Alchimia poate fi considerată de mulți empiriști precursoarea chimiei moderne. Dar, în trecut, din timpuri arhaice până în Evul Mediu, umanitatea se caracteriza printr-un alt tip de conștiință.

Felul de a gândi religios este un mit fundamental al omenirii, chiar și în timpurile noaste străbătute de revoluții științifice, care de multe ori nu par a fi decât o reacție.

De aceea, mă uimește mitul care se tot repetă sub diverse forme, în timpuri și locuri care nu au nimic în comun- de la Mytra la Iisus-, care conține atâtea substraturi și profunzimi, că cer mii de interpretații, iar simbolismul lor le precede pe toate.

Religia vorbește prin noi dintr-un loc obscur, printr-un limbaj primordial, doar prin imagini, arhtipuri ce se manifestă în persoanje revelate oniric, ce Jung afirma că sunt eterne, atemporale, iar Freud se înfricoșa de ele, inspirându-i o traumă primordială, pe care o asocia copilăriei.

Revoluția industrială ne-a îndepărtat încet de adevăratele izvoare ale acestei stări intuitive.

Acum bulversante pentru mulți, atunci doar un stil de viață, miturile erau strict legate de comuniunea cu natura, de dependența mult mai mare a ființei umane de ciclurile naturii, care redau vieții celor ce o trăiau ritmicitate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s