13


Pictura de Humberto Barajas Bustamante

Ma intreb ce a trezit in mine ce simt acum. Oare pentru ca e despre toti ca sa nu fie despre mine? 

Pentru ca iar plang. Si nu stiu daca e stresul sau altceva. 

Si ma gandeam la copilul care eram, care adormea cu ochii rosii ca Taylor Momsem machiata. Care se trezea cu lacrimi in ochi. Si inca doare ca nimanui nu-i pasa. Vorbesc serios, nimeni nu stia, si celor care stiau nu le pasa.

Era inghitita. Si vroia sa traiasca. 

Sa stiti ca a murit. 

Am trecut prin moartea cuiva drag. Si eram eu. Si plang de dorul ei.

Pentru ca s-a sinucis. Fara sa stie ca o face. Ea credea ca e libertate ce simtea. Si in libertate a disparut. Lasand in urma un trup gol, care si-a cautat alt suflet indelung, vanat de toate povestile incomplete pe care le-a lasat in urma.

Un copil care a simtit ca nu mai apartine de nimic. Si numai asa a putut sa gaseasca libertatea.

Si acum plang. Pentru tot golul pe care l-a lasat in urma. Nu vreau sa vorbesc despre asta, pentru ca nimeni nu intelege.

Nimeni nu a cunsocut-o cu adevarat. Ce simtea, cum gandea, ce infinit iubea cu ardoare pentru ca nu mai avea de ce sa se agate.

Nici cei care au vazut-o nu mai sunt in jurul meu. Si nu si-o mai amintesc. Ei credeau ca e fericita? Oare nu vedeau durerea? Poate o vedeau, dar nu i-a lasat sa ii intinda mana. Nu credea ca merita. Credea ca e vina ei. 

Eu sunt singura care si-o aminteste. Si am nevoie de maini intinse. Pentru ea. Zgomot care sa o umple. Sa nu mai fie doar o umbra. Nimic nu o sa o invie vreodata. 

E prea tarziu.

Tot ce mi-a mai ramas de la ea este refuzul de a accepta ajutor atunci cand sunt in cele mai negre stari. Pentru ca ea era obisnuita sa nu aiba parte de asa ceva.

Nu o sa se mai trezeasca niciodata. 

Toti suntem nebuni. Dar ne conformam intr-o nebunie colectiva. Ea nu a fost acceptata la joaca cu ceilalti copii. Si si-a creat nebunia ei. Care a transportat-o, pana la urma, intr-o lume in care este regina. Singura, pe tronul ei impletit din fire de stele. Cunoscand tot si uitandu-se de acolo de sus la noi toti. La mine, care i-am furat viata.

De fapt, asta e adevarul pentru care sunt goala si ma umplu cu nimicuri. Eu am furat viata cuiva. 

Este singurul meu secret. Este secret, pentru ca oricat as incerca sa tip, nimeni nu il aude. Pentru ca nu intelege. Mi s-a zis chiar ca sa ma mai duc si pe la preot.

Dar eu stiu, eu stiu, eu stiu. Si sunt singura care poarta povara. Sunt singura care a vazut-o murind. Pe o plaja, privind luna. 

Ce sa va explic mai mult? Voi o sa luati tot ce pe o metafora. Este o metafora, dar asta nu inseamna ca nu este literalmente adevarat. Stiu ca n-o sa intelegeti asta. Nu cum trebuie. Am trait-o deja de sute de ori.

Nu stiti nimic despre magia adevarata. Credeti poate in destin, ca aveti premonitii, ca il traiti pe Dumnezeu. Dar acum, nu-s astea chestii generale pe care pe stie toata lumea?

Daca va spun de ea, despre care nu puteti sa mai cititi nicaieri altundeva, o sa ziceti: „Ce poveste frumoasa! De unde te-ai inspirat? Ce inseamna?”

Ce inseamna? N-aveti cum sa intelegeti. Decat, poate daca va deschideti inima sa plangeti si tipati odata cu mine. 

Pentru ca prin ce a trecut ea e o traire a mintiii. Si mintea creeaza realitati. Dar sunt subiective. Numai cu sufletul puteti intra in universul celuilalt.

