Nostalgii


In casa se simtea lipsa de viata. Cele cateva lucruri saracacioase, cartile de tipul Sandra Brown ale matusii mele inghesuite in prima camera, pick-up-ul si discurile unchiului meu stocate in cealalta. Parca totul se transformase intr-un muzeu al tuturor acelor sentimente care nu apartinusera niciodata vietii simple ce fusese de fapt traita aici. Prin curte plantele cresteau in salbaticie, iar satul, satul parea atat de mic si inghesuit fata de cum era inainte.

Zilele in care soarele imi anesteziase existenta. Dupa-amiezi plictisite si somnoroase in caldura ravasitoare, seri pe ulita ce parea atunci mult mai mare, cu tot felul de jocuri in praf. Totul in timp ce batranii, multi morti de pe-acum, spargeau seminte pe bancute, privindu-ne. Dude si ciresi si mere. Povesti la fiecare curte. Tanta nebuna, pe ulita cu noi, copiii fugeau mereu din calea ei, dar in ciuda zvonurilor grozave mie mi se parea linistita. Poate o oboseau sedativele. Tanta betiva, care iesea mereu la strada si facea semne la masini.

Garla e din ce in ce mai seaca, si din ce in ce mai impresurata de gunoaie. Auzisem povesti despre vremuri mult mai vechi decat mine cum ca acolo inainte erau plantatii de legume. Nu am emotii atat de intime incat sa descriu viata acestor oameni care exista simplu, si poate toti tanjesc dupa ceva mai frumos decat locuintele mici si pestrite, viata cu putine. Dar eu simt liniste aici, un calm de parca ai putea sa stai si sa nu gandesti, doar sa privesti realul in fata, de parca nu te mai grabeste un oras intreg spre progres. Si ce progres, pana la urma, cand doar ne invartim in cercuri de uitare?

Cand ma intorceam de la joaca seara tarziu, tataie si mamaie se certau pe a alegerea programului de tv. Pana la urma tataie castiga doar cand erau meciuri, apoi ne lasa si se ducea sa doarma in bucatarie. Noaptea ma trezeam si il gaseam in curte, fumand si ascultand greierii. Ziua se injura cu mamaie, iar eu o vedeam tot ascunzand banii de el sa nu-i mai dea pe tigari si bautura.

L-am urat pentru ca mamaia l-a urat. Dar nu era un om rau. Era bautor, dar niciodata violent. Vreau sa-l vad ca pe un suflet boem, un poet ce nu isi gasea cuvintele sub conditiile propriei existente. In orice caz, nu era un om rau. Si acum zace sub pamant, a murit cand eu nu simteam decat un vag regret pentru faptul ca nu i-am aratat prea multa pretuire, si am incercat sa plang in camera mea, caci dorinta lui cu limba de moarte a fost sa nu mi-l amintesc cum aveam s-o fac dupa mormantare.

As vrea sa-l pretuiesc cat mai mult acum. Oameni care mi-au marcat existenta, dar carora nu le-am rostit multumiri nici macar in tihna launtrului meu.

Colo, drumul de pamant coteste spre casele strabunicii, acum daramate si altele noi, dar la fel de saracacioase, construite. Si vechiul cuib de berze, la intersectia dintre ulita si camp, numai el ramas temelie de timp, printre vremuri vechi si noi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s