Accidentul

Hei, ce faceți? Vreau să împărtășesc cu voi o poveste îmbârligată, poate tragică, care m-a lovit atât de intens încât abia după o analiză amănunțită, de mii de rânduri scrise, am ajuns să o „pun în sertărașe potrivite”, deși m-a lăsat cu atâtea întrebări, încă.

După o dup-amiază de duminică, în care mi-am petrecut timpul, mai mult ca să treacă, citind pentru facultate „Psihologia manipulării” de Robert Chiadini, am plecat să mă întâlnesc cu o prietenă, să mergem la film. Era vreo 21:30.

Poate tocmai ce citisem în ziua respectivă m-a făcut să reacționez la un incident într-un mod diferit față de cel pe care l-aș fi avut de obicei.

Mă oprisem la un pasaj din carte care relata despre omuciderea unei anumite Catherine Genovese, fugărită de atacator pe străzile New York-ului, în timp ce strigătele fetei și toată larma ar fi fost percepută de nu mai puțin de 38 de vecini care nu au ridicat nici un deget să oprească incidentul.

Explicația pentru acest comportament, aparent crud și antisocial, face un capitol întreg în cartea despre automatismele din gândirea noastră care pot fi manipulate în contexte sociale. Aici, este vorba despre principiul validării publice. Practic, Chiadini zice că, în situații de incertitudine, tendința este de a urma reacțiile majorității pentru a decide care este cel mai bum comportament. Dacă, în cazul unei posibile urgențe, nu ești sigur de gravitatea situației și observi că ceilalți nu acordă importanță incidentului, tinzi să treci mai departe la fel de neimplicat, considerând, pur și simplu, că nu exista cu adevărat o urgență.

Cu această informație și multe altele jucând ping-pong prin mintea mea, observam că mă apropii, în intersecția de la Baba Novac, de doi tipi lângă o mașină trasă pe dreapta, aducându-și injurii și lovindu-se.

M-am gândit pe loc că sunt singurul martor, întrucât nu mai era nimeni pe stradă. Mai târziu, revizuind la rece situația, mi-am dat seama că erau o groază de mașini oprite la semafor care pur și simplu ignorau incidentul.

În febra care îmi cerea mie, pe loc, o reacție cât de cât rapidă, am răspuns împinsă, cumva, de informațiile asimilate în acea zi și am decis să mă implic, chemând poliția.

Pentru a explica ce s-a întâmplat mai departe, o să numesc personajele povestirii Andrei și Bogdan.

Ce m-a determinat la acțiune a fost fervoarea cu care Andrei făcea gălăgie în milocul străzii, țipând la Bogdan. Bogdan încerca să plece, dar Andrei s-a urcat peste el în mașină, cărându-i șuturi și pumni.

Tot Andrei a fost cel care mă îndemna să chem poliția, în timp ce Bogdan mă ruga insistent să nu o fac. Presată, am decis sporadic să o chem, întrucât Andrei îl tot lua la pumni pe Bogdan, care avea deja fața umflată.

La un moment dat, în așteptarea care a precedat venirea poliției, Bogdan a dat din nou să plece, oprit de Andrei, care s-a urcat și el în automobil, și a reușit să iasă de acolo cu cheile de contact ale lui Bogdan, ce țipa în urma lui:

-Ăsta e furt! E ilegal!

În timp ce se apropia sosirea echipajului, cei doi s-au mai calmat. Mai bine zis, Andrei s-a calmat dintr-o dată, începând din ce în ce mai mult să se plieze pe un comportament, din prisma mea, civilizat, adică nu îl mai fugărea, înjura și bătea pe Bogdan. Bogdan părea în sine mai liniștit, doar încercând să se apere de toată situația, puțin șocat, ca și mine, de altfel.

În minutele următoare mi-a fost dat să ascult și povestea evenimentului dintre ei doi:

Andrei: M-a lovit la semafor. Eram pe verde, el conducea cu 150 la oră, și nici nu voia sa oprească, voia să mă calce, să treacă peste mine. Cred că mi-a sucit și glezna, n-o mai simt, zise, țopăind agitat pe picioarele cu care mai devreme îl fugărise pe Bogdan.

