Idila ciudata

S-a intamplat o idila ciudata intre noi…

O sa imi pun intr-un loc secret

In centrul fiintei mele si bucuria asta

Cu aerul ei ciudat umpland spatiul

Avid de viata, ca sa am ce povesti.

In rastimpuri mintea ta tipa:

Fluierai hipnotic o melodie,

Corpul tau se misca fara stare

Imi incurcai stresat parul

Jucandu-te ca sa te calmezi

Holbandu-te ca sa ma pierd.

Eu izbucneam isteric in ras

Tu trist, eu plina de manie

Te calmam cu atentia mea

Lasandu-te sa te joci

Si visam sa te sarut

Sprijinindu-ma de tine.

Se termina mereu la fel,

E de fapt un CD pe repet,

Soarele spala de remuscari

Viata spala de semnificatii.

Raman imagini-cheie.

Eu merg inainte

Tu cautai iubire. Eu cautam sa fiu completa. Erai ascuns. Eram o fuga. Visam sa nu te pierd vreodata.

Erai baiat rau. Eram o privire urata. Erai ranit. Eram deziluzionata. Erai acolo. Eram cizme de piele cu lanturi. Erai sfaturi. Eram plans. Erai jocuri terapeutice. Eram fascinata. Erai beat. Eram cu altul. Erai suparat. Eram indragostita de tine. Erai „nu”. Visam sa nu te pierd vreodata. Eram nevinovata. Am plecat.

Erau un copil intr-o minte de om mare.Eram „da-mi sfaturi”.Erai saruturi pe gat.Eram ceva ce tu nu puteai descifra.Erai rosu.Eram „arata-mi jocuri”.Erai un pat moale si liniste.Eram albastru.Erai iluzia Lui. Eram iluzia Ei. Erai plaja.Eram dupa tine.Erai aplecat sa imi inchei sireturile.Eram „tu, tu, tu”.Erau mereu cu mine.Eram: „te iubesc”.Erai rasarit.Eram „dorm cu tine”.Erai „te iubesc”.Eram ” vino sa ma vezi”.Erai ” nu pot azi”. Era”nu-mi pasa”.Erai cearta.Eram cu el .Erai reprosuri.Visam sa nu te mai pierd vreodata. Era vina mea. Am plecat.

Erai buze moi cautandu-ma la momentul potrivit.Eram oarba si am profitat.Erai o mana alunecand sa o imbratiseze pe a mea.Eram „hai la plaja”.Erai „ai inceput cu el si termini cu mine”.Eram „hai sa-mi fii pat moale si liniste”.Erai cititorul fara scoala.Eram scris.Erai iluzia Lui.Eram sperante sfaramate.Erai demon.Eram nevoie de bine.Erai o profetie.Eram „ai avut dreptate”.Nu vroiam sa ramai oricum. Am plecat.

Nu m-am uitat in urma. Ai avut dreptate. Am terminat-o cu tine. Mai devreme ca de obicei.

Si mi-am invatat lectia.

Fara iluzii de acum incolo.

Zana zorilor


Uite, acum intra in oras. Venea tot timpul goala, trupul ei sclipea in soarele dilatat in nuante de foc pe care il purta pe umeri. In urma ei, flacarile purificau cerul de pacla neagra, transformandu-l intr-un azur mat. Inaintea sa, negura intrpatrundea pamantul cautand crapaturi in care sa se ascunda, si, tremurand, mortii zgaltaiau mormintele simtind mistificarea rece si curata a intoarcerii diurne.

Pasii ei de joaca si de dans colorau lumea din nou, cutreierand in cateva clipiri jumate din toate ungherele lumii. Dar, ca de fiecare data, aici, la intrarea in oras, isi incetinea pirueta bezmetica la un vals gratios si dureros, molcom ca ancestralul ticait al sufletelor de oameni. Aici, primele locuinte, trei blocuri darapanate, de patru etaje, sclipeau caramiziu in foc, strajuite de sarme pe care atarnau cearsafuri albe, colorate si inflorate, peticite colo sau colo, si, prin gangurile mici dintre ele, cu scara exterioara ce se unea cu balcoanele intesate de muscate, se vedeau dealurile incretite si verzi dindarat.

