Ea si El. O poveste de la inceputurile Universului pana in ziua in care un oarecare sta pe canapea si o oarecare il priveste din pat, numarand oceanele de necuprins dintre ei, cele care te lasa fara cuvinte. Este dragoste. Este durere. Este razboi nimicitor. Nu o sa mai ramana nimic cand povestea asta o sa se intoarca la El si Ea atunci cand au creat Universul. Si tot ce o sa mai existe este prezentul, adica acel moment in care nu exista nici trecut si nici viitor sa regreseze catre trecut, ci acel oarcare lungindu-se tandru langa acea oarecare ramasa fara cuvinte.
Era fata de peste tot si de niciunde. Era ori alba ori neagra. Era cuminte sau rea. Iubea si ura. Era fericita pana la lacrimi sau trista pana la zambete false. Ascundea furtuna din ea. Acea furtuna care o ucidea in excese si neconstante, care o facea o petarda stralucind violent si gata sa se stinga in urmatoarea clipa.
Si cel mai ciudat era ca nimic nu se simtea a fii real. Cand inchidea ochii, parca toata lumea murise, de parca ea nici nu ar fi existat de fapt. Cand ii deschidea, lumea incepea de unde o lasase. Cea mai ciudata poveste e ca totul poate era mai putin existent decat un vis, decat un film, pentru ca ea nu simtea, nu putea simti.
Si ea traia intr-o lume a carnii. Si a invatat ce e erotismul, constransa de mult sa isi exploreze aceasta latura. Si dupa lungi rezistente, a facut tot ce se temuse vreodata sa faca, sa se vanda pe cel mai josnic pret, pe un pic de afectiune. Dar nu cred ca e ceva rar inalnit o soarta ca a ei.
Si poate intelegea probabilitatea de a deveni o victima a propriei mizerii. Pentru ca uneori nu se machia ca sa nu para ingrijita, si alteori isi acoperea fata cu machiaj strident, puternic contrastant. Si corpul ei nu era iesit din comun. Dar cand nu avea de ce sa se agate, se dadea propriei salbaticii, se dedica unui dans nestatornic dar seducator al dorintei de a gasi camin pentru orfana din suflet, si era fericita sa se predea nebuniilor noptii. Si nu se atasa, dar putea fi luata usor. Asta o facea pentru unii doar o oportunitate, dar pentru altii asta era jocul seductiei ei. Te intrebi care dintre cele doua categorii de El erau cei in stare sa darame sufletul.
Dar ea era ca o fugita de acasa, isi parasise caminul sigur si comfortabil din tot ceea ce stiuse vreodata despre ea. Reusea mereu sa fie mai mult, sa mearga mai departe, si cei care vroiau sa o calce in picioare nu reuseau sa o mai prinda din urma, pentru ca inainta ea prea repde peste ei, si se intrebau unde e fata pe care o cunoscusera odata. Sau, pana la urma, cine era fata aia pe care nu au cunoscut-o niciodata? Poate ca pur si simplu nu apartinea acestei lumi. In copilarie, magia incepea si se termina cu cerul. Tanjea dupa el, il simtea ca o chemare, si se pierdea intr-o vaga luciditate privindu-l cu orele, si nu isi putea vreodata explica aceasta fascinatie fericita.
Si acum isi indreapta fumul catre cer, eliberandu-l din plamanii pe care ii distruge. Daca va avea vreodata curajul sa spuna cu adevarat de ce fumeaza, va spune ca fumeaza ca sa moara si ca nu se va opri. Exista lucruri pe care le facem ca sa murim fara sa ne putem opri, ar zice. Si ar mai si povesti cum isi intretine mereu acelas gand, chiar si atunci cand crede ca e mai bine, sa nu mai fie nevoita sa traiasca intr-o lume in care se simte deja moarta.
