Cub rubik

Ai vrut să te joci un joc, nu-i așa?

Da, recunosc, jocul tău m-a purtat pe culmi pline de nori, prin vârfuri de munți împăduriți, plini de iele și altfel de umbre.

Doar că jocurile mele sunt mult mai profunde, cu autostrăzi adânc în interior. Văd prin măștile tale, dar ceva mă reduce la tăcere. Știi ce? Propriul meu adevăr pe care mi-e frică să îl văd în față.

Sunt din alte lumi decât cea de aici, sunt sigură de asta. Nu-mi pot găsi rolul în jocul de măști. De multe ori, cerul nopții mă cheamă la el, ca pătura caldă a unei mame. Fiecare secundă cu cei din jurul meu  îmi aduce aminte că eu nu port o mască, dar pot să văd prin măștile lor. Le absorb, curg prin mine ca uimirea, culorile lor dizolvându-se în vidul din mine.

Imaginează-ți acel colț de Vamă, dinspre 2 mai, da, plaja aceea pustie plină de dubioși și pietre pe care ancorează alge. Ascultă nisipul spunându-și povestea miilor de pași pe care marea i-a șters în trecerea ei prin timp.

Vezi soarele apunând în linii de foc, sângerând pe boltă, când noaptea vrea să îi ia locul. Așa, doar ca să știi că orice sfârșit are un început. Și iubește acest adevăr.

Dar ține minte că singura cheie pe care o ai să ieși din labirintul durerii este să te întrebi „cum percep ceea ce simți?” mai degrabă decât „ ce simți?”. Crede-mă, prin ce treci nu poți controla, dacă nu înveți să te controlezi pe tine.

De fapt, nu există  sus sau în jos, precum karma și destinul sunt același fir de ață. Cum să nu dorești să-ți împlinești  și reîmplinești destinul, când ți s-a promis la finalul lui secrete nemuritoare, demne de a crea lumi la fel de complexe precum ale Povestitorului original?

Nu știi cine-i Povestitorul? O să-l găsești la prima răscruce de drumuri, cerșind povești. Te va lăsa în pace, să pleci mai departe, numai dacă povestea ta îi astâmpăra foamea. Altfel, îi vei spune povești în șir până îi va plăcea una. Și vezi, Povestitorul nu este așa de ușor de impresionat. El controlează toate firele narative, și le înțelege și limba. În orice dialect s-ar spune, poveștile lasă fără nuanțe același pergament gol.

Odată, Povestitorul a aruncat cu niște zaruri deasupra unei table de șah. Tabla luptei dintre lumină și umbră. Lumina  era destinul, umbra era karma inerentă, și zarurile,  doar o modalitate de a trage la sorți care să fie și cum să se îmbine cele două.

Destinul tău , în termeni largi, este de a trece de Povestitor ca să ai drumuri noi de descoperit, a duce în tot acest  timp o povară pe suflet, așa, ca un cub rubik, ce se poate repeta la nesfârșit pe aceleași tiparuri.

Când culorile cubului se reunesc armonios, el vibrează sunetul perfect.

Așa percep lucrurile , tot timpul trecându-le prin mai mulți stimuli de odată, căci prin sinestezie se naște transcendența.

4 gânduri despre &8222;Cub rubik&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s