Insir cuvinte dar tot ramane gol


-Nu va deranjez, stati linistit. Eu doar caut o piatra langa mare.

-O sa aveti noroc, e libera plaja.

-Prea libera, zic aluziv, privind in urma mea la tipul care isi lasase saliva pe fata mea. 

O fata venise in tot timpul asta sa ne ceara o tigara. Acum este langa ea. Dar ei nu pare ca i-a scurs limba pe chip, inca.

Au disparut. Mi se parea inocenta, visatoare. O fi disparut cu el sau departe de el?

Unde soarele se oglindeste in mare nu zicea povestea ca se ascunde comoara piratilor?

E chiar in fata mea, ca un pod talazuitor de sclipici spre adancuri. Melodia pe repet.

Am asteptat soarele sa iasa din mare, de undeva de sus, dar acoperisurile au acuns privelistea rasaritului.

Asta dupa ce am dormit cu tine in cort. Tu ai fost bine, in sacul de dormit. Pe mine numai panza ma pazea de pamant, si m-am trezit cu mainile intepenite. Abia pe la ora 3 ai realizat ca sunt acolo, si pe la 4 te-ai trezit si te-am dus sa vedem rasaritul. Nu am vazut, dar macar m-am ales cu masaj la mana si cu a clipocii ochii de amorteala bratelor tale moi. Probabil de asta imi place sa ma tii in brate. Esti inocent cu mine.

Apoi te-a furat somnul. Am luat tigari si am tras la cazare, aveam in acelas loc. Iti fumai tigara adormit. Eu te trageam de limba. Am intrebat de ce nu exista ceva mai bun ca lumea asta. Tu mi-ai zis ca exista moartea. Nici nu ma asteptam la alt raspuns.

Dar tu nu crezi in Dumnezeu, energie, ceva? Nu. Pai esti cam nihilist in general tu. Adica? Adica, asa cum a zis Nietzche, Dumnezeu a murit, cam asta e tot ce stiu si eu. Cine naiba e fumatul asta? Un mare filozof. Pai cred si eu, cica Dumnezeu a murit. Nu, eu nici nu credeam ca a existat vreodata.

Iti priveam parul cret strans in coada, buzele pline rau, tatuajele. Ador tatuajele tale, liniile de pe piept, 13 pe gat in litere romane, pentagrama pe umar, scheletul pe brat, nebunul de sah pe mana. Nici unul nu semnifica ceva in mod special, dar le-ai facut singur. Majoritatea beat. Asta ziceai. Anul trecut nu stiai decat sa faci x-uri si punctulete, imi amintesc ca radeam cand am auzit.

Imi place ca esti despre moarte mereu. Si eu sunt despre moarte. Doar ca nu arat. Ma umplu de oameni ca sa uit ca vreau sa mor singura. Viata mea e un fiasco total.

Parca simteam un Dumnezeu undeva la limita nebuniei mele adevarate, pe care n-a cunoscut-o cu adevarat nimeni. Dar depresia a spalat tot. Imi mai ramane aceeasi dorinta, dar fara profunzime spirituala, de a fugi si muri singura, unde ei, care ma definesc, nu ma cunosc. Dar cat de departe sa fugi ca sa ajungi dincolo de oameni?

Aseara am sarit in apa. Si eram ametita si era calda. Stii ca am simtit ca vreau mai multe cuvinte, care sa povesteasca intru totul tacerea frumoasa? De ce ma definesc prin cuvinte dar ele nu imi sunt de ajuns?

Pe spate in apa, marea atat de jos, atat de tenebroasa, cerul cu cateva stele atat de departe. Cerul e moarte pentru ca legile lui sunt fixe si eterne. Marea e viata de om pentru ca ciclurile ei exprima haos si in ea exista o chemare cu voce de sirena catre pierzanie.

In rest nimic nu are sens. Totul e gol de cuvinte. Si am atatea de povestit dar nu isi merita efortul.

Tu nu ma vrei. Si de-astea te vreau aproape. Poate sunt ciudata. Dar sa-ti spun secretul? Ca cei care imi ating trupul cu vulgaritate ma inspaimanta. Si asta vor toti de la mine in ultimul timp. Dar nu vreau s-o duc la capat. Am ajuns doar sa vreau pe cineva alaturi. Doar imbratisari. M-am indragostit tare, tare o data dintr-o imbratisare. Poate asta caut. Dar cast. Poti sa intelegi? O sa-ti spun tot, dar nu ma intreba cine. M-a dus acasa pe ploaie. A doua zi l-am privit facand garfitti. In timp ce ma saruta, m-a tras usor de par ca sa-si faca calea mai usoara catre gatul meu. Stie sa maseze. Ii plac sanii, fundul si carcterul meu. Pentru asta l-am provocat. Dar din alte motive l-am lasat aprins si mi-am vazut de drum.