Si i s-a zis, nu te-am vrut pentru ca esti nebuna, si acum te futi cu toti din cauza asta. Si a fost unul dintre aceia din cauza carora ea era de mult pierduta de sine. Persoanele care vorbeau despre toate felurile in care se manifestase suferinta ei si care o ocoleau si judecau pentru ca nu stiau cum e sa fii ea. Si era la Casa de Cultura, si erau baieti beti si sange, si ea nu a putut suporta si a inceput sa planga. Si baiatul ala beat s-a suparat ca ea plange, si i-a zis toate acele lucruri si vroia sa o bata, dar a fost tinut.
Obisnuia sa-i placa si marea o data. Era locul ei preferat de pe pamant. Asta pana cand acela a fost locul in care a realizat adevaruri ce au facut vointa ei de viata, bucuria ei simpla de a trai sa se duca si sa apara la suprafata ceva ce nici nu crezuse ca exista in ea, depresia. Si acela a fost locul unde si-a gasit prima oara libertatea aia care venea numai de la cerurile pe care le venera, libertatea de a alege orice lume, sau a nu alege nici o lume deloc. Ea s-a intors in lumea din care plecase, lumea din care fusese respinsa si in care ramasese singura, pentru ca inca mai avea promisiuni in care sa creada, dar si-a spus ca intr-o zi va pleca cu adevarat. Insa ceva din ea a parasit-o atunci, pentru ca nu a mai fost nicodata aceeasi persoana ca inainte si mult timp s-a luptat cu demonii de care vroia sa fuga in acea seara.
Si, o data, un tip Sami i-a zis: “Esti o fata vesela doar pe dinafara. Pe interior esti roasa de vinovatie.” Si a inceput sa planga. Si faza cea mai amuzanta e ca nimeni nu plange in starea aia.
Si nu era prima oara. A izbucnit odata, fix fara motiv, in lacrimi, in fata lui Andrei, si era in aceeasi stare si nu era panicata, nu avea trairi urate, pur si simplu era in starea care trebuia. Dar ea inceput sa planga. Si cand el a intrebat-o ce are, s-a oprit, a ras, si a zis ca a vrut sa-i arate ca ea poate sa inceapa sa planga oricand, ca o actrita adevarata.
Andrei, mai stii? Cel cu tatuajul cu Gaara si Bon Jovi. Cel care adora motocicletele si fetele cu parul gri. Cel cu “Bibi esti nebuna.”, cel cu “Ce mananci demento, pastille?”. Nu va luati dupa cuvintele astea ca sa credeti ca el era rau cu ea. El era unul dintre putinele persoane care o placeau asa cum era. Poate singurul, printre fete false, baieti cu prejudecati si alte fete goale, nepasatoare. Si, intr-un fel, el incerca sa o ajute. Nu stia ca singurul motiv pentru care nu-I iesea lucrul asta era pentru ca statea fata in fata cu un zid de confuzie si ca fata cu care vorbea innebunea de agonie pe interior. In plus, el avea un mod fascinant de a gandi. Avea unele din ideile pe care le avea si ea, doar ca ea mergea mult mai departe in infinit. Dar era o distopie intre ideile ei si felul in care isi traia viata. Avea increderea cu care putea sa aiba totul. Dar da, poate era vina care o macina.
Sami, care o vedea tot ca pe un copil inocent. Dar si cel care ii satisfacea curiozitatea cu totul felul de fericite calatorii prin tot felul de constiinte si dimensiuni, care o cauta peste tot si care ii aducea singurul lucru pe care i-l putea oferi peste tot, si care parea sa o trateze cu o decenta pe care nu a mai intalnit-o pana atunci. Singurul de care s-a ferit pentru ca stia ca unii sunt mincinosi si probabil el ar fi fost candidatul perfect pentru cel mai mare mincinos. Si pentru ca i-a fost frica, desigur. Cum sa fii cu unul ca el? In fata lui a plans si el i-a zis ca nu credea ca o sa decada in felul asta. Pentru ca Andrei i-a tipat in telefon beat ca o iubeste, si pentru ca lui G. …lui G. pur si simplu nu-i pasa. Sami nu vroia sa o vada decazand asa. A vorbit mult cu ea ca sa o faca sa se simta mai bine, dar ea incerca sa priveasca interesele lui, desi el nu si-a manifestat nici unul nicodata. G. era mai ok, nu? G., cel care s-a folosit de ea de atatea ori si cand nu a mai avut-o a inceput sa ii pese subit… Adica, uita-te la cacatul pe care l-au numit dragoste toti cei care au fost acceptati in viata ei.
