Plangand peste amintiri

Intr-o zi pe la sfarsitul unei veri de-ale mele am ales un caiet si am inceput sa imi astern mintea pe el cu o sinceritate cu care nu o mai facusem niciodata pana atunci. S-au strans in 5 ani vreo suta de pagini despre universul meu, acela inceput in perioada care m-a marcat irevocabil.

Eram mica. Eram o pustoaica de generala. Si vroiam sa fiu ca Diana din Panza de Paianjen. Sa am totul sub control. Atunci cand nu puteam sa imi controlez mintea. Eram razvratita. Scriam: Am invatat ce este minciuna, si am invatat sa o aplic ce pe Sfintele Scripturi. Nimeni nu trebuia sa mai stie de acum incolo cum ma simt cu adevarat.

Petreceam atata timp printre haine si intre farduri, ma inconjuram de pusti pentru ca asa credeam ca asa o sa fiu fericita, cautam sa ies in evidenta prin impertinenta mea cu profesorii in timp ce notele mele scadeau. Aveam o prietena, nu era buna, dar cu ea incepusem sa fumez si sa beau. Eu stiu acum ca eu eram de fapt cea care in aparenta avea totul, dar ma uitam la ea si eram geloasa pentru ca ea ramanea mereu la fel in timp ce eu ma schimbam de pe o zi pe alta. Poate ca intr-o zi s-a plictisit de toate tampeniile fara sens pe care le faceam doar pentru a demonstra ca suntem la fel de mature ca ceilalti, pentru ca a inceput sa se distanteze de mine.

Am avut si o prietena buna, care plangea cu mine laolalta pe vremuri, dar tot atunci am pierdut-o si pe ea lasand-o in umbra. Au trecut ani si n-am mai recuperat-o vreodata, cu toate ca intr-un timp asta era cel mai important lucru. Imi placea de un baiat, dar in loc sa ii arat il luam la misto, pentru ca ma simteam inferioara si voiam sa il indepartez de haosul din mine. Si apoi am inceput sa ma izolez. Era personalitatea mea, care tipa inauntru de frustrare. Primul semn a fost cand toate lucrurile pe care le faceam ma aduceau intr-un fel de multumire, dar ma faceau sa ma simt si un pic ciudat, ca si cum as fi facut ceva ce nu mi se potrivea. Am inceput sa inteleg? Erau doua posibilitati. Puteam sa percep totul despre mine si nu voiam sa aduc la suprafata, sau nu stiam nimic.Am ajuns atat de inchisa ca nu puteam sa comunic nimic cu ceilalti, tineam totul in mine.

Mama a vrut sa ma trimita la psiholog ca eram prea obraznica. M-am suparat tare, chiar incercam sa ii indeplinesc toate doleantele printre regulile ei stricte si absurde, trecand peste faptul ca nici ea nu fusese o mama model, o mama care ma injura ca plangeam in loc sa ma ia in brate. Si ii purtam pica ca il pierduse pe tata pentru alta femeie. Asa ca in ziua in care mi-a zis de programare am vrut sa ii arat ce inseamna un copil rau si a trantit pe jos farfuria cu pranzul. Psihologul mi-a zis ca sunt profunda si desteapta pentru varsta mea. Ce-i drept, eu mereu ma dadeam la altii mai mare, pentru ca imi placea sa ma prefac altcineva. De minciuni e foarte greu sa te lasi, ca si drogurile, ca si viciile. Si sa ascund suferinta in spatele unui zambet era viciul meu.

