Morti si vieti si camere in capul meu


A. mi-a spus odata ca nu-si lasa decat 3% din minte sa fie cunoscuta. I-as spune acum ca nu e ceva ce nu face toata lumea. Niciodata n-am aratat la nimeni mai mult decat am vrut sa arat. Chiar si cand nervii ma navaleau. Dar mi-am umplut mintea cu atatia oameni in ultimul timp incat mi-e greu sa imi gasesc spatiul personal.

Zic ca sunt extrovertita. Pot sa vorbesc cu oricine oricand, nu mi-e greu sa ma fac bagata in seama. Dar uneori pare ca fur lumina ca sa stralucesc. Cand sunt mai bine sa stralucesc singura, acolo unde nimeni nu ma poate rani, si nu trebuie sa ma apropii prea mult de nimeni.

Ei, si cand socializezi nu te apropii de nimeni daca nu vrei. Telefonul meu suna non-stop. Simt totusi ca pierd ceva important prin asta. Dar nu asta  facut pana acum, m-am jucat doar de-a viata?

De curand am fost uimita de o moarte. O moarte care, discutata, povestita, in versuri metamorfozata suna pentru prima oara ca limita suprema. Nu stiu daca pentru cel ce a murit, dar vad ca pentru cei ce raman in urma. Ei bine, o limita care totusi te impinge sa traiesti celebrand ce ti-a ramas, asa cum oricune si-ar fi dorit in locul tau. Sa supravietuiesti inseamna sa nu cercetezi misterul inebunitor, poate.

M-am simitit atat de mica in tineretea mea, mortile si vietile care imi inconjoara gandul, par stupide. Si prea superficiale.

Dar am avut parca si certitudinea ca intr-o zi piesele acestui puzzle se vor aseza, si va fi un calm dupa furtuna. Ceea ce insa m-a dus prea departe de cand eram inca mica a fost ca poate va fi prea tarziu. Ca nu e corect ca viata sa capete sens abia dupa ce tineretea s-a scurs. Cea mai frumoasa perioada sa fie lipsita de liniste.

Poate inca nu pot sa acept salbaticia lumii. Sau poate acele putine lucruri pe care le stiu despre mine au nevoie de o fundatie ca sa fie acceptate. Poate ar trebui sa spun la mai multe lucruri nu, ca sa ajung sa imi tin viata in palme, si nu sa ma las trasa de ea in fiecare directie. Poate ar trebui sa nu mai iubesc poetic orice are un gram de suflet in el. Sunt poate mai multe suflete care m-ar aprinde mai puternic daca nu m-as agata de orice mi se pare frumos.

Sunt prea multi oameni uneori in jurul meu. Dar nu ii alung, pentru ca daca chiar as decide sa nu mai fie, ei n-ar mai fi.

Nu fugeam de nimic cand a inceput nebunia. Dar acum clar o fac.

Tigarile si cafeaua pentru mine cea vesnic obosita ma protejeaza acum de oameni care ma plac si oameni care se uita ciudat.

Anunțuri

4 gânduri despre “Morti si vieti si camere in capul meu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s