Asta este fata care are mereu pe fata cel mai luminos zambet de curcubeu. Asta e fata care a inceput sa scrie despre El si Ea, si a continuat apoi cu povestea adevarata, cea despre singuratate. Asta e fata care in adancul sufletului este momentan distrusa si care nu mai poate crede in El. Si povestea e departe de sfarsit.
Asta e faza despre lume. Poti sa ascunzi orice de oameni, dar cu o masura. Cand adevarul e prea violent se poate vedea dincolo. Ganditi-va la replica asta idioata: “ De cate ori am date eu in tine ? Sau, mai bine zis, de cand n-am mai dat in tine si nu te-am mai injurat?” Vreti sa stiti povestea adevarata? Vreti sa stiti cum e sa fii victima unei vinovatii nefondate pe care mai tarziu o transformi in agresivitate si nebunie doar poate-poate o sa scapi, si dupa faptul ca ti-au facut ei asta si tu ai raspuns asa se transforma in alt tip de vinovatie, intr-un adevar despre vulnerabilitatea si intunericul din tine care e prea dureros ca sa poti sa il accepti vreodata? Si cand e vorba de familie, te cunosc prea bine ca sa vada dincolo oricand. Dar asta numai dupa ce le dezlegi ochii si le atragi atentia. A invatat sa tipe ca sa fie ascultata. Si acum i se zice sa nu mai tipe. Cred ca problema adevarata e ca nu mai tipa de ajuns.
Dar e foarte ok sa suferi. Este o parte a vietii sa fii incompleta, nu-i asa? Poate te plangi ca altii sunt copilarosi si nu inteleg. Dar si tu esti copilaroasa uneori, nu-i asa? Prin suferinta ta esti cea mai copilaroasa. Prin faptul ca tipi si te razbuni pe ceruri. Prin faptul ca tipi si te razbuni pe corpul tau. Corpul tau e casa spiritului tau. Si spiritul tau e perfect. Si daca este o singura persoana care te iubeste pe lumea asta, aceea trebuie sa fii tu. Esti singura care iti accepta lacrimile de cate ori plangi. Ce iubire mai mare ca asta exista? Universul e gata sa it idea tot ce iti doresti. Doar stii ca ti-a dat si pana acum. Doar ca nu prea ai stiut tu ce sa ceri. Mereu ceri lucrurile care iti fac rau.
Ai fost indragostita? Un singur nume iti poate rasari pe buze, un fraier care a fost mai mult decat tot ce au fost ceilalti fraieri, mult, mult mai mult, de fapt cu totul diferit. Si e clar ca doar o data o sa te simti asa in toata viata ta. Doar o data ai de dat tot ce ai mai bun pentru cineva, ca dupa te secatuiesti si te ofilesti. O fata devine dificil de iubit cand nu poate sa se iubeasca pe sine si asteapta sa o iubeasca altii. Si va deveni atat de minunata, dar imposibil de atins cand renunta sa mai lase pe altii sa o iubeasca in locul ei.