Apoi, împingându-l spre mine pe șocatul Bogdan, spuse:

Andrei: Uite, poți să-l simți, e și beat, miroase-l!

La care:

Bogdan: Nu-i adevărat, nu a fost chiar așa. Am băut două beri, da, am vrut să îl duc la spital, dar mi-a cerut bani, un milion, și când nu i-am dat a început să facă scandal.

Restul timpului a trecut cu ei ciondănindu-se, dar fără să mai fie violenți.

Bogdan: Uite ce mi-ai făcut, mi-ai făcut cel mai mare rău că ai chemat poliția… zicea câteodată, eu încercând să îl ignor și să mă bag cât mai puțin în situație.

Chemasem poliția în rolul de martor obiectiv al unei bătăi și mă gândeam, în sinea mea, că nu avea nici un sens să le aud poveștile în situația dată.

Prezumția mea s-a adeverit când a sosit poliția. Mie mi-au cerut buletinul, și m-au lăsat să plec fără să mai aibă nevoie de aportul meu. În timp ce Andrei își revărsa deja precipitat povestea poliției, Bogdan, mă presa să „zic exact ce-am văzut.”

Deja cu un fel de milă pentru Bogdan, mă gândeam că Andrei o să tragă toată situația în favoarea lui, mie fiindu-mi clar că amândoi își aveau câte o parte din vină. Chiar dacă poliția părea să nu vrea mai mult de la mine, am reușit să zic sporadic că motivul pentru care sunasem la urgențe fusese violența lui Andrei față de Bogdan.

Am plecat apoi mai departe, spre cinema, lăsând în urmă două echipaje de poliție, un tip scandalagiu, un șofer care, observând mai pe la sfârșit, avea mașina înmatriculată în Sibiu și un pui de mâță la bord, pe care îl alina în răstimpuri.

Asta a fost scena care, fără să o justific pe moment, mi-a înmuiat un pic inima, deși încercam să dau dovadă de sânge rece.

Puiul de mâță, singura victimă fără vină, speriat de violență. Începeam să-i țin afectiv partea lui Bogdan, imaginându-mi cum bătuse atâta drum ca să ducă un pui de pisică în cadou unei prietene. Băuse, vesel, încântat de idee, undeva pe drum, deși beat nu părea, și cine știe ce accident la care nu luasem, de fapt, parte, îi dăduse planurile peste cap. În acest scenariu, îmi răsunau cuvintele lui în minte: ” Mi-ai făcut rău.”, „Uneori vrei să faci bine, dar tot rău iese, la fel cum am făcut noi doi.”

M-am întrebat: Bogdan are dreptate să mă facă să mă simt vinovată? De ce m-aș fi simțit? Făcusem, în definitiv, un lucru corect.

M-am întrebat apoi dacă i-am făcut rău unui om. Analzând situația, mi-am zis că era și vina lui, iar răul nu putea să fie mai mare decât merita, și nici acela nu avea să fie chiar așa de tragic, în capul meu. Mă gândeam că și el, tot repetându-mi mantra „Mi-ai făcut cel mai mare rău.”, hiperboliza situația, fiind în stare de șoc.

Sper că se vedea clar și faptul că Andrei, din cine știe ce motive (poate pentru că nu reușise să ia mită de la Bogdan?) exagera inutil situația, țopăind bine-mersi pe piciorul rupt.

Cel mai important, lăsând la o parte tragi-comicul celor doi, eu în ce stare mă pusesem chemând poliția?

Păi, personajele fiind altele, adică nu Andrei, care era mulțumit că îi împlinesc dorința de a suna la 112, și nici Bogdan, care îmi dădea totuși impresia unui om la locul lui, puteam să mă pun într-o situație de risc pe mine. Doi oameni agresivi, și eu, o fată, singură pe stradă, intervenind între ei….

Reacții în lanț pornite de la o carte pe care o citisem în acea dup-amiază. Mi se pare straniu. Voi cum ați fi reacționat în locul meu? Care ar fi fost emoțiile, găndurile voastre?

