O lume este un loc in care existi
Azi e despre soare
Mă urc în tren și plec la mare
Privesc cu stupoare
Răsăritul ce se pierde în zare
Orizonturi clare
Fără să te definești, cine ești, oare?
Asta-i evadare
Viața te trage înainte, marea căutare
Privind tăcerea un timp
N-am mai alergat după pași lăsați pe nisip
Am înțeles subit
Valurile, cordul, au același beat
Miros de mir
Nopți calde, acum uscate petale de trandafiri
Scumpe amintiri
Lumea ne-a depărtat pentru un timp, ce zăboviri
Privește , oglinda te privește
În tăcerea ei, o lume de poveste
Ai poarta-n ochii tăi, îndrăznește
Să fii tu cel care scrie această poveste
Oprește tumultul obsesiv
Te ține departe de ritm, nu fii naiv
În dualitatea minții încă captiv
Stai și respiră un timp, fii creativ
Am bătut atâtea lumi neîncetat
Sufletul din galaxii întregi mi-e format
Naveta asta, Terra este un deșert
Nu mai sunt mulți care încă simt în piept
Dinte pentru dinte, nimic nu-i iubit
Fariseii încă plâng un înger răstignit
În timp ce la radio se aude același beat
Sțiri instigă la ură, surâs, foc mocnit
Reptile își fac loc în monitoare
Frică pentru mâine, reclame neon stradale
Big Brother și-a lansat antenele negre
Să consume suflete ca pompele funebre
Vor să te limiteze, dar tu calmează-ți mintea
Nu te pierde în gânduri, sparge oglinda
Inspiră, expiră, ascultă conștiința
Ambiția, voința, trezește Ființa
Lasă binele să te prindă în plasă
Sub câte substraturi este tot ce contează?
Nu vei găsi pace dacă în tine n-o vezi
Doar tu cu tine lumea ți-o completezi
Vezi ce visezi, ce destin proiectezi
Sufletul se pierde-n beznă de nu-l corectezi
Am ales să privesc tăcerea un timp
Fără să alerg după pași lăsați pe nisip
Ascultând pulsul mării, am înțeles subit
Că valurile și cordul sunt pe același beat
El e cu mine, prin briză simt miros de mir
Mă bucur de prezent, nu mai vreau zăboviri
Păstrez în buzunar alese amintiri
Nopți calde, acum uscate petale de trandafir
Cerul….. limita e cerul
Oglinda și povestea ei, dezleagă misterul
Cu un ideal, țintesc către stele
Energia universului curge-n venele mele
Voi fi aici până limita va cădea
Cerul cade, lumea e a mea
vreau să fie vară și vreau ca tu să vii seara în bucurești vreau să vii să dai un graffiti undeva pe străduțele dintre Universitate și Română lângă cele cu luna și rick and morty tu cu sneakerși colorați eu îmbrăcată din cap până-n picioare în negru să îmi dai părul pe spate când te trag să te sărut pentru că pare că orice aș face tot pentru tine vreau să strălucesc.
Aberăm în tihnă discuții serioase.
Când cineva vorbește despre jocuri psihologice
Și cum le impunem subtil
Ca să ne potoli proprii demoni
Cu poftă de a domina sau a fi subjugați,
Altcineva răspunde despre cum
Am început cu imaginile zeilor
Devenind robii unei lumi sedentare,
Doar pentru a clădi un imperiu.
Omul cucerește lumea prin imaginație,
Aberează despre cum va atinge
Tot ce îi depășește limitele.
Un joc de adevăr și provocare
E ca șotronul pentru noi-
Sperăm ca „piatra” pe care o „aruncă”
Cel care ne testează limitele
Va cădea în pătrățelul
Dorinței încă mute din noi,
Pe care rațiunea ne împiedică sec
S-o afirmăm cu voce tare.
Așa, iar ne jucăm roluri absurde,
Ascunzându-ne după cuvinte.
Am avut un sentiment ciudat
Când mă uitam la tine,
Cu un zâmbet de cameleon,
Fugind de clipa care zice prea multe
Despre vănt rece tăindu-mi prin suflet.
M-am gândit cum suntem niște tipi tari
Care debordează de idei interesante.
