Femeia


Esti femeie cand te imbraci seducator si decent in acelas timp. Esti femeie cand sub blugi si tricou se ascunde un trup firav, moale, sau din contra, forme pline. Esti femeie cand iti scoti prin hainele tale cat mai abrupt in evidenta trupul.

Esti femeie cand iti pui in lumina ce-i mai frumos si-ti pui in umbra imperfectiunile prin machiaj. Esti femeie cand iti schimbi culoarea la par si ti-l aranjezi cu placa sau cu drotul, cand iti pui unghii, cand iti tatuezi sprancenele etc. Esti femeie daca preferi naturaletea, daca lasi mereu la vedere cu toata simplitatea si sinceritatea cum arati, fara artificii.

Esti femeie daca iti schimbi des look-ul, iti porti parul indraznet colorat si rujuri puternice pe buze. Esti femeie daca preferi sa fii cat mai conservatoare in modul in care arati.

Esti femeie daca preferi parfumuri exotice, florale, fructate, condimentate, barbatesti, daca ai zeci de parfumuri pe care le folosesti sau daca folosesti doar o singura marca, fiind semnatura stilului tau. Esti femeie daca mirosi a tocanita pentru ca iti sacrifici ziua trebaluind prin casa si avand grija de copii.

Esti femeie cand ti-ai sacrificat cariera ca sa ai grija de copii tai, daca, din contra ii tii acasa cu bona ca sa te duci la servici sa stii ca le aduci cat mai multi bani in casa, daca reusesti sa tii pe umerii tai si o familie si un serviciu, daca sotul tau te ajuta si apreciaza, sau daca n-o face, daca pruncii tai nu au un tata care sa ii ajute cot la cot cu tine. Esti femeie daca nu ai inca copii, poate nici nu vrei sa ai, daca nu esti casatorita si nu vrei sa fii.

Esti femeie in momentul in care lasi tot de la tine pentru barbatul de langa tine, il iubesti nevonditionat si ii suporti nedreptatile cu strasnicie. Esti femeie in momentul in care iti invarti pretendentii pe degete, fara mila.

Esti femeie pentru ca iubesti voluptatea prea mult. Esti femeie si cand nu esti capabila sa simti placere.

Esti femeie daca iti plac femeile.

Esti femeie daca ai iubit, esti femeie daca ti se pare ca nu.

Esti femeie daca ti se aduc flori, daca ti se spune mereu ca esti frumoasa, daca primesti des cadouri. Esti femeie cand doar tu singura te pretuiesti.

Esti femeie cand rezisti tuturor greutatilor, esti femeie cand esti sensibila si delicata ca si cum ai fi de portelan.

Esti femeie in orice fel iti exprimi feminitatea. Esti femeie daca te identifici cu o femeie, fii mandra pentru reprezinti o forta unica, apartii de ceva si totusi te ridici deasupra oricarei categorii. Fii mandra incepand de azi, bucura-te cu toata frumusetea macar azi!

La multi ani, zana

Tu te-ai sacrificat ca eu sa fiu cineva. Ti-ai lasat toata tineretea de-o parte ca sa ma cresti, sa fii sigura ca voi avea o viata mai buna si mai fericita ca tine.

Tu singura ai facut tot. Ai incercat sa lupti numai tu cat doi oameni la un loc, vazand in mine tot ce-i mai bun, numai sa am tot ce-mi doresc. Tu ti-ai ascuns supararile si tristetile, si m-ai privit de fiecare data cu cel mai luminos si iubitor zambet, de parca eram tot ce aveai frumos pe lume.


Tu ai cazut si te-ai ridicat doar pentru a imparti iubire si grija. Ai stiut ca ai o datorie, una foarte grea, de a cosntrui de la 0 tot ce are nevoie copilul tau.

Si eu te iubesc enorm, mama, si sufar cand iti gresesc. Simteam de mica cat de mult ma iubesti, iti amintesit ca tu ma pupai mereu, si eu iti ziceam: „Mami, ma pupi prea des. Nu pot sa iti returnez toti pupicii, oricat incerc.”  Tii minte ca si mie mi se lumina fata de bucurie cand ma intrerupreai de la joaca ca sa ma mai dragalesti un pic? Mai tii cum ma tineai in brate toata noaptea?


