Uneori, pare că oamenii sunt oglinzi-
reflectă emoțiile noastre precum ape cristaline
convingerile noastre precum butoane apăsate dincolo de carne.
Descoperim în ei cum să ne cunoaștem pe noi
mental,
fiecare relație amestecă și așează un cub rubik
reperzintă yin si yang.
Mi-ai desenat în joacă yin și yang pe picior.
Îmi făceai caricaturi pe piele,
te prosteai ca un copil nătâng,
inocent,
un pic pasional când mi-ai pus flori pe sâni
-cu pixul-
parcă voiai să-i guști.
Mai știi?
Te-am convins cu un sărut să dai graffiti în lucul meu preferat.
Ai scris numele meu pe ziduri
lângă al tău.
M-am prostit scriind citate cu spray-urile tale
și tot tu m-ai învățat că muzica poate fi meditație.
Mai lipsește un element ca tabloul să fie complet,
Spirit.
Țesătura mistică ce se reduce la un punct,
un nucleu de lumină,
ce reduce oamenii la orice vor să creadă că sunt,
propriile lor oglinzi.
Stă în umbra unei mitr-episcopale
Decorată cu turnuri și pinacole.
La poarta orașului, rază cu rază,
Semiluna îndrumă oameni acasă.
Țese universul, îl ascunde
În umbră, îl luminează c-o undă.
În mâna stângă, cinci instrumente- chei;
În mâna dreaptă, chimia sulfetului.
Cercul dorințelor, degenerării,
Zace amorțit in cutia Pandorei.
Șarpe încolăcit pe un ou-
Creatorul și Universul său,
Filozoful și misterele sale,
Când oul se sparge, omul răsare.
Legi universale ce în timp se-afundă,
Mistere antice ne urmăresc din umbră.
Uneori, mă trezesc reproșând literelor
-de ce nu vor să iasă din foc?
Nu înțeleg că le-am dăruit ce-am mai de preț?
Curajul de a rămâne în picioare, de a trăi,
de a iubi,
de a învăța să iubesc,
cu aripi libere, frenetic, dincolo de nori?
Dar Matangi are ritmurile ei;
ca orice femeie, trece printr-un ciclu,
doar că nu se regenerează carnal,
ci lunar, astrologic, energetic.
N-are nevoie de incantații,
are nevoie să o doresc de parcă n-aș putea , fără ea,
respira.
Știi mitul despre druizi și diadre?
Copacii vieții, ale lor merkabe?
Pe insule aproape de Altantida
Zeul soarelui veghea cu aripa;
Pentru viață, ai nevoie de puțină
Lumină- și va fi divină!
Regi, sori răsăriți din mare
Se pare, purtau platoșe de spânzurătoare
Destinate celor care, sub a lor apăsare,
Nu spun adevăr, ci cuivinte goale.
Nu-ți fie frică de întuneric, moarte,
Falsitate, sunt forme finite-
Infinite sunt viață, lumină, claritate.
Tu alegi dacă vei trăi o nouă noapte!
Pân-atunci, mai bine te-ai ruga
Când răsare luna plină, nouă, secera.
Obiectul adorat, lumina, Soarele,
Legenda păstorilor cu ofrandele,
Potopul, Arca lui Noe, fratele,
Morala- nu întoarce spatele,
Logosul, divin ajutor, desparte apele,
Clopotul și lumânarea, Ființa,
Apa sfințită, credința-
Tradiții din peștera lui Zoroastru
În umbra pâmântului, astru.
Solstiții de vară și iarnă,
Ține minte- urci să cobori iară!
Omul e suflet, spirit, natura animală
Iar sufletul contopește ce separă.
Leul stăpânește impulsul desfrânat,
Tăcerea ce mintea a unificat,
În conștiință, dincolo de orice substrat,
În corp, la frecvențe înalte armonizat
Cheia lui Ankh, simbol agățat
În dreapta inimii, suflet recuperat.
Azi e despre soare
Mă urc în tren și plec la mare
Privesc cu stupoare
Răsăritul ce se pierde în zare
Orizonturi clare
Fără să te definești, cine ești, oare?
