Totul

 

 

 

Uita-te la cerul care ne-a trimis pe toti in spitalul asta de nebuni in care ne ciocnim cu dragoste. E la fel de vast de fapt ca spatiul dintre cicatricile de pe mana ta. Cicatrici, marturii a tot pentru care ai luptat si ai acum. Ai supravietuit si ai invatat sa fii fericita cu ce ai.

Si tot spatiul mintii tale este atat de ocupat sa gaseasca raspunsuri la vesnica intrebare: suntem ingeri sau suntem doar nebuni? Dar, oricare ar fi raspunsul, totul e la fel de perfect. Pentru ca am ales sa impartasim cu ceilalti, sa iubim, sa ne facem intelesi. Si tot ce ai vazut pe ecranele colorate sunt vise asa de frumoase, pe care uite, ca pe un puzzle poti sa le combini si sa le atingi. Si acum ai o groaza de oameni pe care ii iubesti, si esti la facultate ca sa inveti sa iubesti si masi multi oameni.

Ma rog, fiecare trandafir are ghimpi. Poate de-aia nu mai conteaza baietii. Le stii jocul mereu. Au acelas joc mereu. Dar e de ajuns acum ca te iubesti pe tine. Mai mult, in curand o sa ai apartamentul tau, in centru, spatios si cu un aer straniu si vintage, asa cum iti place tie. Deci, o sa poti sa umpli si mai mult locul de tine. Chiar azi ai dansat, sarit si cantat ca o nebuna de fericire ca existi.

Ai fost iar la cafeneaua aia draguta cu psytrance. Si adori concertele.Pentru ca adori muzica. Te visezi mereu pe un drum lung cu masina si bubuiala la maxim. Muzica, atat de tare ca gandurile nu se mai aud.

Ca sa nu auzi ca de fapt zambetul tau este o minciuna.

Inceteaza sa mai pretinzi ca ai totul!!!

Tu doar ai nevoie de tot….

Tati, te iubesc cu tot ce am. De ce ma ranesti, ma injosesti si imi faci sa-mi fie frica? Mama, nu mai plange, frate nu mai minti. Vreau sa fim o familie fericita. Asa cum n-am fost nici macar in copilarie. Nu am pentru ce amintiri sa-mi inclestez pumnii. Amintiri, macar. Nu am teren sub picoare. Sunt plina de complexe. Si folosesc totul ca sa alung frica ca voi fi mereu captiva in ce am fost invatata sa fiu.

Doar ca fiecare camera din mintea mea ma defineste si n-as putea trai fara ea.

Fiecare ciob din sufletul meu e prea dureros de scos.

Anunțuri

Portocala Mecanica

 

a clock

 

Portocala Mecanica este o distopie de neratat. Anthony Burgess inventeaza un limbaj-cod adolescentin intre rusa, argoul londonez al vremii si jargon tiganesc- nadsat- prin care vorbeste personajul-narator cu un ton adolescentin si plin de ura, descriind un intunecat posibil viitor. Nadsatul ingreuneaza citirea textului cu un scop: inainte sa il judecam pe Alex, personajul narator, si banda sa de criminali juvenili, trebuie sa vorbim limba lui. Sa ne punem, asadar, in pielea lui.

Cartea este o intinsa pledoarie despre pericolul alterarii vointei libere. Vorbeste despre dulatitatea bine-rau, stat-individ. Alex, un „gaskar” care, impreuna cu banda lui, este autorul unor infractiuni de noapte, ajunge sa fie prins de politie si, cu doua omoruri la activ, este folosit drept cobai pentru noul prototip de transformare a criminalilor in fiinte perfect adaptate social. I se injecteaza anumite substante care ii provoaca stari de greata, apoi este obligat sa urmareasca filme violente cu scene de terorism japonez, nazist si huliganesc. Probabil ca un efect Placebo, dupa un timp, chiar si atunci cand serul nu ii mai este aplicat, el tot simte senzatii de greata la urmarirea filmelor si treptat, la ingropirea actiunilor violente. Nici in momentul in care este provocat la bataie, Alex nu mai poate sa reactioneze decat cu bunatate adusa catre anumita persoana, chiar. Astfel, el este eliberat si, pe parcursul a cateva capitole, se reintalneste cu oameni din trecut pe care ii maltratase in vreun fel, iar acestia folosesc prilejul ca sa il atace inapoi. Dar, dupa ce, aruncandu-se dintr-un bloc, este accidentat grav, „gaskarul” isi recapata vechea personalitate agresiva. Doar ca nu dureaza prea mult, simtind in timp singur nevoia la o viata mai linistita.

