Nu e c-an povești

Vorbești tare și mult, mă întrebi lucruri personale, dar de ce cauți să fii sinceră? Chiar crezi că-mi pasă cine e tac-tu și după cine plângi când nu ești cu mine? Toate dramele vieții tale, înșiruite pe foi, vrei să fii vulnerabilă în fața mea, dar să-ți spun ce, ești cam mică dacă încă te mai lași impresionată așa repede.

Liniștește-te, eu am văzut destule, și n-are de ce să îți fie frică. Hai să deschidem sticla de vin, povestea noastră va rămâne între așternuturi. Așa, nu vei avea de ce să îți pară rău a doua zi, după ce pasiunea din noi va fi ars ca o țigară.

Știi și tu, uneori iubirea se termină odată cu sexul. Și, atunci, nici n-are de ce să fie altfel. Nu mai crede toate vrăjelile, fără Feți Frumoși și alți cai verzi pe pereți, când o să te mai plimbi prin lume încă un pic o să înțelegi. Că și ca tine am mai văzut. Că lucrurile n-au de ce să fie așa impresionante.

Nu e c-an povești, nu e cum crezi tu că e.

Crezi că sunt prostul tău, și că e cazul să mă minți? Ce sunt pentru tine? Doar o secundă din viața ta, văd prin tine. Dar tu n-ai decât să fii rea, ca și cum nu te frământă.

Nu-mi da totul, nu vreau, am mai cunoscut altele și câte altele…

Nu te supăra, măcar știi să nu te amăgești degeaba, că știi că amăgirea e o pierdere de timp.

Am văzut multe în viață, m-am născut târziu, octombrie rece, și ploua…

Ăsta-s eu, nu băiatul potrivit apărut fix când aveai nevoie de unul.

Dar tu continui să fii optimistă când te uiți la noi, știi că oricum o să găsești altul în nici două zile dacă vrei, pentru că și tu ai inima de gheață.

Se vede în ochii tăi, așa goi și reci, că știi mai multe decât cele de vârsta ta, n-o să te atașezi decât cât e cazul. Ai trăit prea multe ca să nu știi că s-ar putea să te arzi și să îți pară rău după dacă pici. Dar asta îmi place la tine, că ai mintea deschisă.

Păcat că mai mult de atât nu poți fi.

Și nu suntem pe aceeași lungime de undă.

PS: E octombrie, plouă iar, lasă să cadă din cer, să spele culorile rămase de la noi. Oricum totul era de fațadă, ca machiajul de pe chipul tău. Ușor de șters. Degeaba mi-ai promis că vei simți mereu promisiuni în gesturile mele, când ai pus deja pe altul în locul meu. A fost și la mine timp pierdut, chiar de nu ți-am arătat. M-am consumat pentru un suflet care nu-mi era decât o lecție.

Pleci sau stai, nu ai decât, nu mă atașez de data asta. În jurul meu s-a lăsat ceață și când nu e, e doar greață. Așa că mă-nțelegi de ce nu voi rămâne dimineață.

Reclame

Puzzle

Cât ți-a luat să îmi auzi vorbele venind spre tine ca gloanțe? Mă măream, roșie, și roșu e culoarea ta preferată. Dar furia mea a fost focul careți-a transformat sentimentele în scrum. Iar camera mea din sulfetul tău a înghețat.

Cum, de ce mă măresc așa, să cuprind în mine toată viteza lumii câteodată? tu ziceai că sunt un puzzle de nerezolvat.

Mult timp după aceea, te-am întrebat dacă mi-ai dat de cap. Tu ai mormăit: ” Da…”.

M-a durut enorm, pentru că am memorat sfaturile tale cu o fervoare religioasă, dar eu nu păream a mai fi muza ta.

Oare ai văzut în labirinturile care făceau din mintea mea un univers distopic? Oare ai văzut cât de tare țipa mintea mea de la șirul de conexiuni blocate? Indusă în nesiguranță, răstignită în amintiri, blocată sub adevăruri mormântale.