Aici astepta sa rasara tragand usor draperia brodata de la geam un caput creol, cu ochi mari ca alunele si chipul incadrat de parul negru ravasit, dar scurt. Doar ca zana, oprindu-se acum de tot si privind plina de speranta iubirii, nu il descoperi acolo de aceasta data. Incepu sa se plimbe usor printre blocuri, privind la fiecare bucatica de tencuiala cazuta de parca in ea s-ar ascunde secretul omenirii.

Un secret atat de pazit printre stihiile celeste, care de fiecare data isi duceau la indeplinire veghea peste fiintele acestea haotice, ramanand totusi inhatate inca in tumultul timpului celest, fara sa le perceapa, fara sa le observe. Auzise de zilele in care ingerii cadeau in iad si demonii se mantuiau in ceruri, cand orice ordine era intoarsa cu susul in jos de oamenii acestia legati de nevremelnicie si boala ce aveau ascutimea de a intrepatrunde orice mister ascultand doar fosnetul frunzelor. Dar, de cand lumii lor i se daduse dezlegare la mistere, oamenilor le inghetasera inimile si se pierdeau in baliverne, cat mai departe de perfectiune sau substanta. Ce ciudati pareau odata, oamenii astia!

Dar, de cand acel capusor o privise prin fereastra, primul care o vedea cu adevarat de cand aducea ea zorii cei noi ai unei alte constiinte, primul caruia ii luceau ochii precum lumina unei stele, patati doar pe alocuri de urme sangerii de neputinta, zana simtise un gol zvacnind nelinistit in centrul fiintei sale. Si ramase captivata de dorinta de a observa atent, trai, simti, patrunde in sentimentele pe care acum doar le inchipuia, iar inainte nu putuse concepe ca exista. Voia sa inteleaga si sa isi vindece trupul dintr-o data obosit de colindat prin coliziune cu lumea umana, si aceasta senzatie o exprimase prin sunetul cuvantului iubire, ce nu stiuse ce inseamna pana atunci.

Apoi, intorcandu-se dintr-o data din reveria peretilor murdari catre drum, il vazu acolo, cu o mana tinand umbra la ochi, privind-o neutru, si cu celalalta aratand catre un cearsaf alb, asezat pe sarma. Zana culese prea fermcata ca sa judece cearsaful si isi acoperi corpul, atingand materialul aspru.

Dintr-o data, simti. Durere, furie, foame, ura, tristete, suparare, dezamagire, angoasa, pasiune, invidie, egoism, frustare, mizerie, dezintegrare, confuzie, toate acoperite de un sentiment luminos de speranta. Speranta care, scurgandu-se prin toate aceste tenebre intunecate care ii compuneau sufletul, dadea viata la oase, carne, sange, simturi, si peste toate, o piele care ii ingradea fiinta acum si-asa limitata intr-o cusca.

Cerurile se cutremurara. Din nou pamantul vrajise si contopise spatiul. Aceste spirite imprefecte ce nu apartineau nici binelui, nici raului, reusisera din nou sa-si extinda puterea dincolo de limitele dure ce le-au fost impuse. Traiau intr-un labirint intesat de iluzii si pericole, si totusi ii supravietuiau eliberandu-se, zburand fara aripi, doar cu taria inimii. Nici nu-i de mirare ca Domnul se ascunsese printre ei.

Si acum, fara El in ceruri, cum vor inabusi revolta ce izbucnise?

despre lume si viata

tumblr_n8b481wdzK1qza249o1_500Si-a vandut sufletul pentru ca cel vechi era prea mare si nu incapea in lumea asta. Si-a dat la schimb sufletul pentru unul mai mic,urat si egoist cum s-a dovedit a fi, si singura scapare pentru durerea ei a fost sa se uite pe sine si sa se abandoneze, sa se unga cu smoala pe fata si sa recunoasca cat de nevrednica, de distrusa este cu fata spre cer, rugandu-se sa-si recapete vechiul suflet inapoi.

