Sirene

 

sirene.gif

„Cum să scrii o carte <<totul despre femei>>?  Femeile nu pot fi cuprinse într-o carte. Sigur e o carte pentru bărbați nătângi. O să i-o cumpăr viitorului meu sot”, mormăie Sara, cu picioarele lungite pe pereți, răpusă de plictiseală.

Eu mă joc cu un pachet de țigări (vesnicele mele țigări) și mă uit la postările lumii care a fost de 1 mai la mare. Ce n-aș da să fiu și eu acolo unde cerul și pământul se unesc în aceeași nuanță de albastru!

Și apoi, mă întreb dacă mintea mea ce se învârte disperată în gol, avidă după informații și experiențe care să hrănească clipele acestea de splin, nu înebunește. Pentru că, de odată, parchetul cămăruței de cămin capătă transaparență.

Apoi, în mijlocul camerei se formează un vârtej alb, înspumat parcă, și până apucăm eu și Sara să țipăm sau să cerem socoteală divinităților în care credem, brațe împletite din alge ne apucă de picioare și ne trag spre hău.

Mă trezesc în adancul unei mări atât de adânc, că nu pot să văd orizontul cerului deasupra apei. Eu, care nici nu pot să mă scufund în mod normal! Încerc cu disperare să înot spre suprafață, ca să realizez, uimită, că picioarele mele se mișcă ciudat, de parcă nici n-ar fi picioare. Și mă uit în jos, speriindu-mă când văd că în loc de picioare am o coadă  de culoare ruginie cu irizații verzui. Și cât de frumoasă este!

Ințeleg: de fapt, eu respir acum , respir prin apă! În panica mea, nu îmi dădeam seama că eu pot să respir! O văd și pe Sara mai încolo, părul ei negru este atât de lung că ajunge până la jumătatea cozii din nuanțe de albasru profund până la albastru pal, din nuanțe magice de albastru clar până la turcoaz.

Ce transformare stranie. Dar noi nu mai suntem șocate. Sara încearcă să vorbească, dar în loc de cuvinte nu se creează decât bule de apă, și începem să râdem. De bucurie învolburăm apa dând frenetic din coadă, fermecate una de măiestria celeilalte.

Înotăm peste tot, printre pești și corai, înotăm în jos, înotăm în sus, până dăm de spurafață, simțim marea picătură cu picătură, trăim. Și văd la un moment dat sclipind din nisipul de sub mine o bilă de cristal.

Ma duc să o culeg și, tinând-o în mână, deodată am senzația că îmi pierd suflul oricât de mult mă crispez după el, ca și cum aș fi închisă într-o pungă, fără aer.

Mă trezesc brusc în camera de cămin, cu ochii mari și gura uscată, am nevoie de o picatură de apă. Dar, mai întâi, voi fuma o țigară, unguent pentru mintea mea zbuciumată, care țese vise atât de stranii.

Cel puțin este doar un vis, și nu mi-am pierdut cu adevărat capul.

Cum să scriu acum o postare despre sirene? Sirenele nu pot fi cuprinse in câteva cuvinte doar. Ar fi probabil o postare pentru mundani nătângi.

Aberații inspirate de jocul de cuvinte propus de Eddie.

Anunțuri

2 gânduri despre “Sirene

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s