Imagerie

Visează o nimfă cu păr ca pana corbului si piele de porțelan, plutind peste cascadă, rochia ei albă se împletește cu apa învolburată, răcoroasă. E un vis al purității, o vizune ce se simte ușor, pentru că spiritul ei nu mai e încorsetat de pereții craniului, plutește prin tot spațiul ce o încojoară, liber si vast ca orizontul. Pe sub pleoapele închise, vede universuri mult mai largi prinzând viață, universuri ce există numai în ea, dar sunt nelimitate, pline de posibilități infinite, se simte liberă in oglinda ei imaginară. Și, când ochii îi privesc în ea, prin întunericul care naște visele ei cele mai intangibile, se simte cum mintea ei încetinește, cuprinzând-o în valuri de căldură, pieptul îi e mai liniștit, căutându-și un ritm lent al respirației, parcă corpul începe să plutească, să se piardă de tot în celelalte lumi, pe care le poate atinge doar privind în ea, afundându-se din privire în tăcerea si negura ei, iar apoi conștiința va urma cuminte percepția. Parcă n-ar mai ieși vreodată din bezna tandră în care nimfa, plutind desăvârșită deasupra apelor, îi arată cât de bine se simte să-ți iubești singurătatea.

Uneori îmi pare că acțiunea de a percepe naște emoții mai lungi decât ar putea vreodată simțurile.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s