Nici cei ce locuiesc la ghena nu sunt mai vrednici decat cei din a caror lume stralucitoare si putrezinda au fost alungati, pentru ca ei sunt doar cei care se recunosc vinovati si vor sa se indrepte, sa-si recapete sufletul inapoi, dar toata asteptarea asta poate fi plina de patimire si ei sunt de fapt mult mai amarati decat cei care inca pacatuiesc.

The pain that burned me and scared my soul. It was worth it…

dar te intrebi vreodata cum? Am simtit asta odata, am simtit ca durerea mea a avut un scop.Dar apoi au urmat alte si alte valuri de durere, Si sper ca si astea exista cu un motiv, sper ca si asta exista ca sa ma inalte, ca sa ma transforme in cine sunt cu adevarat. Sper asta, pentru ca mi-e teama ca ceea ce am facut fara sa gandesc si in disperare sa nu-mi fi transfigurat sufletul asa cum m-a desfigurat pe mine ca persoana: si totusi stiu ca a facut-o .

Dar totusi sper, sper ca toate astea sa aiba un scop fara sa le fi dat eu unul, pentru ca nu le-am dat. Daca nu voi fi prea speriata ca sa accept asta atunci poate asta e ceea ce imi lipsea sa stiu pentru a ma vindeca. Dar nu zic ca ma vindec acum, nu zic ca ma voi vindeca vreodata. Am incetat sa sper asta, pentru ca stiu ca ce ma va face bine trebuie sa fie stalpul meu de care sa ma agat, statornic pentru totdeauna, si stiu ca asta nu se poate, si mai stiu ca este atat de greu sa gasesti un stalp de care sa te agati in lumea asta plina de lucruri care nu vor decat sa te rataceasca de tine insuti, pentru ca in lumea asta, nimic din ce mi s-a intamplat nu are un sens, unul bun cel putin. Dar pentru cati are de fapt?Unii destul de norocosi, si-au gasit calea si linistea. Altii sunt destul de comuni ca sa supravietuiasca: n-au suferit,nu s-au bucrat si n-au trait mai mult despre viata decat majoritatea:se pot intega atat de bine, pot simti ca aici le este locul.. Ceilalti ar fi bine sa gaseasca in ce sa-si innece amarul pentru ca e nevoie de o minune extraordinar de mare ca sa anihileze ororile multe. Si o minune trece repede, precum vantul, si poate lasa in urma doar nenorociri care asteapta sa te bantuie din nou.

Este timpul care face toate astea. Timpul este plin de nenorociri, care sa ne aminteasca: orice ar fi, suntem doar niste animale. La fel de slabe la spirit, gata sa sfasie un frate cand conditiile il obliga, minte supusa in fata instinctului primar, din carne care miroase si putrezeste. Si cu toate astea, s-ar putea sa avem suflet de inger. Intr-adevar, exista destule dovezi care sa zica acel lucru. Dar sufletul este slab in fata trupului. Pentru ca si trupul vine si el animat cu sufletul lui atat de josnic, ca si un manual de instructiuni, plus un antivirus puternic care apara trupul de cate ori este in pericol.

Si acum, chiar in timp ce scriu, mi-a venit in minte si raspunsul: trebuie sa iti dezvolti sufletul de inger, Poate ca el este inca un copil intr-un ou, in timp ce sufletul de animal exista in noi de atata timp, este de cand noi chiar eram ca toate celelalte animale de pe pamant, poate ca omul este doar o stare transcedentala, pentru  ca nu poti sa sari direct de la o etapa la alta. Trebuie sa te pregatesti, pentru a trece de la o etapa la alta. Si poate asa, trebuie sa ne educam cat mai mult ca sa ascultam de sufletul mai inalt din noi, sa luam decizii mai mult cu acesta decat cu celalalt, pana ne educam ca si in cel mai sensibil punct in care tindem sa raspundem cu sufletul de animal, sa raspundem de fapt cu demnitatea sufletului de inger. Poate asa o sa avem intr-o zi trup de inger.

