Un apus care m-a ridicat dintre file

O gară mică, o construcție industrială în ruine, soarele plutind ca o mare de cupru printre dărăpănături, și apoi ieșind, în deplinătatea centrului său orbitor, la iveală.

Aș vrea să scriu despre nori purpurii, dar acum nu se văd la fel de frumos, colorați doar ici și colo, în ramificații de lumină. Dar cercul solar, deși dă fuga din ce în ce mai mult în tenebrele pământului, lasă în urmă un cer doar la înălțimi amețitoare albastru-gri rece, de metal, în lături, culoare caldă, ce pare aproape de noi, dar, de fapt, nici la capătul pământului nu o ajungi din urmă.

Culoare gradată, dilatând bolta, de un rozaliu pal, apoi radiind un nemărginit portocaliu, vibrant, sclipind precum un diamant prea prețios ca să îl poți poseda.
Se reflecă în geamurile caselor, distrage atenția de la lumescul nostru, și el dăruind stări de reverie, dar mai fad în colorit. 

Și acum, uite-l deja pierdut, doar o linie strălucitoare ca sufletul. 

Iar acum, norii din ce în ce mai grei și întunecați câștigă bătălia, acoperind ușor orice urmă de vibratie.
Nu-i nimic, soarele n-a pierdut decât o luptă, era obosit și s-a dus să își reîncarce forțele, se va întoarce brăzdând agale cea mai întunecată oră a nopții.

Până oprește trenul in stația mea, vă dăruiesc câteva citate din cartea uimitoare pe care o citesc acum cu sufletul la gură, „Femei care alearga cu lupii” de Dr. Clarissa Pinkola Estes , probabil în curând o nouă Biblie personală. 🙂

„Trebuie, de aceea, sa lăsăm propriile noastre ritmuri și nu alte forțe sau persoane din afară, nici complexele noastre negative,să decidă cursul ascendent sau descendent al vieții noastre.”

„…iubirea nu e un flirt, nici urmărirea unei simple plăceri a eului, ci o legătură vizbilă, creată de mușchiul psihic al rezistenței, o uniune ce se menține în perioadele de abundență, dar și în vremurile de austeritate, în nopțile senine, dar și în zilele de mari încercări.”

„…pentru a fi hrăniți toată viața, trebuie să acceptăm natura viață-moarte-viață și să dezvoltăm o relație cu ea. Atunci nu mai rătăcim urmărindu-ne fanteziile, ci abordam cu înțelepciune morțile necesare și nașterile miraculoase care creează adevăratele relații. (…) pasiunea nu trebuie <<căutată>>: ea este periodic generată și, deci, dăruită.

„În loc să fie considerate opuse, arhetipurile Vieți și ale morții trebuie văzute ca un cuplu, ca aspecte complementare ale aceluiași fenomen. E adevărat că, în cadrul aceleiași povești de iubire, survin nenumărate finaluri. Dar undeva, în straturile delicate ale ființei ce se creează atunci când doi oameni se iubesc, există o inimă și o respirație. Când o jumătate a inimii se golește, cealaltă se umple. Când o respirație se încheie, alta începe.”

„Ce este nefrumosul? Foamea noastră secretă de a fi iubiți este nefrumosul. Modul greșit în care înțelegem să iubim este nefrumosul. Atitudinea noastră lipsită de loialitate și devotament este respingătoare, sentimentul separării noastre de suflet este dezagreabil, excrescențele noastre psihice, defectele noastre, neînțelegerile și fanteziile noastre infantile, toate acestea sunt nefrumosul.”

„Trei lucruri fac diferența între a trăi cu sufletul și a trăi cu eul: capacitatea de a intui și a învăța noi metode, tenacitatea de a traversa o etapă dificilă și răbdarea de a învăța să iubim profund și durabil.”

„Cântând cântecul conștiinței până simțim arsura adevărului, iluminăm întunericul psihicului, așa încât să vedem ce facem…ce facem cu adevărat, nu ce ne place nouă să credem că facem. Asta înseamnă să ne descâlcim propriile sentimente și să începem să înțelegem motivul pentru care iubirea și viața trebuie trăite până în măduva oaselor.”

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Un apus care m-a ridicat dintre file&8221;

    1. Fotografia nu este a mea, dar sunt atât de fericită, Alioșa, că ai trecut din nou prin micul meu univers virtual și că încă o dată mi-ai dăruit încântare, de data asta cu niște versuri jucăușe!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s