Mama imi repeta calm ca nu stie ce sa se faca cu mine, ca o sa ajung o maturatoare de strazi. Asa ca, atunci, cand am fost la mare cu tata, sotia lui si copiii ei, vroiam sa ii propun sa ma mut la el. Intr-o zi ma machiam in oglinda din camera mea de hotel, iar ea a venit sa imi spuna ca le distrug casnicia. A plecat, eu mi-am intors imcet chipul de la usa si m-am privit in oglinda, continuand sa ma machiez printre lacrimi mute si linistite. Eram hotarata sa fug. Am iesit rapid in noaptea calda, eu o impregnam cu lacrimi disperate, ea ma rasplatea cu un sentiment asa de dulce de absoluta libertate, de parca cerurile s-ar fi deschis pentru mine. Mi-a fost frica sa nu ma intorc, dar am promis ca ma voi regasi din nou intr-o zi in acea emotie. Eram iar acasa, acum nevoita sa fac fata la toate dezamagirile amare. Ascultam „Never too late ” si nu imi venea sa cred cat de mult timp am vrut sa mor fara sa-mi dau seama.

Au trecut ani de atunci.

Intre timp…

Am vazut cimitire tacute in mijlocul noptii.

Am luptat cu bestii. Sangele mi-a dat peste tot, dar nu am tipat ca sa fantez durerea, ci am savurat-o sa simt dulceata sangelui si dulceata luptei.

Am fost peste tot, am cunoscut o groaza de oameni si nu m-am atasat de ei.

M-au cunoscut toti si am ramas invizibila.

Am fumat mult ca sa umplu golul din stomac.

Am vazut moarte: moartea mintii, bolnavi, batrani.

Am simtit zapada in vara mea, amestecata cu mare , nisip si noapte neagra. Tacere si moarte si renastere in aceeasi clipa. Tacere.

Vant. Apa. Sange. Sfarsit.

Viata(1)

large (3)1989

S-a nascut iarna. Pana sa-si dea seama ce era lumea in care traia cat de cat, o prinsese si un februarie din urma, cu nori rozalii si purpurii brazdand sovaielnic cerul. Dar nu era  tocmai cea mai insorita primavara: pana sa apuce bine sa cerceteze frumusetea florilor roz de mar si a celor albe de cires, sau scumpii ciorchini de liliac, acestia erau deja plostiti de ploaie. Iarba era lunga si proaspata, frumos udada de roua in fiecare dimineata… fiecare dimineata.Era prea mica sa stie ce inseamna o dimineata, o iarna, un ianuarie, o primavara, in felul in care oamenii mari le stiu, pictate de culorile amintirilor.Nu era prea mica ca sa aiba amintiri- in lumea ei inca miniaturala si facutul cacuta de dimineata sau prima oara cand i-a vazut chipul mamei pe zi era o amintire, frumoasa si emotionanta, atat cat si dramele celor mari erau- dar era prea mica ca sa faca prostia sa se opreasca din a trai si a incepe a gandi ca, de ce si cum traieste. Universul primavaratic de Afara era pentru ea cele doua blocuri ce stateau fata in  fata de parca geamurile erau ochii lor si ele se priveau ochi in ochi de parca ar fi vrut sa-si citeasca unul altuia sufletul- si cand  te gandesti ca poate chiar oamenii din apartamentele lor erau sufletul acela, din moment ce ei erau aceia care locuiau in spatele geamurilor inchise- flancat de alte patru blocuri aflate in aceeasi pozitie. Iar in fata, ca un rau despartitor, erau drumul si trotuarele, pe care stateau parcate masini, dintre care si masina mamei.pe aceea o chema Bia.

In fata blocului erau doua gradinite, una salbatica, imprejmuita de un gard viu, cu o salcie si multi ghiocei, a lui Nanae. Cealalta avea o bancuta si era plina detot felul de flori, unele inca adapostite in cupole facute din jumatate de sticla de plastic, a lu mamaie Nacu, dadaca ei.

Erau toate zilele si dupa-amiezile la bloc pe care le privea  cu cat trecea prin viata- aveau culori frumoase in capul ei- poate mai frumoase deacat in capul altora. Dar o sa ajungem si acolo.