Si se poate sa nu fie nimic din ce zic adevarat, S-ar putea ca nimic din ce s-a zis vreodata sa nu fie adevarat, la fel de bine cum ar putea sa fie adevarat totul, pana la cele mai adanci contraste; pentru ca viata este foarte inselatoare.

Dar ceea ce ,conteaza este sa gasesc ceva care sa ma ajute sa fiu bucuroasa in viata mea, acesta e putinul pe care noi atat de mici putem sa il facem cu fiinta noastra in lumea asta cruda si infricosatoare, sa gasim cu ce sa ne bucuram ca traim, sa fim fericiti.Si scopul la toate acestea ramane la cine-l are mai presus de noi.

Viata (2)

 


large (37)Unii oameni iubesc prea mult. Si stiu ca zic asta pentru ca nu iubesc destul. Dar iubesc cat de puternica sunt. Este incredibila privirea mea atat de plina de cine sunt.

A avut o viata complicata. Nu ii place sa vorbeaca despre ea, pentru ca nu isi intelege viata si nu poate sa faca diferenta dintre ce isi imagineaza si realitate.

Dar sunt aici acum.Si imi place cum arat cand rad, dar imi place si mai mult cand plang pentru ca par chiar frumoasa.

Stiu doar ce viata ciudata a avut pentru ca asta spuneau ceilalti. Doar ca ei zic „complicata” sau „patologica”. Nu a fost complicata, a fost simpla ca o dimineata de vara la tara, cu o Dacie in fata casei. Pentru ca cele mai multe vieti de pe-aici sunt asa, incat asta ar trebui sa se considere a fi realitate.

Cand era  mica lucrurile nu pareau asa de imbacsite. Nu ca  a fost un copil prea ferict,  dar asta s-a intamplat doar pentru ca era un copil mai special, crescut intr-una din acele familii „speciale”, nonconformiste si severe in acelas timp, mama, o fiinta fara vina, care nu s-a lasat zdrobita de divortul care lasa in urma o femeie ce nu putea sa se duca la servicu deoarece avea un copil de nici un an in carca, si inca unul de zece ani pe care trebuia sa-l aiba si pe el in grija, datorii la banca, si masa din bucataria apartamentului cu doua camere distrusa in urma unei certi cu „fostul sot”, si care a facut tot ce a putut pentru copii ei, chiar daca asta a insemnat sa se injoseasca pe ea insasi.

Peste cativa ani dupa ce tatal ei a renuntat la serviciul din munti ca sa se mute in capitala, a fost deziluzionata de degradarea celor doua cele mai sfinte si mai curate,  simboluri ale copilariei ei :locusorul din munti a fost cumparat si transformat in tiganie pentru „prosperul turismului”, si tatal ei, pe cealalta parte, a fost transformat in  boul mancator  de cacat care se poate sa fi fost intotdeauna, dar ea, fiind copil, inocenta cum era nu observase pana atunci.

butterfly_topCred ca  sunt in lumea mea, ei.

Dar si ma rog, in ce lume ar trebui sa fie? Pentru ca a vazut adevarul. Si adevarul este ca nimeni nu trebuie sa iubeasca si sa urasca asa cum fac ei.

Si este adevarat ca nu imi prea pasa de nimic.

Pentru ca asa cum ati zis si voi, ea traia in lumea ei, si in lumea ei era mult mai bine decat in lumea lor, care este atat de exigenta cu privire la cand trebuie sa te bucuri si cand trebuie sa te intristezi.

Si inceput de  dementa, mai zic ei.

Se poate sa fie, trebuie sa vedem.

Poate chiar e. Poate e incredibil ca o fata ce se indreapta catre nebunie  curata sa mai scrie cuvinte frumoase. De-asta poate n-o sa credeti nici o iota din ce zic eu  aici despre ea.