O mână de zaruri (aruncate de-a valma)

-Cine ești?, spuse.

.-Doar o tipă normală, nu crezi?

-Nu, când scrii misterios pe carnețele. Despre ce scrii? Despre noi?

-Nu, doar mă pierd și scriu uneori.

-Pe carnețele cu Alice… Te tripezi pe acid?

-Ce… „acid”? Nu, doar uneori simt că scad și apoi mă măresc dintr-o dată.

-Dar ce mănânci demento, pastile?

-Destul de mult. Și văd că vrei să mă salvezi. Îmi place asta.

.-Da? Păi… mie îmi place de tine.

-De-asta vreau să evadez cu tine de aici, dar vezi, mintea mea se pierde în labirinturi tesute ca o pânză de păianjen, învăluind în umbre o singură imagine pe care nu vreau să o văd. Și țes cărări aberante, învârtindu-se, perindate de brazi întunecoși. Mă înalț cu o karmă către cer, și știu că singurul lucru care mă face să nu o retrăiesc încă o viață, este să iert ce fum de cenușă poartă în mine. Și mă holbez nemișcată în vidul din ochii umbrei ce mi-a transformat viitorul într-o mare spaimă.

.-Ce…? E doar în capul tau.

-Normal, în capul meu mic. Știi, ăla pe care îl avem toți ca mască. A preluat controlul asupra imaginii mele, funcționează ca un roboțel pe formulele vechi pe care i le-am setat, în timp ce eu plâng, ascunsă în fundal, un tablou monumental, care m-a omorât, și un om care m-a coborât în iad pentru eternitate. Nici nu stiu dacă visez sau nu.

-Nu înțeleg. Ce e în capul tău?

-Ceea ce vreau să zic e că n-ar trebui să te îndrăgostești de mine. Știi? Am chestia asta. Preiau energia oamenilor. Și sufletul meu te-a sărutat, și erai tot verde. Și am devenit toată aurie, iar sufletul tău a lăsat sufletului meu un tipar sub piele. Aș fi vrut să stai lângă mine mai mult decât demonii și umbra ce mă împing spre dezastru.

-De ce?

-Pentru că plângeam odată cu tine și mă înduioșam la fiecare umbră a ta. Parcă erai o rază de speranță, ceva real. Înțelegi?

-Nu, nu înțeleg! De ce?

– Ai rămas ca o rugăciune în urmă, nu vezi? Și n-am înțeles niciodată că rugăciunile pot avea prețul propriei răstigniri. Știi, odată m-am întâlnit cu propriul înger păzitor, pe cărări din inimă. El mi-a arătat cheia spre tărâmul tăcerii.. Eu însă i-am întors spatele, fugind ca Alice după iepure într-un univers distopic.

-Nu… nu înteleg încă.

-Precum o fantomă, am refuzat să mă duc spre alte orizonturi, și am rămas aici ,cu prețul de a plăti zadarnic durerea de a trăi clipa morții pe fundal. Doar că primesc shoturi de la viață cu tine și devin dependentă, ca un drog nou. Cel mai tare de până acum.

-Da, înțeleg. Păi, ești pregătită acum să mă iubești mai mult decât pe demonii tăi?

Venin

 

