Radacini

Draga fata, nu vezi ca sticla de Jack Daniels pe care ti-o torni pe gat iti face rau?

Dar nu ar trebui sa fie asa. E asa doar pentru ca iti era deja rau. Raman surprinsa sa te vad cazand, ochi rosii ascunzad durerea, si vrei sa ii dai mesaj, te bantuie ca o umbra pe care o reprimi, atat de intens iese singuratatea la suprafata. Au plecat toti, atatia, lasandu-te goala, ai pus ziduri intre tine si ceilalti, tratezi totul cu furie, agresivitate, calci in picioare ca sa nu fii calcata.

Da, traim intr-un astfel de loc.

Ma uit acum prin ochii tai la Bucuresti, si imi pare cel mai mizerabil loc. Asta pentru ca intr-un oras mare e mai usor sa fii al nimanui. O fi bine? Singura, mereu singura, in garsoniera ta din centru, blocuri mizere, suprapuse, inghesuite, pline de anonimi, urmariti de neputinta, violenti si duri cand toata lumina din ei seaca.

Imi tineai o pledoarie despre cat de important este sa prinzi radacini ce se ramifica adanc in visele tale, care te tin in picioare chiar si atunci cand vantul bate ritm de gol. Imi mai spuneai ca uneori vantul bate si a prea plin, si vrea sa iti smulga radacinile, sa te poarte pe alte drumuri decat cele de care te-ai ancorat. Atunci imi vorbeai despre prezent, si despre cum sa fii mereu alerta la realitate. Si discursul tau s-a oprit cand imi povesteai despre demonii cu care trebuie sa pasesti cot la cot prin viata, fara sa iti pese de privirile celorlalti. La urma urmei, asta esti, si viata, nevoile ei, te imping sa traiesti fara sa te scuzi prea mult.

Dar apoi singuratatea te-a rapus, amintirile au rabufnit, asa cum sperai sa n-o faca, sperai ca o sa bei pana o sa uiti si o sa te distrezi, dar vai, durerea e o sabie cu doua taisuri, si ai cazut in singuratatea ta, ignorandu-ma pe mine, tot ce ai langa tine, pierzandu-te in amintiri de sperante facute scrum. Tocmai ce imi tineai o pledoarie despre prezent, dar ai cazut in trecut, fara sa te mai bucuri de acum.

Eu cred ca zidurile tale sunt prea inalte. Daca te inchizi in tine prea mult, cum te astepti sa razbata lumina?

Imi ziceai de muzica hippie pe care o ascult, ca e prea departe de realitate, unde nu e totul roz. Am incercat sa iti zic ca si eu vad mizeria, da, si eu am trecut prin ce ai trecut tu, si nu va fi ultima data. Dar am avut nevoie sa vad pictura si din alt unghi ca sa ma bucur de culorile ei.

Oricat am avea, mereu va cauta sa ne bantuie cu vina tot ce nu avem.

Si eu am radacini. Mi le-am impamantat bine, ca tine, dupa ce zile goale au urmat zilelor pline. Dar uita-te la copaci. Invata fara sa ii intelegi, ca uneori cunoasterea e o panza intre tine si realitate. Ei au radacini, dar au si flori si frunze.

Frumusetea este lumina care se naste din intuneric. Viata asta, asa cum e acum, seamana mai mult oricum ca o noapte, in care majoritatea nu vedem decat ce este in mintea noastra. Si, chiar si asa, ne limitam atat de mult universul, blocati in frici si rani!

Poate n-ai iertat inca destul ca sa te ierti pe tine. Poate trebuie sa-l ierti pe el. Te inchideai in tine, imi spuneai ca nu te-a iubit, si cand te-am intrebat ce rusini a sapat durerea de el in tine, ai inghitit in sec.

Stiu ca e greu. E ingrozitor de greu sa te impaci cu ce te-a ranit, si parca niciodata n-o sa gasesti un motiv pe drept. Dar nu ai de ales la un moment dat. O sa devina peste puterile tale sa te consumi in ura.

In cele din urma, totul e in regula. Mai sunt si nopti din astea. Se mai intampla sa cazi. Dar stiu ca maine iti vei aminti de radacinile tale. Nu trebuie sa te opreasca nimic din a ramane stapana pe parerile, cuvintele, visele si dorintele tale. Dar in timp ce te impamantezi, aminteste-ti sa te iubesti, sa iubesti calatoria ta prin viata, ca asa vei inflori.

Iti spun asta cum mi-as spune mie, da, pe astfel de convingeri s-au fondat radacinile mele, ele sunt unele din ramurile prin care imi trag seva, la urma urmei, nu cunosc nici eu mai multe decat tine, am avut si eu nopti facute praf, si acum, ramasa fara cuvinte care sa razbeasca printre zidurile tale, scot ce-i mai bun din mine altfel, scriu despre gesturile tale pline de frica, despre ce am vazut estetic in ele.

4 gânduri despre &8222;Radacini&8221;

  1. Identitate

    Împaratia cerului începe de acum si de aici,
    Pentru cei ce-si cunosc originea, identitatea.
    Caci n-am evoluat din viermi, si larve de furnici,
    Ci din Cel Sfânt, care-a creat Lumina si eternitatea !

    Te voi pastra etern în odaita tainica de ‘sus’ din casa,
    Caci Sufletul ti-e infantil, sensibil, slab si vulnerabil.
    Vom sta-npreuna-n fiecare seara si vom cina la masa,
    Cu Cel Ce Este Viu, Atotputernic, Adevarat si imbatabil !

    Vom depasi relativismul noptii, umbre iluzorii ale sortii,
    Traind etern,în locul pregatit de Fiul omului resuscitat.
    Cel înaltat de Dumnezeu, deasupra Terrei, Locuintei mortii,
    Prin sacrificiul Sau, crezând, sperând, iubind devii iertat !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s