M-a plimbat cu masina si avea buze moi ce m-am jucat cu ele, provocandu-l. Saruta pe stilul meu. Sarutul imi place calm, restul mai tare. S-a jucat cu buzele mele, si cine stie la ce l-am facut sa se gandeasca cand i-am supt degetul. Imparteam fumul de tigara. Noroc ca nu avea prezervative. Am avut destul timp sa ma gandesc cum sa fug in drum spre magazin. Imi place sa ma joc. Nu mai suport sa am nici macar mica responsabilitate de a o duce la capat.

Dar conteaza? Si-o merita cu totii. Imi vor doar corpul in chirie. Si am auzit ca asta inseamna ca nu ma respecta. Eu vreau si nu prea. Mi-e frica de emotiile mele. In acelas timp de obligatie. Ma joc cu indrazneala lor. Unul cuminte, altul rau. In aceeasi zi i-am lasat cu ochii in soare.

Vreau sfarsitul ala. Doar pentru visul meu. Sa mi-l dea cineva.  

Insir cuvinte dar tot ramane gol

Morti si vieti si camere in capul meu


A. mi-a spus odata ca nu-si lasa decat 3% din minte sa fie cunoscuta. I-as spune acum ca nu e ceva ce nu face toata lumea. Niciodata n-am aratat la nimeni mai mult decat am vrut sa arat. Chiar si cand nervii ma navaleau. Dar mi-am umplut mintea cu atatia oameni in ultimul timp incat mi-e greu sa imi gasesc spatiul personal.

Zic ca sunt extrovertita. Pot sa vorbesc cu oricine oricand, nu mi-e greu sa ma fac bagata in seama. Dar uneori pare ca fur lumina ca sa stralucesc. Cand sunt mai bine sa stralucesc singura, acolo unde nimeni nu ma poate rani, si nu trebuie sa ma apropii prea mult de nimeni.

Ei, si cand socializezi nu te apropii de nimeni daca nu vrei. Telefonul meu suna non-stop. Simt totusi ca pierd ceva important prin asta. Dar nu asta  facut pana acum, m-am jucat doar de-a viata?

De curand am fost uimita de o moarte. O moarte care, discutata, povestita, in versuri metamorfozata suna pentru prima oara ca limita suprema. Nu stiu daca pentru cel ce a murit, dar vad ca pentru cei ce raman in urma. Ei bine, o limita care totusi te impinge sa traiesti celebrand ce ti-a ramas, asa cum oricune si-ar fi dorit in locul tau. Sa supravietuiesti inseamna sa nu cercetezi misterul inebunitor, poate.

M-am simitit atat de mica in tineretea mea, mortile si vietile care imi inconjoara gandul, par stupide. Si prea superficiale.

Dar am avut parca si certitudinea ca intr-o zi piesele acestui puzzle se vor aseza, si va fi un calm dupa furtuna. Ceea ce insa m-a dus prea departe de cand eram inca mica a fost ca poate va fi prea tarziu. Ca nu e corect ca viata sa capete sens abia dupa ce tineretea s-a scurs. Cea mai frumoasa perioada sa fie lipsita de liniste.

Poate inca nu pot sa acept salbaticia lumii. Sau poate acele putine lucruri pe care le stiu despre mine au nevoie de o fundatie ca sa fie acceptate. Poate ar trebui sa spun la mai multe lucruri nu, ca sa ajung sa imi tin viata in palme, si nu sa ma las trasa de ea in fiecare directie. Poate ar trebui sa nu mai iubesc poetic orice are un gram de suflet in el. Sunt poate mai multe suflete care m-ar aprinde mai puternic daca nu m-as agata de orice mi se pare frumos.

Sunt prea multi oameni uneori in jurul meu. Dar nu ii alung, pentru ca daca chiar as decide sa nu mai fie, ei n-ar mai fi.

Nu fugeam de nimic cand a inceput nebunia. Dar acum clar o fac.

