tinerete

Nici lupii nu mai existau ca sa urle in tacerea sura. Nici vuietul vantului nu se simtea. Apa nu clipocea prin marele desert. Strabatuse unul asemenea cand mergea spre rasarit. Acum pasii il purtau spre apus. In capatul mortii. Privi la luna, singurul sfestnic al drumului sau, si se gandi ca era ea. Cu ultima sfortare ii arata calea.

Oamenii nu mai erau ce isi aducea el aminte sa fie. Nimeni nu mai stia cantece despre dragoste si sfarsitul ploii, despre vrajitoare sau bautura, despre revolta si celebrat viata. Nimeni nu mai celebra nimic, nimeni nu mai iubea nimic, nimeni nu mai credea in basme si povesti.

Picioarele ii erau din ce in ce mai grele, barba din ce in ce mai sura si mai lunga. Unghiile intarite i se inconvoiau, si, ca un nebun din poveste, se tinea greu de un bat, pasind schiopatat. In curand va ajunge in partea cealalta, in uitarea in care se va naste iar, printre acesti oameni-roboti.

Ei aveau explicatii pentru orice, nici Dumnezeu nu-si mai gasea locul printre sufletele ce nu stiau decat de ele, fara pic de imaginatie sau compasiune.

Lumea regresase dincolo de stadiul de jungla, acum era doar un desert fara pic de viata, masinariile inlocuiau treaba de sudoare a oamenilor, o treaba pe care parca cu cateva zile in urma o facea el.

Fiintele umane nu mai stiau sa fie fiinte, instinctul ce le-ar fi calauzit fusese extirpat ca o boala. Ca sa simta ceva, isi cumparau senzatii pe discuri si le implementau intr-o gaurica situata in mijlocul fruntii. Tot pe acolo erau suparvegheate gandurile lor, nu mai exista sansa ca cineva sa se piarda in necunoscut si toata lumea sa il uite. Nu mai exista nici sansa sa iti colorezi amintirile dupa bunul plac, acum toate erau copiate pe discuri, si puteai sa le revezi ca pe un film pe ecranele uriase din fiecare casa, iar oamenii se defineau printr-un trecut ce nu le mai apartinea, era in afara lor.

Toate acestea erau spre progres, fireste. Deoarece se stia unde este si ce face toata lumea, faptele criminale, impotriva societatii , sau fetisurile anormale erau aproape inexistente. Datorita senzatiilor pe care puteai numai sa le cumperi, sentimentele irationale, venite din interior, ce diferentiau oamenii intre ei disparusera, si persoanele care populau acum orasele nu mai sufereau de stari anormale, care sa le impinga spre fapte antisociale. Iar deoarece trecutul avea claritatea faptelor reale, oamenii nu mai aveau nevoie sa isi transpuna amintirile in arta doar ca sa o inteleaga mai bine. Si fara arta, care, depinzand de felul ei, poate fi prelucrata mot-a-mot de mintile prea fragede, nu mai exista aproape deloc acte violente in apararea unui concept.

Si povestile disparusera. Acum copiii citeau numai enciclopedii. In drumul sau intalnise un singur copil pierdut pe strada care spunea povesti cam fade, ce-i drept, dar acela era unul din micile exceptii, ce murise in bratele lui de boala de a fi singur si marginalizat.

Acum tot ce ii ramanea era sa isi zica singur povestea in gand, departe de oamenii care il considerau nebun, in drum spre renastere.

Isi luase ca misiune sa se nasca din pantecele lor, ca sa poata sa zica mereu povesti in gand.

Fara ca cineva sa zica o poveste lumea ar fi disparut cu totul.

Se nascuse in alta era parca, cand oamenii erau imperfecti si irationali, dar aveau sansa sa descopere iubire la fiecare colt. Si daca ar fi stiut oamenii aia sa consolideze ceea ce au descoperit, probabil nu se ajungea niciodata aici.

Dar erau imperfecti. Preferau joaca in locul iubirii. Aveau radacini in durere. Pana si el, se intorsese sa-si vada radacinile. Numai daca ar fi stiut ca se tranformasera in scrum…

Tatal si mama sa erau oameni simpli. Incercasera mult sa aiba un fiu, doar i-ar ajuta cineva la razbit in viata. Se dusesera la preoti, la doctori, peste tot unde le ajungea banii, dar nu gasisera solutie.

Intr-o zi, tatal fu chemat sa se uite la o centrala cu probleme dintr-o pensiune. Aflase de la omul care il chemase la meserie ca acolo era cazat un fost doctor englez acum iesit la pensie, foarte recunsocut pe vremea lui dar exigent si scartar rau. Pretentia doctorului era sa aiba caldura noaptea, desi era iulie, dar ce sa-i faci, la munte e frig tot timpul. Ii fusese indeplinita pana acum cererea, doar ca aseara centrala se stricase. Trebuia reparata indata, o pensiune asa simpla nu avea oaspeti atat de seama prea des, spunea proprietara, care de mult visa in secret puna mana pe un mos plin de bani.

Tatalui ii incolti ideea ca va afla vreun leac de facut copii daca se comporta bine cu doctorul de pe meleaguri mai dezvoltate ca ale tarisoarei sale mizere. Asa ca in ziua aia cu pricina nu se ameti nici un pic cu aburi de bere, si se duse ganditor si atent la purtare catre pensiune, sperand ca macar de data asta  sa gaseasca o solutie pentru saraca sa femeie lovita de viata, ca si el.

 

Anunțuri

2 gânduri despre “Tinerete fara batranete(1)

  1. Daca as sti metode mai bune, mai frumoase de a spune multumesc, le-as lasa pe toate sa curga aici. Ti-am spus ca al tau cadou inseamna mai mult decat ti-am planuit sa insemne. E atat de primitor la 3 dimineata, e atat de bun cu mine si cu mintea mea haotica. E linistitor. E bine. Asa ca: multumesc! multumesc! multumesc!
    -Andreea❤

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s