Eu ma salvez singura

 

Obisnuiam sa merg prin viata cautand sensuri ascunse, dar tot ce am gasit au fost cateva activitati destul de implinitoare cat sa uit ca nu exista un sens.

Caci daca ar exista unul, atunci de ce?

De ce religia sangereaza cu durerile oamenilor care i se supun? De ce pare ca ocoleste realitatea? De ce acele religii care propovaduiesc cu mai multa strictete nu fac decat sa consume speranta unor oameni ce nu isi gasesc locul in limtarile impuse? Si daca n-ar fi asa, de ce am vazut iluzia lor cu ochii mei, mai mult, mi-au spus-o, tipand parca dupa ajutor?

De ce toti oamenii la care am cautat sensul nu mi-au descoperit nimic dupa ce le-am platit cu sufletul sa ma ajute sa gasesc o cale? De ce era gol pentru mine in spatele cuvintelor lor?

De ce toti cei ce mi-au vorbit despre sensul lor venit din ceruri pareau ca acopera o mare frica cu speranta lor oarba?

De ce toate razboaiele astea pe adevaruri despre Dumnezeu cand tot ce vine mai bun la intersectia dintre oameni nu mai pune bariere de credinta?

Daca exista un sens, de ce nici o carte citita despre asta nu m-a ajutat sa gasesc ceea ce cautam? De ce totul a ramas gol?De ce totul era in van? De ce, de cate ori m-am rugat, da, poate ruga cumva se indeplinea, dar nimic nu se schmba de fapt.

” O planeta se apropie de noi. O sa ne ciocnim cu ea.”

„Da? Nu suna bine. Ce crezi despre asta?”

„Ca sunt ai nostri, au venit sa ne ia acasa.”

Ce teorie draguta, gandeam. O stiu pe de rost. Si eu as fi vrut sa cred asa frumos.

Dar am descoperit ceva mai important. Ca schimbarile adevarate se produc atunci cand tip catre mine in oglinda, nu la ceruri. Ca o fi un Dumnezeu acolo sus, dar el nu ne-a dat nici un sens dupa care sa traim. Altfel de ce ar fi atata libertate din partea Lui? De ce toate predictiile noastre sunt doar vorbe in vant? De ce atatea contradictii? De ce toate drumurile  catre un inteles sublim ascuns duc nicaieri?

Speranta necrutatoare intr-un sens te ajuta sa supravietuiesti fricii, dar te subjuga la tot ce exista intr-o religie si nu se potriveste cu cine esti tu.

Iti orbeste compasiunea.

Te condamna la a evita problema pentru totdeauna.

Caci nu zic ca Dumnezeu nu exista, dar mi-e destul de clar ca nu el e de blamat pentru tot ce mi s-a intamplat vreodata. Eu sunt. De-asta imi vorbesc in oglinda uneori, ca o nebuna poate. Incerc sa ma determin sa nu fac aceleasi greseli. Invat despre mine si lucrez cu mine, in loc sa il blamez pe El pentru nici eu nu stiu ce. Si raspunsul pe care mi-l da sa nu fie cel de care aveam de fapt nevoie.

Dintre toate, asta a functionat cel mai bine. Peste toate, adevarata umanitate din noi, iubirea si compasiunea, acceptarea, nu par a izvori din batalia pe religii.

Asa ca continua sa speri, baiatule, ca extraterestrii tai parinti care te-au abandonat pe Pamant vor veni sa inapoi si iti vor rezolva toate problemele.

Eu, daca o sa am nevoie vreodata sa vad ce e in spatiu, o sa fac pe dracu-n patru sa ma urc intr-o racheta. Dar deocamdata sunt destul de uimita de ce se intampla in lume, cat de frumos si tragic este, si cum se pot schimba lucrurile in mai mult bine. In mine in primul rand.

 

 

 

Reclame

17 gânduri despre “Eu ma salvez singura

  1. Importantă este tocmai această căutare, acest dor neostoit după… „sens”! Oricât ne-ar învăța alții cum să facem, până nu ajungem singuri să-l găsim, nu ne vom afla liniștea sufletească. Iar drumul căutării poate să dureze toată viața!
    Numai bine! 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  2. Ei, interesant ce zici tu, si mi-ar placea sa stiu mai multe despre asta. La un nivel, exista, da, principii de cunoastere universala, care unesc orice cultura, si la care oricine poate ajunge daca isi doreste. La alt nivel, cel al detaliilor in care intri, am auzit teoria, niciodata n-am avut ocazia sa o aprofundez.

    Apreciază

  3. As vrea sa te iau in gradina acoperita de zapada sa te intreb: te-ai saturat de frumos? Dar probabil ai raspunde: de adevar nu ma satur! Atunci ti-as fi calauza pana la marele munte Kogaion si te-as ruga: uita-te la toate cate se vad, asta e adevarul? Dar tu ti-ai acoperi ochii cu palmele ramanand tacuta…
    Indrazneste, calea se deschde celor curajosi! 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  4. Îmi place cum percepi credinta în Dumnezeu. El nu a instituit religii, si nu Se regaseste în confesiuni, crezuri, dogme si traditii. EL este o manifestare a IUBIRII ABSOLUTE, neconditionate, sacrificatoare de sine, a gândirii libere exprimate în Cuvântul întrupat în Fiul omului Hristos, iar EL nu a avut o religie ci a revolutionat lumea, aducând o noua paradigma si perspectiva prin modul Lui de gândire si traire în ascultare neconditionata de Tatal Sau, o ascultare piâna la sacrificiul suprem, care a bulversat si separat lumea religioasa de doua milenii provocând lupte, razboaie, persecutii, inchizitii si genocid extrem pretutindeni pe Terra.
    „Isus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decât prin Mine.” -Ioan 14:6 –
    Sa fii iubita si fericita, draga Bianca !

