articol4

Dar nu trebuie să mă credeți. Nu când aberez despre ochi transformați in caleidoscoape în care am văzut ceva atât de nefiresc.

Nu trebuie să mă credeti nici dacă folosesc cuvinte frumoase încercând să vă apropii de ce-am simțit.
Nu trebuie să mă credeți când vă spun despre trăiri reale. Despre minte colorată în curcubee. Despre vinovății de care nu știe nimeni și adevăruri pe care am încercat să vi le spun. M-ați crezut nebună.
Poate sunteți prea ocupați să adunați bunuri materiale. Să păreți cineva. Sau să vă duceți la biserică. Să țineți toate posturile din an. Să citiți cărți budhiste. Sau filosofie nihilistă. Sau să vă țineți la punct cu știrile. Sau să găsiți o explicație rațională pentru orice. Să nu lăsați golul să se manifeste.
Nu trebuie să mă credeți cand vă spun că tot încercați să umpleți tăcerea degeaba. Că urmăriți vise mai goale ca orice tăcere. Vise care se vor împlini poate, dacă munciți îndeajuns, dar pe voi nu vă veți împlini. Nu trebuie să vă spun  că raționalul e prea mult și iraționalul pe care îl credeți ca pe o pastilă la logică n-are substanță.
Poate sunteți prea ocupați să vă faceți că trăiți. Să încercați să trăiți. Să faceți de toate ca să trăiți. Să postați pe rețele de socializare ca să trăiți. Să citiți cărti ca să trăiți. Să vă drogați, să beți și să faceți sex ca să trăiți. Să vă toaceți coatele pe bănci de școală și să vă tocați creierul de bună voie ca să fiți cineva și să trăiți. Să vânați senzații și iubire de sine ca să trăiți. De ce?
1. Ca să vă transformați în copi ale unei copi ale unei copi. De fapt, ca să supraviețuiți, nu ca să trăiți. Să vă feriți carnea fragilă de un monstru mecanic, numit societate.
2. Ca să umpleți tăcerea. Pentru că ați fost de atâtea ori reduși la zgomotul de fundal al unei mașinării lipsite de viață. De atâtea ori, încât când n-ați mai putut să fiți reduși la nițte copi ale unei copi ale unei copi, v-ați avântat în furtuni care nu vi se potriveau, și ați aterizat la sfârșit în tăceri mai goale decât un film prost. Tăceri de care nu aparțineați cu centrul ființei voastre.
Dar nu trebuie să mă credeți pe mine. Și eu am trecut prin toate astea. Și acum sunt doar o păpușică mecanică. O păpușică ce vânează viața pe instagram, facebook, tumblr, snapchat, în oraș, la concerte, în călătorii, printre oameni, în cărti budhiste și de dezvoltare personală, în muzică, în seriale și filme, în droguri, în băutură, în haine, în produse de make-up, în iphone, în iubiri de băieți și neiubiri de băieți, în sex, în amintiri, în psiholog, în viitor, în reiki.
Osho a zis multe lucruri frumoase din care de fapt nu am înțeles nimic. Unul dintre ele, pe cuvintele mele, ar fi că iluminarea se produce firesc, în liniștea minți, și că orice încercare de a-ți rafina ego-ul spre a atinge iluminarea nu are sens, pentru că tu nu ești cu adevărat in ego-ul tău. Și acum stau să îl citez pe Osho pentru că sunt o păpușică mecanică. Și din acelaș motiv vânez emoțiile voastre scriind asta.
Mi-e frică de tăcerea fără substanță. Și mi-e frică și să descopăr tăcerea mea, mi-e frica că dacă o descopăr o să fie abuzată de oameni și ei sfâșiați de monstrul ăsta mecanic care trebuia să trăiască pentru noi, și totuși noi am ajuns să trăim pentru el.
P.S. Chiar sunt și nebună.

Tăcerea, de care mi-a adus aminte amalgamul de netăceri. Mulțumesc, M., pentru inspirație!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s