Ce incearca oamenii sa invete din viata asta?Poate ca nu mai conteaza sa-ti pui intrebari despre unde mergem cu adevarat. Poate ca tot ce conteaza este sa traiesti pur si simplu.

Eu asta fac.

Mi se zice sa traiesc pentru viitor si asa poate o sa fac ceva pentru mine sa nu regret la batranete.

Am citit bancul ala:

Un om trece pe strada si intr-o curte vede un batran fericit. Il intreaba:

-Domnule, ce faci tu sa fii asa de multumit de viata?

Omul raspunde:

-Fumez doua pachete de tigari si beau cate o sticla de votca in fiecare zi

-Bine, pai si cum ai rezistat pana la varsta asta? Intreaba trecatorul consternat.

-Am doar 29 de ani.

Parca asa era.

Omul din poveste traia isi gasea bucurie in lucruri care il faceau sa se piarda pe sine, se lasa consumat de fericire.

Tu esti cel care trebuie sa consume fericirea. Ghideaza-te dupa asta si nu o sa pierzi nimic din viata la nici o varsta. Atunci cand te gandesti la viitor tot timpul insa poti sa risti sa te pierzi in el si sa nu ma stii sa traiesti vreodata.

Nimeni nu intelege ca nu ma consuma fericirea pe mine. Am o prietena ai carei parinti sunt prea ingrijorati pentru viitorul ei ca sa o mai lase sa traiasca in prezent. Nu vad ca de aceea nu ii iese nimic pentru ca tot ce vrea ea e diferit de ce vor ei. Oamenii acestia ma considera o rebela.

Dar e un motiv pentru care parintii mei sunt mandri de mine. Nu m-au lasat de izbeliste. Au vazut ca am ambitie sa fac ceva cu viata mea aici si acum. Nu astept o diploma academica, desi ma tin de scoala.

Nu fac nimic pentru a castiga bani, renume, importanta. Fac pentru ca vrea sa traiesc acel lucru.

Si uneori e greu sa traiest dupa regulile vietii si nu cele pe care le inveti in scoala, pentru ca viata nu are reguli.

Sa traiesti in prezent e singura regula a vietii. Daca nu traiesti in prezent lasi viata sa treaca pe langa tine.

Cel mai greu este cat de intens te pune viata sa simti tot.

Si cum te pune sa pictezi cu fercire peste golurile din noi, pentru ca sunt lucruri care ne-au amputat parti din suflet in lume. Intr-o lume ca asta traim. Si parintii nostri au fost la fel. Ceva ne- a facut disfunctionali.

Si acum trebuie sa ne reparam ca sa fim intregi, dar nu ne invata despre asta nimic la scoala pentru ca nu au ce.

Pentru ca viata nu are reguli. Si prefera sa ne ia gandul de la haosul din noi umplandu-ne capul cu alte lucruri si oferindu-ne un viitor pe care sa il urmarim si care sa ne protejeze pentru totdeauna de adevar. Doar ca viata nu se da batuta si daca nu e intelesa cu frumosul procedeaza si altfel si vine la noi cu toate relele din lume.

Si tot nu deschideti ochii? Vi se pare ca eu fac ceva gresit ca am ales sa urmez cea mai grea cale din lume si sa imi infrunt prezentul in loc sa alerg dupa iluzii. Totul va fi bun in viata ta daca consumi fericirea. Ea nu se termina niciodata. Doar o sa te vindece si o sa-ti deschida usi spre mai multa fericire.

Viata (2)

 


large (37)Unii oameni iubesc prea mult. Si stiu ca zic asta pentru ca nu iubesc destul. Dar iubesc cat de puternica sunt. Este incredibila privirea mea atat de plina de cine sunt.

A avut o viata complicata. Nu ii place sa vorbeaca despre ea, pentru ca nu isi intelege viata si nu poate sa faca diferenta dintre ce isi imagineaza si realitate.