Sau cum ma duceai la gradinita, mereu imbracata in rochite de printesa, albe, albastre, cu voal, cu sclipici, de chiar m-am suparat cand m-ai imbracat tocmai in ziua de poze in tricou si blugi. Cum iti placea sa imi lasi parul lung, lung, pana la genunchi, si cum te-am pus sa ma duci sa ma tunda bob in clasa a patra. Cum te tot bateam la cap ca vreau sa ma vopsesc blonda ca Barbie si tu imi luai suvite colorate cu clips doar poate-poate scapi de gura mea, si tot degeaba. Cum imi faceai costumasele pentru serbari, si te laudai la toata lumea cat de bine invat eu poezii. asta dupa ce tot tu te chinuiai cu mine sa le invat. Mai stii poezia cu numerele, versul „patru e-un scaun cu spataru-n jos?”  Eu nu stiam ce-i aia spatar si tot ziceam ospatar, iar tu imi aratai la scaun, il si introceai invers sa vad cum seamana cu un patru, dar eu tot ospatar am zis la serbare. Cum am sarit un an de gradinita pentru ca vroiam sa fiu mai repede la scoala. Cand iti dadeam sa-mi citesti jurnalele si radeai de mine ca scriam numai cum ma bateam cu toti baietii din clasa.

Timpul a trecut si, ca orice adolescent, incepusem sa ma departez de tine. Nu-ti mai spuneam tot, nu-ti mai dadeam sa citesti ce scriu, nu mai aveam incredere absoluta numai in tine, nu mai eram in universul ala mic in care puteai sa ma protejezi de tot, am inceput sa-mi pun intrebari, sa te indepartez, sa imi para rau ca nu am avut parte si de un tata, cu toate ca nu a fost vina ta ca am inceput sa gandesc toate astea, tu facusei tot ce iti statea in puteri. Te-am indepartat. si tie ti-a fost greu sa intelegi, pentru ca tu fusesei tot universul meu si eu eram tot universul tau.


Eram prea mica ca sa vad si durerea ta, sa te inteleg. Nu stiam cat de buna esti tu cu mine si cum imi faceai chiar toate poftele ca sa fiu fericita, nu pana  nu m-am mutat singura si am vazut  cat de greu imi e sa fac tot ce ai fi facut tu in locul meu inainte. Nu vedeam cat de greu iti e sa faci naveta de la Ploiesti la Sinaia ca sa aduci cat mai multi bani in casa, cum ai ajuns atat de departe pornind de la 0 singura si cu doi copii in carca. As fi vrut sa fi priceput atunci ce sacrificiu mare ai facut sa te lasi de serviciul ala bun si sa te intorci in Sinaia ca sa ma cresti cu o edcuatie buna si completa emtional. Nu am bagat in seama ca tu te-ai intros doar pentru ca ai luat in considerare ce am zis eu, un copil, cand n-am vrut sa ne mutam de tot acolo.Stiai ca o sa-mi fie greu sa ma adaptez la alt mediu, si n-ai vrut sa ma faci nefericita. Vroiam sa te vad recasatorita, nu stiam ca nu ai facut-o nciciodata doar ca sa ma protejezi.

Acum inteleg toate aceste lucruri in sfarsit, si astept de fiecare data sa te revad,sa ma astepti cu masa pusa si tot ce e mai gustos, sa dorm in bratele tale, sa ma alini, sa ma asculti, sa ma sfatuiesti asa cum te pricepi tu, sa imi povestesti despre copilaria ta, sa radem impreuna.


Datorita tie am invatat sa am grija sa ma aranjez fara vreo ocazie, doar pentru mine, sa ma simt bine in pielea mea, sa stiu ca, oricum m-as simti, am facut tot efortul pentru ziua de azi. Datorita a tie am invatat ca e deajuns sa fiu mereu tanara in suflet si indragostita de viata. Datorita tie am avut de mic copil destula libertate sa cred ca lumea e a mea. Datorita tie sunt destul de buna acum incat sa nu fac nimic cu rautate. Datorita tie iubesc folkul. Datorita tie sunt in viata.

Tu imi arati cum sa nu las trecutul sa ma defineasca. Tu imi dai motive sa nu-mi mai fac atatea griji. Tu crezi in mine mai mult decat oricine altcineva si imi ierti toate greselile.Tu imi dai inspiratie sa merg mai departe. La fel cum ai facut-o si tu, trecand peste lucruri in stare sa te doboare. Ma iubesti sincer, imens, nicodata nu cred ca as putea sa iti raspund egal, oricat as vrea. Esti modelul meu ideal, de femeie puternica, de mama.