Fictiunea transgresiva se deshide  in mai multe parti cu replica: „Ei, si care va fi miscarea?”Lactobarul este un loc in care pustanii pot bea lapte cu anumite droguri fictionale in el: drencrom, vellocet si synthemesc. Acasa la parintii lui, Alex bea tot lapte normal. Poate fi o metafora pentru societatea tinuta sub control, uniforma, pasiva? Si daca da, atunci, laptele cu droguri denota intr-adevar ca personajul principal nu a fost nciodata liber, ci doar un alt individ impins de la spate de vremuri, care prin rebeliunea sa credea ca isi manifesta libertatea.

Primul capitol ne poarta printr-o noapte sinistra si bolnava noapte de la lactobar la barul Duke of New York unde gaskarii isi contopesc un alibi pentru ce vor face mai departe, dupa care la bataia carturarului bibliotecar, incaierarea cu o alta banda, spargerarea unui magazin cu „canceroase”, cafteala unui betiv, furarea unei masini, violul.

Dualtitatea se regaseste si in alternanta noapte-zi. Pentru Alex, noaptea reprezinta solitudinea de care un individ are nevoie ca sa faca prorpiile alegeri, iar ziua un pericol. Dupa cum el insusi zice: „Rautatea apartine individului… individul asta a fost facut de batranul Bog sau Dumnezeu in marea sa radastie si slava. Dar nonsinele nu poate face rau, asta insemnand ca cei din guvern, judecatorii si scolile nu pot permite raul pentru ca nu pot permite binele.”

De asemenea, mi se pare mie sau autorul s-a inspirat pentru SF-ul sau din Republica lui Platon? Pentru statul utopic propus de Platon, muzica, printre altele, poate fi folosita ca o forma de controlare a populatiei. Ei bine, Alex poate fi un antagonist iubit de oameni nu numai pentru ascutimea gandirii sale, ci si pentru muzica buna pe care o asculta (Mozart, Beethoven, Bach)- ce ajunge sa fie folosita impotriva lui in timpul tratamentrului de remodelare cu Tehinca lui Ludovico.

Pentru un roman pe care autorul nu il considera dintre cele mai reusite ale lui, are o mare influenta in fata viitorilor artisti cu laturi anarhiste. Sid Vicious, bateristul  din trupa punk Sex Pistols susutine ca a citit doar doua carti in viata lui, Dintre care una a fost Portocala Mecanica. De altfel, lactobarul Korova din filmul lui Kubrick inspirat de carte este sursa de inspiratie pentru scena din clubul de noapte in filmul  lui Danny Boyle, Trainspotting.

Doar ce e menit ti se va intampla


Ei bine, cred ca o sa ai ce povesti viteze sa le spui copiilor si ce intelepciune sa tragi din seva ta de neispravire cand, ca sa-ti dramuiesti banii, ai suportat frigul dormind pe o bancuta din Parcul Cetatuii.Dar mie ce-mi ramane?

O amintire necoapta.

48 de ore de aproape nesomn. 

Dar sa incepem cu inceputul.

9 ore de tren.

Un concert care m-a facut sa plang. Dar nu pentru ca m-au ametit cantecele, ci pentru ca viata mea a ametit si nu mai stie vreo cale. Am dormitat mai mult.

Prietenii tai din Iasi. Fetita cu fata de chinezoaica ce parea ca stie sa obtina pe forte proprii tot ce doreste. Cele doua fete ce pareau super inteligente si super indragostite una de alta. Tipa care era la Cluj cu facultatea si ura orasul din tot sufletul. Si singurul baiat,care juca foarte prost Activity, parea drogatel, dezinteresat, arata ca un unicorn cu un coif roz de petrecere rupt pe frunte. 

Si intrebarea dezarmanta. „Voi unde sunteti cazate?”, „Nicaieri, o sa hoinarim strazile pana luam primul tren spre casa, mult dupa zori.” Fara pic de mila, ei bine la ele nu mai e loc de dormit, poftiti sa hoinarati strazile. Poate oamenii din Iasi pur si simplu nu-s calzi.

