Te rog, iubește viața, și va fi nesfârșită

La 6, priveam cu soarele se oglindea în mare. Leganda spune că podul tălăuzitor, creat din lumină pe valuri, este drumul către comaora piraților.

Mare în care înecasem părți din mine și acum o iubeam cu milă, ură sau regret.

Nostalgie.

Îmi țesusem o pânză din valuri peste ochi, de vise cu ochii deschiși, cu frică să mă trezesc vreodată.

Valuri, valuri.

Înghițindu-mi miile de iluzii în dansul lor etern, minte purtată departe…

Marea purta în largul ei sufletul unei copile. O tânără curajoasă, care avea tăria să creadă că e invincibilă. Dar care nu se rupsese de lumea ei încă, să înțeleagă că e doar un fulg de nea între mii și mii, creeându-și drumul să se afunde în aceeși pătură uniformă de zăpadă.

Valurille îmi poartă visele pictate pe porțelan, din sufletul copilei ce eram odată.

Rămâne să cred în cea mai bună parte a fulgilor de nea.

Că oamenii sunt îngeri căzând, ce își sculptează, în căderea lor, aripi să urce înapoi. Ca fulgii de zăpadă, dansând pe aripi de gheață, ciocnindu-se în învălmășeala lor frenetică, până ce se contopesc cu toții în liniștea de la care au plecat, pe Pământ.

Eu cred că lumea s-a înfăptuit din mare, și privim cugetători spre orizont, fără să știm că acolo ne așteaptă tot o mare. O să ne spele cu totul, de parcă am fi niște biete fire de nisip.

Până la urmă, aici e frumusețea, să fii transparent e inevitabil și mulți caută, oricum, să-și dea jos aripile, să cadă lin în pătura de omăt.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s