scrisoare

 

Vreau sa scriu despre tot ce am gandit ca sa ramana… dar literele sunt inghitite cum uneori, din durere si cuvintele ajung sa fie inghitite si logica nu mai exista.

Cred ca se terminase inainte sa inceapa. Cred ca trebuia sa simt, dar am fost oarba. Am fost oarba la o durere atat de mare ca era nebuneasca, palpabila. Dar am simtit ceva pentru tine care m-a facut sa fiu oarba. Am simtit ceva pentru tine care m-a facut sa vreau sa iubesc. Am simtit ceva pentru tine pe care l-am adus la altii. Dar tu nu m-ai lasat sa te iubesc. Si nici nu m-ai iubit pentru noi. N-am fost de-ajuns pentru primul om pe care l-am iubit si da, ne-am distrus unul pe altul. Nu a existat…uau. Tu m-ai invatat sa fiu vesnica in cel mai dureros mod. Pentru ca se pare ca tu esti vesnic pentru mine.  Dupa atata timp inca sufar dupa tine. Nu mi-ai dat sansa sa iti spun.  Nu mai vreau nimic de la tine, decat tu sa nu fii fost. Prima iubire nu se uita niciodata. Dar a mea a fost atat de tragica, si tot ce imi doresc este sa nu ma urmareasca toata viata. In vesnicie o sa fiu singura din cauza ta.

Am fost un rau pentru tine pentru ca incercam sa bat la usa inimii tale sa ma accepti acolo, ca sa iti fiu un bine. Dar n-a existat, si nici conceptual nu mai vad posibilitatea de a exista. Nu cred ca am vazut-o vreodata, cum nici frumusetea de a  avea parintii in aceeasi casa nu mi-o puteam imagina.  Poate eram prea mica ca sa iti ofer ceva. Dar pe langa durerea ca tie nu o sa iti pese vreodata de mine, mai este si durerea ca mie imi pasa si nu pot sa fac nimic ca sa nu te vad intr-o zi consumat de tot de autodistrugerea pe care ti-o provoci. Intr-o zi o sa te vad, si o sa plang, dar nu o  sa te ajut, o sa tip la tine ca ti-ai creat ce ai muncit, ca am vrut sa fiu langa tine si ca m-ai indepartat, ca nu e vina mea deci te rog nu mai dai toata vina pe mine, si ca acum nu o sa mai fac nimic pentru tine ca eu sunt cineva cat de mic iar tu esti ultimul om de pe pamant si ti-ai permis sa imi faci rau cat inca mai eram acolo cu sufletul…

Dar cand mai reuseam sa te vad pe ici, pe colo, nu ne spuneam ce trebuia. Au ramas dureri sa arda pentru vesnicie. A ramas neliniste pentru ca m-ai schimbat enorm si ai fost cel mai important si din cauza ta sunt complet alta persoana. Pe tine nu pot sa te iert, scuze. Imi pare rau si de baiatul prin care te iubeam si te uram pe tine, prin care vroiam un tine care sa fie cu adevarat al meu, in care n-am putut sa am incredere din cauza ta si care poate a realizat ceva din tot ce se intampla intre noi, care nu a fost destul de orb sa nu stie ce se va intampla si pe care sper din tot sufletul ca nu l-am ranit. As vrea sa-mi cer scuze in fata lui pentru tot ce am facut si ce ii voi face, dar i-am mai cerut si nu cred ca are rost. Stiu asta de la tine, nicodata cand am incercat sa calmez apele nu a fost de ajuns.

Cuvintele sunt atat de imperfecte… ele creeaza, dar ce creeaza ele nu exista cu adevarat. Ele doar incearca sa explice sufletul dar niciodata, absolut niciodata nu reusesc. Nu vindeca durerea. Nu o scot din tine. Te rog sa uiti tot despre mine. Am mai spus-o de atatea ori si toti o stiu fara sa le fi spus lor… iti vroiam binele mai mult decat mi-l vroiam mie.