Tipul era cazat la un hostel, nici el nu statea cu ele, si a ales sa colinde orasul la 3 dimineata cu noi.

Oras pustiu la 3 dimineata. Tot ce am gasit deschis a fost un local despre care, citind pe afise, ne-am dat seama ca este un sex club si am plecat din zona. Dar probabil asa e in miezul noptii duminica peste tot in afara de Bucuresti.

Am aflat ca baiatul era cam luat de motoflet de chinezoaica cu care venise. Venise si el la concert chiar daca nu iubea Depeche Mode, era in Cluj mai degraba pentru ziua ei. Acolo statuse singur, ca fetele fusesera de negasit pana la urma.

Era la arte, ca tine. Ii placea sa si scrie despre ce abereaza uneori. Incercase sa isi convinga si prietenii sa faca asta, dar ei nu bagau in seama. Am vorbit oricum multe altele, catarati intr-o casuta in copac, in parc, langa Somes.

Centrul a fost pustiu pana la 5 dimineata, abia atunci a inceput sa forfote dintr-o data de masini si oameni. Am dormitat pana la 5 in Piata Centrala, apoi am mancat o shaorma fara gust la singurul loc cu mancare pe care l-am gaist deschis.

Cand negrul se dilata deja in albastru printre casele intr-o poetica ruina ale Centrului Vechi, noi porniseram spre Parcul Cetatuii. Am urcat scarile intortocheate in ramasa obscuritate a noptii aprofundata de umbrele copacilor. Era ca un drum catre casa ielelor.

Si intr-adevar, cand am ajuns in varf, cu privelistea orasului vazut de sus in fata, cetatuia crestina in spate, am simtit ceva sacru. 

L-am resimtit cu un puternic iz de inaltare cand noi doua l-am lasat pe baiat sa priveasca in tihna si ne-am culcat pe banci. Dar posibil sa fi fost doar vantul ce aducea frig, sculandu-ma abrupt de durerea sanilor inghetati, a capului si a jungiului din stomac.

Am cautat autobuz cand m-am trezit. Baiatul ne-a lasat in statie. Poate si-a sters dupa el urma definitiv. Noi am luat autobuz fara bilet si am platit amenda. Acum scriu, asteptand in gara.

Poate iar m-au ajuns vorbele mamii mai degraba ca un blestem decat ca o binecuvantare din urma. Mi-a spus, cand am intrat la facultate la Bucuresti si nu la Cluj, ca doar ceea ce e menit pentru mine se va intampla.

Acum nici nu mai sunt sigura ca imi place Clujul. 

Petricor


Mereu mi te strecori ca nisipul printre degete. Dar te caut ca un copil abandonat care cauta dragostea parinteasca. Obsesiv, apucand de fiecare fir ramas de ata rosie cu tot pumnul. Cat de prostesc ti se pare, nu? Eu, alergand prin orasul tau colorat, pe langa turnuri si catedrale, pene zburand prin vazduh, pene de la aripile care au inceput sa imi creasca. 

Sunt un copil abandonat. Te caut disperata in lumina prea calda a soarelui, cu ochii umflati si gata sa lesin de oboseala, durere. Tu ai ramas tot ce mai am ca sa imi iubesc suflul. 

Lasa-ma sa ma transform in sirena si sa ma inec cu tine in turcoazul marii. Cat mai adanc, departe de pamant, afundandu-ma cu tine in valtoare. Te rog, uita-te la mine. Sunt chiar aici, in varful prapastiei. Atat de aproape de cer, ca soarele ma arde si ma cheama sa-mi deschid aripile. Vino, nu ma lasa sa dispar dincolo de carne. Vino, si sa ne aruncam in marea din hau, sa prindem iar o viata noua.

De ce nu mi-ai taiat toate atele rosii care ma leaga ca pe o marioneta de tine? Acum fire de lumina mi se inalta catre cer. Sunt prinsa intre doua lumi si nu pot sa ma hotarasc care e viata si care e moarte…

Nici acum nu ti-ai dat seama? Pielea mea roz pal, culoare de bebelusi, respira miere si dulceata de trendafiri. Sunt prea inocenta si nu stiu sa ma protejez de jocurile tale parsive. Mi-as da si destinul doar pentru un dram din iubirea ta izbavitoare. Mi-ai zis mereu ca suntem din lumi diferite. Tu apartii marii. Iar mie, acum mi se inalta aripile catre cer. 

