Venin

 

43952628_242370639969210_7003046310450298880_n

Ea: Sunt îmbrăcată în toate inelele fatalităților. Sunt ca o cutie a Pandorei deschisă. Doamne, cineva să mă salveze. Dar cine? Tu nu poți. Tu nu vrei să îmi interzici să mă pierd, vrei să mă captezi să mă pierd doar pentru tine. Suferința îmi contopește sufletul cu atâția oameni, ca să rămân să mă agăț de ei până mă împing în noroi, și să tremur sub duș. Vanitatea mă face să mă pierd dimineața pe străzi pustii ale centrului vechi, căutându-mi chipul în cioburi de oglinzi.
El: Simt că era karma să te întorci în viața mea. Destinul ți-a plătit-o în locul meu. Poate trebuia să vezi ce gust are voma ta, voma lor, ca să te trezești la realitate. Sau, cine știe, să mi-o plătești mie. Vezi ce faci, că filmele în care joci sunt ireale… aiurite.
Ea: Îți mulțumesc pentru că ai fost acolo să mă asculți și apoi ai renunțat subit. Că mi-ai promis adevărul în labirinturile din capul tău și m-ai ținut apoi sub valuri să mă înec. Îți mulțumesc pentru găurile negre din galaxiile mele. Si că mi-ai scris povestea, într-o seară, printre blocuri, apoi m-ai lăsat baltă, privind soarele strălucind peste lacrimile mele. Că m-ai avertizat :”Nouă ne place sa testăm încrederea cuiva până îl apucă panica și își dă pe față adevăratele culori.”
El: Vezi, simți acum, gustul veninului? Eu, imediat, da, exact ca un vampir, vin să sug sângele. Că m-ai umplut de ură.
Ea: Ură? Cunosc sentimentul. Mă împinge să îmi pun mâinile în cap de fiecare dată când te bați cu pumnul în inimă.
El: Zici de rădăcinile tale, dar ele se prind de rău. Ai ales să te încrezi în mine, eu aștept să îți înflorească mintea de la venin.
Ea: Ei, dacă crezi că îți voi îmblânzi ție durerea și potoli neliniștile, aștepți degeaba. Eu îmi hrănesc încet sufletul în timp ce tu, când ți se umple frigul din centrul ființei cu verde, ești doar mortul care îmi joacă cărțile de tarot.Te voi lăsa în urmă, îngropa în nonsens și se va pune praful pe ce am fost noi vreodată.
El: Îți place să vorbești despre măști, dar eu nu cred că îți văd încă cu adevărat culorile doar pentru că rimelul ți se scurge.
Ea: Un detaliu mic îți scapă. Că ochii mei mocnesc de la zâmbetul tău sarcastic. Știi ce se ascunde în ochii mei, așa, tiviți cu naivitate? Numai tu crezi că e naivitate. Eu doar încerc să îmi păstrez inocența în circul fără sfârșit.
El: Vai, dar ce culoare au ochii tăi! Nu stiu dacă văd numai foc in ei, dacă nu văd și sânge. Ai dat tu în sfârșit de tavanul cuștii până s-a crăpat. Cum îți place ce simți acum? Și imaginația ți-ai pierdut-o de când o arzi cu zăpezi albe în toiul verii.
Ea: Chiar dacă te ascunzi în sensuri duble, minciunile tale sunt prea penibile ca să nu văd prin ele. Nu o să fii mai mult decât încă un motiv să îmi ascut intuiția, să învăț să țip când nu-mi convine ceva, să știu de unde să mușc și cum să las timpul să lovească înapoi, în timp ce mă privești cum încă pășesc intreagă peste bombele tale. Vezi tu, sunt însăși cutia Pandorei umblând prin lume. Mai am speranță ascunsă în mine, gata să o folosesc precum gloanțe, rădăcinile mele sunt adânc împământate dincolo de tot nimicul pe care mi l-ai oferit.
El: Chiar crezi că o să câștigi ceva dacă tot ce transformi în gloanțe sunt cuvintele tale, dure și răstite, reținându-ți un scuipat? Să îți amintesc că tu m-ai chemat aici? M-ai chemat să te-ajut, iar acum îți întorci vorbele pe dos, că acum știi că am venit să îți servesc propriul medicament. Așa îți trebuie dacă ne diseci ca pe niște monștrii pe toți ce încercăm să îți salvăm sulfetul secat. Nu știi cum învârt eu roata sângelui negru care se scurge pe furiș din tine. Mi-am pierdut, familia, știi? N-ai de unde să știi, că ai fugit departe, prea abrupt ca să înțeleg cum tot visul s-a transformat în coșmar. Probabil pentru că eram singurul care visa la cai verzi pe pereți.
Ea: Tu nu înțelegi că fata pe care o vezi acum în fața ta nu e aceeași care a fugit, lăsându-te consumat de tot.
El: Atunci, de ce încă vânezi tot trecutul, de ce te învârți în aceleasi cercuri, care te trag înspre aceleași văgăuni? M-ai bântuit atâția ani fără să sper, și acum revii să-mi arăți cât de grav ai luat-o pe cărări. Știu că o să pleci iar, știu că nu sunt destul de bun, și crede-mă, nu am ce intenții crezi tu, doar vreau să te sperii, să descoperi singură unde greșești, ca în final timpul să curgă fără să te mai agăți de câte un deja-vu. Eu vreau să iîți ofer un duș cu apă rece, o sa-ti fiu ultima etapă în boala asta pe care o simți în vene.