Către curgerea cosmică

Uneori, răgetul din mine surpe cu intensitatea unui vulcan, distrugând tot în jurul lui. Uneori, violența mă aprinde în nuanțe de foc. Cu cât mă concentrez mai mult pe durere, răsucind cuțitul în rană, obsedată de aceeași idee, prezentă doar în trecut, blocată pe aceeași perspectivă.

Vreau să gust cât mai tare din rău, mă afund adânc în propŕiile tenebre, am fluviu de emoții curgând prin mine ca sânge negru.

Nu pot opri haosul când apare. Mă convertesc la proprii demoni dansând prin furtună. O puștoaică soră cu Kali se dedă întunericului ce țipă mai tare ca vocea rațiunii, șoptind obsesiv mantre către Tara.

Dar, până la urmă, de ce să cred că durerea e un lucru rău?

Mereu mi-a curs esență de Kali prin vintre. Sunt sadică după durerea care mă distruge, dar reinventează, care-mi golește placul solar și îmi umple sufletul.

Chiar acum, Kali cântă prin celulele mele deschise. Pe vibrația ei, Kundalini se ridică.

M-am născut sub steaua distrugerii.

Sunt vegheată de zeița a cărei atingere spulberă toate iluziile prin care rătăcim.

Ea ne învață despre tenebrele noastre, căci numai așa le putem depăși.

Ea îmi dă superputere, în timp ce toată viața mea e pusă la bătaie, îi aparține ei până la capăt.