Dar ai mintit. Nu facem parte din lumi diferite. Amandoi suntem aceeasi substanta de frica, regret si prea multa singuratate.

Vreau sa fiu sirena ta. Dar deja ard in lumina insuportabila.

Sa se lase ploaie, sa spele ramasitele insangerate de trairi intense risipite in urma metamorfozei mele. Petricorul va avea iz dulce de dragoste si sacrificiu.

Tinerete fara batranete (2)

 

 

Si tatal, ajuns la pensiune, mai vorbi in lauda de doctor, mai se minuna in grai despre importanta medicinei si prosperul regatului din care acesta se tragea, mai destinse atmosfera cu o glumita curata si inofensiva, numai sa-si faca treaba nu se grabi prea mult, indeletnicit mai degraba cu fermecatul doctorului englez. Pana la urma si doctorul, gandindu-se la cat de binevoitor parea omul asta, isi lasa capriciile de strictete la o parte, si se angaja in vorba. Cand sufletele celor doi se incalzira si conversatiile dezvaluiau deja mici detalii personale, atunci se incumeta omul nostru sa isi zica of-ul de a nu putea avea copii.

Doctorul il privi banuitor.

Apoi disparu in dormitorul de sus si aduse o cutiuta mare, plina cu pastile si seruri.

Cotrobai ce cotrobai, pana gasi o sticluta mov. Apoi zise:

-Cu leacul asta, pus doua picaturele in pahar de apa in fiecare dimineata, si cu tine facandu-ti treaba de barbat, in trei saptamani femeia ta va ramane gravida. Dar mare grija, pentru ca din experienta mea iti zic: de copiii care nu prea vor sa vina nici n-are parte omul.

Bucuros, tatalui nici nu-i mai statea gandul la vorbele doctorului. Mutlumi din tot sufletul, ba chiar dadu sa sarute mana binefacatorului.

Plecand spre casa, tatal fluiera fericit un cantecel.

Ii dadu potiunea sotiei, facura totul intocmai cum doctorul le spusese, iar femeia ramase grea dupa trei saptamani.

Si trecura lunile in asteptarea pruncului.

Dar, cand se apropia momentul nasterii, copilul nici gand sa iasa la viata. Tinandu-si de mana sotia pe patul de spital, tatal incepu sa vorbeasca, parca fara sens pentru doctorul si asistentele grabiti cu treaba lor. Tatal zise:

-Iesi, pruncule din pantec, ca o sa muncim sa-ti dam toti banii pe care ii vrei sa petreci viata cum vrei tu.

Copilul intarzia sa se nasca, si tatal zise iar:

-Iesi pruncule, din pantec, ca ti-oi da bani sa inveti sa te faci om mare, mare, nu ca noi.

Nici asa nu ajunsera nu convinse baiatul sa ia viata. Mai zise o singura data:

-Iesi, pruncule, din pantec, ca ti-oi da tinerete fara batranete si viata fara de moarte.

Abia atunci baiatul se nascu, si, de fericire, parintii il numira pe loc Bucur.

***

Ani mai tarziu, Bucur crescuse spre mandria parintilor. Ii ajutase in toate, isi luase si slujba de mester, isi gasise repede si fata, asezandu-se la casa lui. Era bland la inima, dar cum tatal sau uita prin baruri de mandria copilului mult asteptat si se intorcea acasa plin de ura in inima fata de orice, copilul ii luase si el obiceiul. Mai dadea uneori la ameteala in Tina, sotia lui. Si ea nu se lasa mai prejos, se razbuna cu zile de plecat acasa la ai sai si de nevorbit cu el. Pe langa toate acestea, viata era grea, slujbele se gaseau greu, lucrurile erau scumpe, ei erau doar niste oameni simpli, nu avusesera oportunitati sa invete prea mult, erau de mici trimisi sa munceasca si sa se descurce cu ce aveau.

Dar avea inima buna cand nu era umbrita, Bucur.Si, vorbind intr-o zi la masa cu Tina, se opri parca hipnotizat sa ii priveasca parul rosu, nasul mic, ochii caprui si buzele fine, si parca vazu rasfrangandu-se prin imaginea ei suferinta de a fi un om incomplet, ca si el, de altfel. Si, parca, ca prin vis, auzi vorbele tatalui sau, spuse la nastere.