    Apreciat de 1 persoană

  5. Cu dictonul”Quisque est faber suae fortunae”in „rucsac” calatorim spre infinit fara sa ne ratacim. Avem cu noi povata lui Bias:”Omnia mea mecum porto”,Urmam pe Mantuitor care este „Calea, Adevarul si Viata”.Ne bazam pe credinta stramoseasca in nemurire,conjugand verbele :”a mantui” si „a salva”la toate diatezele,modurile si timpurile,dar mai ales la timpul”mai mult ca prezent”.Spre ceruri nu aratam cu degetul,ci ne plecam capetele ,aceasta aplecare fiind una din tainele artei corpului,acea taina care aduce constientizarea ca suntem fiinte superioare ce se conduc impletind iubirea cu ratiunea ghidandu-ne dupa definitia dragostei expusa de Sfantul apostol Pavel in Corinteni I (13).A vietui inseamna a porni la drum inarmat cu armele credintei,a fi gata de lupta oricand:”Vigilentibus,non dormientibus jurra succurunt”,rabdand:”Durate et vosmet res secundae servate”,biruinta va fi cu cei ce pleaca la drum cu Hristos cum ne asigura poetul crestin Traian Dorz.Vestea buna”Eu ma salvez singura” e o chemare ,un sunet de trambita pentru toata omenirea si merita aprecierea ei ca o manifestare a unui lider ,a unei calauze sigure spre fericire. Felicitari!

    Apreciat de 1 persoană

  6. Nu stiu cat de adevarat e, dar, cu mai multi ani in urma, citisem un articol in care se spunea ca exista o gena a religiozitatii si ca, destul de des, se intampla ca unii oameni sa nu o aiba.

    In orice caz … eu cred ca în viata fiecaruia exista un sens. Unul adanc si foarte bine trasat 😉

    Apreciat de 2 persoane

    1. Undeva adanc in mine, prefer sa cred in Dumnezeu, si in acelas timp sa nu il atribui unei religii. Unde vroiam sa bat de fapt, si nu sunt sigura ca s-a inteles, este ca ar trebui ca spiritualitatea sa fie mai personala, mai dependenta ce simtim despre noi, nu despre practici si conduita impusa, uneori chiar absurda. Uneori am impresia ca diferentele religioase vor sa adanceasca praguri dintre noi care instigala violenta mai mult decat calmeaza apele. Nu sunt atee, dar nici nu vreau sa ma inchid intr-o definitie exterioara, clar trasata depsre Dumnezeu. Am trait in viata multe de multe ori, cred eu, momente in care morala universala se dovedea a fi doar un cliseu, si bariera pusa de religii mi s-a relevat in acelasi fel, motiv pentru care am scris acest text.
      Cat despre sens, daca tot e sa numin unul, cred ca pura viata in toate formele ei este sensul. Din nou, vorbeam despre avida cautare a unui sens bine trasat, care se opune bucuriei simple de a experimenta viata. Vroiam sa punctez toate felurile in care contestam liberul arbitru prin sensurile din miturile religioase.
      Peste toate, spune ca sensul nu e dinainte stabilit si ca putem trai fara sa atribuim vietii o teorie despre insemnatatea ei, ca problemele umanitatii se rezolva prin oameni, ca ar trebui sa luptam cu noi, nu sa aratam cu degetul carte ceruri.

      Apreciat de 3 persoane

      1. Aha, am reusit cu linkul. Mersi de rugaciunea- meditatie. Nu sunt atat de experta in spiritualitatea orientala, cum ai inteles, religia mea trebuie sa se potriveasca sufletului meu. Am citit, totusi. M-am regasit deseori. Am o fundatie si ca sa cladesc restul ma aflu in continua cautare. Sintetizez invataturile dupa cum merg la suflet.

        Apreciază

      2. Un text frumos! De fapt religiile au luat nastere tocmai din setea de raspunsuri, din dorinta de a afla si a da sensuri la tot ce ne-nconjoara. Consider ca este firesc si inevitabil sa ne punem intrebari si sa cautam explicatii, insa atunci cand ajungem sa tesem prea multe detalii in jurul unor ipoteze (fie ele stiintifice, ori religioase), riscam sa pierdem cel mai veridic, simplu si minunat dar, viata.

        Apreciat de 1 persoană

      3. Este plina religia, cat si cultura de idei care in ziua de azi nu-si mai gasesc locul. Or fi fost de bun simt inainte, dar in ziua de azi prea multa dogmatizare numai ne ingradeste. Mai presus, in ziua de azi avem deschiderea catre informatii necesara pentru a alege. Sa nu ne sufocam in corsete prea stranse ca riscam sa ne pierdem gandirea critica, si fara ea, liberul arbitru.

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s