Despre Effie Stonem

I’m gonna fly like a bird of the night, feel my tears as they dry. I’m gonna swing from the chandelier. – Sia, Chandelier

Effie,
Clar ești frumoasă, dar problema este ca o știi mult prea bine.
Ai un aer parizian. Un ten alb-rozaliu, bucle naturale, roșcat-blonde, acum ți le decolorezi și le îndrepti, dar ți-ai păstrat mișcările languroase și preferința pentru oja mov sidefat.
Mie îmi plac shoes-ii, blugii sfășiați si iile, în timp ce tu porti dungi marinărești, tricouri albe, decoltate, Dr. Martenși.
Noi nu prea mai vorbim.
Doar că, vezi, dincolo de sarcasmul cu care umpleam deșart imaginea ta, am aruncat o privire stângace și asupra sufletului ău. Neintenționat, bineînțeles.
Așa am văzut dincolo ochi albaștri sau verzi, după cum prindeau în ei lumina, mereu însă fazi, absenți, reci ca gheața.
Am văzut că te ascunzi atât de adânc, încât realitatea pare doar un film în care joci.
Așa simți când te uiți fix și gol, apoi întrerupi subit orice conversație banală: „Totul e un vis acum…”Nu vii se pare? Eu visez.”
Îți amintești?
Eram la ziua unei prietene, și tu băusei, pe furiș, un pic cam mult. Ea s-a supărat, dar tu erai mai supărată pe tine. Ai fugit, singură, să privești mașinile ce curg pe stradă, de la înălțimea celei mai apropiate pasarele.
Te-am ajuns din urma și ți-am zis:
-Nu mai minți că te distrezi! Inunzi noaptea cu durere.
Tu ți-ai aplecat capul peste pasarelă, în timp ce lăsai disperarea să te inunde. Mașinile împrăștiau farurile portocalii prin noapte. Totul era de un portocaliu strident, orbind întunericul.
Iar tu tăceai. Am continuat:
-Eu nu cred că ești slabă. Doar că, vezi tu, ascunzi o suferință prea ascuțită în tine.
În acel moment, fața ta s-a schimonosit. Mimai, ca un ecou, mintea distorsionată. Armonia unui țipat, pe care îl amuțeai de atâta timp.
-Ascultă, Effie, știu prea bine cât de ușor e să (te) minți când după colț găsești distracții să te scape. Înțelege odată! Deja nu mai abuzezi tu de ele, ci ele de tine. Nu vezi cum explodează în tine tot ce fereci între ziduri, rușinată?
Te-ai prelins pe jos, cu capul proptit de balustradă. La ultimele mele cuvinte, te-ai închis abrupt, înfricoșată, cu genunchii la piept și brațele îmbrățișând genunchii. De parcă îți protejai întunericul. Ca și cum nu ți-era usor să îți simți tăcerile expuse așa.
Acum ieși prin cluburi și povestești cum agăți băieți. Te riști să mergi cu ei acasă, chiar dacă ești virgină și vrei să rămâi așa, că tatăl tău îți impune asta. Știi că nu vei face nimic, dar tot te duci, îți alegi bine băieții și știi că au „zăpadă albă”. Cum de nu știi deja și ce va urma? Te vei tripa nașpa la fiecare atenție de-a lor, cum faci de fiecare dată. Îți vei suna disperată prietenii, ei vor să te ajute, dar unii sunt sătuli să vadă cum te arunci înapoi în vâltoarea din care te-au scos. Unii zic că ai probleme, de-aia faci chestii din astea.
„Nu încerca să o salvezi, este pierdută… Pierdută pentru ea, pentru tine, pentru tot restul lumii.”
Eu, însă, nu cred că ești pierdută. Ești unde ai vrea să fii, și plătești prețul cuvenit.
Îți amintești?
În liceu, melodia ta preferată era „Chandelier”, de la Sia.
Cu drag,
Alice.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s