Asa ca fix atunci, in ceasul al 12-lea al noptii, o saruta mai dulce ca niciodata pe Tina si porni spre casa tatalui sau. Nu il gasi acasa, il gasi sarbatorindu-si ca de obicei drumul depravat spre nimicnicie, la bar. Il lua intr-o parte prin rasete si veselie si ii zise:

-Tata, vad ca in tare petrecere o mai tii pana ajungi acasa si patimi rele te cuprind. In toti anii astia, imi promisesei ca-mi dai tot ce vreau, ca muncesti sa ajung la cele mai bune scoli, nimic n-ai facut. Dar pricina nu iti caut din asta, oricum nu le voiam . pricina iti caut ca un lucru am vrut de la tine, pentru un lucru m-am nascut, si vreau sa mi-l dai acum: tinerete fara batranete si viata fara de moarte.

Tatal il privi patrunzator, toti aburii betiei risipindu-se in spaima. Cum isi amintea baiatul lui de un lucru spus de pe cand nici bine din burta mamei nu iesise? Si incepu ca o soapta, tonul crescandu-i treptat in vorba, dar nu prea mult, cugetator:

-Fiule, fiul meu bun, cum sa-ti dea tata asa ceva? Tatal tau nu stie nici ce-i aia decat din povesti, d-apai sa stie unde se gaseste.

-Ei bine, daca povestile stiu ce-i aia dar tu ba, o sa urmez povestile pana in capatul lumii si o sa gasesc ceea ce caut, raspunse hotarat baiatul.

Tinerete fara batranete(1)

tinerete

Nici lupii nu mai existau ca sa urle in tacerea sura. Nici vuietul vantului nu se simtea. Apa nu clipocea prin marele desert. Strabatuse unul asemenea cand mergea spre rasarit. Acum pasii il purtau spre apus. In capatul mortii. Privi la luna, singurul sfestnic al drumului sau, si se gandi ca era ea. Cu ultima sfortare ii arata calea.

Oamenii nu mai erau ce isi aducea el aminte sa fie. Nimeni nu mai stia cantece despre dragoste si sfarsitul ploii, despre vrajitoare sau bautura, despre revolta si celebrat viata. Nimeni nu mai celebra nimic, nimeni nu mai iubea nimic, nimeni nu mai credea in basme si povesti.

Picioarele ii erau din ce in ce mai grele, barba din ce in ce mai sura si mai lunga. Unghiile intarite i se inconvoiau, si, ca un nebun din poveste, se tinea greu de un bat, pasind schiopatat. In curand va ajunge in partea cealalta, in uitarea in care se va naste iar, printre acesti oameni-roboti.

Ei aveau explicatii pentru orice, nici Dumnezeu nu-si mai gasea locul printre sufletele ce nu stiau decat de ele, fara pic de imaginatie sau compasiune.

Lumea regresase dincolo de stadiul de jungla, acum era doar un desert fara pic de viata, masinariile inlocuiau treaba de sudoare a oamenilor, o treaba pe care parca cu cateva zile in urma o facea el.

Fiintele umane nu mai stiau sa fie fiinte, instinctul ce le-ar fi calauzit fusese extirpat ca o boala. Ca sa simta ceva, isi cumparau senzatii pe discuri si le implementau intr-o gaurica situata in mijlocul fruntii. Tot pe acolo erau suparvegheate gandurile lor, nu mai exista sansa ca cineva sa se piarda in necunoscut si toata lumea sa il uite. Nu mai exista nici sansa sa iti colorezi amintirile dupa bunul plac, acum toate erau copiate pe discuri, si puteai sa le revezi ca pe un film pe ecranele uriase din fiecare casa, iar oamenii se defineau printr-un trecut ce nu le mai apartinea, era in afara lor.

Toate acestea erau spre progres, fireste. Deoarece se stia unde este si ce face toata lumea, faptele criminale, impotriva societatii , sau fetisurile anormale erau aproape inexistente. Datorita senzatiilor pe care puteai numai sa le cumperi, sentimentele irationale, venite din interior, ce diferentiau oamenii intre ei disparusera, si persoanele care populau acum orasele nu mai sufereau de stari anormale, care sa le impinga spre fapte antisociale. Iar deoarece trecutul avea claritatea faptelor reale, oamenii nu mai aveau nevoie sa isi transpuna amintirile in arta doar ca sa o inteleaga mai bine. Si fara arta, care, depinzand de felul ei, poate fi prelucrata mot-a-mot de mintile prea fragede, nu mai exista aproape deloc acte violente in apararea unui concept.

