Girl Interrupted


***Bucata asta de poveste am scris-o cam acum 3 ani și am redescoperit-o de curând într-un carnețel. Este constituită din păreri pur subiective și din experiența mea limitată, de o minte uneori leșinată de la medicația puternică, uneori răzvrătită și iluzorie încercând să contracareze durerea. Mă uimește, printre toate defectele, că este sinceră și directă, și cuvintele au o forță și un sens diferit decât acum când am credință și iubire pentru viață. Mă uimește că descopăr în ea adevăruri ale mele pe care le ascunsesem de mine.

Cine sunt eu? Uite,îmi pare rău, dar nu pot să-ți spun. Nici nu știu ce ți-as putea spune, de fapt.

-Ai citit „Fluturi”?

– Ce?

-Fluturi, de Irina Binder, ai citit?

-A. Nu. De ce?

-Dacă citeai puteai afla chiar din prima pagină cine sunt.
-Aaa, te caracterizează descrierea ei?

-Păi cam caracterizează pe oricine.

Ei, scuze pentru răspunsul meu abstract, dar dacă știam cu cine am de-a face din prima puteam să inventez și eu ceva. Dar chiar nu știam că tu de fapt nu ai făcut toate chestiile alea, și de-aia nu mi-a trecut prin cap să folosesc altceva decât onestitatea, care în fond se voia ideea ce stă la baza oricărei discuții a noastre cu oricine de aici.

DOAR AȘA NE VINDECĂM, PĂI NU?!

Oh, well yeah, ce să zic, whatever.

Oricum, nu te îngrijora, nu cred că se pune căai trecut linia onestității când ai spus exact ce gândeai. Dar mă-ntreb cum poți să te crezi.

Nu ești rău, ești chiar un băiat simpatic, nu mai știu cum te cheamă, dar o să-ți zic R., habar n-am de ce R., nu știu. Ei bine R., să zicem că nu e nimic ciudat în a avea o iubită rusoaică fotomodel. Ești chiar frumușel și pari de gașcă. O să vină să te viziteze la 9, nu? Dar stai, mi-ai zis că sunteți certați deocamdată și că nu poți să treci peste.

-Dar, spune-mi, de ce ești aici?

Ah, iată-ne reveniți la aceeași întrebare, adresată mai direct de data asta. O să mint și eu acum.

-Mă cheamă Iris, ca pe floare sau ca pe pata aia neagră din mijlocul ochiului, și am probleme cu părinții. Extrem de rebelă, obraznică, agitată și deprimată.

Restul conversației fusesem prea indiferentă, aproape enervant de evazivă cu el, dar nu mă puteam concentra.

A zis ceva gen „o să fie mai bine” și cred că vorbise cu asistenta blondă de pe hol despre mine cât eu am fost la egee, pentru că atunci a fost prima oară când mi-a spus asta și a spus-o încercând din privire să își găsească un pic de stăpânire de sine în situația anormală în care îl punea ciudățenia și tăcerile mele, însă n-a găsit nimic de care să se poată ancora.

Poate că n-aș fi fost așa de rece dacă nu alesesem de mult să nu-mi mai pese.

Te-am cunsocut prima dată în biroul Ei, Marea Împărătesă a Spitalului, și primele cuvinte pe care le-am auzit au fost: „fumează, fumează, n-are nici o treabă”, moment în care m-am întrebat: este vorba despre mine sau despre tine? Mai târziu mi-am dat seama că despre tine era vorba, atunci, afară, când tatăl tău m-a întrebat dacă vreau o țigară și i-ai spus tu că eu nu fumez.

Nu mai fumam, eu tot ziceam că nu mai am nevoie, și pe de o parte era adevărat pentru că eram mai puțin stresată de ai mei, pe de altă parte însă mă săturasem de bătaia de cap pe care mi-o dădea mama, pe care o apucau imediat ce aprindeam a enșpea țigară (deși, inițial, fusese pro fumat) durerile de cap și începea să plângă, ca și atunci când refuzam să iau pastilele, dar după aia tot le luam, oricât de mult rău îmi provocau. 

