72waddell-through_the_eyes

ilustratie de Edith Waddel
Prima parte: regatul pierdut

Aveam vreo 5-6 ani cand am cunsocut-o. A intrat in universul meu dar fara sa bata la usa. Eu am acceptat-o fara sa ma opun.Eram acolo, in vechea vila regala din munti, acolo unde fratele meu mai mare a crescut pui de urs.

Peste tot fotolii aurii ca parul ei, si masa lunga, de 12 persoane, in capul careia se zicea ca statea regele. Il chema Mihai, ca pe tata. De cand monarhia disparuse o perioada, Mihai Intai incerca sa isi recupereze domeniul din munti. El nu stia ca tata era regele acum. N-avea supusi oameni, ce-i drept, dar avea cativa caini ciobanesti drept slugi credincioase, sute de branduse pe post de balerine, si toata padurea cu fiarele ei ii era regat. Cateodata fiarele se rasculau importiva vremurilor grele de iarna si protestau in fata castelului. El le aducea atunci primavara.

Si eu, eu eram printesa in costum de schi rosu. Asa, o printesa mai moderna, fara rochii de tul, nu ca n-as fi avut si de-alea, dar nu ma vedeai cu ele in veci.

Dar ea? Ce aparuse ca o intrusa? Doar nu era noua regina, nu? De ce o alungase tata pe mama din regatul magic si aparuse ea in locul ei? Nici un rege modern nu s-a facut de ras infaptuind o astfel de isprava pana acum. D-apai un rege bun la suflet, nici prin cap nu i-ar fi trecut.

Poate era doar vorba ca mama nu era malefica.

-De unde ai inelul ala, cu piatra asa mare? intrebam eu inocent.

-Iti place? Iti iau si tie.

-Ei, Elvira, lasa, n-o minti… zicea tata

Altadata:

-De unde ai pantofii aia rosii ca sangele?

-Iti aduc si tie o pereche daca-ti plac.

-Gata, Elvira! o mustra tata.

Anii ai trecut, tata a parasit castelul din padure, care, cu timpul, a fost secatuit de magie. Tot exista, dar brandusele sunt calcate in picioare de oameni, in timp ce fiarele padurii coboara in zile de criza in orase.

Cu alte cuvinte, regatul fusese strivit sub imperiul oamenilor. Iar magia din el era acum un vid plin, plin cu nimic si nimicul era sobru si gri.

Tata, parasind regatul, s-a mutat in imparatia reginei blonde, undeva in tumultul lumii, luand doar un ciobamesc slujnic cu el. Prin cate trecuse ciobanescul ala, tinand piept rascoalelor fiarelor padurii cu cea mai mare vitejie, ca aproape isi pierduse viata. Altadata, fusese rapit de oameni care cereau drept rascumparare regatul acum pierdut, si tata il salvase printr-un viclesug. Acum slujnicul se simtea sclav, era mai nefericit ca niciodata, sa fie tinut in cusca si tras numai in lesa, ca orice caine. Incercase sa evadeze de cateva ori, dar valtoarea lumii il debusola prin lumini rosii, verzi sau claxoane.

Incercase sa ii spuna de cateva ori tatei, dar tata surzise si orbise cu sufletul, n-avea cum sa inteleaga. Inebunit, si ciobanescul a ajuns sa isi piarda spiritul de animal salbatic, de fapt si-a pierdut de tot spiritul de animal. Pana la urma, si-a dat si duhul.

Am vrut mult timp sa il aduc inapoi pe bietul caine, din valtoarea lumii, in taramul magic din munti. Dar nu puteam sa trec de tata si de regina malefica care il manipula. In plus, nici taramul nu mai era ce fusese.

Nu stiam cum tata si-a pierdut curajul. Eu nu stiam pe atunci inca multe mistere ce teseau intriga din jurul meu, dar stiam ca nu mai era acelas om. Odata l-am auzit:

-Canta-mi, regina mea, o poveste.

-Aici nu exista povesti, a zis ea, dandu-si ochii peste cap.

Am tacut malc cand tata s-a uitat nefericit la mine. Eu tineam cu ea, nu o mai vedeam malefica, o vedeam superioara si indreptata clar numai spre progres.

Anunțuri

4 gânduri despre “Noaptea vrajitoarelor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s