Si povestile disparusera. Acum copiii citeau numai enciclopedii. In drumul sau intalnise un singur copil pierdut pe strada care spunea povesti cam fade, ce-i drept, dar acela era unul din micile exceptii, ce murise in bratele lui de boala de a fi singur si marginalizat.

Acum tot ce ii ramanea era sa isi zica singur povestea in gand, departe de oamenii care il considerau nebun, in drum spre renastere.

Isi luase ca misiune sa se nasca din pantecele lor, ca sa poata sa zica mereu povesti in gand.

Fara ca cineva sa zica o poveste lumea ar fi disparut cu totul.

Se nascuse in alta era parca, cand oamenii erau imperfecti si irationali, dar aveau sansa sa descopere iubire la fiecare colt. Si daca ar fi stiut oamenii aia sa consolideze ceea ce au descoperit, probabil nu se ajungea niciodata aici.

Dar erau imperfecti. Preferau joaca in locul iubirii. Aveau radacini in durere. Pana si el, se intorsese sa-si vada radacinile. Numai daca ar fi stiut ca se tranformasera in scrum…

Tatal si mama sa erau oameni simpli. Incercasera mult sa aiba un fiu, doar i-ar ajuta cineva la razbit in viata. Se dusesera la preoti, la doctori, peste tot unde le ajungea banii, dar nu gasisera solutie.

Intr-o zi, tatal fu chemat sa se uite la o centrala cu probleme dintr-o pensiune. Aflase de la omul care il chemase la meserie ca acolo era cazat un fost doctor englez acum iesit la pensie, foarte recunsocut pe vremea lui dar exigent si scartar rau. Pretentia doctorului era sa aiba caldura noaptea, desi era iulie, dar ce sa-i faci, la munte e frig tot timpul. Ii fusese indeplinita pana acum cererea, doar ca aseara centrala se stricase. Trebuia reparata indata, o pensiune asa simpla nu avea oaspeti atat de seama prea des, spunea proprietara, care de mult visa in secret puna mana pe un mos plin de bani.

Tatalui ii incolti ideea ca va afla vreun leac de facut copii daca se comporta bine cu doctorul de pe meleaguri mai dezvoltate ca ale tarisoarei sale mizere. Asa ca in ziua aia cu pricina nu se ameti nici un pic cu aburi de bere, si se duse ganditor si atent la purtare catre pensiune, sperand ca macar de data asta  sa gaseasca o solutie pentru saraca sa femeie lovita de viata, ca si el.

 

Trece vremea prin fata garajelor

 

Cum fac de obicei totul sa para mai frumos in mintea mea, am incropit un destin imaginar.

Iar intr-una din toate acele seri cu Samuel, barmanul unui club de tek dinspre partie, am visat. Pe o melodie remixata cu versuri ce inalta sufletul oricarui adolescent. Am visat ca intr-o zi frumoasa cu inima sfasiata de furtuni si cu lacrimi in ochi de la toti baietii rai voi cunoaste intr-o camera impodobita cu luminite de craciun pe tocilarul clasei. Am visat imaginandu-ma cu parul inca blond si lung si rochita alba, babydoll din material lucios, asorata cu balerini negri cu funda alba.

Si la doi ani dupa, destinul meu idiot, incrustat in peretii creierului, m-a condus in subsolul lui Sergiu, un tip care m-a fascinat din prima cu un calm pierdut, care vorbea atat de lent ca parea mereu fumat si stiam ca e tipul cu care nu i-as face niciodata cunostiinta lui frati-miu, mai ales dupa Samuel.

Calatorise prin Europa dupa bac, fusese internat la 9 un timp, facuse doi ani de informatica si acum era in al doilea an la geologie. Traia intr-un garaj plin de luminite de Craciun in loc de prea multe becuri si avea totul pliant in camera si asa mica ca sa aiba loc pentru sacul de box. Avea si caine si pisica. Aprindea betisoare parfumate tot timpul si fuma pana si tutun din bong.

