Frunzele fosnesc sub pasii mei. Pe tine te enerveaza sunetul. Te-ai ascuns in versuri despre un prezent incert. Eu, facand din copilaria alba carte de colorat.  

Cerul e cerneala. Te intreb care e momentul tau din zi preferat. Al meu e mereu legat de inceput si sfarsit. Uneori de intuneric ca de o patura moale. Tu esti fara raspuns, ca prezentul tau incert. Nemiscare. Da-mi te rog un subiect de umplut timpul. Tu taci si eviti. Eu incerc sa nu dorm acest moment, dar deja visez la altceva.

La ziua de maine, care va straluci iar pentru frunze moarte. Frunze batrane, casatorindu-se cu sfarsitul. Obosite, se contopesc cu pamantul, o sa doarma toata iarna, si o sa renasca o data cu primavara. Lor nu le e frica de moarte, s-au gatit in culori de foc, ele stiu ca orice sfarsit e un nou inceput.

Ploile ce se anunta nu vor mai cadea cu raze de soare, ca vara. Vor inegri cerul, vor spala asfaltul, vor canta cu vant, vor incenusi culorile de nostalgie.

Pasarile se pierd in orizonturi straine. Lumea tine unison timpului ciclic. Doar oamenii dorm, visand ca timpul e ca o calatorie cu trenul, de aici pana aici.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s