43952628_242370639969210_7003046310450298880_n

Ea: Sunt îmbrăcată în toate inelele fatalităților. Sunt ca o cutie a Pandorei deschisă. Doamne, cineva să mă salveze. Dar cine? Tu nu poți. Tu nu vrei să îmi interzici să mă pierd, vrei să mă captezi să mă pierd doar pentru tine. Suferința îmi contopește sufletul cu atâția oameni, ca să rămân să mă agăț de ei până mă împing în noroi, și să tremur sub duș. Vanitatea mă face să mă pierd dimineața pe străzi pustii ale centrului vechi, căutându-mi chipul în cioburi de oglinzi.
El: Simt că era karma să te întorci în viața mea. Destinul ți-a plătit-o în locul meu. Poate trebuia să vezi ce gust are voma ta, voma lor, ca să te trezești la realitate. Sau, cine știe, să mi-o plătești mie. Vezi ce faci, că filmele în care joci sunt ireale… aiurite.
Ea: Îți mulțumesc pentru că ai fost acolo să mă asculți și apoi ai renunțat subit. Că mi-ai promis adevărul în labirinturile din capul tău și m-ai ținut apoi sub valuri să mă înec. Îți mulțumesc pentru găurile negre din galaxiile mele. Si că mi-ai scris povestea, într-o seară, printre blocuri, apoi m-ai lăsat baltă, privind soarele strălucind peste lacrimile mele. Că m-ai avertizat :”Nouă ne place sa testăm încrederea cuiva până îl apucă panica și își dă pe față adevăratele culori.”
El: Vezi, simți acum, gustul veninului? Eu, imediat, da, exact ca un vampir, vin să sug sângele. Că m-ai umplut de ură.
Ea: Ură? Cunosc sentimentul. Mă împinge să îmi pun mâinile în cap de fiecare dată când te bați cu pumnul în inimă.
El: Zici de rădăcinile tale, dar ele se prind de rău. Ai ales să te încrezi în mine, eu aștept să îți înflorească mintea de la venin.
Ea: Ei, dacă crezi că îți voi îmblânzi ție durerea și potoli neliniștile, aștepți degeaba. Eu îmi hrănesc încet sufletul în timp ce tu, când ți se umple frigul din centrul ființei cu verde, ești doar mortul care îmi joacă cărțile de tarot.Te voi lăsa în urmă, îngropa în nonsens și se va pune praful pe ce am fost noi vreodată.
El: Îți place să vorbești despre măști, dar eu nu cred că îți văd încă cu adevărat culorile doar pentru că rimelul ți se scurge.
Ea: Un detaliu mic îți scapă. Că ochii mei mocnesc de la zâmbetul tău sarcastic. Știi ce se ascunde în ochii mei, așa, tiviți cu naivitate? Numai tu crezi că e naivitate. Eu doar încerc să îmi păstrez inocența în circul fără sfârșit.
El: Vai, dar ce culoare au ochii tăi! Nu stiu dacă văd numai foc in ei, dacă nu văd și sânge. Ai dat tu în sfârșit de tavanul cuștii până s-a crăpat. Cum îți place ce simți acum? Și imaginația ți-ai pierdut-o de când o arzi cu zăpezi albe în toiul verii.
Ea: Chiar dacă te ascunzi în sensuri duble, minciunile tale sunt prea penibile ca să nu văd prin ele. Nu o să fii mai mult decât încă un motiv să îmi ascut intuiția, să învăț să țip când nu-mi convine ceva, să știu de unde să mușc și cum să las timpul să lovească înapoi, în timp ce mă privești cum încă pășesc intreagă peste bombele tale. Vezi tu, sunt însăși cutia Pandorei umblând prin lume. Mai am speranță ascunsă în mine, gata să o folosesc precum gloanțe, rădăcinile mele sunt adânc împământate dincolo de tot nimicul pe care mi l-ai oferit.
El: Chiar crezi că o să câștigi ceva dacă tot ce transformi în gloanțe sunt cuvintele tale, dure și răstite, reținându-ți un scuipat? Să îți amintesc că tu m-ai chemat aici? M-ai chemat să te-ajut, iar acum îți întorci vorbele pe dos, că acum știi că am venit să îți servesc propriul medicament. Așa îți trebuie dacă ne diseci ca pe niște monștrii pe toți ce încercăm să îți salvăm sulfetul secat. Nu știi cum învârt eu roata sângelui negru care se scurge pe furiș din tine. Mi-am pierdut, familia, știi? N-ai de unde să știi, că ai fugit departe, prea abrupt ca să înțeleg cum tot visul s-a transformat în coșmar. Probabil pentru că eram singurul care visa la cai verzi pe pereți.
Ea: Tu nu înțelegi că fata pe care o vezi acum în fața ta nu e aceeași care a fugit, lăsându-te consumat de tot.
El: Atunci, de ce încă vânezi tot trecutul, de ce te învârți în aceleasi cercuri, care te trag înspre aceleași văgăuni? M-ai bântuit atâția ani fără să sper, și acum revii să-mi arăți cât de grav ai luat-o pe cărări. Știu că o să pleci iar, știu că nu sunt destul de bun, și crede-mă, nu am ce intenții crezi tu, doar vreau să te sperii, să descoperi singură unde greșești, ca în final timpul să curgă fără să te mai agăți de câte un deja-vu. Eu vreau să iîți ofer un duș cu apă rece, o sa-ti fiu ultima etapă în boala asta pe care o simți în vene.