Prietena mea ma impingea de la spate sa ma combin cu el din seara aia in care camera s-a umplut de barbati si noi jucam Dixit (un joc de imaginatie avand carti cam psihedelice). In mintea mea tripata (poate un pic cam mult) totul luase amploarea unui test psihologic si toate persoanele din camera erau personalitati accentuate. Si cumva, ghiceam de fiecare data care era cartea lui, apoi o alegeam. Iar el asa a pus ochii pe mine.

A doua oara cand am ajuns la el am avut un fel de atac de panica, desi nu fumasem si nu bausem. Stiu ca mi se parea ca sunt un extraterestru si ca ei vor sa ma convinga sa raman printre ei. Si ca aveam o frica teribila care se incovriga in mine, iar lucrurile pe care le spuneau le intelegeam pe dos. Aveam impresia ca Sergiu avea ceva cu mine. Cand m-a tras prietena mea de mana sa iesim afara, m-am mai calmat in atmosfera inghetata si zapada scartaitoare pe care paseam. Mi-a zis ca baiatul ma intrebase de doua ori daca vreau sa fiu cu el, dar eu numai altceva intelesesem.

Ne-am intors in garaj, eu m-am asezat pe Sergiu si l-am sarutat. Asa am ajuns sa fim impreuna.

A doua zi cand ne-am vazut, se intamplase ceva din cauza caruia nu mai putea sa vanda si nici sa aiba la el. Atunci mi s-a parut o persoana foarte anxioasa. Si-a luat mult acool, zicand ca are nevoie daca nu mai are iarba. Am vorbit, ne-am uitat la un desen animat stupid si foarte pornografic prin simboluri (desi era genul ala pe care l-ai gasi pe Cartoon Network), el devenea penibil si tinea putin la alcool, la un moment dat a cazut de pe canapea.

A inceput sa imi para din ce in ce mai rau ca sunt cu el, desi ramaneam prinsa in joc deocamdata. Nu am avut mult timp sa ma gandesc daca e ok ce fac sau nu, pentru ca s-a despartit el de mine. Pentru niste motive ce mi se pareau stupide. Dar, oricum, ma simteam usurata.

Am o poza cu fulgii de zapada din seara aia. Si de curand am trecut prin zona lui, urmarita de o pisica neagra  ca a lui.  A fost doar un joc prostesc pe care toti pustanii il joaca, dar ce l-a facut cel mai ciudat a fost felul meu de a reactiona la situatie. Nu-mi placea de el am realizat, imi placea doar povestea lui si garajul in care locuia.

Era un tip foarte ciudat, chiar era, si acum ma minunez la imaginea din capul meu.

M-am antrenat sa fiu cu el doar de dragul de a incerca tot ce se poate. Abia disparuse si ultimul dram de nefericire din viata mea si ma deschideam cu un „da” prostesc la orice m-ar defini pentru ca pe mine nu ma mai definea nimic, inainte acest lucru il facea tristetea.

Si nu ramane o amintire neplacuta, doar una desprinsa dintr-o nava spatiala. N-avea cum sa fie urata. Oricum a fost un joc fara substanta.

Trece vremea prin fata garajelor dar nu are ce sa spele. Nimic nu a insemnat nimic.

Pasare maiastra

pasare maiastra

Sub cearsaful inflorat, plangea iar. Plangea contenindu-si lacrimile navalitoare, gandindu-se ca sub ochii ei mascati cu fonde de ten, corector si fard, se ascunde o umflatura. Si, in momentul asta, o voia irational acoperita, chiar daca ramanea in casa.

Plangea ca a fost lasata in urma de ziua ei, pentru ca nu era inca gata. Plangea ca oricum nu vroia sa se duca in clubul ala plin de fum si zevzeci. Oricum se forta sa danseze, simtindu-se rusinata de toate privirile sarcastice si dezvelitoare. Plangea ca mama, sora si fratii ei nu intelegeau, tot ce stiau ei era sa se joace de-a viata, in timp ce ea bereteca prin casa. Plangea ca iesea atat de rar, numai pe ascuns, si, cand avusese ocazia, fix de ziua ei, fusese lasata in urma.

E adevarat, se prefacuse ca era suparata si ca nu mai vine, dupa ce se certase cu sora sa. Dar ei oricum nu-i pasa, oricat ar fi iubit-o ea. Sora-sii ii pasa numai de baieti, distractie si aranjat.