Tigarile si cafeaua pentru mine cea vesnic obosita ma protejeaza acum de oameni care ma plac si oameni care se uita ciudat.

Morti si vieti si camere in capul meu

Intamplator


G., esti bun doar sa fii luat de prost. Dar pentru cine sa plang eu in mijlocul strazii? Sa ma vada toata lumea? Totul era ok inainte sa ies la un pai cu tine. Nu ma gandisem sa-ti mai dau o sansa. Si oricum, totul s-a intamplat dupa. Dupa ce incercam sa raman pe filmul meu lenesa si tu erai insistent sa ne impacam. Am luat-o din loc la scurt timp si m-am gandit in absenta ta.

M-am gandit: poate te-ai schimbat, hai sa-ti mai dau o sansa. Ma rog. A treia oara cand dai sansa unui dobitoc esti deja nebuna, nu numai proasta. 

Frate, de ce nu am ascultat bataile inimii mele care imi ziceau ca nu esti bun? Pai sa vezi, pana si mintea zice ceva de genul, dar un pic mai mult: ca esti bun doar de folosit. Jur, asta arati. Te porti frumos doar cu cei care iti fac rau. Si nu cred ca e masochism. E doar prostie. Prostia ca tot ce vrei e sa folosesti la randul tau si nu iti iese.

Trist. Si mai trist ca aproape am cazut de proasta iar. Dupa ce viata mea a trecut pe langa mine cand eram cu tine. De ce te-oi fi scos vreodata de la block? 

De domeniul trecutului. Pentru ca l-am sunat pe B. si m-a calmat. L-am luat in brate si n-am simtit nimic. Nici bine, dar nici rau ca la tine. Doar calm. 

Mi-a zis:” Stii ca asta e o groapa in fata ta. Ai mai cazut in ea. Ai zis ca nu e vina ta. Ai mai cazut o data. Ai recunoscut ca e vina ta. Esti a treia oara in fata ei.”

Intre timp imi aminteam de un poem budhist care mi-a placut mult si zicea acelas lucru. L-am cautat cam prin price conjunctura sa vad cum se aplica. Acum, el, magic, o zicea. Ca tot ziceam eu acum cativa ani ca tot ce ti se zice se afla in mintea ta deja, doar trebuie sa il auzi de la altii.

B. a continuat:” Stii ce zice lumea? Ori cazi in groapa, ori o ocolesti. Dar nimeni nu se gandeste sa sari peste.”

Deci sa sar peste? Asa se aplica poezia la mine? Sigur ai fost trimis de cer sa-mi zici astea acum, B. Asa ca o sa te cred. Mai ales ca ai fost un inger pentru mine. Mai stiu cand am tipat la tine, iar tu vii dupa mine, ma asculti, ma primesti in casa ta, imi dai Finetti si Jagger. Ma tii in brate, ma mangai si nu-mi vine sa fug la 5 metri de tine. Si apoi imi ceri sa te sarut. Ai buze moi. Si o sa-mi amintesc ce ai facut pentru mine. Promit. Pana la urma nimic nu e asa de rau.

Intamplator

Totul

 

 

 

Uita-te la cerul care ne-a trimis pe toti in spitalul asta de nebuni in care ne ciocnim cu dragoste. E la fel de vast de fapt ca spatiul dintre cicatricile de pe mana ta. Cicatrici, marturii a tot pentru care ai luptat si ai acum. Ai supravietuit si ai invatat sa fii fericita cu ce ai.

Si tot spatiul mintii tale este atat de ocupat sa gaseasca raspunsuri la vesnica intrebare: suntem ingeri sau suntem doar nebuni? Dar, oricare ar fi raspunsul, totul e la fel de perfect. Pentru ca am ales sa impartasim cu ceilalti, sa iubim, sa ne facem intelesi. Si tot ce ai vazut pe ecranele colorate sunt vise asa de frumoase, pe care uite, ca pe un puzzle poti sa le combini si sa le atingi. Si acum ai o groaza de oameni pe care ii iubesti, si esti la facultate ca sa inveti sa iubesti si masi multi oameni.

Ma rog, fiecare trandafir are ghimpi. Poate de-aia nu mai conteaza baietii. Le stii jocul mereu. Au acelas joc mereu. Dar e de ajuns acum ca te iubesti pe tine. Mai mult, in curand o sa ai apartamentul tau, in centru, spatios si cu un aer straniu si vintage, asa cum iti place tie. Deci, o sa poti sa umpli si mai mult locul de tine. Chiar azi ai dansat, sarit si cantat ca o nebuna de fericire ca existi.