Religie

44025045_527447941061838_4217286623403966464_n.jpg

Nu pot explica ce simt pentru tine. Îmi înghit nodul din gât cu vorbe amuțite. Ai o lumină stranie, ca și cum o ceață purpurie te-ar învălui. Văd cum îți țârșâiești în spate aripile. Un înger pe pământ, ce-și rupe penele. Am o iubire înecăcioasă pentu tine. Ești o stea căzătoare, dar eu sunt lut.
Într-o seară, ai rupt o pagină de Apocalipsă dintr-o Biblie mică, și ai umplut-o cu tutun.
-De ce-ți faci din țigări un ritual de a arde blesteme? te-am întrebat.
-Nu ard blesteme, ci profeții. Știi ce se întâmplă când îți ucizi propria imagine dintr-un episod de timp?
-Nu.
-Partea aia din tine ți se întoarce în suflet. Când mori într-o lume, te întregești un pic mai mult în alta.
-Arată-mi calea spre toate aceste emoții pe care le trăiești. Tot așa. Din nou și din nou. Arată-mi cum să dilat clipele până devin pelicule de eternitate.
Zi după zi, într-un ciclu infinit de giuvaieruri celeste urcând și coborând, ajunsese dependentă de  libertate, decupându-și sufletul ca să sângereze raze de lumină.
Pe mine mă învăța cum să ard în întuneric.
Noi eram două păpuși, ne puneam în scenă teatrul pentru prima dată. Intr-un anotimp, tu ți-ai legat ațele roșii de mine ca de un păpușar. Acum te zbați. Ai făcut un legământ pe care îl vei retrăi vieți la rândul. Pe de altă parte, acum ceva timp îți promisesei vidul la finalul firului cronologic.
Luna te hipnotizează. Ai căzut de pe cerul ei și nu știi când o să mai ajungi acasă.
-Ce cauți în lumea asta de insurgenți? te-am întrebat.
Tu ai răspuns:
-Îmi plac drumurile ei întunecate. Cred că, fără să văd în penumbra de unde am venit, voi reuși să-mi construiesc un nou acasă de lumină, așa cum luna se împodobește cu raze de soare. De aceea, am urmărit iepurele până în Țara Minunilor. Într-o zi, să mă descurc în noapte mă va pregăti să fiu regina pe Tărâmul Tinereții fără bătrânețe și Vieții fără de moarte.
Te regăseam în melodii de Samurai. Aveai yantre* tatuate pe brațe, spuneai că reprezintă zeițe indiene, toate fețe ale femininului cosmic, Shakti.
Iată ce spuneau despre tine:
1) Tara, cea care empatizează cu suferința celuilalt. Așa cum tu nu trăiești nimic de -al tău, mută, atentă doar la suferința altora.
2) Tripura Sundari, când te impresionează ceva frumos. Ca toate reveriile pe care le ai, te pierzi dincolo de propriile limite într-un apus, niște bețișoare parfumate, o melodie cu beat mișto, o carte, un drum cu mașina în noapte sau să înoțî în mare.
3) Matangi. Te lați purtată de cuvinte puternice, biciuindu-ne pe toți în față, cu o fărâma din întunericul pe care-l porți în tine.
3) Kali. Îți reamintește că niciodată nu ți-ai învățat lecția. Ce e uscat, trebuie aruncat, până nu se ofileste toată grădina.
Vezi câte știu despre tine? Dar până la tine nu am știut că îngerii sunt niste găuri negre. Absorb magnetic energii din noi, ceilalți.
Ai plâns iar.
Ai fața palidă și ochii înroșiți.
Văd în ei prea multe lucruri care dor. Aș vrea să poți să vezi și tu în ai mei.
Shhh…
Închide ochii și blochează imaginea asta terifiantă.

