti indrumul tau spre a-ti asuma viata.

Eu ies incet din cochilia mea. Imi iert greselile si imi caut fericirea. Sunt mereu intre  prieteni, departe de restul lumii. Ilinca sta pe telefon si subliniaza pe o carte citate pe care dupa le transcrie in carnetele ei. Eu scriu.

Si am un viitor bun in fata. Stii de unde stiu? Pentru ca inima vorbeste in soapte, dar te zguduie atunci cand o face. Mi-am adus aminte de vorbele ei intr-o zi. Si atunci am ascultat-o din nou, iar ea mi-a raspuns cu liniste si pace. Tot ce-a fost mai rau in viata mea a trecut si n-o sa se mai repete… cel putin deocamdata.

Dar tu esti mai real ca mine. Si m-ai luminat si pe mine cu o particica din adevarul tau. Totusi, trebuie sa intelegi ca eu am o cruce de purtat iar tu alta. Este ca in povestea aia: un om s-a dus la Dumnezeu si a cerut sa-i schimbe soarta. Era sarac si avea o cruce de lemn. Dumnezeu i-a zis sa-si dea crucea jos si sa incerce alta. El a incercat cruci de aur, de platina si de argint. Toate erau prea grele pentru el. Asa ca s-a intors cu crucea de lemn inapoi acasa.

Crucea ta este soarta pe care o ai.  Nu pot sa-ti explic cum e. Esti sociabil, dar ceea ce te face totul pentru prietenii tai este jocul tau de a fi cine nu esti. Ai fi nimc pentu multi fara ea. Si libertatea pe care ti-ai asumat-o, este inca un drum in noapte. Faci multe greseli dar nu exista indicatii pentru calea pe care ai apucat-o. Dar e cea mai onesta cale pe care am intalnit-o vreodata. Si nu te blama asa cum fac ceilalti. Ei nu stiu sa gandeasca decat cu creierul. Iar in creierul lor zbiara vocea materialismului, fericire iluzorie.

***

Ai avut dreptate despre Maria.

Este doar o fata care a trecut prin multe. Niciodata nu a primit ce isi dorea. Iar acum mintea ei este ravasita de toti oamenii care vin si pleaca din viata ei, de toti asa-zisii ei prieteni. Vrea sa asimileze ceva de la fiecare, ceva care sa o faca pe ea sa simta ca e mai buna, si s-a uitat de mult pe sine si s-a ascuns pe ea in cel mai adanc si intunecat colt al mintii ei. Intr-un fel seman cu ea. Intr-u fel am incetat si eu sa mai cred in mine. Credeam ca sunt prea naiva ca sa mai ascult de mine si am inceput sa ascult de altii. Dar totul m-a coplesit si nu am putut sa ascult de nimeni. Si, in final, am realizat ca tot ce pot sa fac este sa nu ma mai abtin sa fac ce ma taie capul, pentu ca asa cel putin consecintele o sa ma afecteze doar pe mine. Si pana la urma eu ma cunosc cel mai bine.

***

Nu stiu ce voi face de azi incolo, dar am realizat ca viata este o poveste pe care nu o pot controla.

Astazi am simtit ca sunt acasa. Acolo este casa mea. Mi-am amintit de zilele in care adunam branduse pe poiana, poiana cu musuroaie pe care imi era frica sa calc ca sa nu omor cartitele. Nu o sa mai ajung niciodata acasa. El nu mai este tatal meu. Uneori cred ca tot ce mi s-a intamplat vreodata a fost pentru ca am pierdut acest loc. Sau poate ca e invers. Poate ca acest loc a fost primul semn ca o sa pierd tot ce castig in viata mea. Pentru ca iata-ma din nou pe strazile intunecate ale mintii mele.

***

Uita-te la ei cum merg pe strada prefacandu-se ca nu sunt incompleti. Profesoara mi-a zis ca trebuie sa ii spun tatei tot ce m-a ranit la el. Sunt constienta ca asta nu o sa ma vindece dar poate o sa ma elibereze de furie. Cum a zis si frate-miu, se putea mai rau decat atat. El a avut o colega la facultate care nu si-a cunoscut tatal niciodata. Stia cine este, avea vile la Snagov in timp ce ea traia cu maica-sa intr-o garsoniera. A incercat s ail intalneasca, a promis ca nu ii va cere  nimic, dar el nu a vrut sa o vada. Parintii lui Andreea au divortat la 12 ani si au facut-o sa se inchida in ea mai mult decat era inainte. Zenda sufera pentru ca parintii ei sunt intr-o competite pentru ea, de parca ar fi un simplu obiect.  Cu totii traim in capcanele noastre si nimeni nu le poate intelege in afara de noi. De aceea nu iti arata inima nimanui. O sa fii judecat.

***

In mine exista o furie care ma face sa ma intreb daca nu cumva am renascut sa traiesc pentru ura. Dar as putea trai si cu asta bine daca nu ar fi trecutul. Este ca un gol negru care uneori ma inghite si nu pot sa il deslusesc. Cine am fost, ce mi s-a intamplat de fapt? Nu stiu si astea sunt lucrurile care ma innebunesc pe mine.  Sunt vesela pe dinafara dar in interior simt iar ca ma prabusesc. Plang cand sunt singura. Ma gandesc iar la moarte ca la o solutie. N-am mai fost de mult cu adevarat impacata dar acum imi lipseste si comfortul pe care il castigasem.

***

Te-am iertat o data, nu o pot face si a doua oara. Si acum sunt moarta pe interior, traiesc din ura pentru tine, tata. Asta este cel mai important lucru pentru care trebuie sa iti multumesc. Multumesc ca m-ai bagat intr-o capcana din care nu o sa mai pot iesi vreodata. Pentu ca nu te mai pot ierta. Supravietuiesc ca sa iti fac zilele un calvar, desi stiu ca nu o sa pot sa te fac sa suferi niciodata asa cum m-ai facut tu pe mine.Esti fericit ca toti copiii tai te urasc? Cum poti sa traiesti cu greselile pe care le-ai facut? Nici nu ma mira c-ai innebunit.

Si pana la urma ce e atat de gresit in a-ti dori sa mori. Cand sunt eu cu durerea mea imi dau seama ca nu ma sperie. Mai degraba ma sperie viata. Ce o sa mai fac cu circul asta in care traiesc si cat o sa-l mai las sa ma mutileze? Chiar trebuie sa fiu doar ca sa ma razbun, nu pot sa traiesc dincolo de asta?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s