Si tu vroiai sa intri prea mult in camerele ravasite din sufletul meu. Dar numai ca sa cotrobai, sa aduci la suprafata, nu ca sa faci ordine. Nu asa se face, nimeni nu a fost ca tine. In sufletul cuiva intri cu grija, bun simt, si bune intentii, nu ca un uragan. Poate te hranesti cu suferinta altora si esti incapabil sa nu–ti porti mila.Tu esti tot ce am invatat gresit despre dragoste si incerc sa schimb. Ridica-mi in slavi numele, si daca au fost si alte fete ca mine, ridica-le si lor in slavi numele, pentru ca tu esti un inger intunecat. Am invatat sa te ascund bine in mintea mea si sa nu ma mai gandesc la tine. Ba chiar am invatat sa tin la altcineva fara sa fii tu in umbra lui, si a fost minunat. Dar vezi, uneori plang pentru tot ce ai insemnat. Ai idee ce ai insemnat? Ai aparut la momentul oportun sa imi arati o lume in care vroiam sa fiu, dar nu am realizat ce inseamna. Ai aparut cand eram ranita de oamenii la care am tinut si cand eram enorm de mica si imi placea asa, dar durerea m-a scos intr-o calatorie dincolo de mine. Ai fost calauza mea in locuri intunecate, in excese si Doamne, in tot ce nu am fost pana atunci si sper sa nici nu mai fiu vreodata. Ai fost izbucnirea a tot ce experimentasem si era in defavoarea mea, ai fost atunci cand m-am ranit singura pentru toti care m-au ranit vreodata. Ai fost exact un demon, putregai stralucind. Sau poate ai fost un inger. Poate ai fost explozia de sfarsit, ceea ce m-a facut sa vad totul mai clar si sa trec peste, sa am curajul sa plec. Si inca esti. Si poate sunt ok in inima mea, poate tu m-ai purificat, poate doar mintea imi mai face feste, pentru ca nu stie sa se gandeasca la altceva decat la ce s-a intamplat, pentru ca vrea sa retraiasca atasamentul pe care am incercat sa il sfasii.

Tot ce te rog e sa ma eliberezi de tot intr-o zi. Sa nu ma urmaresti, sa nu renasti mai puternic in viata de apoi. Pentru ca. asa cum am zis te simt ca find vesnicia singuratatii mele.

In rest sunt la fel de trista ca intotdeauna. In rest nu imi pasa daca intr-o zi o sa inchid ochii. In rest pare ca inca imi mai fac rau fara sa realizez si nu ma pot opri, dar sunt mult mai bine. In rest ma lupt cu aceleasi lucruri ca inainte, dar am mai crescut in resemnare. Oricum se apropie sfarsitul, deci nu mai am de ce lupta, urma sa fiu invinsa asa ca oricum am capitulat. Uneori ma mint ca sunt fericita, dar orice s-ar schimba in jurul meu, imi lipsesc aceleasi lucruri si as vrea sa tip asta in gura mare la toti, tocmai pentru ca nimeni nu se opreste sa asculte. Si nu s-a inamplat nimic azi ca sa fiu suparata. Dar nu ma pot opri.

Poate cuvintele astea tie ti s-ar parea cuvintele nebunei care ma considerai. Dar pentru mine sunt o eliberare de moment, ca sa pot sa mai respir odata in liniste. N-o sa fie ultima oara cand scriu despre tine, o sa scriu pana iese tot din mine, o sa scriu de cate ori mai descopar cate ceva, esti inca unul dintre cei care m-au ranit cu toata forta cand le-am acordat totul, esti inca o carte intreaga de cuvinte care trebuiau spuse si cuvinte care pana la urma nu-si au rostul, dar intr-o zi o sa fii doar o cicatrice pe care o sa o privesc uneori si o sa imi aduca aminte sa ma inchid un pic mai mult in mine. Iarta-ma ca scriu cuvinte atat de triste.

Pentru totdeauna,

Bianca catre …

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s