Poate chiar mi s-au ars niste neuroni si dau in mintea copiilor. La urma urmei uit lucruri atat de repede, ca uneori ma trezesc intr-o conversatie repetand exact ceea ce am zis cu doua minute in urma. Dar ce le pasa lor de fapt?

Ei zic ca  ar putea dezvolta dementa doar pentru ca s-a aparat in singurul mod posibil de lucruri carora nu le mai putea face fata.

Ei zic ca sunt in lumea mea, dar eu zic ca asa ar fi cel mai bine sa-si traiasca oricine viata, in loc sa o iroseasca devenind sclavii lumii lor comune.

Ei zic ca sunt deprimata pentru ca imi pasa mult mai putin decat inainte, eu zic doar ca am descoperit o noua forma de arta.

Ei zic ca ma pierd pe mine, eu zic ca ma salvez,cumva, intr-un fel sau altul, catre un undeva al meu pe care nu-l cunosc inca.

Si nu e ca nu vreau sa fiu ei, dar ei sunt mereu tristi, pe cand eu sunt doar fericita intr-un mod intunecat.

 

 

 

Aici gasiti prima parte: https://calatorspreinfinit.wordpress.com/2014/06/27/anii-1/

Viata(1)

large (3)1989

S-a nascut iarna. Pana sa-si dea seama ce era lumea in care traia cat de cat, o prinsese si un februarie din urma, cu nori rozalii si purpurii brazdand sovaielnic cerul. Dar nu era  tocmai cea mai insorita primavara: pana sa apuce bine sa cerceteze frumusetea florilor roz de mar si a celor albe de cires, sau scumpii ciorchini de liliac, acestia erau deja plostiti de ploaie. Iarba era lunga si proaspata, frumos udada de roua in fiecare dimineata… fiecare dimineata.Era prea mica sa stie ce inseamna o dimineata, o iarna, un ianuarie, o primavara, in felul in care oamenii mari le stiu, pictate de culorile amintirilor.Nu era prea mica ca sa aiba amintiri- in lumea ei inca miniaturala si facutul cacuta de dimineata sau prima oara cand i-a vazut chipul mamei pe zi era o amintire, frumoasa si emotionanta, atat cat si dramele celor mari erau- dar era prea mica ca sa faca prostia sa se opreasca din a trai si a incepe a gandi ca, de ce si cum traieste. Universul primavaratic de Afara era pentru ea cele doua blocuri ce stateau fata in  fata de parca geamurile erau ochii lor si ele se priveau ochi in ochi de parca ar fi vrut sa-si citeasca unul altuia sufletul- si cand  te gandesti ca poate chiar oamenii din apartamentele lor erau sufletul acela, din moment ce ei erau aceia care locuiau in spatele geamurilor inchise- flancat de alte patru blocuri aflate in aceeasi pozitie. Iar in fata, ca un rau despartitor, erau drumul si trotuarele, pe care stateau parcate masini, dintre care si masina mamei.pe aceea o chema Bia.

In fata blocului erau doua gradinite, una salbatica, imprejmuita de un gard viu, cu o salcie si multi ghiocei, a lui Nanae. Cealalta avea o bancuta si era plina detot felul de flori, unele inca adapostite in cupole facute din jumatate de sticla de plastic, a lu mamaie Nacu, dadaca ei.

Erau toate zilele si dupa-amiezile la bloc pe care le privea  cu cat trecea prin viata- aveau culori frumoase in capul ei- poate mai frumoase deacat in capul altora. Dar o sa ajungem si acolo.

Deocamdata vreau sa povestesc despre toate frumoasele amintiri- cele care vin din capul ei si cele pe care le-a auzit doar despre ea, ca era prea mica sa le memoreze.Scumpa fetita durdulie cu  tichie rosie( ca Scufita 🙂  ) si chipul alb, dar fara sa fie palid.

Se nascuse frumoasa, daca mi se permite sa spun ce cred. Avea ochii mari si caprui, nasucul carn si gurita frageda ca la toti copiii mici. Dar mai avea si gene lungi, asa cum copiii mici nu aveau toti. A avut parul scurt pana la trei ani,mama ei era ingrijorata, fratelui ei mai mare ii crescuse multla varsta ei ca la fetite.