Iti scriu toate acestea, mama, pentru ca vreau sa-ti dariuesc un cadou cat mai frumos, si n-o sa fiu de 8 martie acasa sa iti ofer ceva in persoana, sa iti dau macar ceea ce zici tu de fiecare data ca e cel mai frumos cadou pentru tine, pe fetita ta cuminte langa tine.

yellow roses

Trandafiri galbeni, cum iti plac tie. 🙂

La multi ani!

Suflet ce invata sa respire

marco-mazzoni

Marco Mazzoni

Am tinut mereu la ideea ca prin scris imi transform ideile in ganduri. Lucru foarte important, pentru ca, pana la urma, pornind de la ideea ca realitatea e obiectiva, totusi nu se poate nega faptul ca perceptia noastra asupra ei e subiectiva  intr-un mod mai degraba irational. Si cum avem puterea sa ne interpretam singuri ceea ce simtim, iar a interpreta este egal cu a transfoma felul in care intelegem lucrurile, sa imi controlez si ordonez limbajul interior prin scris este pur si simplu o cale de transformare .Asa ca imi umplu orice moment de tacere cu rearanjarea spatiului in care aleg sa traiesc, prin cuvinte noi, care sa alterneze un pic viziunea.

Sunt intr-o continua cautare de mine insumi, dar in ce masura aberatiile ce ajung sa imi justifice existenta sunt si constructive? In ce masura, mai ales atunci cand mintea mea joaca cel mai straniu teatru din care nu-mi gasesc iesirea? Poate scriu pentru a supravietui. Poate ceea ce scriu, avand tenta perosnala chiar si rareori cand nu este despre mine, este modul meu de a-mi modifica perceptia si nu neaparat perceptia primara.

Aberatiile mele alandala. Nonsensurile prin care cred ca am gasit sensul. Ideile mele imprastiate peste tot pe foi, transcrise uneori aici, pe blog, fara nici un fel de revizuire, vand lamentatii ieftine pentru ce? Pentru o poveste fara sfarsit careia ii lipseste sensul si afirmatia?  Până la urmă, ce poți să înțelegi din tot acest amalgam al cuvintelor?  Sentimente prelucrate si iar prelucrate ce au pretentia sa se ridice deasupra tacerii taioase din concret. Am scris despre cum m-am simțit când mi-am prins inima în propriile capcane, cum toate conceptiile mele se intorc cu susul in jos si totusi stagneaza pe idei obsedante, si cum incerc sa intocmesc un ideal din haos de sentimente.

Dar unde pierd sensul? Pentru ca sa-mi conntrolez gandirea nu este de ajuns ca sa detin autocontrolul in general. De fapt tot ce fac este sa ma imbarlig in ceea ce cred eu despre trecut.

Depresie= atunci cand vezi doar intr-o singura directie si crezi ca nu mai exista alta.

Trauma= atunci cand te feresti sa vezi schimbarea din jurul tau, pentru ca astepti sa se repete o intamplare pe care nu ai inteles-o  cu adevarat in momentul in care s-a petrecut. Un lucru de care ti-e frica, care te-a marcat atat de tare incat nu te poti gandi la altceva decat la ideile care-l vor face sa reapara in mintea ta, cu toate ca el nu va reveni si in realitate neaparat.

Poate nu va reaparea deloc in fapt, pentru ca tu  nu mai esti aceeasi persoana ca sa il pirvesti cu aceeasi ochi.

De unde era sa stiu acest lucru toti anii astia, cand nu era nimeni sa ma invete? Cand eram prea obisnuita sa cred un lucru ca trebuia sa mi se zica de zeci de ori, pai nu e asa…. Abia acum am inteles ca pe langa cuvinte, am nevoie si de fapte efectiv. Cuvintele mele erau transfromate in cutite infipte direct in piept: „tu distrugi tot”, „tu nu esti buna de nimic”, „tu esti nebuna”. Pentru ani si ani, am ajuns sa cred atatea lucruri rele despre mine din gura unui om care trebuia sa-mi fie tata si care, cu tot ce are, vad ca nu e mai bun ca mine. Am ajuns sa fiu atat de exigenta cu mine si tot sa nu ma multumesc orice as fi realizat, am ajuns sa imi pierd taria la cel mai mic stres, am ajuns sa gandesc cat mai departe de mine, sa vreau sa ma pierd in lumi absurde, pentru ca nu puteam sa simt fericirea vietii asa cum e. Fericirea batea la usa mea, dar eu eram „distrugatoare” , „buna de nimic” si „bolnava”, si nu o puteam primi.