Roșu în noapte

Îmi ziceai că roșu e culoarea ta preferată, și acum asociez roșul cu gesturile tale grăbite, pierce-uri și Bon Jovi. Îmi săreau in ochi detalii mici, care până la urmă mi s-au întipărit în minte. Cutele ce ți se făceau în frunte când râdeai. Cum te jucai cu pierce-ul când erai nervos. Cum mă priveai lăsând să erupă din ochii tăi negura de care erai plin. Și de fiecare dată când privirea îți strălucea de noapte, mă gândeam să îmi fac drumuri sub pielea ta. Pentru că nu voiam să te părăsesc vreodată, să te îneci singur în apele negre, dar tu credeai că eram acolo să poposesc și că m-aș fi speriat înainte să pot să te iubesc pentru tot ce s-a transformat în tine în umbră. Eu cred că pâcla ta de întuneric e plină de stele stinse, fiecare dintre ele ascunzătoare a câte unui vis pierdut. Și că ochii tăi sunt un ocean de idei încă nebănuite, care pot face lucruri magice. Și îmi doream să îți vindec durerile, ca să iradiezi în noaptea din tine, până ce, într-o zi, mă vei privi, și va erupe lumina de care vei fi plin.

Meeting for tea

The night was warm, graving of summer promises, heating my soul. A cigar lightened at the stairs of the block of flats, to fill the time that poured in awaitingness. I was resting with obvious nonchalance on the wall next to the interphone, but only to avoid the angle from which he could have seen me few seconds while he was exiting. I didn’t know how to run faster to clench on his neck, to show him this way how enthusiastic I am to see him again. I was creating scenarios in my mind in which the polite, awkward distance of meeting again would have been direclty left out of account.

I posed with a bright smile on my face when the block’s door opened and he appeared in its threshold, with messy hair and a white T-shirt letting uncovered his slender arms, his slim hands, wrinkled by crimson, prominent veins, with thin, boney fingers, with fragile wrists. He had, I once told him caressing them charmed, the hands of an artist.

He was smiling too, but with a cautious shine in his eyes, he asked me what’s up, i had begun to stutter an answer, but then I remembered of my previous plan, and it was my urge joy to accomplish it anyway, so I swallowed my words and I also silenced him through a kiss.

-Yeah, round here not much happened, I went… he interrupted himself to answer, again and again, to my lips crushing his.

-Don’t you mind, I will interrupt you more this way, I spoke looking at him fascinated.

-Mm, but I won’t mind if you interrupt me this way.

-Did you say you were making some tea?

-I was, but you haven’t answered my text.

-That one about how much sugat do I want? Well, I mocked him, so if I didn’t answer you, you wouldn’t know what to do and gave up?

-No, he laughed, but I didn’t expect you’d arrive so fast.

-Take care, because you annoy me and I feel like torturing you!

At last he tortured me, sweetly, watching me tender how I struggle behind his touch.

***

Noaptea era calda mustind a promisiuni de vara si incalzindu-mi si mie sufletul. O tigara aprinsa in scara blocului, sa umplu timpul ce se scurgea in asteptare. Ma rezemam cu vadita nonsalanta de peretele de langa interfon, dar ca sa ma feresc de unghiul din care m-ar fi putut privi cateva secunde pana iesea. Nu stiam cum sa fac mai repede sa ma inclestez direct la gatul lui cand il vad, sa ii arat asa cat de entuziasmata sunt sa il revad. Imi faceam in gand scenarii in care distanta politicoasa si jenanta de revedere ar fi putut fi scoasa din calcul.