Lăsând la o parte chestiunile despre cursul vieții și psihologia celor doi pe care am ajuns, în consecință, să le disec mental, am rămas și eu uimită de obiectivitatea de care am dat dovadă sub presiunea acestui eveniment ciudat. Mi-am descoperit niște limite psihologice pe care le-am depășit, deși în trecut le aveam.

Reclame

7 gânduri despre “Accidentul

  1. Dragă Bianca, frica și nepăsarea n-au făcut niciodată casă bună cu bunăstarea. ”Ochii” de pe stradă sunt cei care garantează siguranța într-o comunitate, prin presiunea socială pe care o exercită.
    Cineva îmi povestea cât de băgăreți sunt nemții în treburile vecinilor. Faptul că ai încurcat tomberonul de reciclare pentru PET-uri cu cel menajer, faptul că ești parcat invers decât celelalte mașini, dovedind că ai intrat de pe contrasens, faptul că-ți plânge copilul tare în mijlocul străzii sau că i-ai dat chipsuri în loc de mic dejun (da nu glumesc, e o întâmplare adevărată!) – sunt treaba TUTUROR celor din jur. Vecinul cu gură mare sau echipajul de Polizei își face apariția de urgență să te aducă pe drumul cel bun sau să te taxeze, depinde.
    În altă ordine de idei, aș vrea să te felicit pentru blog și poveștile pe care le depeni aici. Ești o povestitoare înnăscută 🙂 ! Tare m-aș bucura să primesc un ”răvaș” de la tine, dacă reușesc să te tentez cu noua provocare pe care am lansat-o pe blog! Poate arunci un ochișor 😉 .
    Inspirație maximă!
    Em

    Apreciază

    1. Mersi mult, Em! Dupa o analiza mai amanuntita si calmarea starii aceleia de agitatie, am fost si eu convinsa ca ceva rau nici n-aveam cum sa fac din punct de vedere civic. Am intrat pe blogul tau si am vazut provocarea, o sa iti raspund zilele astea la ea, cu mare placere.

      Apreciat de 1 persoană

  2. Amalia

    Ai fost receptiva si ai luat hotărârea corecta, si probabil ai fost persoana potrivita la locul potrivit. Nu mulți ar fi hotărât sa intervină.
    Cum zice si Potecuta, nu poti sa stii cum vei reactiona cand esti pus in fata faptului . Mi s-a intamplat ca, din cauza vitezei cu care circul de obicei pe strada, sa nu pot pune frână pasilor, atunci cand intalnesc oameni care au nevoie de sprijin. Si eu chiar sunt o persoana grijulie si saritoare.
    Uite cum orice factor care acționează asupra noastra, poate sa ne influențeze comportanentul. Se pare ca până la a fi suma deciziilor noastre, suntem suma lecturilor noastre. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  3. Nu ar fi drept să răspund ce aş fi făcut. Eu sunt la muncă, în birou, am cafeaua caldă şi e linişte. Aş putea spune că aş fi Xena. Dar, cum ai spus, în situaţii limită acţionăm total diferit decât spunem că o facem. E vorba de multe aspecte. Deci nu spun ce aş face.
    Spun că tu ai acţionat corect. Ai fost martor al unui eveniment cu violenţă, ai chemat poliţia. Asta trebuie făcut. Sigur, fiind singură, pe de-o parte te-ai expus. Dar e bine că nu ai ţinut cont de asta şi ai depăşit limitele alea psihologice. Alea sunt greu de depăşit, e instinctul de autoapărare, intervine acel „dacă vor sări la mine?”.
    A spus că i-ai făcut rău pentru că ştiind că a băut, poate rămâne fără permis. Dar dacă Doamne fereşte lovea puternic pe cineva? Deci nu, nu ai făcut nimănui rău, din contră. Bravo!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mersi, Potecuta! Da, analizand la rece, mi-am dayt seama ca gresit nu am facut nimic. Atunci eram un pic stresata de incident. La drept vorbind, n-am de unde sa mai stiu cum s-au impletit in continuare vietile celor doi, dar cand un incident de genu seintampla, cred ca aportul cel mai corect pentru ambele parti a fost politia. Cine stie unde se ajungea altfel….
      PS: Imi pare rau ca am vazut comentariul asa de tarziu. Nu stiu cum de l-am scapat…

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s