Nu mai minti ca te distrezi!Inunzi noaptea cu durere. 

Eu nu cred ca esti slaba. Eu vad doar ca ascunzi o suferinta prea ascutita in tine. Iti apleci capul peste pasarela, in timp ce lasi disperarea sa te inunde. Masinile imprastie lumini de faruri portocalii in noapte. Totul este de un portocaliu strident, orbind intunericul.

Fata se schimonoseste sa prinda ecoul mintii distorsionate. Armonia unui tipat, pe care il amutesti de atata timp. 
Te prelingi pe jos, cu capul proptit de balustrada, si, la incercarea mea de a citi prin tine, te inchizi abrupt, infricosata, cu genunchii la barbie si mainile imbratisand genunchii.

Nu ai nici o problema sa (te) minti cand dupa colt gasesti distractii care sa te scape. Si nici acum nu te inveti minte, cand, in loc sa abuzezi de ele inecandu-ti nefericirea, ele abuzeaza de tine, explodand in sentimente ascunse de rusine.
Si eu, eu fugisem dintr-un loc ca sa nu ma mai cunoasca nimeni, acum vreau sa plec iar departe, unde nu mai cunosc pe nimeni. Pentru ca mi s-au pus lumini rosii la toate semafoarele, stiind ca din prea multa iubire pentru lumea in care traiesc o sa astept. O sa ma impiedic la fiecare nefiresc. Ma consuma si ma sufoca in acelas timp.

Este atat de obositor sa vezi ca nimic nu e in regula. Mai bine ma stiam singura care fuge spre nimic, decat sa ii stiu pe cei din jurul meu mai pierduti ca mine.

Poate e din cauza mintilor noastre. Bolnave dupa sensuri abstracte, dupa adevaruri nedemonstrabile. Poate motorasele din capurile noastre se rotesc prea repede si in gol. Poate disecam prea mult irationalul. Noi doua. Poate intr-o zi o sa descoperim nebanuitul prin nebunia noastra.

Poate trebuie doar sa ne maturizam. Poate doar ne e frica de lucruri inexistente. Poate inca nu putem sa inghitim toata nedreptatea din viata.

Sper. Sa nu mai fug.

Anunțuri

5 gânduri despre “Aberatii

    1. Poate… e vorba ca nu fug neaparat de cine sunt, cel putin nu mai fug de asta, dar intr-un fel simt nevoia sa fug de oamenii din jurul meu. Mai degraba simt ca nu mi-am gasit locul, ca unele persoane au ramas unde am fost si eu odata, si nu stiu daca ar trebui sa caut altceva sau nu, probabil ca e mai mult problema mea ca empatizez exagerat, pana ajung sa ma opresc din loc doar ca sa plang cu ei si sa incerc sa ii ridic. Si am sentimente contradictorii despre acest lucru, nu stiu daca mi-e bine asa sau nu, nu stiu cum as putea trai mai eu insumi: pe de o parte, pare ca n-as fi eu daca n-as simti toate acestea, pe de alta parte, ma simt trasa in jos din proprie vointa.

      Apreciat de 1 persoană

      1. fuga de noi, fuga de ceilalti… e parte din procesul asta care se cheama maturizare. imi pare ca stii unde esti si incotro te indrepti. si scrisul ajuta. autoanaliza.
        eu fug de responsabilitati, de maturizare. fug in mine si ma amagesc ca acolo mi-e bine.
        nu e chiar asa. avem nevoie de ceilalti…

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s