Atunci, când m-ai văzut acolo pentru prima dată, primul lucru pe care l-ai spus a fost să mă întrebi, cu ochii tăi plini de curtoazie si înțelegere, ce-am pățit. Mă bucur că incredibila mea nepolitețe te-a dezbrăcat de toată frumoasa falsitate cu care te expui în viața de zi cu zi, și nu te judec pentru ea, că și eu, cum oricine altcineva ar fi făcut-o, o îmbrăcam chiar și față de mine ca să arăt ce persoana demnă și sănătoasă eram eu chiar dacă mă aflam unde mă aflam. Dar acum îmi pasă prea puțin ca să mai încerc să mă ridic la vreun propriu ideal. Si crede-mă, erai mai cool așa cum erai, cu toată fragilitatea din priviri, încercând să faci conversație cât timp așteptam la RMN cu asistenta blondă din provincie ce se pregătea să devină pediatru, dar la normali, la copii veseli, cuminți și rumeni în obraji, nu la cei verzi la față de la pastile, târșâindu-și picioarele în papuci de spital cu sau fără mamele lor, copii care țipă,sunt supărați tot timpul, au gesturi bruște și ciudate și nu ascultă de ce le zic cei mai mari, fie că sunt conștienți de ce se întâmplă sau nu.

Ea nu voia să fie aici, dar era obligată să facă practică pe aici, și știu că de la o vreme a văzut ce dusă sunt de fapt și nu mă mai înghitea, iar eu mă gândesc acum la copiii ăia din spital, dacă reîncarnarea ar exista, asta să fie doar o noapte în numărul de vieți ai fiecărui suflet ajuns aici, chiar dacă în mine nu văd decât nesperanță veșnică și nu-mi doresc nici să mă fac bine, nici să nu mai exist, dar simt în fiecare clipa că nu voi mai rezista să fiu conștientă în următoarea dacă lucrurile rămân la fel, și clipele s-au transformat în ani în care am supraviețuit.

Când așteptam amândoi la egee ai început să vorbești despre Cioran și… mai cine? Nietzsche, Dofstoieski? Oricum, ai zis că vrei să te duci la filozofie după liceu și ai mai zis că orice s-ar scrie în literatura de azi nu se compară cu Nietzsche/Dofstoieski/Cioran, dar mai ales Nietzsche/ Dofstoieski. Mintea mea reacționa la tot ce ziceai tu, dar prea slab ca să îmi zic părerea cu voce tare. Mai ziceam un ” da” și „așa e” pe colo și pe colo, cu greutate, enervată de efortul la care mă puneai răspunzându-ți.

Iartă-mă că nu sunt la fel de vorbărață și plină de energie ca tine, dar pe mine m-au ghiftuit de calmante, iar tu ești pentru prima oară aici, și e normal să fii așa, plin de speranță și energie, nu știi cât de jos te poate aduce locul ăsta, cu țipetele lui din pereți, și copiii deformați pe dinăuntru.

Este exact ca în „Zbor deaspura unui cuib de cuci”. Unii dintre ei sunt aici pentru că nu s-au putut adapta la mașinătia societății, doar că asistentele de aici sunt prea bune la suflet ca să fie o parte din conspirație.

Ele nu știu despre mașinărie, sau știu, așa cum noi toți știm dar nu prea ne gândim la asta, ne gândim atât de puțin încât facem mașinăria inexistentă, și asta pentru că noi ne-am născut în această societate și nu e vina nimănui că ea a devenit o mașinărie, pentru că ea nu este decât o hologramă a unei persoane (remarcați, zic persoană, nu om) la scară mare, deci nu e vina nimănui că ea e crudă pentru noi.

Orice doctor, referent, asistentă din locul asta ar face ceva pentru cei căzuți în mintea lor dacă ar putea, ba chiar cred că i-ar pune deoparte ca să aibă ei propria lor societate în care să trăiasca, dacă ei ar putea să existe în altă parte decât în capul lor. Deci vezi, Ken Kesey? Nimeni nu vrea răul nimănui, tuturor le pasă, doar că a păsa nu ajută cu nimic, și eu știu cel mai bine asta, crede-mă.