Dar sunt aici acum.Si imi place cum arat cand rad, dar imi place si mai mult cand plang pentru ca par chiar frumoasa.

Stiu doar ce viata ciudata a avut pentru ca asta spuneau ceilalti. Doar ca ei zic „complicata” sau „patologica”. Nu a fost complicata, a fost simpla ca o dimineata de vara la tara, cu o Dacie in fata casei. Pentru ca cele mai multe vieti de pe-aici sunt asa, incat asta ar trebui sa se considere a fi realitate.

Cand era  mica lucrurile nu pareau asa de imbacsite. Nu ca  a fost un copil prea ferict,  dar asta s-a intamplat doar pentru ca era un copil mai special, crescut intr-una din acele familii „speciale”, nonconformiste si severe in acelas timp, mama, o fiinta fara vina, care nu s-a lasat zdrobita de divortul care lasa in urma o femeie ce nu putea sa se duca la servicu deoarece avea un copil de nici un an in carca, si inca unul de zece ani pe care trebuia sa-l aiba si pe el in grija, datorii la banca, si masa din bucataria apartamentului cu doua camere distrusa in urma unei certi cu „fostul sot”, si care a facut tot ce a putut pentru copii ei, chiar daca asta a insemnat sa se injoseasca pe ea insasi.

Peste cativa ani dupa ce tatal ei a renuntat la serviciul din munti ca sa se mute in capitala, a fost deziluzionata de degradarea celor doua cele mai sfinte si mai curate,  simboluri ale copilariei ei :locusorul din munti a fost cumparat si transformat in tiganie pentru „prosperul turismului”, si tatal ei, pe cealalta parte, a fost transformat in  boul mancator  de cacat care se poate sa fi fost intotdeauna, dar ea, fiind copil, inocenta cum era nu observase pana atunci.

butterfly_topCred ca  sunt in lumea mea, ei.

Dar si ma rog, in ce lume ar trebui sa fie? Pentru ca a vazut adevarul. Si adevarul este ca nimeni nu trebuie sa iubeasca si sa urasca asa cum fac ei.

Si este adevarat ca nu imi prea pasa de nimic.

Pentru ca asa cum ati zis si voi, ea traia in lumea ei, si in lumea ei era mult mai bine decat in lumea lor, care este atat de exigenta cu privire la cand trebuie sa te bucuri si cand trebuie sa te intristezi.

Si inceput de  dementa, mai zic ei.

Se poate sa fie, trebuie sa vedem.

Poate chiar e. Poate e incredibil ca o fata ce se indreapta catre nebunie  curata sa mai scrie cuvinte frumoase. De-asta poate n-o sa credeti nici o iota din ce zic eu  aici despre ea.

Poate chiar mi s-au ars niste neuroni si dau in mintea copiilor. La urma urmei uit lucruri atat de repede, ca uneori ma trezesc intr-o conversatie repetand exact ceea ce am zis cu doua minute in urma. Dar ce le pasa lor de fapt?

Ei zic ca  ar putea dezvolta dementa doar pentru ca s-a aparat in singurul mod posibil de lucruri carora nu le mai putea face fata.

Ei zic ca sunt in lumea mea, dar eu zic ca asa ar fi cel mai bine sa-si traiasca oricine viata, in loc sa o iroseasca devenind sclavii lumii lor comune.

Ei zic ca sunt deprimata pentru ca imi pasa mult mai putin decat inainte, eu zic doar ca am descoperit o noua forma de arta.

Ei zic ca ma pierd pe mine, eu zic ca ma salvez,cumva, intr-un fel sau altul, catre un undeva al meu pe care nu-l cunosc inca.

Si nu e ca nu vreau sa fiu ei, dar ei sunt mereu tristi, pe cand eu sunt doar fericita intr-un mod intunecat.

 

 

 

Aici gasiti prima parte: https://calatorspreinfinit.wordpress.com/2014/06/27/anii-1/