Dar dupa  3 ani jumate, deja avea parul lung si foarte foarte bogat, iar mama ei i-l prindea uneori in codite mici mici de tot impletite si dupa o zi le desprindea iar parul  ii satea. I-l mai prindea mama in trei  sau patru cozi simple in varful capului, de arata saraca fetita ca dracu’, da’ ce sa stie ea, era mica si ii placeau, o ruga pe mama sa-i faca si mai multe daca se poate, sau cand se plimba prin cartier in carut, cu pantrofiorii negii,  rochita alba si vesnica tichia care era mereu aruncata pe jos.

Tatal ei aplecat cand ea avea un an si asa s-a facut de curand a ajuns sa aiba  doua mame,una blonda si una bruneta, si statea o zi cand cu una, cand cu cealalta. De mama bruneta nu prea ii placea, pentru ca era rea cu ea si o batea, mai ales cand mama bruneta nu era de fata.

Dar in curand mami bruneta a plecat la tara si ea a trebuit sa se mute la bunicii ei certareti.Ce se mai injurau mamaie si tataie!Tataie o merita insa, era betiv si fumator, si mamaie zicea ca se duce des la curve, de-aia doarme toata ziua si noaptea e plecat. Ea insa stia ca nu e adevarat: il vedea pe bunicul in fiecare noapte cand se strecura di patul in care dormea cu bunica fumand togari in curte si ascultand greierii. Uneori statea si ea pe scaunul pliant langa garaj cu bunicu’ si se uita dupa broaste raioase, ce perindau noaptea tot timpul pe acolo, din cauza ca erau aproape de garla. Si ea il mai injura cateodata pe bunicu’ dar asta doar fiindca o facea si buni. Buni i-a zis mai tarziu cat de suparat era bunicu’ ca nu il lasa niciodata sa se uite la meci.Avea multi prieteni la tara, spre deosebire de oras, si cred ca a fost destul de fericita acolo, pana s-a intors din nou la oras la gradinita de opt ore, si cand se intorcea de la gradinita statea cu mamaia Nacu  care era acum dadaca ei platita pana venea mama de la serviciu.

Dar lucrurile n-au mai stat la fel de bine cand tatal ei a plecat din orasul in care inca locuiau cu totii ca sa se mute cu amanta lui din cauza careia se despartise de mama.Inainte lucra ca admimistrator la niste casute de vacanta din munte, unde nu erau decat el si ea cand venea in vizita, familia care conducea barul saracacios de vizavi, un ingrijitor,  cainii si ursii.Era locul ei de vis, pardisul ei de iarna cand zapada cadea vijelioasa, si paradisul ei de primavara cand culegea branduse si ghiocei de pe campie cu doamna de la bara. Era dreptul ei sa vada luminisul  acesta cascandu-se dupa mers cu masina prin padure neincetat, de a vedea bufnita-gargarita de lemn crestata de ATV-ul lui frate-su in poiana, de a se speria de ursii care racaiau iarna la usa, trecand de toate sistemele de siguranta, micul dejun luat in vila A la masuta de lemn din capul scarilor, Harry Potter si Regele Leu in salonul cel mare cu masa de 12 persoane separeuri cu fotolii si semineu din vila C.

Continuare:  https://calatorspreinfinit.wordpress.com/2014/06/28/viata-2/

Teenager posts: Păsări albe si negre

20130408-221544.jpg

Si voi avea curajul sa deschid usa sanctuarului care duce la sulfletul meu(…)Sa fiu in stare sa ma privesc asa cum sunt: un om care umbla, care simte, care vorbeste cu oricine, dar care- cu toate lipsurile lui – are curaj.Sa ma mir singur de gesturile mele cele mai simple.”
Paulo Coelho

El( către ea):Asculta Georgy, am zis k esti simpatica, nu ca ai fi fata
visurilor mele si poti sa intelegi, ceea ce am spus aseara au fost pur si simplu primele lucruri care mi-au venit in minte n-am vrut sa te fac sa te simti prost