Mi-am afisat un zambet luminos pe chip cand s-a deschis usa si a aparut in pragul ei, cu parul valvoi si un tricou alb lasand la iveala bratele slabanoage, albe, si mainile subtiri, brazdate de vene purpurii, proeminente, cu degete lungi, osoase, cu incheieturi fragile. Avea, ii zisesem odata, dezmiedandu-i-le captivata, maini de artist.

Zambea cu o licarire rezervata in ochi, m-a intrebat ce mai fac, am dat sa bajbai un raspuns, dar mi-am amintit de planul meu de dinainte, si oricum era bucuria mea cea mai urgent de indeplinit, asa ca mi-am inghitit cuvintele si l-am amutit si pe el in sarut.

-Da, pe-aici nu s-au intamplat prea multe, am fost la… s-a intrerupt ca sa imi raspunda, iar si iar, la buzele mele mototolindu-le pe ale lui.

-Nu te supara, o sa te mai intrerup asa, dar dupa poti sa continui, ii zic privindu-l zurlie si fascinata.

-Mm, dar nu ma supar daca ma intrerupi asa.

-Ziceai ca ai facut ceai?

-Ziceam, dar nu mi-ai mai raspuns la mesaj.

-Ala cu cat zahar vreau? Aaa, il blagoslovesc eu, pai si daca nu ti-am mai raspuns, n-ai mai stiut ce sa faci si pana la urma te-ai dat batut?

-Nu, rade el, e apa pe foc, dar nu ma asteptam sa fii asa rapida.

-Vezi ca ma enervezi si imi vine sa te chinui!

Pana la urma el m-a chinuit, dulce, privindu-ma tandru cum ma zbat sub atingerile lui…

Buzele umflate de saruturi, nu ochii de lacrimi

De ce bantui strazi fara vise?

Am coborat in cochilia mea de singuratate, privind acolo cum apele de lacrimi ale sufletului meu curgeau. In aceste ape am revazut doua perechi de ochi privindu-se. Ascundeau in ei jocul, cand el isi inclesta o mana in parul meu si cu cealalta apuca gatul, tragea si strangea molcom, asta era alintul nostru.

Pentru o clipa, ii ferecam mana intr-a mea, infricosata de intensitatea cu care vanam sa il simt. Acum apele ce curg in izvoare prin mine sunt involburate de furie alba.

Pentru ca nu se putea opri din zbor, incercam sa-i pansez ranile din inima cu literele dintr-o carte. Pentru ca avea ganduri nebune ce nu vedeau niciodata lumina, imi umplea sufletul cu venin, alergand dupa pungi de vise care sa il inalte in zbor.

Incercand sa il inteleg, am cerut si eu o punga de vise, ea m-a impins in cochilia mea atat de adanc ca am vazut ce se ascundea in spatele raurilor de lacrimi furioase, durere. Punga era de cosmaruri de fapt, fiecare minut in plus era un minut pierdut, dar eu ma tineam puternica, imi spuneam ca tot raul e spre o noua geneza.

Si calatoria mea prin delir s-a incheiat cu noi doi, reflectati din nou in apele subpamanteanului meu macinat de spaima. Noi doi eram in fata unei usi si amandoi ne doream ce se afla in spatele ei. Pe usa scria 666. Ca sa se deschida, trebuia sa ne intelegem din priviri, dar eu ii tot ocoleam ochii. Intrebandu-ma de ce faceam asta, am inteles ca noi nu suntem facuti sa ne completam, ca ne facem mai mult rau decat bine.

***

O privea din umbra, simtind ca e pe cale sa piarda si ultima reduta in lupta pentru sufletul celuilalt. Vedea cum, oricat de julita ii era inima cu fiecare destainuire neacceptata, tot spera sa picure apa vie in desertul dintre ei doi.

De ce bantui strazi fara vise? o intreba, in timp ce ii intrase in inima ca sa ii stearga de praf vechiturile stranse pe acolo.

Pentru ca, inainte sa il cunosc pe el, nu stiam ca am aripi cu care pot sa dansez prin reverii. Si, fara pungi cu iluzii, incerc acum sa ating binele pe care el nu-l cunoaste.