Plangea pentru ca ea fusese batjocorita de baieti. Ea isi dadea sufletul pe tava pentru ei, dar, poate pentru ca nu concepea sa se dea pana la casatorie, poate pentru ca era asa de sensibila sau pentru ca visa numai la dragoste adevarata, gata sa se sacrifice, toti o dezamageau. Erau toti, toti pe care ii cunostea baieti rai. Plangea, cand nu era lume sa o vada ca pe fata care zambeste cel mai zurliu.

Era frumoasa, avea parul bogat si aramiu, ochii mari, verzi, corpul plin. Dar ea nu vedea asta. Se aranja din greu si cum putea isi ascundea formele, ce i se pareau dizgratioase. Nu isi exprima sexualitatea, povestile prietenelor ei despre asta i se pareau scarboase, ea visa doar la iubire. Era mult prea inocenta, nu vedea nici un joc in relatii, pentru ea insemnau doar sinceritate fara nici un fel de val al misterului.

Valul misterului acoperea altceva. Nu se gasea in profanul acestor oameni care n-o intelegeau, pe care ii iubea atat de mult si ii ajuta, desi ei n-ar fi facut acelas lucru pentru ea.

Valul misterului se descoperea doar foarte putin cand pe covorasul ei isi spunea rugaciunea din toata inima.

-Lumea asta e oricum doar o iluzie, de ce sa sufar pentru ea? ofta ea cuvintele, printre suspine.

Adormi, dar visul fu ingrozitor. Visa ca draperiile erau trase in camera, si intunericul era de nepatruns, doar pe noptiera stralucea rozalie in rama argintata cu o prietena de-a ei. Si apoi, raza calatorea pana la o carte neagra, plina cu poze cu femei brunete cu fete schimonosite si vraji.

Se sperie, incerca sa se trezeasca, dar cu greu putu sa se miste. Apoi cobori la parter, casa ii vorbea prin pereti cu vocile unor spirite rele. In bucatarie, o vazu pe mama sa, calca. I se parea ciudata. Ii spuse ce se intamplase, dar parca cuvintele o sufocau si cazu rapusa de efort pe podea. Mama atunci, cu  ochii rai, se apropie de ea cu fierul ce calcat in mana. Fata se tara pana la usa , iesi din bucatarie si vru sa iasa din casa, dar casa era inconjurata de spirite rau-voitoare ce doreau sa intre.

Abia acum se trezi. Cine stie, poate din cauza ca in vis deja murise. Sau poate se trezise tocmai ca sa nu moara in vis. Isi decoperi sora dormind si ea in patul de langa. Ajunsese acasa.Privi la ceas, era 5, in curand se va lumina. Se duse, se spala, isi lua covorasul, se acoperi si incepu sa-si spuna ruga de dimineata. Apoi citi inca o jumatate de ora din Coran, ca sa indeparteze orice rau din vis.

Apoi cobori in bucatarie, sa isi bea cafeaua de dimineata. Facu, ca de obicei, si pentru sora ei.

Se gandi cum mama ei numai mama nu ii era.Si cum nu putea sa o iubeasca. Isi aminti una din clipele cele mai rele pentru ea. Desi mama ei se purtase mereu la fel cu ea, atunci clacase. Doar ii ceruse permisiunea sa aduca niste prietene de la scoala acasa. Dar maica-sa, suparata probabil de rasetele si veselia ei, ii zisese tatalui ca nu o instiintase. Si apoi, tatal ei a lovit-o. A tipat la mama ei, care a lovit-o mai mult. Chiar a luat-o de par sa o dea cu capul de podea. A fugit atunci, a fugit si s-a ascuns in pod de cei doi, dar acolo a continuat singura bataia. Si-a smuls parul din cap, s-a lovit peste frunte, s-a ciupit de brate, si-a muscat pumnii. Printre lacrimi nestavilite si tipete mute, uneori inabusite cu un cearsaf, sa n-o gaseasca.

Privi spre geam. Primul lucru pe care il vazu era reflexia ochilor ei rosii de la plans, umflati de neodihna, unul dintre ei mai mult, colorat cu dare mov si rosii., din acea zi.

Privi pe geam. Cerul era albastru, culoarea ei preferata. Probabil ca era culaorea ei preferata pentru ca acolo era El. Se simti dintr-o data pornita pe gelozie impotriva pasarilor. Puteau sa zboara, erau libere si aproape de El.

Viata asta este oricum o iluzie…