Ani la rand

anilarand

Toate povestile incep cu “a fost odata ca niciodata”. Pentru ca toate povestile sunt doar limbajul viselor. Iar visele sunt acele povesti care te citesc pe tine. Undeva, calatoria e totuna cu destinatia si cu acel acasa de la care ai pornit. Dar lumile nu stiu asta. Lumile sunt duse in uitare prin un analgezic la fel de puternic ca vocea sirenelor pentru marinari: cuvantul. O cale pentru a gusta noaptea libertatii in care visele te vaneaza, si numai nebunul va gasi scapare.. Oamenii sunt fiinte care au superputerea de a avea in exterior tot ce sunt in interior. Nu exista lume sau ceva pe lume care sa nu fi fost creat de gandurile omului. Omul este o fiinta colectiva si totodata fiecare personaj in care este impartit. Ai mai auzit asta, nu? Ai mai auzit probabil si ca suntem damnati. Niciodata ce cream nu este ceea ce pare. In spatele acestui lucru  se gaseste mecanismul prin care resursele noastre de creatie sunt nelimitate. Dar mereu exista senzatia ca manifestand o idee te pierzi tot mai mult de ceva esential. Si, la urma urmei, e greu sa admiti ca esti propriul tau Dumnezeu. Va trebui sa admiti si ca esti propriul tau abuzator.

Cu filozofia asta de duzina incerca sa ma vrajeasca sa uit de instinct. Dar nu sta in puterea unui om sa ajute alt om sa evadeze in eternitate. Nici macar luminile electrice ale orasului nu ma mai scoteau din propria minte, limitata la disecat orice umbra de fericire in care se pierd oamenii din jurul meu.

Au trecut doua saptamani de cand i-am intretinut conversatia despre infinit. De atunci am curs in tacere pe langa alti oameni care dezbateau pareri de toate felurile in aburi de bere si in fum. I-am privit cum in imaginatia lor se simteau zmei. Am clipocit obosita pe langa oameni care, prin gesturi minore, umpleau timpul alaturi de mine si se simteau impliniti.

Sunt plictisita de orice forma in care se scurge viata mea. Nu gasesc bucurie in ei, poate de-asta nu gasesc nici in mine. Asta o fi, ma umplu cu prea multe resentimente si nu mai e loc sa ma accept asa cum sunt.

Si daca e sa vorbim despre ura, e un motor folositor cand trebuie sa te ridici dintr-un hau. Dar incepe sa devina obositoare cand iti mai foloseste doar ca sa te lupti cu morile de vant.

Au trecut doua saptamani de la ultima conversatie cu rost pe care am avut-o fara sa imi iau in seama vocile din cap care imi spuneau: „nu exista un rost!”

Si au trecut ani la rand de cand am facut ceva mai important decat sa filozofez despre conditia umana. Ani la rand care au trecut peste clipele de copil in care simteam povestea dincolo de cuvinte.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s