Zana zorilor


Uite, acum intra in oras. Venea tot timpul goala, trupul ei sclipea in soarele dilatat in nuante de foc pe care il purta pe umeri. In urma ei, flacarile purificau cerul de pacla neagra, transformandu-l intr-un azur mat. Inaintea sa, negura intrpatrundea pamantul cautand crapaturi in care sa se ascunda, si, tremurand, mortii zgaltaiau mormintele simtind mistificarea rece si curata a intoarcerii diurne.

Pasii ei de joaca si de dans colorau lumea din nou, cutreierand in cateva clipiri jumate din toate ungherele lumii. Dar, ca de fiecare data, aici, la intrarea in oras, isi incetinea pirueta bezmetica la un vals gratios si dureros, molcom ca ancestralul ticait al sufletelor de oameni. Aici, primele locuinte, trei blocuri darapanate, de patru etaje, sclipeau caramiziu in foc, strajuite de sarme pe care atarnau cearsafuri albe, colorate si inflorate, peticite colo sau colo, si, prin gangurile mici dintre ele, cu scara exterioara ce se unea cu balcoanele intesate de muscate, se vedeau dealurile incretite si verzi dindarat.

Aici astepta sa rasara tragand usor draperia brodata de la geam un caput creol, cu ochi mari ca alunele si chipul incadrat de parul negru ravasit, dar scurt. Doar ca zana, oprindu-se acum de tot si privind plina de speranta iubirii, nu il descoperi acolo de aceasta data. Incepu sa se plimbe usor printre blocuri, privind la fiecare bucatica de tencuiala cazuta de parca in ea s-ar ascunde secretul omenirii.

Un secret atat de pazit printre stihiile celeste, care de fiecare data isi duceau la indeplinire veghea peste fiintele acestea haotice, ramanand totusi inhatate inca in tumultul timpului celest, fara sa le perceapa, fara sa le observe. Auzise de zilele in care ingerii cadeau in iad si demonii se mantuiau in ceruri, cand orice ordine era intoarsa cu susul in jos de oamenii acestia legati de nevremelnicie si boala ce aveau ascutimea de a intrepatrunde orice mister ascultand doar fosnetul frunzelor. Dar, de cand lumii lor i se daduse dezlegare la mistere, oamenilor le inghetasera inimile si se pierdeau in baliverne, cat mai departe de perfectiune sau substanta. Ce ciudati pareau odata, oamenii astia!

Dar, de cand acel capusor o privise prin fereastra, primul care o vedea cu adevarat de cand aducea ea zorii cei noi ai unei alte constiinte, primul caruia ii luceau ochii precum lumina unei stele, patati doar pe alocuri de urme sangerii de neputinta, zana simtise un gol zvacnind nelinistit in centrul fiintei sale. Si ramase captivata de dorinta de a observa atent, trai, simti, patrunde in sentimentele pe care acum doar le inchipuia, iar inainte nu putuse concepe ca exista. Voia sa inteleaga si sa isi vindece trupul dintr-o data obosit de colindat prin coliziune cu lumea umana, si aceasta senzatie o exprimase prin sunetul cuvantului iubire, ce nu stiuse ce inseamna pana atunci.

Apoi, intorcandu-se dintr-o data din reveria peretilor murdari catre drum, il vazu acolo, cu o mana tinand umbra la ochi, privind-o neutru, si cu celalalta aratand catre un cearsaf alb, asezat pe sarma. Zana culese prea fermcata ca sa judece cearsaful si isi acoperi corpul, atingand materialul aspru. 

Dintr-o data, simti. Durere, furie, foame, ura, tristete, suparare, dezamagire, angoasa, pasiune, invidie, egoism, frustare, mizerie, dezintegrare, confuzie, toate acoperite de un sentiment luminos de speranta. Speranta care, scurgandu-se prin toate aceste tenebre intunecate care ii compuneau sufletul, dadea viata la oase, carne, sange, simturi, si peste toate, o piele care ii ingradea fiinta acum si-asa limitata intr-o cusca.

Cerurile se cutremurara. Din nou pamantul vrajise si contopise spatiul. Aceste spirite imprefecte ce nu apartineau nici binelui, nici raului, reusisera din nou sa-si extinda puterea dincolo de limitele dure ce le-au fost impuse. Traiau intr-un labirint intesat de iluzii si pericole, si totusi ii supravietuiau eliberandu-se, zburand fara aripi, doar cu taria inimii. Nici nu-i de mirare ca Domnul se ascunsese printre ei.

Si acum, fara El in ceruri, cum vor inabusi revolta ce izbucnise?

Anunțuri

4 gânduri despre “Zana zorilor

    1. Important e mai putin raspunsul, oricum. Important e ca ar fi un inceput, daca povestea si-ar gasi in orice fel loc intr-o dimensiune a realului. Da, probabil visez prea fantastic, si poate altii nu ar fi de acord cu viziunea mea, dar toate iluziile pe care le scriu trebuie sa aiba macar sens pentru mine, indiferent cat de incompatibile cu realitatea ar fi. Iar pentru moment, mai putin conteaza raspunsul sau continuarea in orice forma…

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s