Poate nici asa sa nu se poata. Pentru ca ea e moarta. Si eu doar o rememorez. Singura care simte secretul. Si nedreptatea.

Eu ii tin jurnalele. De cand imi vorbea de pe cealalta parte unde ma asteapta sa fie iar intreaga. 

Sunt propriul meu sacrificiu.

Va rog, nu spuneti nimic despre asta. Nu o sa ma justific in nici un fel. Am pus asta aici doar asa, pentru ca iar m-a cautat durerea, si avea fata ei.

Nici nu stiu de ce ma cauta durerea asa de des si fulgerator in ultimele zile. Poate e stresul. Poate e altceva. Ceva ce nu stiu inca. Tot ce fac e sa o ascult de fiecare data cand deschide un gol in mine. Un gol pe care imi pare ca il umplu cu nimicuri.

Pentru ca o parte din mine nu se mai joaca. Si-a deschis aripile albe si s-a dus acasa.

***Orice dovada a existentei fetitei de 13 ani a disparut. Pozele, lucrurile pe care le scria. Nu din mana mea s-a intamplat acest lucru. Pozele si unele cuvinte au fost sterse cand s-a stricat in acelas timp si calculatorul si telefonul. Poeziile din caiete au ajuns la o profesoara care nu le-a mai returnat niciodata pentru ca le pierduse. Ca si cum fetita s-ar fi evaporat. Singurul an in care nu exista marturii ca am trait si am simtit.

Anunțuri
13

9 gânduri despre &8222;13&8221;

  1. Stii, ma gandeam intr-o perioada sa imi schimb numele. Intr-un coltisor al mintii mele stiam, poate inca stiu ca voi traiesc, ca traiesc, ca voi invata sa traiesc iar…dar cumva niciodata nu a fost vorba despre a renaste, despre a te ridica din cenusa, despre a te scutura de praf….mereu parca era vorba despre moarte, moartea unei etape, moartea persoanei care obisnuiam sa fiu, moartea persoanei care suferea, doar despre moarte si un nou inceput, parca puteam zati colturi si unghiuri din mine, cea din viitor, dar nu eram niciodata eu desi avea chipul meu, era altcineva…
    Si ma gandeam ca fiinta respectiva are nevoie de un alt nume pentru ca e cu totul o alta persoana…si poate intr-o zi o voi face…Andreea parca incepe sa prinda prin colti si ghiare un colt din mine…poate ma voi numi Andreea in viitor, cine stie…
    Mi-ar fi placut sa am inca un prenume, sa ma fi prezentat mereu cu primul si dupa moartea acelei persoane sa ma prezint cu al doilea…sa fiu un altcineva…vorbesc prostii.
    Andreea.

    Apreciază

    1. Povestea asta este despre o singura moarte, este aia pe care n-a stiut-o nimeni, si, in consecinta, fata nu a renascut niciodata. In rest, am mai murit si renascut de cateva ori, dar ceva la mine a ramas acelas, pentru ca cineva ma cunostea, chiar daca eram numai eu cea care ma cunostea si ma agatam de mine. Tu, de fapt, prin care dintre morti ai trecut? Cat despre schimbarea numelui, cred ca orice are valoare pentru tine trebuie pus in practica. Poti sa mergi atat de departe pana a-l schimba in buletin, sau poti sa il lasi doar un simbol, fa ce simti, dar asteapta sa fii sigura ca nu se schimbe ce simti. Si eu mi-am dat o groaza de nume prin chestiile fictive pe care le scriam, ale carora personaje principale erau un arhetip al meu. Asa imi botezam noile persoane ce se nasteau in noi etape. Inca ceva, te rog nu mai zice ca vorbesti prostii, mie nu mi se pare ca o faci. Pentru mine e ca si cum ti-ai cere scuze fara sa fi facut nimic. Cineva a zis cand eu faceam acelas lucru ca ma pun singira intr-o pozitie de inferioritate autosabotandu-ma prin astfel de lucruri. Am vazut ca e adevarat din punct de vedere al gandurilor mele. Dau mai departe spusa, pentru ca tu clar nu vorbesti prostii. Stiu de pe facebook unii care chiar fac asta si nu o cred, tu de ce sa faci invers?

