Magdalena

Ziceai ca sunt un puzzle de nedescifrat.

Crede-ma, nu vei intelege

Ce e prea mare pentru mine

De pus in cuvinte,

De tinut pe loc.

Aceasta energie, al meu yin, puterea mea,

Da, este cum ai zis,

-cufundandu-te in ochii mei-

Un tunel intunecat,

Marginit de stalpi printre care se perinda

Iele, umbre si zane mici, ca licurici,

Pe langa multe, multe fantome,

Dansand ca fumul despre un trecut

Caruia abia am inceput sa ii inteleg sensul.

Dar nu esti nici la inceputul cunoasterii mele.

Vezi tu, ei imi zic Alice,

Pentru ca am urmarit iepurele pana in Tara Minunilor.

Pentru ca am stat la un pahar de vin cu Ianus

-Zeul portilor ce duc dincolo.

Am fost cantata de lupi ca luna plina.

Am vazut ce e dincolo de minte.

Am iesit din roata ce se tot invarte,

M-am uitat la cer, a fost de nesuportat,

Si m-am intors sa ma joc cu noaptea,

Ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

Vezi tu,

M-ai lovit doar pentru ca te-am lasat.

Pleiade stralucesc prin mine.

Afara ma asteapta un car tras de serafimi.

Nu-mi subestima puterea;

Sunt protejata.

Aceasta sunt, ei imi zic Magdalena.

Reclame

Scrisoarea

Iata ce voiam in noaptea vietii mele:

Apa. Vant. Sange. Sfarsit.

Mii de pietre albe

zacand sub cer de cerneala

cu irizatii tomnatice.

Sa merg peste tot, sa ma cunoasca toti

si sa raman invizibila.

Sa ma lupt cu bestii, valuri de durere

sa le savurez,

sa simt dulceata sangelui meu varsat.

Azi,

zorii se revarsa,

de ceva vreme.

Simt caldura soarelui-

ma imbata cu minuni,

ca si cum ar ninge vara.

Iata ce vreau in ziua vietii mele:

Zapada si nisip si mare.

Tacere si moarte si renastere

in aceeasi clipa.

Acum, pentru totdeauna.

Si daca e tacere,

sa fie doar pentru ca lumina

ce o captez

sa spele, sa incarce toata fiinta mea

de tot ce am fost ca sa fiu,

de tot ce sunt pentru a fi.

Si daca e sa ploua,

sa ploua cu fulgi,

zapada stralucitoare sa se-asterne,

sa lumineze orice noapte

din cele care vor urma.

***

O scrisoare sta pe noptiera,

veche din acea neagra noapte.

O citesc,

Imi revars inima.

E o scrisoare de la mama,

un raspuns cu lacrimi la durerea mea.

A ascuns-o

s-o gasesc din intamplare.

Anii au trecut

precum speranta ei.

Am gasit-o.

Trimit vesti catre stelele din Univers:

„Dorinta mamei s-a implinit

la timp,

nu cand a vrut,

ci cand a trebuit.

Va trimit voua iubirea,

s-o revarsati, peste ea, inapoi,

doar cand va trebui.”

Mama,

ai simtit noaptea mea

mai dureros ca mine.

Si, pe langa ea,

aveai noaptea ta.

Ti-ai lasat demonii sa sape in tine,

caci erai prea ocupata

sa jertfesti

bucati din tine

spre toti zeii din lume,

pentru mine-

sa imi ierte pacatele.

Iti returnez toate rugile.

Acum nu mai tipi in desert.

In sfarsit,

aud vocea ta.

Catre Kali

42421129_317194512195567_1155554315264327680_n

Kali, Divina Mama ce moartea respiri si sabia cu care tai o numesti timp, de putin timp ti-am recunoscut chipul, dar de atunci stiu ca tu m-ai cunoscut dintodeauna, ca umbra a pasilor mei, tu, sarpele ce doarme incolacit la baza coloanei mele.

Tu, Zeita Kali, esti forta din spatele vesmintelor mele negre. Prin tine, am pierdut oameni si sanse, atat de iubite in sufletul meu, ca nici nu puteam concepe ca le pot pierde vreodata. Dar, pe-atunci, privind in jurul meu, totul parea hazard, nu gaseam vreo vina pentru suferinta mea, vreun sens pentru decaderea mea.

Mi-ai luat, una dupa alta, tot ce ma definea, ai distrus, cioburi si cioburi, vechiul meu chip de lut, lasandu-ma sa ma intreb cine sunt.

Si, de aceea, iti multumesc, Mareata Kali, ce nu ceri ca ofranda nici ghirlande de flori, nici pioase rugaciuni pentru lista noastra de iluzii. Tu nu te multumesti cu posturi si zile de odihna.  Tie iti sunt recunoascatoare, draga Kali, aceea ce vrea direct sacrificiu total.

Caci furia ta este focul purificator, prin care nu vrei suferinta, ci dansuri in mijlocul haosului. Spargandu-mi masca de lut, m-ai invitat de fapt sa cobor in suflet, sa aprind lumina in el, si sa culeg de acolo toate ideile moarte de care ma agatam inca.

Doamna razbunatoare a cerurilor, iti multumesc ca m-ai facut sa realizez cat de strans ma legasem, cu ate rosii, de amintiri. Atat de strans, ca ritmul vietii nu mai circula prin mine. Mi-ai aratat cum destinul ma poarta ca o frunza in bataia vantului, prea ocupata fiind sa ratacesc, precum o umbra, prin trecut.

Iar acum sunt mai vie si mai completa ca niciodata, ca un phoenix ce renaste din cenusa.

Dintre toate cele 9 arhetipuri in care Shakti ia forma, tu mereu m-ai ales sa-mi fii calauza, Kali.

Tu , puternica Zeita a mortii si renasterii, la gat ti-ai facut un lant din  toate partile de mine ce le-ai omorat. Pot distinge, printre craniile de la gatul tau, pe cel al unei fetite ce-ar fi putut sa zboare, dar a ramas pe pamant, fascinata de luminile orbitoare ale iluziilor. De cealalta parte, vad teasta unei tinere ce, candva, zadarnic statea noptile treaza, straduindu-se sa acopere cu zgomot inspaimantatoarea gaura neagra ce ii devenise tot pantecul.

De acum, Cosmica Mama, iti voi urma devotata calea ce mi-ai trasat-o, o oglindire a luminii tale voi fi, cantandu-ti numele in pieptul meu deschis. Kali, calauzeste-ma tot mai departe.