Deci intelegi? Tie nu iti trebuie pe altcineva langa tine. Mai ales fraieri care-ti zic ca esti un diamant dar n-o sa te aprecieze ca pe nici o carpa care stie sa-i joace pe degete, mai ales fraieri care te tin pentru ca nu o sa gaseasca pe nimeni in lume care sa ii trateze mai bine orice-ar fi, mai ales fraieri care iti spun “te iubesc” doar daca le iei pula in gura. Dar tu cu ala stai, cu fraierul ala, si toata lumea iti zice ca nu te merita, ca nu esti o fata pentru d-astia, prietenele te iau deoparte si iti zic, baietii se uita, se uita multi urat ca daca ai fi a lor ei te-ar trata ca pe o printesa, si ca tu nu vrei, ramai cu ala, si unii iti zic asa intr-o doara ca un barbat adevarat lupta pentru ceea ce vrea, ca daca sta si nu face nimic nu e bine… Tie nu iti pasa, pentru tine e tot ce ai invatat cand erai mica despre cum trebuie sa fii tratata de un barbat, ca e ok sa fii ignorata, e ok sa treci cu vederea peste vorbe grele si eforturi neobservate, si in ultimul timp simti oricum puterea gravitatiei in jurul tau mai mult decat exista, si te limitezi la tot ce e mai putin, renuntand la vise si la puterea ta, pentru ca ai fost facuta sa crezi ca e imposibil sa ti le implinesti.
Sufletul tau e urias. Si e noapte in el, tot ce mai exista pe-acolo lumineaza ascuns in camere. Sunt blocuri uriase de camere cu lumini straluctitoare, superbe in largul orizontului, dar cel mai aproape de tine, cele in care locuieste tot ce vrei tu sa arati lumii si sa crezi despre tine, se ascunde intr-o casa darapanata, aici luminile care palpaie dezordonate si nu mai incap in saracia lor sunt foarte colorate. Aici locuiesc idei salbatice si pasionale, aici luminile se pot stinge oricand dar stralucesc peste puterile lor. Le revezi cu toata limpezimea in fiecare seara, sau uneori le dai nuante contemplandu-le cu ochii deschisi, gandindu-te ca nu le vei parasi niciodata oricat de dureros ar fi sa iti lasi constiinta in voia luptei lor, pentru ca ele sunt tot ce crezi tu ca trebuie mai intai si mai intai aparat in viata asta. Poate ca te vei duce si misiunea ta de a le apara va fi esuat, dar nu conteaza, esti deja constienta ca asta se va intampla oricum, si totusi nu poti trada tot ce ai ales sa fii ca personaj al acestei lumi. Pentru ca ele te-au atras in lumea asta lipsita de viata, si acum te-ai imbarligat in ele. Tu stii deja fata de altii ca daca iti doresti poti sa pleci de aici, dar alegi tot timpul sa te sacrifici pe altarul luminilor, sa fii constransa la a exista ca tot ceea ce nu esti, de dragul viselor ce te imbata.
Doar pentru ca aperi ceva nu inseamna ca acel lucru e cel corect. Si atunci ceea ce aperi e in van. Macar in ziua in care o sa te trezesti la realitate o sa ai un tablou superb pe care sa il contempli in fata. Pana atunci continua sa te joci ca un copil inocent intr-o viata cruda, si cand povestea s-a terminat, probabil ca ea tot nu va fi o poveste de dragoste, si poate asa a si fost scris sa nu fie, si totul o sa fie ok tocmai pentru ca nu a fost. Ea si El. Povestea de la inceputurile Universului se regaseste atat de slab atunci cand un oarecare sta pe canapea si o oarecare il priveste din pat, numarand oceanele de neadevaruri care nu ii vor uni niciodata, nu in lumea asta care are nevoie de cuvinte sa se materializeze. Deja am trait si voi trai o mie dintre toate felurile de povesti de dragoste atat de ireale ca pana si dragostea le lipseste, si vesnicia exista in imaginea acelui oarecare care se lungeste tandru langa acea oarecare pe care nu o iubeste, pentru ca amandoi stiu sa spuna minciuni si traiesc acum unul langa altul doar pentru ca ceva din ei cauta sa creeze povestea asta.
Sfarsit.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s