Ai fost iar la cafeneaua aia draguta cu psytrance. Si adori concertele.Pentru ca adori muzica. Te visezi mereu pe un drum lung cu masina si bubuiala la maxim. Muzica, atat de tare ca gandurile nu se mai aud.

Ca sa nu auzi ca de fapt zambetul tau este o minciuna.

Inceteaza sa mai pretinzi ca ai totul!!!

Tu doar ai nevoie de tot….

Tati, te iubesc cu tot ce am. De ce ma ranesti, ma injosesti si imi faci sa-mi fie frica? Mama, nu mai plange, frate nu mai minti. Vreau sa fim o familie fericita. Asa cum n-am fost nici macar in copilarie. Nu am pentru ce amintiri sa-mi inclestez pumnii. Amintiri, macar. Nu am teren sub picoare. Sunt plina de complexe. Si folosesc totul ca sa alung frica ca voi fi mereu captiva in ce am fost invatata sa fiu.

Doar ca fiecare camera din mintea mea ma defineste si n-as putea trai fara ea.

Fiecare ciob din sufletul meu e prea dureros de scos.

Totul

Portocala Mecanica

 

a clock

 

Portocala Mecanica este o distopie de neratat. Anthony Burgess inventeaza un limbaj-cod adolescentin intre rusa, argoul londonez al vremii si jargon tiganesc- nadsat- prin care vorbeste personajul-narator cu un ton adolescentin si plin de ura, descriind un intunecat posibil viitor. Nadsatul ingreuneaza citirea textului cu un scop: inainte sa il judecam pe Alex, personajul narator, si banda sa de criminali juvenili, trebuie sa vorbim limba lui. Sa ne punem, asadar, in pielea lui.

Cartea este o intinsa pledoarie despre pericolul alterarii vointei libere. Vorbeste despre dulatitatea bine-rau, stat-individ. Alex, un „gaskar” care, impreuna cu banda lui, este autorul unor infractiuni de noapte, ajunge sa fie prins de politie si, cu doua omoruri la activ, este folosit drept cobai pentru noul prototip de transformare a criminalilor in fiinte perfect adaptate social. I se injecteaza anumite substante care ii provoaca stari de greata, apoi este obligat sa urmareasca filme violente cu scene de terorism japonez, nazist si huliganesc. Probabil ca un efect Placebo, dupa un timp, chiar si atunci cand serul nu ii mai este aplicat, el tot simte senzatii de greata la urmarirea filmelor si treptat, la ingropirea actiunilor violente. Nici in momentul in care este provocat la bataie, Alex nu mai poate sa reactioneze decat cu bunatate adusa catre anumita persoana, chiar. Astfel, el este eliberat si, pe parcursul a cateva capitole, se reintalneste cu oameni din trecut pe care ii maltratase in vreun fel, iar acestia folosesc prilejul ca sa il atace inapoi. Dar, dupa ce, aruncandu-se dintr-un bloc, este accidentat grav, „gaskarul” isi recapata vechea personalitate agresiva. Doar ca nu dureaza prea mult, simtind in timp singur nevoia la o viata mai linistita.

Fictiunea transgresiva se deshide  in mai multe parti cu replica: „Ei, si care va fi miscarea?”Lactobarul este un loc in care pustanii pot bea lapte cu anumite droguri fictionale in el: drencrom, vellocet si synthemesc. Acasa la parintii lui, Alex bea tot lapte normal. Poate fi o metafora pentru societatea tinuta sub control, uniforma, pasiva? Si daca da, atunci, laptele cu droguri denota intr-adevar ca personajul principal nu a fost nciodata liber, ci doar un alt individ impins de la spate de vremuri, care prin rebeliunea sa credea ca isi manifesta libertatea.

Primul capitol ne poarta printr-o noapte sinistra si bolnava noapte de la lactobar la barul Duke of New York unde gaskarii isi contopesc un alibi pentru ce vor face mai departe, dupa care la bataia carturarului bibliotecar, incaierarea cu o alta banda, spargerarea unui magazin cu „canceroase”, cafteala unui betiv, furarea unei masini, violul.