Eu o sa te iubesc cu buzele mele pana ce atingerile noastre creeaza prapastie intre noi si restul lumii. O sa-ti dau alt camin pentru fanteziile tale.

***

Sufletul meu s-a albastrit, i-a spus ea, in timp ce el o imbraca grijuliu la loc de hainele de care o lipsise, transformandu-i joaca in intimitate.

Acum lacrimile erau secate, nu avea ochii umflati, ci buzele, sarutate fara pauza o noapte intreaga. Acum degeaba ar fi cautat in ape reflexia ochilor verzi ai celuilalt, disparuse pirntre ore intregi de saruturi moi.

Senzatia momentului a disparut cand a chemat-o dimineata la cafea, cand trupurile li se scaldau in soare si se acceptau cautand fiecare colt de piele sa-l dezmierde. Cafea de citit destine se racea abandonata in cuprul ibricului. Se predase unui baiat plapand si dulce, cu ras timid inghitit.

Idila ciudata

S-a intamplat o idila ciudata intre noi…

O sa imi pun intr-un loc secret

In centrul fiintei mele si bucuria asta

Cu aerul ei ciudat umpland spatiul

Avid de viata, ca sa am ce povesti.

In rastimpuri mintea ta tipa:

Fluierai hipnotic o melodie,

Corpul tau se misca fara stare

Imi incurcai stresat parul

Jucandu-te ca sa te calmezi

Holbandu-te ca sa ma pierd.

Eu izbucneam isteric in ras

Tu trist, eu plina de manie

Te calmam cu atentia mea

Lasandu-te sa te joci

Si visam sa te sarut

Sprijinindu-ma de tine.

Se termina mereu la fel,

E de fapt un CD pe repet,

Soarele spala de remuscari

Viata spala de semnificatii.

Raman imagini-cheie.

Eu merg inainte

Tu cautai iubire. Eu cautam sa fiu completa. Erai ascuns. Eram o fuga. Visam sa nu te pierd vreodata.

Erai baiat rau. Eram o privire urata. Erai ranit. Eram deziluzionata. Erai acolo. Eram cizme de piele cu lanturi. Erai sfaturi. Eram plans. Erai jocuri terapeutice. Eram fascinata. Erai beat. Eram cu altul. Erai suparat. Eram indragostita de tine. Erai „nu”. Visam sa nu te pierd vreodata. Eram nevinovata. Am plecat.

Erau un copil intr-o minte de om mare.Eram „da-mi sfaturi”.Erai saruturi pe gat.Eram ceva ce tu nu puteai descifra.Erai rosu.Eram „arata-mi jocuri”.Erai un pat moale si liniste.Eram albastru.Erai iluzia Lui. Eram iluzia Ei. Erai plaja.Eram dupa tine.Erai aplecat sa imi inchei sireturile.Eram „tu, tu, tu”.Erau mereu cu mine.Eram: „te iubesc”.Erai rasarit.Eram „dorm cu tine”.Erai „te iubesc”.Eram ” vino sa ma vezi”.Erai ” nu pot azi”. Era”nu-mi pasa”.Erai cearta.Eram cu el .Erai reprosuri.Visam sa nu te mai pierd vreodata. Era vina mea. Am plecat.

Erai buze moi cautandu-ma la momentul potrivit.Eram oarba si am profitat.Erai o mana alunecand sa o imbratiseze pe a mea.Eram „hai la plaja”.Erai „ai inceput cu el si termini cu mine”.Eram „hai sa-mi fii pat moale si liniste”.Erai cititorul fara scoala.Eram scris.Erai iluzia Lui.Eram sperante sfaramate.Erai demon.Eram nevoie de bine.Erai o profetie.Eram „ai avut dreptate”.Nu vroiam sa ramai oricum. Am plecat.

Nu m-am uitat in urma. Ai avut dreptate. Am terminat-o cu tine. Mai devreme ca de obicei.

Si mi-am invatat lectia.

Fara iluzii de acum incolo.