Oglinda

Privește , oglinda te privește
În tăcerea ei, o lume de poveste

Ai poarta-n ochii tăi, îndrăznește

Să fii tu cel care scrie această poveste

Oprește tumultul obsesiv

Te ține departe de ritm, nu fii naiv

În dualitatea minții încă captiv

Stai și respiră un timp, fii creativ

Am bătut atâtea lumi neîncetat

Sufletul din galaxii întregi mi-e format

Naveta asta, Terra este un deșert

Nu mai sunt mulți care încă simt în piept

Dinte pentru dinte, nimic nu-i iubit

Fariseii încă plâng un înger răstignit

În timp ce la radio se aude același beat

Sțiri instigă la ură, surâs, foc mocnit

Reptile își fac loc în monitoare

Frică pentru mâine, reclame neon stradale

Big Brother și-a lansat antenele negre

Să consume suflete ca pompele funebre

Vor să te limiteze, dar tu calmează-ți mintea

Nu te pierde în gânduri, sparge oglinda

Inspiră, expiră, ascultă conștiința

Ambiția, voința, trezește Ființa

Lasă binele să te prindă în plasă

Sub câte substraturi este tot ce contează?

Nu vei găsi pace dacă în tine n-o vezi

Doar tu cu tine lumea ți-o completezi

Vezi ce visezi, ce destin proiectezi

Sufletul se pierde-n beznă de nu-l corectezi

Am ales să privesc tăcerea un timp

Fără să alerg după pași lăsați pe nisip

Ascultând pulsul mării, am înțeles subit

Că valurile și cordul sunt pe același beat

El e cu mine, prin briză simt miros de mir

Mă bucur de prezent, nu mai vreau zăboviri

Păstrez în buzunar alese amintiri

Nopți calde, acum uscate petale de trandafir

Cerul….. limita e cerul

Oglinda și povestea ei, dezleagă misterul

Cu un ideal, țintesc către stele

Energia universului curge-n venele mele

Voi fi aici până limita va cădea

Cerul cade, lumea e a mea

Reclame

Skater boy

vreau să fie vară și vreau ca tu să vii seara în bucurești vreau să vii să dai un graffiti undeva pe străduțele dintre Universitate și Română lângă cele cu luna și rick and morty tu cu sneakerși colorați eu îmbrăcată din cap până-n picioare în negru să îmi dai părul pe spate când te trag să te sărut pentru că pare că orice aș face tot pentru tine vreau să strălucesc.

Adevăr și provocare

Aberăm în tihnă discuții serioase.

Când cineva vorbește despre jocuri psihologice

Și cum le impunem subtil

Ca să ne potoli proprii demoni

Cu poftă de a domina sau a fi subjugați,

Altcineva răspunde despre cum

Am început cu imaginile zeilor

Devenind robii unei lumi sedentare,

Doar pentru a clădi un imperiu.

Omul cucerește lumea prin imaginație,

Aberează despre cum va atinge

Tot ce îi depășește limitele.

Un joc de adevăr și provocare

E ca șotronul pentru noi-

Sperăm ca „piatra” pe care o „aruncă”

Cel care ne testează limitele

Va cădea în pătrățelul

Dorinței încă mute din noi,

Pe care rațiunea ne împiedică sec

S-o afirmăm cu voce tare.

Așa, iar ne jucăm roluri absurde,

Ascunzându-ne după cuvinte.

Am avut un sentiment ciudat

Când mă uitam la tine,

Cu un zâmbet de cameleon,

Fugind de clipa care zice prea multe

Despre vănt rece tăindu-mi prin suflet.

M-am gândit cum suntem niște tipi tari

Care debordează de idei interesante.

Știm și cum să ne distrăm,

Tot ce merge un pic mai nașpa

E că, încercând să fim interesanți,

Am uitat cum să ne iubim.

Deci ne înghițim poveștile în sec,

Ca pe pastile amare.

Dar spălate cu votcă,

Incompleți, imperfecți, inconstanți,

Paraziți în propriile vieți.

Roșii sunt macii

Roșii sunt macii.

Odată, te-am visat într-un câmp plin de maci-

Obișnuiam să asociez macii cu împlinirea.

Roșu este sângele meu

Care se învolburează amarnic

La gândul că te-am lăsat să îmi faci rău.

Roșie este iubirea mea,

Un foc mistuitor, poate flăcările iadului

În care m-a adus ura pe care mi-o port.

Pentru că tu ești roșu ca macii.

Atât de fascinant, încât trebuia să te iubesc

Cu prețul de a mă urî pe mine.

Roșie este furia mea.

M-am mințit pe mine ca să te cred pe tine,

Iar tu nu ești aici când dau cu pumni în pereți.

Suntem legați cu ață roșie

Dar care dintre noi s-a jucat cu focul?

Eu m-am ferit mereu să îmi ferec destinul de al tău

Mărturisiri obscure

Am amintiri de seri pierdute în timp,

cu vise de erotism si violență,

zbucium și plăceri cântate de poeți.

Prin cărțile tale citeam

că poetul roman Lucrețius zicea:

„Suavă este clipa morții de care ești cruțat.”