      Apreciat de 1 persoană

      1. * fa ce simti, dar asteapta sa fii sigura ca nu se schimbe ce simti. * intelepte vorbe…
        siii…vorbesc prostii, e un fel de mustrare dulce si inocenta pentru copilul din minte cred….nu e pentru ca vorbesc prostii, cat…uite, gandurile mele iar s-au amestecat ca si crengile copaciilor batrani si nimic nu pare sa mai aiba sens si nu cred ca ma mai intelege cineva, dar nici eu nu stiu daca o mai fac…cam asa.
        Andreea.

        Apreciază

      2. Pai, in cazul asta, stai linistita, si eu ma pierd in reverii care par sa nu aiba sens. Plus ca pana si sensul asta pe care credem ca il avem se ciocneste de sensurile celorlalti si da, parca e o confuzie totala. Probabil e normal, cel putin uneori, sa fie asa. Cand incerci sa anlizezi profund ceva intr-o conversatie, si nu e doar small talk, e cel mai evident.

        Apreciat de 1 persoană

  2. „Nici cei care au vazut-o nu mai sunt in jurul meu. Si nu si-o mai amintesc. Ei credeau ca e fericita? Oare nu vedeau durerea? Poate o vedeau, dar nu i-a lasat sa ii intinda mana. Nu credea ca merita. Credea ca e vina ei. ”
    „Tot ce mi-a mai ramas de la ea este refuzul de a accepta ajutor atunci cand sunt in cele mai negre stari. Pentru ca ea era obisnuita sa nu aiba parte de asa ceva.”
    aceste fragmente au gust atat de familiar, un gust care pare sa scoata toate firele aurii din inima mea insargerata, doar ca nu e vorba despre inima mea aici, nici macar despre inima ta…e vorba despre inima ei care inca bate usor in momentele in care vantul puternic pare ca vrea sa te ia pe sus si sa te loveasca prin tot ce are…cred ca e ea acolo, care planga si striga dupa ajutor…stii, poate indiferent de cat de multe ore vom petrece in terapie niciodata nu ne vom putea uita moartea persoanelor care obisnuiau sa traisca in noi…
    As vrea sa spun ca te inteleg, dar aceasta fraza pentru mine suna ca o insulta, ca una dintre cele mai mari jigniri posibile, de fapt, e cea mai mare jignire posibila…as vrea sa spun ca te inteleg prin alte cuvinte, dar nu le gasesc…
    Asa ca las aici un comentariu lung si fara sens cu aceste doua fragmente care au un gust atat de familiar
    -A.

    Apreciază

    1. Nu trebuie sa-mi zici ca ma intelegi, e indemonstrabil sa arati asta. Pentru ca ce am trait eu atunci a fost ori o nebunie, ori un moment spritual, adica toate acele lucruri care nu pot fi explicate, doar traite. Si eu infund amintirea de dragul de a nu o distorsiona adanc in sufletul meu, dar a iesit proaspata si sincera la suprafata, ai zis: ” e vorba despre inima ei care inca bate usor in momentele in care vantul puternic pare ca vrea sa te ia pe sus si sa te loveasca prin tot ce are… cred ca e ea acolo, care plange si striga dupa ajutor”. Ai zis bine, pentru ca ai vorbit in povesti, si povestile sunt singurele care interfereaza cu sufletul din toate formele in care ceva poate fi zis in cuvinte. Mult timp am crezut ca eu o bantui pe ea, dar azi am realizat ca ea vegheaza asupra mea, ca imi vorbeste uneori, prin senzatii acute in stomac. Cuvintele pe ea au relevat-o azi din durere. Si tot ce am stiut azi am scris, ca ea e jumatatea din mine moarta, ca eu m-am nascut in urma ei, ca ne leaga un sacrificiu de a fi incomplete. Ca a disparut fara urma. Daca ai ascultat povestea si ai crezut-o cuvant cu cuvant. Nu ca pe o metafora, atunci ai inteles, poate.

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s