Negru

If I let you in, you’ll just want out,

If I tell you the truth, you’ll vie for a lie,

If you follow me you will only get lost,

If we try to get closer we will only lose touch „

-Bring Me the Horizon, Don’t go

Tatăl nostru,

de câte ori nu ți-am dus numele în deșert, ca un copil rătăcit?

Noi suntem cei ce am transformat în cenușă împărăția ta. Tăria ce ne arde gâtul, praful ce-l inspirăm, fumul cu care ne intoxicăm plămânii… Sunt rugăciunile noastre negre când cerem să ne urci.

Și ne e totuna dacă ne cobori.

Am auzit odată, mai mică eram, înconjurată de tineri ce aveau deja sufletul ridat, o replică ce mi-a rămas în minte, că mă tot întorceam la ea.

Pe atunci împărțeam universul cu o prietenă, de mult fugită din sufletul ei, o fată care voia să pară mai mult decât era, care se mințea prea mult găsind scuze celor care o răneau. Într-o zi, mi-a spus: „Nimeni nu moare virgin. Până la urmă, viața ne-o trage la toți.”

Doamne, eu nu merg la biserică, și spăl rufe duminica, dar sunt mulțumită că nu mă uit de sus la copilul care doarme băut în ultima bancă. Văd în ochii lui, știu că durerea trăită în singurătate face oamenii buni să se schimbe.

Mai degrabă recunoaște că această lume, în care ai poposit să-ți odihnești aripile, îți poate sufoca lumina dacă o lași.

Deschid geamul și las noaptea să pătrundă prin mașină. El o turează lin pe șoselele goale. Ajungem acasă, face un pai dolofan și îl aprinde. Se întinde pe canapea, pune o predică sau ceva asemănător pe Youtube (” E bine pentru suflet să îți amintești că ești creștin”), trage fumuri pănă la jumătate, și îmi pasează. Adoarme încet.

În minte îmi răsună versuri de la Deliric: „Un plic de coca în torpedou lâng-o icoană mică”. I se potrivește.

Eu măcar știu că acum doar iadul curge delicios ca o ceață prin mine.

Și dacă trăiesc un viciu, dacă dansez printre umbre, e doar pentru că trauma lumii întregi pare prea grea pentru umerii mei.

Toate pancartele publicitare, luminate de neoane aurii, ne duc în ispită, ne îndeamnă la lăcomie, suntem în stare să călcăm unii peste cadavrele altora ca să obținem un colț în plus din pâinea ta, deși suntem sătui.

Iartă-i Tu pe cei ce ne greșesc, că noi nu mai putem. Ne-ai spus să avem răbdare, dar suntem îngeri prea palizi, cei mai mulți dintre noi.

Și, peste toate, crucea Ta a devenit simbolul pe care oameni convertiți la negru îl flutură, ascunzănd cuvintele Tale adevărate sub gesturi ostentative, corupte, de ocolim numele Tău.

Dar cum să separăm binele de rău, dacă nu cunoaștem personal răul?

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s