Buzele umflate de saruturi, nu ochii de lacrimi

De ce bantui strazi fara vise?

Am coborat in cochilia mea de singuratate, privind acolo cum apele de lacrimi ale sufletului meu curgeau. In aceste ape am revazut doua perechi de ochi privindu-se. Ascundeau in ei jocul, cand el isi inclesta o mana in parul meu si cu cealalta apuca gatul, tragea si strangea molcom, asta era alintul nostru.

Pentru o clipa, ii ferecam mana intr-a mea, infricosata de intensitatea cu care vanam sa il simt. Acum apele ce curg in izvoare prin mine sunt involburate de furie alba.

Pentru ca nu se putea opri din zbor, incercam sa-i pansez ranile din inima cu literele dintr-o carte. Pentru ca avea ganduri nebune ce nu vedeau niciodata lumina, imi umplea sufletul cu venin, alergand dupa pungi de vise care sa il inalte in zbor.

Incercand sa il inteleg, am cerut si eu o punga de vise, ea m-a impins in cochilia mea atat de adanc ca am vazut ce se ascundea in spatele raurilor de lacrimi furioase, durere. Punga era de cosmaruri de fapt, fiecare minut in plus era un minut pierdut, dar eu ma tineam puternica, imi spuneam ca tot raul e spre o noua geneza.

Si calatoria mea prin delir s-a incheiat cu noi doi, reflectati din nou in apele subpamanteanului meu macinat de spaima. Noi doi eram in fata unei usi si amandoi ne doream ce se afla in spatele ei. Pe usa scria 666. Ca sa se deschida, trebuia sa ne intelegem din priviri, dar eu ii tot ocoleam ochii. Intrebandu-ma de ce faceam asta, am inteles ca noi nu suntem facuti sa ne completam, ca ne facem mai mult rau decat bine.

***

O privea din umbra, simtind ca e pe cale sa piarda si ultima reduta in lupta pentru sufletul celuilalt. Vedea cum, oricat de julita ii era inima cu fiecare destainuire neacceptata, tot spera sa picure apa vie in desertul dintre ei doi.

De ce bantui strazi fara vise? o intreba, in timp ce ii intrase in inima ca sa ii stearga de praf vechiturile stranse pe acolo.

Pentru ca, inainte sa il cunosc pe el, nu stiam ca am aripi cu care pot sa dansez prin reverii. Si, fara pungi cu iluzii, incerc acum sa ating binele pe care el nu-l cunoaste.

Eu o sa te iubesc cu buzele mele pana ce atingerile noastre creeaza prapastie intre noi si restul lumii. O sa-ti dau alt camin pentru fanteziile tale.

***

Sufletul meu s-a albastrit, i-a spus ea, in timp ce el o imbraca grijuliu la loc de hainele de care o lipsise, transformandu-i joaca in intimitate.

Acum lacrimile erau secate, nu avea ochii umflati, ci buzele, sarutate fara pauza o noapte intreaga. Acum degeaba ar fi cautat in ape reflexia ochilor verzi ai celuilalt, disparuse pirntre ore intregi de saruturi moi.

Senzatia momentului a disparut cand a chemat-o dimineata la cafea, cand trupurile li se scaldau in soare si se acceptau cautand fiecare colt de piele sa-l dezmierde. Cafea de citit destine se racea abandonata in cuprul ibricului. Se predase unui baiat plapand si dulce, cu ras timid inghitit.

2 gânduri despre “Buzele umflate de saruturi, nu ochii de lacrimi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s