Știm și cum să ne distrăm,
Tot ce merge un pic mai nașpa
E că, încercând să fim interesanți,
Am uitat cum să ne iubim.
Deci ne înghițim poveștile în sec,
Ca pe pastile amare.
Dar spălate cu votcă,
Incompleți, imperfecți, inconstanți,
Paraziți în propriile vieți.
Roșii sunt macii.
Odată, te-am visat într-un câmp plin de maci-
Obișnuiam să asociez macii cu împlinirea.
Roșu este sângele meu
Care se învolburează amarnic
La gândul că te-am lăsat să îmi faci rău.
Roșie este iubirea mea,
Un foc mistuitor, poate flăcările iadului
În care m-a adus ura pe care mi-o port.
Pentru că tu ești roșu ca macii.
Atât de fascinant, încât trebuia să te iubesc
Cu prețul de a mă urî pe mine.
Roșie este furia mea.
M-am mințit pe mine ca să te cred pe tine,
Iar tu nu ești aici când dau cu pumni în pereți.
Suntem legați cu ață roșie
Dar care dintre noi s-a jucat cu focul?
Eu m-am ferit mereu să îmi ferec destinul de al tău
Am amintiri de seri pierdute în timp,
cu vise de erotism si violență,
zbucium și plăceri cântate de poeți.
Prin cărțile tale citeam
că poetul roman Lucrețius zicea:
„Suavă este clipa morții de care ești cruțat.”
Ți-am spus că îmi place ideea,
că să te îndrăgostești de ritmul vieții
ține să te apropii destul de prăpastie
ca să vezi că te așteaptă profetic.
Ai răspuns: „Din sinestezie se naște transcendența.”
În aburi de vin și fum de trabuc,
îmi povesteai de Ianus al romanilor
zeul porților spre alte lumi.
Eu îl recunoșteam din visele mele stranii.
Tu îmi mărturiseai că nici un înger sau demon
de care mi-ai spus vreodată
nu te-a înfricoșat ca mine.
Aveai impresia că sunt lângă tine
doar ca să văd cum arzi tu,
prin dansul de bine și rău al vieții,
ca o țigară uitată în scrumieră.
Credeai că într-o zi o să dispar,
că mă vei căuta zadarnic pe străzi pustii,
cu impresia că mi-am luat aripile din cuier,
mi le-am potrivit pe umeri
și am plecat, transparentă, către lună.
Diminețile plecam singură spre casă,
secată de sex și mărturisiri,
ca să ascult pe repet: „Shape of my heart”.
Să te idealizez, nu să te înțeleg,
căci fără iluzii dulceața s-ar pierde,
iar eu eram cu tine
doar pentru că mi-era prea frică să iubesc.
Isi facea ochii cu sclipici
si buzele si le picta in rosu burgund,
lasand mereu urme
pe sticlele de bere si paharele de cocktail,
pe tigarile din pachetul de dunhill rosu.
Purta tricouri tip band merch,
blugi sfasiati si doc martensi.
Facea poze la citate din Osho,
dar se indragostise de Nietzsche de la prima carte.
Avea un jurnal in care impletea metafore
despre cum iubirea danseaza haotic cu moartea,
si oamenii o puneau sa promita
ca intr-o zi le va scrie pe morminte,
caci cuvintele ei erau monumentale.
Dar poezii pareau pentru ea
si vorbele obscene
pe care si le incrusta pe incheietura.
Se lupta cu o furtuna de sentimente.
Ii dadusem o bratara din ace de siguranta
sperand ca ii va reaminti
ca suferinta poate deveni si altceva
decat ura pentru fata captiva in propria minte.
Era frumoasa, se zicea.
Par rosu impletit in bentite dantelate,
zambet angelic, ochi sclipind ca licurici.
Dar farmecul ei statea ascuns in mister.
Era captivanta cand o cunosteai,
o melancolie iubita cand disparea,
dansand in marimi de a fi,
de nu puteai sa o prinzi din urma.
Te intrebai: „Cine este fata asta
Pe care n-am inteles-o niciodata?”.
Pacat ca ea nu vedea dragoste
decat in sangele siroind pe bratul ei,
numindu-si tristetea
fericire pictata in negru.