În mintea mea îți răspundeam, în orice caz, chiar o dată în timpul discursul ți-am zis că nu contează că nimeni nu va scrie ceva mai original ca Nietzsche/ Dofstoieski, pentru că nici el nu a fost prea original, pentru ca totul în viață este o copie a unei copi, nu poți să fii cu totul original, pentru că a face ceva original înseamnă a face ceva ce nu există, or, încearcă tu să te gândești la ceva ce nu există măcar. Astfel, tragem concluzia că viața nu există pentru ca noi să fim originali, și nici din cale-afară de intelgenți, pentru că mi se pare că majoritatea inteligenților vor să atingă punctul în care vor fi originali pentru că au descoperit un adevăr nemaiștiut de nimeni până acum, adevărul suprem și de aceea există intelctuali peste intelectuali, toți cred că știu adevărul și toți deviază de la el ( și probabil ești tu în mintea mea, cu toată filozofia de care te crezi tobă, când gândesc așa), mie NU ÎMI PASĂ, deci eu nu pot greși cu nimic fiindcă nu vreau să spun adevărul despre nimic.

Asta e cea mai înțeleaptă strategie de abordare a problemei, că „Dumnezeu a murit” parcă simt și eu prin ce trăiesc acum, chiar acum.

R. , nu te lăsa să fii lovit singur de prostia pe care o ridică în calea ta tot IQ-ul tău la fel de irosit ca al meu, IQ-ul tău de 127, IQ-ul tău care nu o să însemne nimic dacă îl folosești pentru a te integra într-o lume care nu este nici măcar nisip în ochi pentru tine, un loc care nu îți va aduce niciodată respectul de tine pe care îl meriți. Poate dacă ți-as zice toate astea acum, poate mi-ai zice și tu mie ce nu este bine la mine, poate mi-ai zice că îmi pasă prea puțin. Dar eu nu încerc să mă apăr, încerc să mă vindec. Nu e un scut, e o alifie.

R., tipul ok, care voia să dea la filozofie, dar își închipuia lucruri: își închipuia că avea o prietenă rusoaică fotomodel pe care a văzut-o o dată la mare, și cu care s-a certat momentan; își închipuia că fuma iarbă( își închipuia toate astea, nu doar mințea, pentru că le credea); își închipuia că putea merge cu mașina tatălui său la mare cum mai fusese și înainte, dar se certase cu taică-su că nu îl lăsa să ia mașina, moment încare a început să arunce cu scaunele din casă.

Toate astea puteau fi ușor infirmate de tatăl lui, care nu-l scăpa în ultimul timp din ochi nici două minute. Mai ales după ce fi-su cu gura mare iscase scandal în școala pentru „iarba” care era de fapt trabuc.

După ce a intrat R. la egee, i-am zis asistentei că nu mai pot să rezist în picioare, și ea m-a trimis pe scaun în sala de așteptare. Am văzut mulți copii cu capul în altă parte pe acolo, îmi amintesc de un copil de vreo 12 ani care trăgea de însoțitorul lui tot repetând:” mama, mama”. Acum mă așezasem lângă o tipă aparent normală, care s-a uitat ciudat la mine când am strigat după asistentă, iar ea mi-a răspuns: ” Stai acolo că mai e un pic. Nu mă enerva că eu sunt responsabilă de tine!” Știam bine privirea de pe fața colegei mele de bancă, parcă zicea: ” cât de anormali sunt oamenii pe lângă care am ajuns, și o saă trebuiască să am de-a face cu ei?” Știam privirea asta pentru că am folosit-o și eu de căteva ori. 

Numai de chiar ar exista o pastilă care să te umple de fericire.

Toată ziua aia am fost sedata. Cum e să fii sedată? Ca și cum perioada de mahmureală din dimineața următoare unei zile obositoare s-ar extinde pe 12 ore.

Anunțuri
Girl Interrupted

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s