Nu mai dansa pe pantofii roșii! Dansul tău e în van, și, ca să-ți spun adevărul, nici nu-ți aparține, te lași purtată de curent. Hotărăște-ți o dată soarta, în loc  să o lași să te poarte pe unde vrea ea. Dacă nu contează unde ajungi pentru tine, nu o să ajungi până la urmă nicăieri. Ăsta e singurul regret care te va determina într-o zi să constați că nu există decât un vid acolo unde ai crezut ca erau de toate. Stai nemișcată împotriva destinului. Rezistă. Știu că e greu pentru tine. E imposibil. Pentru că nu ai curajul să îți urmezi visele. Mai știi măcar care sunt alea? Răspunsul e în tine. Dar tu nu știi nici cine esti. Nu i-ai mai dat crezare de mult vocii din suflet, până s-a stins, încet. Sau, ți se pare că s-a stins, de fapt te-ai depărtat prea mult de ea, și nici strigând nu te mai poate ajunge pe drumurile îmbâcsite pe care alergi dansând.

Uite, uită-te bine la tot haosul din jur. Te reflectă. Știi și tu asta în ultimul timp. Nopți și zile nedormite, nopți și zile pierdute în somn și dureri de cap. Și nimic cu folos iscat din tot ce începi și nu termini.

Camera ta reflectă sufletul. Îmbâcseală și dezordine. Cumperi multe fără folos. Nu găsești ceea ce cauți, decăt când nu-ți mai trebuie.

Of, cum pierzi timpul încercând să delimitezi vocile din cap de vocea ta! Le-ai îmbinat și-n textul ăsta. Câte litere o să mai înghesui până ajungi la o ordine? 

Niciodată nu o să ajungi la o ordine. Sunt mai multe gânduri haotice decât timpul tău de a le formula. Să separi pământul de ape cere mai mult decât o singură zi de la tine. 

Probabil că o singură clipă de lumină ar fi de ajuns sa rupă ceața construită de ani, din frică, durere și ură sub care se ascunde un ocean de tristețe.

Ti se cere să ierți și tu o faci aparent, pentru că nu prea ai de ales ca să trăiești. Ți se cere să ierți când ți se spune că ești vinovată pentru tot fără să fii, ți se cere să ierți anormalitatea celorlalți pusă în cârca ta, greșelile pe care le-ai făcut pentru că nimeni nu ți-a arătat vreodată cum e să fii om, că toată lumea te-a influențat să nu fie nimic simplu, dar a ierta a devenit echivalent cu a deveni ceea ce încerci să ierți.

Nervii, platitudinea minții, uite cum revin, și un gol datorat faptului că nimic nu se mai mișcă în tine, de parcă ai fi moartă și nu vrei să fii, se umple cu furie și ură. Din nou, mintea ta se consumă singură. 

Poate ești prea obosită. Prea stresată. Din cauza perfecționismului. Din cauza dezorganizării. Poate adevărul iese la iveală.

Ești gri iar. Ar fi trebuit să fii albastră. Sau cel puțin roșie.

Iar înlocuiești prezentul cu un amestec de trecut și viitor.

Ai lăsat povestea să moară pentru că n-ai avut curaj. Dar ce să-i faci când nu vezi nimic decât halucinații distante, prin ceața groasă în care te-ai afundat? Cum îti mai găsești acum calea de ieșire?

O să țipi la oricine, mai ales dacă îți zice că ești disecată pe viu, că ești manipulată, dar știi că e adevărat, cel puțin asta e adevărat, pentru că simți și tu și te macină teribil. Dar tu nu mai știi să lupți. Lupți de ani. Prea mulți ani. E mai ușor să te complaci.

Vezi? Ca oricine, ai fost până la urmă influențată, e imposibil să reziști. Acum ești moartă. Felicitări. Ai pierdut.

Ți-ai fi dorit ca măcar o zi din lunga asta agonie să fi fost oricine altcineva. Ființa ta e prea greu de suportat.

Se pare că rețeta ta pentru fericire nu a dat roade de lungă durată. Acum ai două variante: să continui să plângi la lucruri în care nici măcar nu te regăsești, sau să îți aduni încet oasele împrăștiate și să formulezi incantația dătătoare de viață.

Anunțuri

10 gânduri despre “Bilanțul sufletului

      1. Ştii că ştii mai bine de atât, nu? Că te voi lăsa să fugi dacă vrei să fugi şi te ajuta să zbori dacă vrei să zbori. Ştiu mai bine de atât. Ştii mai bine de atât.

        Mintea noastră câteodată pare să înnebunească dacă nu găseşte motive pentru orice lucru care ni se întâmplă în viață. Dar o înțeleg, o cauză, un motiv îi dă un sens de linişte. În plus nu cred că poate accepta că există acțiuni fără consecințe.
        Dacă oamenii vin, vin. Dacă pleacă, pleacă. Şi dacă pleacă sigur mințile noastre vlr scoate din pălărie un iepure, parol, un motiv.
        A.

        Apreciat de 1 persoană

      2. Da, dar chiar sa te gandesti la lipsa unui motiv clar e o durere. Si, in acelas timp, existenta unui motiv aduce frica. Ma rog, poate sunt doar complexe toate astea, poate este o rana care o sa se vindece in momentul in care vad ca un om a stat mai mult decat anticipasem eu ca se va intampla.

        Apreciază

  1. „Câte litere o să mai înghesui până ajungi la o ordine? ” până dau de sânge, în mâini deja prea obosite, în cuvintele alea prea rar folosite, în sufletul ăsta prea pierdut. Până dau de sânge şi atunci voi săpa şi mai adânc şi voi trânti alte şi alte cuvinte până îmi tai întreg corpul, toate măştile pe care le port involuntar, toate scuturile mele, până îmi voi dezmembra întreg corpul şi voi ajunge la o baltă de linişte.
    -Andreea.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s