Dualtitatea se regaseste si in alternanta noapte-zi. Pentru Alex, noaptea reprezinta solitudinea de care un individ are nevoie ca sa faca prorpiile alegeri, iar ziua un pericol. Dupa cum el insusi zice: „Rautatea apartine individului… individul asta a fost facut de batranul Bog sau Dumnezeu in marea sa radastie si slava. Dar nonsinele nu poate face rau, asta insemnand ca cei din guvern, judecatorii si scolile nu pot permite raul pentru ca nu pot permite binele.”

De asemenea, mi se pare mie sau autorul s-a inspirat pentru SF-ul sau din Republica lui Platon? Pentru statul utopic propus de Platon, muzica, printre altele, poate fi folosita ca o forma de controlare a populatiei. Ei bine, Alex poate fi un antagonist iubit de oameni nu numai pentru ascutimea gandirii sale, ci si pentru muzica buna pe care o asculta (Mozart, Beethoven, Bach)- ce ajunge sa fie folosita impotriva lui in timpul tratamentrului de remodelare cu Tehinca lui Ludovico.

Pentru un roman pe care autorul nu il considera dintre cele mai reusite ale lui, are o mare influenta in fata viitorilor artisti cu laturi anarhiste. Sid Vicious, bateristul  din trupa punk Sex Pistols susutine ca a citit doar doua carti in viata lui, Dintre care una a fost Portocala Mecanica. De altfel, lactobarul Korova din filmul lui Kubrick inspirat de carte este sursa de inspiratie pentru scena din clubul de noapte in filmul  lui Danny Boyle, Trainspotting.

Portocala Mecanica

Doar ce e menit ti se va intampla


Ei bine, cred ca o sa ai ce povesti viteze sa le spui copiilor si ce intelepciune sa tragi din seva ta de neispravire cand, ca sa-ti dramuiesti banii, ai suportat frigul dormind pe o bancuta din Parcul Cetatuii.Dar mie ce-mi ramane?

O amintire necoapta.

48 de ore de aproape nesomn. 

Dar sa incepem cu inceputul.

9 ore de tren.

Un concert care m-a facut sa plang. Dar nu pentru ca m-au ametit cantecele, ci pentru ca viata mea a ametit si nu mai stie vreo cale. Am dormitat mai mult.

Prietenii tai din Iasi. Fetita cu fata de chinezoaica ce parea ca stie sa obtina pe forte proprii tot ce doreste. Cele doua fete ce pareau super inteligente si super indragostite una de alta. Tipa care era la Cluj cu facultatea si ura orasul din tot sufletul. Si singurul baiat,care juca foarte prost Activity, parea drogatel, dezinteresat, arata ca un unicorn cu un coif roz de petrecere rupt pe frunte. 

Si intrebarea dezarmanta. „Voi unde sunteti cazate?”, „Nicaieri, o sa hoinarim strazile pana luam primul tren spre casa, mult dupa zori.” Fara pic de mila, ei bine la ele nu mai e loc de dormit, poftiti sa hoinarati strazile. Poate oamenii din Iasi pur si simplu nu-s calzi.

Tipul era cazat la un hostel, nici el nu statea cu ele, si a ales sa colinde orasul la 3 dimineata cu noi.

Oras pustiu la 3 dimineata. Tot ce am gasit deschis a fost un local despre care, citind pe afise, ne-am dat seama ca este un sex club si am plecat din zona. Dar probabil asa e in miezul noptii duminica peste tot in afara de Bucuresti.

Am aflat ca baiatul era cam luat de motoflet de chinezoaica cu care venise. Venise si el la concert chiar daca nu iubea Depeche Mode, era in Cluj mai degraba pentru ziua ei. Acolo statuse singur, ca fetele fusesera de negasit pana la urma.

Era la arte, ca tine. Ii placea sa si scrie despre ce abereaza uneori. Incercase sa isi convinga si prietenii sa faca asta, dar ei nu bagau in seama. Am vorbit oricum multe altele, catarati intr-o casuta in copac, in parc, langa Somes.

Centrul a fost pustiu pana la 5 dimineata, abia atunci a inceput sa forfote dintr-o data de masini si oameni. Am dormitat pana la 5 in Piata Centrala, apoi am mancat o shaorma fara gust la singurul loc cu mancare pe care l-am gaist deschis.

Cand negrul se dilata deja in albastru printre casele intr-o poetica ruina ale Centrului Vechi, noi porniseram spre Parcul Cetatuii. Am urcat scarile intortocheate in ramasa obscuritate a noptii aprofundata de umbrele copacilor. Era ca un drum catre casa ielelor.