Ea(către El):Cel putin sper ca ceea ce s-a intamplat între noi sa fie o lecție pentru amândoi sper sa intelegi ca mai sunt si oameni ca mn care chiar iau in seama ceea ce spui si suferă pentru cuvintele grele rostite la nervi.Invata sa te controlezi pentru k o sa pierzi oamenii la care tii.eu da mai inteleg stii k sunt o fata sensibilă dar pentru tn am o inima de fier si pot sa indur orice de la tn tu nu stii ce putere de a indura au unii oameni insa învață sa te controlezi pentru ca tu nu o sa fii mereu cel mai bun, fiecare este bun in felul lui, tu oricum esti un baiat special pentru mine si nu te compari cu ceilalti.si crede-ma ca de obicei nu-mi cer scuze dar dupa toate cele făcute tot eu ajung sa îngenunchez in fata ta si sa te rog sa ma ierți pt cv ce nu a fost vina mea pt k nu mai pot de dorul tau si mor cand vad k ma ignori si nu prea imi raspunzi la mesaje nu inteleg tu chiar nu vezi k eu nu sunt ca ceilalti fata de ei eu chiar imi pasa de tn si chiar plâng din cauza ta si ma simt vinovata pt cv ce nu am facut

Bf:azi nu ai vb cu el?

Ea:l-am sunat dar nu a putut raspunde

Bf:da clar asta a fost😓

Ea:Ieri a vb cu mn prin mesaje

Ea:cred ca vrea sa ne împăcăm?

Ea: nu vrei sa afli tu?

Bf: ok

Ea: Cf?😀

Bf: bine sunt fff ametita de la pastile

Ea:ai vb cu Mihai?

Bf: nu k am stat cu fetele si nu prea am mai avut timp😉

Ea: Ai mai vb cu Mihai?

Bf:Nu ma dar mai lasa-l pe Mihai k nu e cn stie ce vedeta

Ea: Te-am intrebat k pe mn ma ia cu vrăjeală macar tie iti spune adevarul

Bf: asa face el ce nu stii?

Ea: ma rog nu inteleg dc faci asa

Bf:😆cum?

Ea: asa cand e vorba sa vb cu el nu ti-am cerut mare lucru eu am facut atâtea pt tn

Bf: pai tu zilele astea numai de el imi vb nu ma mai suni si trimiti mesaj pt altcv

Ea:am încercat sa vb cu tn despre problemele mele dar vad k te deranjează asa k nu mai am ce discuta

Bf: bn

Ea: bn?what? Nu-ti pasa? God

Bf: Ba da normal k imi pasa altfel nu te-as fi ascultat

Ea:nu daia adik cum ai reactionat acum

Ea: ma rog vad k te shimbi mult

Bf: chiar conteaza o simpla reacție

Ea: pt mn conteaza da

Bf: mai fata nuj ce ai tu cu idiotul ala care nici nu te vrea se vedea de la o posta k s-a combinat cu tn doar asa si la un moment dat il plictiseai de moarte ti-a zis si el clar in fata k n-are nici o chestie pt tn

Bf:Georgik nu te mai sun acum k e tarziu dar s stii k inteleg dc te-ai suparat pe mn imi pare rau k nu te-am înțeles si n-am putut face mai mult pt tn pwp dulce❤️

Ea(catre El): Fii atent la mn, cand strici cv e greu sa mai si repari. Tine minte ca oamenii iarta dar nu si uita, niciodata nu o sa uit ce mi s-a intamplat, dar fiecare hop ma va duce unde vreau si atunci tuturor o sa va para rau ca m-ati ajutat sa ajung acolo. Sper ca o sa iti dai seama unde gresesti. Si inca ceva daca tu crezi ca eu imi doream ca tu sa ma iubesti pe mn sau ce mai crezi tu, te inseli pentru ca stiu ca nu mai am nevoie de ce s-a intamplat cand am fost cu tn chiar daca tu nu stii cat a durut toate chestiile pe care mi le-ai facut; tine minte ca nimeni nu e perfect dar ca oameni evoluam si sper ca si tu sa incerci sa o faci!