Deocamdata vreau sa povestesc despre toate frumoasele amintiri- cele care vin din capul ei si cele pe care le-a auzit doar despre ea, ca era prea mica sa le memoreze.Scumpa fetita durdulie cu  tichie rosie( ca Scufita 🙂  ) si chipul alb, dar fara sa fie palid.

Se nascuse frumoasa, daca mi se permite sa spun ce cred. Avea ochii mari si caprui, nasucul carn si gurita frageda ca la toti copiii mici. Dar mai avea si gene lungi, asa cum copiii mici nu aveau toti. A avut parul scurt pana la trei ani,mama ei era ingrijorata, fratelui ei mai mare ii crescuse multla varsta ei ca la fetite.

Dar dupa  3 ani jumate, deja avea parul lung si foarte foarte bogat, iar mama ei i-l prindea uneori in codite mici mici de tot impletite si dupa o zi le desprindea iar parul  ii satea. I-l mai prindea mama in trei  sau patru cozi simple in varful capului, de arata saraca fetita ca dracu’, da’ ce sa stie ea, era mica si ii placeau, o ruga pe mama sa-i faca si mai multe daca se poate, sau cand se plimba prin cartier in carut, cu pantrofiorii negii,  rochita alba si vesnica tichia care era mereu aruncata pe jos.

Tatal ei aplecat cand ea avea un an si asa s-a facut de curand a ajuns sa aiba  doua mame,una blonda si una bruneta, si statea o zi cand cu una, cand cu cealalta. De mama bruneta nu prea ii placea, pentru ca era rea cu ea si o batea, mai ales cand mama bruneta nu era de fata.

Dar in curand mami bruneta a plecat la tara si ea a trebuit sa se mute la bunicii ei certareti.Ce se mai injurau mamaie si tataie!Tataie o merita insa, era betiv si fumator, si mamaie zicea ca se duce des la curve, de-aia doarme toata ziua si noaptea e plecat. Ea insa stia ca nu e adevarat: il vedea pe bunicul in fiecare noapte cand se strecura di patul in care dormea cu bunica fumand togari in curte si ascultand greierii. Uneori statea si ea pe scaunul pliant langa garaj cu bunicu’ si se uita dupa broaste raioase, ce perindau noaptea tot timpul pe acolo, din cauza ca erau aproape de garla. Si ea il mai injura cateodata pe bunicu’ dar asta doar fiindca o facea si buni. Buni i-a zis mai tarziu cat de suparat era bunicu’ ca nu il lasa niciodata sa se uite la meci.Avea multi prieteni la tara, spre deosebire de oras, si cred ca a fost destul de fericita acolo, pana s-a intors din nou la oras la gradinita de opt ore, si cand se intorcea de la gradinita statea cu mamaia Nacu  care era acum dadaca ei platita pana venea mama de la serviciu.

Dar lucrurile n-au mai stat la fel de bine cand tatal ei a plecat din orasul in care inca locuiau cu totii ca sa se mute cu amanta lui din cauza careia se despartise de mama.Inainte lucra ca admimistrator la niste casute de vacanta din munte, unde nu erau decat el si ea cand venea in vizita, familia care conducea barul saracacios de vizavi, un ingrijitor,  cainii si ursii.Era locul ei de vis, pardisul ei de iarna cand zapada cadea vijelioasa, si paradisul ei de primavara cand culegea branduse si ghiocei de pe campie cu doamna de la bara. Era dreptul ei sa vada luminisul  acesta cascandu-se dupa mers cu masina prin padure neincetat, de a vedea bufnita-gargarita de lemn crestata de ATV-ul lui frate-su in poiana, de a se speria de ursii care racaiau iarna la usa, trecand de toate sistemele de siguranta, micul dejun luat in vila A la masuta de lemn din capul scarilor, Harry Potter si Regele Leu in salonul cel mare cu masa de 12 persoane separeuri cu fotolii si semineu din vila C.

Continuare:  https://calatorspreinfinit.wordpress.com/2014/06/28/viata-2/