Persoana pentru care as fi dat totul sa o castig, a trebuit sa ma las distrusa ca sa inteleg ca nu am ce sa castig. Si am incercat sa ocolesc tiparele in care relatia noastra o lua pe aceleasi carari de foc pe care le stiam atat de bine ca supravietuiam inspirand fum, dar nu a fost ok nici asa. O relatie pierduta, un fapt implinit in sfarsit, pentru cel ce era obisnuit ca raul pe care il face sa nu produca pierderi. Acum nici nu mai ai ce sa repari. Si ma doare, dar simt cum, in sfarsit, dupa atatia ani de zile, o pacla mi se ia de pe suflet.

Incep sa ma apropii de mine insami. Sa nu mai fie doar alb, nergru si gri, sa fiu lipsita de culoare. Chiar si cand din timp in timp simteam culoare, alb, negru si gri ma purtau inapoi in ganduri ireale, departe, departe, dincolo de trauma, durere.

Sunt bine. Eram bine. Doar ca el ma facea sa nu vad asta, sa cred altceva.

Inca am nevoie de fapte, de autocontrol. Inainte sa ma mai pierd in povesti care oricum nu completeaza golul asa cum pot sa o fac rearanjand tangibilul,  imi organizez viata in exterior, cu speranta ca si interiorul va urma calea.

Este un drum de reconstruire care mi-a luat ani, si care nu ma ridica mai presus decat la nivelul unei fete normale. Dar isi merita pacea pe care o ofera.

„Mi-ar plăcea si să fiu mai blânda cu ceilalți, mai înțelegătoare. Nu-mi vine să cred cât de superficială am devenit, cât de nepotrivit mi se pare să-ți fie mila de cineva care plânge, că știu cel mai bine să fac oamenii sa plângă, să sufere și să se simtă prost, și uneori nu mă pot abține.” scraim acum cativa ani. Dar eram atat cat puteam sa fiu, raspundeam cu rau pentru ca nervii imi ajunsesera la capat, si mi se parea ca sunt indiferenta cu ceilalti pentru ca nu stiam decat sa fiu indiferenta cu mine, de fapt. Mi s-a spus de atatea ori ca eram tot ce puteam sa fiu dar nu am inteles pana cand nu m-am convins ca nu imi atingeam potentialul pentru ca acceptasem toate vorbele despre cum nu sunt in stare sa fiu cineva, sa fiu eu. Cand trebuia sa am grija de mine, aveam grija de altii, de cel care ma ataca si ma descompunea in toate partile de care vroia sa-mi fie rusine.

Totusi sunt mai mult decat inainte. Am descoperit mai mult din complexitatea minții umane, complexitatea sentimentelor și complexitatea ființei omenești prin ansamblul ei. Am văzut ce inseamnă de fapt să înfrunți viața, am văzut ce înseamnă să te lupți cu durerea, minciuna și confuzia și văd oameni în jurul meu luptându-se cu aceleași lucruri la fiecare pas. Cel mai mult nu contează fericirea? Nu asta caută cu toții? Nu sunt intrebările omului pentru a împlini acea dorință înfocată ce are menirea de a ne lega pe toți și a ne aduce înapoi la locul de baștina al sufletelor noastre, la iubire? Parca tot ce exista in suflete de gheata este un drum orb de la nastere pana la moarte.

Pentru toti cei atacati emotional, cei care se lupta si nu au ajuns la lumina, oamenii care va trag in jos spun mai multe despre ei decat despre voi, credeti-ma, nu e doar o zicala optimista, este adevarul . Singura cale este sa rupeti reltiile care va fac rau. Sa va inconjurati doar de cei care va ajuta sa construiti. Sa stiti sa cereti ajutor, daca e nevoie.  Sa ai un psihoterapeut nu inseamna ca esti nebun. Inseamna ca ai nevoie sa te intelegi pe tine. Si e si normal, daca esti atacat din toate partile de tot felul de pareri care nu ti se potrivesc. Sa iti faci rau nu inseamna ca esti nebun. Inseamna ca esti doborat la pamant si nu ai unde sa iti eliberezi furia. Sa fii numit nebun nu inseamna ca esti nebun. Cei care te doboara sunt mai slabi decat tine, pentru ca se hranesc din triumful lor peste persoane care nu au cum sa se aprere.

marco mazzoni2

Marco Mazzoni