Si intr-adevar, cand am ajuns in varf, cu privelistea orasului vazut de sus in fata, cetatuia crestina in spate, am simtit ceva sacru. 

L-am resimtit cu un puternic iz de inaltare cand noi doua l-am lasat pe baiat sa priveasca in tihna si ne-am culcat pe banci. Dar posibil sa fi fost doar vantul ce aducea frig, sculandu-ma abrupt de durerea sanilor inghetati, a capului si a jungiului din stomac.

Am cautat autobuz cand m-am trezit. Baiatul ne-a lasat in statie. Poate si-a sters dupa el urma definitiv. Noi am luat autobuz fara bilet si am platit amenda. Acum scriu, asteptand in gara.

Poate iar m-au ajuns vorbele mamii mai degraba ca un blestem decat ca o binecuvantare din urma. Mi-a spus, cand am intrat la facultate la Bucuresti si nu la Cluj, ca doar ceea ce e menit pentru mine se va intampla.

Acum nici nu mai sunt sigura ca imi place Clujul. 

Doar ce e menit ti se va intampla

Petricor


Mereu mi te strecori ca nisipul printre degete. Dar te caut ca un copil abandonat care cauta dragostea parinteasca. Obsesiv, apucand de fiecare fir ramas de ata rosie cu tot pumnul. Cat de prostesc ti se pare, nu? Eu, alergand prin orasul tau colorat, pe langa turnuri si catedrale, pene zburand prin vazduh, pene de la aripile care au inceput sa imi creasca. 

Sunt un copil abandonat. Te caut disperata in lumina prea calda a soarelui, cu ochii umflati si gata sa lesin de oboseala, durere. Tu ai ramas tot ce mai am ca sa imi iubesc suflul. 

Lasa-ma sa ma transform in sirena si sa ma inec cu tine in turcoazul marii. Cat mai adanc, departe de pamant, afundandu-ma cu tine in valtoare. Te rog, uita-te la mine. Sunt chiar aici, in varful prapastiei. Atat de aproape de cer, ca soarele ma arde si ma cheama sa-mi deschid aripile. Vino, nu ma lasa sa dispar dincolo de carne. Vino, si sa ne aruncam in marea din hau, sa prindem iar o viata noua.

De ce nu mi-ai taiat toate atele rosii care ma leaga ca pe o marioneta de tine? Acum fire de lumina mi se inalta catre cer. Sunt prinsa intre doua lumi si nu pot sa ma hotarasc care e viata si care e moarte…

Nici acum nu ti-ai dat seama? Pielea mea roz pal, culoare de bebelusi, respira miere si dulceata de trendafiri. Sunt prea inocenta si nu stiu sa ma protejez de jocurile tale parsive. Mi-as da si destinul doar pentru un dram din iubirea ta izbavitoare. Mi-ai zis mereu ca suntem din lumi diferite. Tu apartii marii. Iar mie, acum mi se inalta aripile catre cer. 

Dar ai mintit. Nu facem parte din lumi diferite. Amandoi suntem aceeasi substanta de frica, regret si prea multa singuratate.

Vreau sa fiu sirena ta. Dar deja ard in lumina insuportabila.

Sa se lase ploaie, sa spele ramasitele insangerate de trairi intense risipite in urma metamorfozei mele. Petricorul va avea iz dulce de dragoste si sacrificiu.

Petricor

Tinerete fara batranete (2)

 

 

Si tatal, ajuns la pensiune, mai vorbi in lauda de doctor, mai se minuna in grai despre importanta medicinei si prosperul regatului din care acesta se tragea, mai destinse atmosfera cu o glumita curata si inofensiva, numai sa-si faca treaba nu se grabi prea mult, indeletnicit mai degraba cu fermecatul doctorului englez. Pana la urma si doctorul, gandindu-se la cat de binevoitor parea omul asta, isi lasa capriciile de strictete la o parte, si se angaja in vorba. Cand sufletele celor doi se incalzira si conversatiile dezvaluiau deja mici detalii personale, atunci se incumeta omul nostru sa isi zica of-ul de a nu putea avea copii.

Doctorul il privi banuitor.

Apoi disparu in dormitorul de sus si aduse o cutiuta mare, plina cu pastile si seruri.