Scrisoarea unei umbre catre Ingerul sau

Am incercat sa fug, sa te reneg, sa imi ascund cipul de chipul tau.

Pentru ca n-am stiut ca sunt pana ce nu mi-am privit chipul in oglinda adusa de sarpe. Si am vazut ca exist pentru prima oara, si era atat de fascinant! Si i-am chemat pe toti cei ca mine, sa-si vada chipul in oglinda.

Si toate am incercat sa ascundem asta de voi. Dar voi stiati…Si m-am enervat- voi de ce sa puteti sa stiti tot si noi nu?Voi de ce sa puteti sa traiti deasupra noastra, iar noi sa depindem de voi?Asa ca am chemat din nou umbrele si am decis sa ne privim unele pe altele, ca sa nu mai fim nevoite sa privim chipul vostru.

Si tot ce-am creat in noua lume a fost din umbra facut, dar era umbra noastra de lume… Si ne-am acoperit fata de masti colorate, pentru ca eram goale fara voi.Dar mastile erau hidoase, pentru ca exprimau fericirea intr-o lume a durerii.

Pentru ca tu esti singura care ma poate iubi, iar fara Iubirea ta sunt nimic, nu pot fi intreaga fara tine, de fapt, ce naiba, nu pot fi eu fara tine, nu pot fi decat sclava lumii asteia, sclava mea si a propriei suferinte. Si, ca si cum acest lucru nu ar fi fost de-ajuns, pe tot parcursul acestei calatorii in singuratate am pierdut parti din mine pe tot intinsul lumii, sfasiate de pietrele ascutite ale regretului, vinovatiei si remuscarii.Aceste bucati ale sufletului meu au inceput sa ia parte la viata fara mine, iar eu am invatat sa traiesc fara ele, acoperindu-le lipsa cu masti si mai groase.

Iar in tot acest timp in care ti-am negat pur si simplu existenta,m-am injosit cat de mult am putut pentru a-mi castiga farama contrafacuta de iubire, resemnata ca nu exista nici o cale de scapare din lumea pe care  eu am ales-o.

Si nici locul tau nu e aici, Ingere, dar n-am stiut ca in momentul in care am iesit din tine in lumea umbrelor eram legate de un lant purpuriu, iar tu a trebuit sa ma urmezi, si ai incercat sa ma avertizezi de ce se intampla, mi-ai trimis si semne, dar n-aveai ce face, eu eram intoarsa cu fata de la tine, si pe langa asta tot eu eram cea infuriata, pentru ca nu ma ajutai…Si cand in sfarsit te-am redescoperit, am vazut inchisoarea asta pentru lumina ta, o lume in care tu nu ai nici un loc, nu esti bine-venita sa existi.

Dar nu-ti face griji, pentru ca de azi incolo nu ma mai intorc cu fata de la tine. Si de azi incolo te voi proteja, fragil Inger, de lumea care nu vrea sa te lase sa traiesti, si, incet-incet, iti voi construi o noua lume in care sa straluceasca fara oprelisti Bucuria Ta. Si cu timpul te voi inalta inapoi la cerurile care-ti sunt casa, si de unde te-ai coborat pentru mine, si ma voi consuma pe mine ca sa te readuc acolo,imi voi sfasia toata fiinta de intuneric pentru tine.

Fiindca tu esti un  inger,iar eu sunt demonul pe care l-ai creat prin puterea ochilor tai plini de Iubire.

Pentru ca ai vazut mult din mizeria si suferinta care caracterizeaza lumea mea, ce ar fi insusi Iadul daca n-ai fi si tu aici. Si pana la urma ce mai conteaza fiinta mea trista si disperata atata timp cat a trait cea mai nemeritata  minune din lume cand a aspirat doar dupa lumina ta?

Tu mai ai lumina de impartit-eu n-as avea decat intuneric