Asta-i evadare
Viața te trage înainte, marea căutare
Privind tăcerea un timp
N-am mai alergat după pași lăsați pe nisip
Am înțeles subit
Valurile, cordul, au același beat
Miros de mir
Nopți calde, acum uscate petale de trandafiri
Scumpe amintiri
Lumea ne-a depărtat pentru un timp, ce zăboviri
vreau să fie vară și vreau ca tu să vii seara în bucurești vreau să vii să dai un graffiti undeva pe străduțele dintre Universitate și Română lângă cele cu luna și rick and morty tu cu sneakerși colorați eu îmbrăcată din cap până-n picioare în negru să îmi dai părul pe spate când te trag să te sărut pentru că pare că orice aș face tot pentru tine vreau să strălucesc.
Aberăm în tihnă discuții serioase.
Când cineva vorbește despre jocuri psihologice
Și cum le impunem subtil
Ca să ne potoli proprii demoni
Cu poftă de a domina sau a fi subjugați,
Altcineva răspunde despre cum
Am început cu imaginile zeilor
Devenind robii unei lumi sedentare,
Doar pentru a clădi un imperiu.
Omul cucerește lumea prin imaginație,
Aberează despre cum va atinge
Tot ce îi depășește limitele.
Un joc de adevăr și provocare
E ca șotronul pentru noi-
Sperăm ca „piatra” pe care o „aruncă”
Cel care ne testează limitele
Va cădea în pătrățelul
Dorinței încă mute din noi,
Pe care rațiunea ne împiedică sec
S-o afirmăm cu voce tare.
Așa, iar ne jucăm roluri absurde,
Ascunzându-ne după cuvinte.
Am avut un sentiment ciudat
Când mă uitam la tine,
Cu un zâmbet de cameleon,
Fugind de clipa care zice prea multe
Despre vănt rece tăindu-mi prin suflet.
M-am gândit cum suntem niște tipi tari
Care debordează de idei interesante.
Știm și cum să ne distrăm,
Tot ce merge un pic mai nașpa
E că, încercând să fim interesanți,
Am uitat cum să ne iubim.
Deci ne înghițim poveștile în sec,
Ca pe pastile amare.
Dar spălate cu votcă,
Incompleți, imperfecți, inconstanți,
Paraziți în propriile vieți.
Roșii sunt macii.
Odată, te-am visat într-un câmp plin de maci-
Obișnuiam să asociez macii cu împlinirea.
Roșu este sângele meu
Care se învolburează amarnic
La gândul că te-am lăsat să îmi faci rău.
Roșie este iubirea mea,
Un foc mistuitor, poate flăcările iadului
În care m-a adus ura pe care mi-o port.
Pentru că tu ești roșu ca macii.
Atât de fascinant, încât trebuia să te iubesc
Cu prețul de a mă urî pe mine.
Roșie este furia mea.
M-am mințit pe mine ca să te cred pe tine,
Iar tu nu ești aici când dau cu pumni în pereți.
Suntem legați cu ață roșie
Dar care dintre noi s-a jucat cu focul?
Eu m-am ferit mereu să îmi ferec destinul de al tău
Am amintiri de seri pierdute în timp,
cu vise de erotism si violență,
zbucium și plăceri cântate de poeți.
Prin cărțile tale citeam
că poetul roman Lucrețius zicea:
„Suavă este clipa morții de care ești cruțat.”
Ți-am spus că îmi place ideea,
că să te îndrăgostești de ritmul vieții
ține să te apropii destul de prăpastie
ca să vezi că te așteaptă profetic.
Ai răspuns: „Din sinestezie se naște transcendența.”
În aburi de vin și fum de trabuc,
îmi povesteai de Ianus al romanilor
zeul porților spre alte lumi.
Eu îl recunoșteam din visele mele stranii.
Tu îmi mărturiseai că nici un înger sau demon
de care mi-ai spus vreodată
nu te-a înfricoșat ca mine.
Aveai impresia că sunt lângă tine
doar ca să văd cum arzi tu,
prin dansul de bine și rău al vieții,
ca o țigară uitată în scrumieră.
Credeai că într-o zi o să dispar,
că mă vei căuta zadarnic pe străzi pustii,
cu impresia că mi-am luat aripile din cuier,
mi le-am potrivit pe umeri
și am plecat, transparentă, către lună.
Diminețile plecam singură spre casă,
secată de sex și mărturisiri,
ca să ascult pe repet: „Shape of my heart”.
Să te idealizez, nu să te înțeleg,
căci fără iluzii dulceața s-ar pierde,
iar eu eram cu tine
doar pentru că mi-era prea frică să iubesc.