Ți-am spus că îmi place ideea,

că să te îndrăgostești de ritmul vieții

ține să te apropii destul de prăpastie

ca să vezi că te așteaptă profetic.

Ai răspuns: „Din sinestezie se naște transcendența.”

În aburi de vin și fum de trabuc,

îmi povesteai de Ianus al romanilor

zeul porților spre alte lumi.

Eu îl recunoșteam din visele mele stranii.

Tu îmi mărturiseai că nici un înger sau demon

de care mi-ai spus vreodată

nu te-a înfricoșat ca mine.

Aveai impresia că sunt lângă tine

doar ca să văd cum arzi tu,

prin dansul de bine și rău al vieții,

ca o țigară uitată în scrumieră.

Credeai că într-o zi o să dispar,

că mă vei căuta zadarnic pe străzi pustii,

cu impresia că mi-am luat aripile din cuier,

mi le-am potrivit pe umeri

și am plecat, transparentă, către lună.

Diminețile plecam singură spre casă,

secată de sex și mărturisiri,

ca să ascult pe repet: „Shape of my heart”.

Să te idealizez, nu să te înțeleg,

căci fără iluzii dulceața s-ar pierde,

iar eu eram cu tine

doar pentru că mi-era prea frică să iubesc.

Pierdută în lumea ei…

fluturi2

 

Isi facea ochii cu sclipici

si buzele si le picta in rosu burgund,

lasand mereu urme

pe sticlele de bere si paharele de cocktail,

pe tigarile din pachetul de dunhill rosu.

Purta tricouri tip band merch,

blugi sfasiati si doc martensi.

Facea poze la citate din Osho,

dar se indragostise de Nietzsche de la prima carte.

Avea un jurnal in care impletea metafore

despre cum iubirea danseaza haotic cu moartea,

si oamenii o puneau sa promita

ca intr-o zi le va scrie pe morminte,

caci cuvintele ei erau monumentale.

Dar poezii pareau pentru ea

si vorbele obscene

pe care si le incrusta pe incheietura.

Se lupta cu o furtuna de sentimente.

Ii dadusem o bratara din ace de siguranta

sperand ca ii va reaminti

ca suferinta poate deveni si altceva

decat ura pentru fata captiva in propria minte.

Era frumoasa, se zicea.

Par rosu impletit in bentite dantelate,

zambet angelic, ochi sclipind ca licurici.

Dar farmecul ei statea ascuns in mister.

Era captivanta cand o cunosteai,

o melancolie iubita cand disparea,

dansand in marimi de a fi,

de nu puteai sa o prinzi din urma.

Te intrebai: „Cine este fata asta

Pe care n-am inteles-o niciodata?”.

Pacat ca ea nu vedea dragoste

decat in sangele siroind pe bratul ei,

numindu-si tristetea

fericire pictata in negru.

Se simtea orfana,

se sfasia in filozofii aberante,

in nopti albite si iesiri galagioase,

in cantece metal furioase,

ca sa uite de ea.

Vana hipnotizata aripi de fluturi

ca sa nu-si simta regretul in piept.

Tot te asteptai ca va razbi negura,

destinata sa ajunga departe.

Dar ai reintalnit-o peste ani,

mai absenta ca niciodata,

soptind obsesiv mantre.

Ti-a zis:

„Ani de zile adormeam

Imginandu-mi ca mor.

Acum tot ce-aveam a murit,

dar eu am rezistat.

Si de aceea nu am de ales

decat sa imi imaginez mai mult viata

de data asta”

Noapte tarzie si versuri negre

Literele te linistesc- le insiri pe zeci de foi,

Noapte de noapte. Iti modifici universul

Transpunandu-ti sperantele in nevoi.

Calculezi in zeci de combinatii contextul

Potrivit sa transformi prezentul in vis.

Literele te-au acaparat ca un viciu,

Venele tipa dupa ele ca efect de catharsis.

Iti elibereaza furia, le simti in tine ca deliciu.

Gaseseti in ele pace; cand literele dispar

Ganduri negre lovesc in craniu violent.

Incerci sa inchizi usi peste ele, dar e in zadar,

Parca ratiunea din tine functioneaza mai lent

Si nu mai poti privi spre orizontul larg.

Esti prins intr-o cutie de secunde numarate,

Rabdarea ta se zbate pe-o muchie de ac,

Sentimente irationale nu pot fi controlate.

Raul iti canta din vioara lui note ca lacrimi,

Ai coarde sensibile in tine pentru cantul lui.

Il stii, te-ai pierdut si tu in multe patimi,

Ai fost fortata sa risti pana in varful vidului.

Analizezi totul, mereu semipierduta in tine,

Ti-e extaz sa privesti viata numai din umbra,

Nici nu te mai mira ca nu simti vreodata bine,

Cand infigi cutite de ura in tot ce se-ntampla.

Alergi prin visele tale inconstiente

Chiar si cand tii ochii deschisi;

De fapt, esti irationalul care te gandeste,

Visezi int-o cutie cu parametri ficsi.

Adevarul ti-e strain si il cauti in altii,

Cand mintea ta este un labirint.