Se simtea orfana,
se sfasia in filozofii aberante,
in nopti albite si iesiri galagioase,
in cantece metal furioase,
ca sa uite de ea.
Vana hipnotizata aripi de fluturi
ca sa nu-si simta regretul in piept.
Tot te asteptai ca va razbi negura,
destinata sa ajunga departe.
Dar ai reintalnit-o peste ani,
mai absenta ca niciodata,
soptind obsesiv mantre.
Ti-a zis:
„Ani de zile adormeam
Imginandu-mi ca mor.
Acum tot ce-aveam a murit,
dar eu am rezistat.
Si de aceea nu am de ales
decat sa imi imaginez mai mult viata
de data asta”
La radio canta melodia mea preferata;
Cea pe care mi-ai promis
Nopti calde in miros de mir.
Literele te linistesc- le insiri pe zeci de foi,
Noapte de noapte. Iti modifici universul
Transpunandu-ti sperantele in nevoi.
Calculezi in zeci de combinatii contextul
Potrivit sa transformi prezentul in vis.
Literele te-au acaparat ca un viciu,
Venele tipa dupa ele ca efect de catharsis.
Iti elibereaza furia, le simti in tine ca deliciu.
Gaseseti in ele pace; cand literele dispar
Ganduri negre lovesc in craniu violent.
Incerci sa inchizi usi peste ele, dar e in zadar,
Parca ratiunea din tine functioneaza mai lent
Si nu mai poti privi spre orizontul larg.
Esti prins intr-o cutie de secunde numarate,
Rabdarea ta se zbate pe-o muchie de ac,
Sentimente irationale nu pot fi controlate.
Raul iti canta din vioara lui note ca lacrimi,
Ai coarde sensibile in tine pentru cantul lui.
Il stii, te-ai pierdut si tu in multe patimi,
Ai fost fortata sa risti pana in varful vidului.
Analizezi totul, mereu semipierduta in tine,
Ti-e extaz sa privesti viata numai din umbra,
Nici nu te mai mira ca nu simti vreodata bine,
Cand infigi cutite de ura in tot ce se-ntampla.
Alergi prin visele tale inconstiente
Chiar si cand tii ochii deschisi;
De fapt, esti irationalul care te gandeste,
Visezi int-o cutie cu parametri ficsi.
Adevarul ti-e strain si il cauti in altii,
Cand mintea ta este un labirint.
Din absolut cuprinzi doar variatii
Si crezi ca raspunsul il afli iubind.
Te pierzi intr-un baiat trup, dar si cu sufletul,
Vrei sa privesti in pielea lui ca sa nu mai fii tu
Ii iesi brusc din suflet si iti ascunzi urletul,
Are-ncrunstate-n sange coduri si nu stii cum
Sa descifrezi acele simbloluri stranii.
Credeai ca-l stii ,de fapt, era doar aparenta.
De te avanti sa vezi si dincolo de cranii
Vei intra in alte universuri, afland ca esenta-
Adica adevarul pe care tu il cautai,
Raspunsul din spatele oricarie intrebari-
Este ca o foaie nescrisa. Tot ce esti, tot ce ai
Sunt toate cuvintele lasate fara modificari
Pe acea foaie de nimic ce si-o umple fiecare.
Pe ea sunt mazagalite idei sa prinda viata
Sa nasca omul si sa-l poarte pana la moarte;
Ideile devin primele realitati ce-ti apar in fata,
Apoi faptele devin idei si iarasi ideile fapte.
Oameni, fiecare cate un univers diferit,
Se cred la fel ca lumea din care fac parte,
Fara sa stie ca obiectivitatea mintii e un mit.
Cand privesti in afara, vezi ce e inauntru;
Cand judeci pe altul, iti judeci reflexia.
Te consumi incercand sa iti transcezi lutul,
Cauti sa-ti umpli venele de el, dar injectia
Nu iti trezeste in tine nici un fel de revelatie,
Ci doar iti amplica senzatii deja cunoscute,
Spuneai ca-l intelegi, era doar o corelatie.
Ceilalti sunt oglinzi ca sa-ti citesti pe frunte.
