Negru

If I let you in, you’ll just want out,

If I tell you the truth, you’ll vie for a lie,

If you follow me you will only get lost,

If we try to get closer we will only lose touch „

-Bring Me the Horizon, Don’t go

Tatăl nostru,

de câte ori nu ți-am dus numele în deșert, ca un copil rătăcit?

Noi suntem cei ce am transformat în cenușă împărăția ta. Tăria ce ne arde gâtul, praful ce-l inspirăm, fumul cu care ne intoxicăm plămânii… Sunt rugăciunile noastre negre când cerem să ne urci.

Și ne e totuna dacă ne cobori.

Am auzit odată, mai mică eram, înconjurată de tineri ce aveau deja sufletul ridat, o replică ce mi-a rămas în minte, că mă tot întorceam la ea.

Pe atunci împărțeam universul cu o prietenă, de mult fugită din sufletul ei, o fată care voia să pară mai mult decât era, care se mințea prea mult găsind scuze celor care o răneau. Într-o zi, mi-a spus: „Nimeni nu moare virgin. Până la urmă, viața ne-o trage la toți.”

Doamne, eu nu merg la biserică, și spăl rufe duminica, dar sunt mulțumită că nu mă uit de sus la copilul care doarme băut în ultima bancă. Văd în ochii lui, știu că durerea trăită în singurătate face oamenii buni să se schimbe.

Mai degrabă recunoaște că această lume, în care ai poposit să-ți odihnești aripile, îți poate sufoca lumina dacă o lași.

Deschid geamul și las noaptea să pătrundă prin mașină. El o turează lin pe șoselele goale. Ajungem acasă, face un pai dolofan și îl aprinde. Se întinde pe canapea, pune o predică sau ceva asemănător pe Youtube (” E bine pentru suflet să îți amintești că ești creștin”), trage fumuri pănă la jumătate, și îmi pasează. Adoarme încet.

În minte îmi răsună versuri de la Deliric: „Un plic de coca în torpedou lâng-o icoană mică”. I se potrivește.

Eu măcar știu că acum doar iadul curge delicios ca o ceață prin mine.

Și dacă trăiesc un viciu, dacă dansez printre umbre, e doar pentru că trauma lumii întregi pare prea grea pentru umerii mei.

Toate pancartele publicitare, luminate de neoane aurii, ne duc în ispită, ne îndeamnă la lăcomie, suntem în stare să călcăm unii peste cadavrele altora ca să obținem un colț în plus din pâinea ta, deși suntem sătui.

Iartă-i Tu pe cei ce ne greșesc, că noi nu mai putem. Ne-ai spus să avem răbdare, dar suntem îngeri prea palizi, cei mai mulți dintre noi.

Și, peste toate, crucea Ta a devenit simbolul pe care oameni convertiți la negru îl flutură, ascunzănd cuvintele Tale adevărate sub gesturi ostentative, corupte, de ocolim numele Tău.

Dar cum să separăm binele de rău, dacă nu cunoaștem personal răul?

Pisica de Chesire

Povestea mea incepe după ce am fost culeasă de pe stradă de un student la geologie. Am locuit câteva luni în garajul lui, unde își pierdea vremea cu mulți prieteni. Oamenii veneau, stăteau câteva ore și o tuleau, la toți li se cășuna să mă ia în brațe și alinte. Era întuneric acolo, tot felul de desene făcute de cariocă fosforescentă împodobeau pereții. Un geam mic strecura prin cameră lumina felinarului de Afară, de unde venisem.

Băiatul m-a dus la doctor, mi-a luat mâncare (și m-am îngrășat, că mă hrăneau toți care veneau la el), jucării pe care să-mi ascut gheruțele, a avut grijă să nu-mi lipseasccă apa și nisipul. Cel mai mult îmi plăcea de o fată, avea părul lung, mă distram ascuțindu-mi gheruțele în el, ea nu zicea nimic, dar mă mângâia, mă pupa între ochi și mă iubea mult.

Într-o zi m-a urcat cu ea în taxi. Mi-a șoptit ca să mă liniștească, în timp ce mă uitam pe geam:

-Nu plânge pisu, Ștefan nu te mai poate ține, îți trebuie o casă adevărată, nu beciul ăla, iar eu am să ți-o ofer.

Când am ajuns în apartamentul ei, imens față de garaj, m-am speriat și câteva ore mă ascundeam când o vedeam, dar aveam grijă să explorez pe îndelete noul loc când nu era prin preajmă. După ce am văzut că mă hrănește ți îmi dă apă, am început să mă apropii de ea. Ea mă chema zâmbindu-mi cald și întinzându-și palmele.

Am adormit pe picioarele ei, torcând. În câteva zile, am fost lădată că știu să fiu educată, am învățat reguli noi, și cred că sunt și mai cultă acum, de când dorm pe rafturi de bibliotecă.


Pisu, dacă tot ești a mea acum, o să te cheme Chesire, un  nume de carte, după pisica zâmbăreață din Țara Minunilor.

Destin

M-am dus iar la el a doua zi.

Nu fii gelos.

M-am dus pentru că știu că are nevoie.

Că mă iubește sincer, de puștoaică.

Știe că vin la el nebună, zănatecă.

Mă va lăsa din nou să-l joc.

Îl voi fuma, voi pune ce muzică vreau, vom vorbi mult.

Îi voi citi tot ce-am scris despre tine.

El va suferi să vadă iar

și iar

și iar

că tot tu ești muza mea, chiar dacă pe visele vândute de el.

S audă cum lumina răsăritului ne-a prins îmbrățișați.

Adormiți în mașină.

Eu mă trezeam să te alint în răstimpuri.

Pielea ta mă fermeca.

Tu te-ai trezit să mă săruți, apoi iar ai adormit.

Nici măcar nu-mi bat capul să te conving.

Amândoi suntem deja conștienți de propriul destin.