Din absolut cuprinzi doar variatii

Si crezi ca raspunsul il afli iubind.

Te pierzi intr-un baiat trup, dar si cu sufletul,

Vrei sa privesti in pielea lui ca sa nu mai fii tu

Ii iesi brusc din suflet si iti ascunzi urletul,

Are-ncrunstate-n sange coduri si nu stii cum

Sa descifrezi acele simbloluri stranii.

Credeai ca-l stii ,de fapt, era doar aparenta.

De te avanti sa vezi si dincolo de cranii

Vei intra in alte universuri, afland ca esenta-

Adica adevarul pe care tu il cautai,

Raspunsul din spatele oricarie intrebari-

Este ca o foaie nescrisa. Tot ce esti, tot ce ai

Sunt toate cuvintele lasate fara modificari

Pe acea foaie de nimic ce si-o umple fiecare.

Pe ea sunt mazagalite idei sa prinda viata

Sa nasca omul si sa-l poarte pana la moarte;

Ideile devin primele realitati ce-ti apar in fata,

Apoi faptele devin idei si iarasi ideile fapte.

Oameni, fiecare cate un univers diferit,

Se cred la fel ca lumea din care fac parte,

Fara sa stie ca obiectivitatea mintii e un mit.

Cand privesti in afara, vezi ce e inauntru;

Cand judeci pe altul, iti judeci reflexia.

Te consumi incercand sa iti transcezi lutul,

Cauti sa-ti umpli venele de el, dar injectia

Nu iti trezeste in tine nici un fel de revelatie,

Ci doar iti amplica senzatii deja cunoscute,

Spuneai ca-l intelegi, era doar o corelatie.

Ceilalti sunt oglinzi ca sa-ti citesti pe frunte.

Decembrie

Intre pereti albi, vise pastrate cu sfintenie

Imprastii povesti in culori prin atmosfera

Ma afund intr-un rau de emotie efemera

Noaptea caut orbeste in colturi parasite ale sufletului

Lasand ziua, in culori de scrum, uitarii, somnului

Ma pierd pana pierd realitatea din fata mea

Pana rad singura de ce-mi aduc aminte si nu s-a intamplat inca

Odata, tot pamantul de sub picioare o tablie de sah parea

L-am blestemat in foc si-acum doar cad intr-o rana adanca

Lumea se misca in vartejuri violente, ne consuma

Si din tot ce am cautat in ea, nu mai raman nici eforturile noastre ca urma

Totul de cand am pus in fiecare varf de munte o reclama

Pe care scrie neon: „Spre poarta cerului, aici prima vama.”

O mama plange singura pe lume.

A cautat adevarul in tot felul de nume

Si intr-o seara cineva i-a raspuns la ruga

Nu stim ce spirit se ascundea sub gluga

Dar i-a soptit ca esenta o poate descifra

Cu alfabetul ce i-l va spune de-l va analiza.

O mama vede acum in strafundul marii

Ca nu-i e dat s-ajunga la capatul cautarii

Ca Domnul pe care-l striga nume nu i-a dat

Si nici dreptate pentru fiicele ei nu a aflat.

Se zbate in gandul ei, doar le va marita

Cu barbati puternici sa le poarte crucea.

Ele spun ca de durere a luat-o pe alte carari

Si ca viseaza cu ochii deschisi de la atatea suparari

Iar ea mie-mi zice cum citeste-n stele

Ca eu port cruce prin faptele mele.

Caci atunci cand iti dai umbra de fericire

Oameni onglinzi iti ies in drum spre naucire

Iar eu stiu ca din varful celei mai inalte cladiri

Diavolul ne sapa groapa umblandu-ne in gandiri

El fumeaza tamaie din pagini de biblie

Si abia asteapta sa iesim din cochilie

Renuntand la tot, cautand o noua cale;

Atunci va incerca sa te convinga sa dai aripile tale

Pe covorul lui fermecat- te va purta departe

Unde exista rau mai mare decat cuvantul moarte

Am cunoscut un om ce ar fi fost curat

Dar demonul din somnul vietii l-a sculat

El i-a vorbit; omul a vazut ca au aceeasi perspectiva

Ca lumea nu este nimic si moartea e singura alternativa

Tot ce mai face e sa-si bea zilele crezand ca uita

Insa isi aminteste mult mai rau de acea data neobisnuita.

A fost odata un om caruia i-a fost frica de intuneric

Si ca sa se apere, si-a facut un foc stralucind feeric

Arzandu-si doleantele in flacarile lui albastre.

De atunci pe pamant este numai noapte fara astre

Si luna nu razbate dincolo de luminile neoanelor stradale

La fel de multe ca promisiunile false fata de chemarile reale

Azi oricine vrea sa gaseasca scapare si cauta porti

Dar gaseste numai carti de tarot invartite de morti,

De cand lumea am vandut-o pe nimica toata

Demonului ce ne invarte destinul pe-o roata.

Azi daca ochii iti vad nu-i vei mai avea,

Ca sa mentina ordinea in spirit ti-i vor lua

Si iti vor spune ei ce simti mai bine

Uitandu-se ca la televizor prin tine.