Cotrobai ce cotrobai, pana gasi o sticluta mov. Apoi zise:

-Cu leacul asta, pus doua picaturele in pahar de apa in fiecare dimineata, si cu tine facandu-ti treaba de barbat, in trei saptamani femeia ta va ramane gravida. Dar mare grija, pentru ca din experienta mea iti zic: de copiii care nu prea vor sa vina nici n-are parte omul.

Bucuros, tatalui nici nu-i mai statea gandul la vorbele doctorului. Mutlumi din tot sufletul, ba chiar dadu sa sarute mana binefacatorului.

Plecand spre casa, tatal fluiera fericit un cantecel.

Ii dadu potiunea sotiei, facura totul intocmai cum doctorul le spusese, iar femeia ramase grea dupa trei saptamani.

Si trecura lunile in asteptarea pruncului.

Dar, cand se apropia momentul nasterii, copilul nici gand sa iasa la viata. Tinandu-si de mana sotia pe patul de spital, tatal incepu sa vorbeasca, parca fara sens pentru doctorul si asistentele grabiti cu treaba lor. Tatal zise:

-Iesi, pruncule din pantec, ca o sa muncim sa-ti dam toti banii pe care ii vrei sa petreci viata cum vrei tu.

Copilul intarzia sa se nasca, si tatal zise iar:

-Iesi pruncule, din pantec, ca ti-oi da bani sa inveti sa te faci om mare, mare, nu ca noi.

Nici asa nu ajunsera nu convinse baiatul sa ia viata. Mai zise o singura data:

-Iesi, pruncule, din pantec, ca ti-oi da tinerete fara batranete si viata fara de moarte.

Abia atunci baiatul se nascu, si, de fericire, parintii il numira pe loc Bucur.

***

Ani mai tarziu, Bucur crescuse spre mandria parintilor. Ii ajutase in toate, isi luase si slujba de mester, isi gasise repede si fata, asezandu-se la casa lui. Era bland la inima, dar cum tatal sau uita prin baruri de mandria copilului mult asteptat si se intorcea acasa plin de ura in inima fata de orice, copilul ii luase si el obiceiul. Mai dadea uneori la ameteala in Tina, sotia lui. Si ea nu se lasa mai prejos, se razbuna cu zile de plecat acasa la ai sai si de nevorbit cu el. Pe langa toate acestea, viata era grea, slujbele se gaseau greu, lucrurile erau scumpe, ei erau doar niste oameni simpli, nu avusesera oportunitati sa invete prea mult, erau de mici trimisi sa munceasca si sa se descurce cu ce aveau.

Dar avea inima buna cand nu era umbrita, Bucur.Si, vorbind intr-o zi la masa cu Tina, se opri parca hipnotizat sa ii priveasca parul rosu, nasul mic, ochii caprui si buzele fine, si parca vazu rasfrangandu-se prin imaginea ei suferinta de a fi un om incomplet, ca si el, de altfel. Si, parca, ca prin vis, auzi vorbele tatalui sau, spuse la nastere.

Asa ca fix atunci, in ceasul al 12-lea al noptii, o saruta mai dulce ca niciodata pe Tina si porni spre casa tatalui sau. Nu il gasi acasa, il gasi sarbatorindu-si ca de obicei drumul depravat spre nimicnicie, la bar. Il lua intr-o parte prin rasete si veselie si ii zise:

-Tata, vad ca in tare petrecere o mai tii pana ajungi acasa si patimi rele te cuprind. In toti anii astia, imi promisesei ca-mi dai tot ce vreau, ca muncesti sa ajung la cele mai bune scoli, nimic n-ai facut. Dar pricina nu iti caut din asta, oricum nu le voiam . pricina iti caut ca un lucru am vrut de la tine, pentru un lucru m-am nascut, si vreau sa mi-l dai acum: tinerete fara batranete si viata fara de moarte.

Tatal il privi patrunzator, toti aburii betiei risipindu-se in spaima. Cum isi amintea baiatul lui de un lucru spus de pe cand nici bine din burta mamei nu iesise? Si incepu ca o soapta, tonul crescandu-i treptat in vorba, dar nu prea mult, cugetator:

-Fiule, fiul meu bun, cum sa-ti dea tata asa ceva? Tatal tau nu stie nici ce-i aia decat din povesti, d-apai sa stie unde se gaseste.

-Ei bine, daca povestile stiu ce-i aia dar tu ba, o sa urmez povestile pana in capatul lumii si o sa gasesc ceea ce caut, raspunse hotarat baiatul.

Tinerete fara batranete (2)