Speranțe sordide

Ieșirea din spate, un hol metalic plin, spațiu de stat la țigară, mereu îmbâcsit de oameni, îmbibat în senzații de zăpușeală, luminat într-un portocaliu strident. Într-un colț, o pancartă electrică te sfătuia: „Don’t text your ex!” Bun de făcut o poză lângă, de pus pe Instagram, gândeam. Și încercam în același timp să surprind viața în litere atunci când eram în mijlocul ei, dar am ajuns acasă cu frânturi de clipe, schițate în grabă. Așa se lasă viața, ridicată în slăvi abia după ce a fost trăită, e inutil să încerci să le faci pe-amândouă în același timp.

-Mă iubești? întrebă băiatul exuberant, lipicios și cu sufletul țipând mereu în exaltare.

-Te iubesc din tot sufletul! răspunde ea, cu o veselie mai mare decât propriul trup.

Și un necunoscut se bagă în seamă:

-Dar pe mine?

-Pe tine vrei să te iubesc? Vrei să fii noua mea feblețe?

-Da!

Nu mai eram atentă acolo, pentru că, prin pretextul unui foc, o tipă începuse o conversație cu mine. Acea seară era „mamă”, avea grijă de amicul ei băut. În rest, visa să facă artă, nu copii. Și mi-a arătat un pandativ auriu primit de la mama ei, scria: „Go after dreams, not people.” Ne-am despărțit în muzica asurzitoare din club la un moment dat, a dansat o vreme lângă mine și apoi m-a strâns fugitiv de mână înainte să plece, lăsându-mă cu povestea ei incompletă. Cu o frântură despre destinul ei care mă atrăgea ca un magnet, că l-aș fi vrut și pentru mine.

Și-n alte clipe, un tip dansa în jurul meu, aplecându-mă, învârtindu-mă, dansuri să uităm de cine suntem și câte lipsuri avem să acoperim. Still, I won’t text my ex, believe me.

Un tip care zisese că sunt drăguță mă trăgea într-un sărut iar eu mă feream, dezgustată.

Un băiat îmi povestea despre jurnalism. O fată frumoasă ni se alăturase, spunându-mi că sunt atât de tânără, și căt timp mai am.

Un regizor privea în gol mulțimea de oameni, iar la țigară veni lângă mine, ne amintirăm că ne cunoaștem de altă dată tot pe-aici. Îmi dădea părul pe spate și îmi spunea că machiajul mă ascunde în timp ce îi îndrugram despre cărți și scris. Un tip care se prezenta drept actor începu să-mi vorbească despre cât de tânără sunt, și cât timp mai am să experimentez. Fumul în hol devenea înțepător. La un moment dat, mă uitam în ochii actorului și mă întrebam de ce nu își dă seama că nu îl mai ascult, trăncănind cu aceeași fervoare, de parcă ar vorbi doar pentru el. Profit de momentul în care îmi văd prietenii cu care venisem ca să mă întorc la ei și să îi ignor pe cei doi, Iepurele de Mai și Pălărierul din lumea teatrului.

-V-am căutat peste tot!

-Da’ și noi pe tine!

Ce-i drept, cam dispăream, pierdută în universurile tuturor acestor personaje demne de Țara Minunilor, și dorindu-mi în scecret să fi fost ca acel regizor, singur, transparent și melancolic în mulțime. Atenția mă obosea, dar fervoarea tinereții și habar n-am ce din mine nu prea mă ajutau cu anonimatul.

***

Bine că îmi place să dansez. Dansez cu miscări puternice, unduitoare, îndrăznețe, dar niciodată prea lascive. Dansez de parcă nu mi-ar păsa de toate durerile surde care răsună în inima atunci când muzica nu asurzește, iar mulțimea nu te face să te pierzi în apa ei cețoasă de sentimente.

Mă întreb: oare e locul meu aici? Într-un local vibrând de la difuzoare, care alungă din mine tăcerea. Dar nu mai am de ce să fug de ea, și sedativul ăsta nu mă liniștește, doar mă face să simt o energie confuză în jurul meu. Oare sunt prea sensibilă? Că privirile pierdute care trag de sufletul meu mă îmbolnăvesc.

Sentimentul de azi #3

Ma pierd atat de departe, citesc mii de probabilitati printre randuri si, in orice fractiune de scunda, caut sa consum substanta, integrand tot ce vad adanc, in mine. Si simt atatea despre cei din jurul meu, dar privirile lor sunt goale, umbrite.

Caut forme in nori ca esti aproape, pe aici pe undeva. Mi-am secatuit toata energia sperand. Dar uneori e obositor sa traiesti si orice ritual sacru devine profan in mintea care nu tace.

Se simte ca si cum nu ma pot opri din zbor, dansand frenetic printre inimi zidite, si ma intreb de ce toti se baricadeaza in durere, in timp ce inima mea absoarbe tot suvoiul vietii, din mine, din jur, coapta de atatea emotii.

Dar si mie mi-au obosit aripile. Soarele ma consuma, cu cat ma inalt mai tare spre el. Orice ar fi, nu voi plonja inapoi in abis. Trebuie sa zbor pana in mijlocul vietii, si sa simt tot ce mi-am dorit vreodata. Nu mai vreau sa fiu gri vreodata.

Plangand peste amintiri

Intr-o zi pe la sfarsitul unei veri de-ale mele am ales un caiet si am inceput sa imi astern mintea pe el cu o sinceritate cu care nu o mai facusem niciodata pana atunci. S-au strans in 5 ani vreo suta de pagini despre universul meu, acela inceput in perioada care m-a marcat irevocabil.

Eram mica. Eram o pustoaica de generala. Si vroiam sa fiu ca Diana din Panza de Paianjen. Sa am totul sub control. Atunci cand nu puteam sa imi controlez mintea. Eram razvratita. Scriam: Am invatat ce este minciuna, si am invatat sa o aplic ce pe Sfintele Scripturi. Nimeni nu trebuia sa mai stie de acum incolo cum ma simt cu adevarat.

Petreceam atata timp printre haine si intre farduri, ma inconjuram de pusti pentru ca asa credeam ca asa o sa fiu fericita, cautam sa ies in evidenta prin impertinenta mea cu profesorii in timp ce notele mele scadeau. Aveam o prietena, nu era buna, dar cu ea incepusem sa fumez si sa beau. Eu stiu acum ca eu eram de fapt cea care in aparenta avea totul, dar ma uitam la ea si eram geloasa pentru ca ea ramanea mereu la fel in timp ce eu ma schimbam de pe o zi pe alta. Poate ca intr-o zi s-a plictisit de toate tampeniile fara sens pe care le faceam doar pentru a demonstra ca suntem la fel de mature ca ceilalti, pentru ca a inceput sa se distanteze de mine.

Am avut si o prietena buna, care plangea cu mine laolalta pe vremuri, dar tot atunci am pierdut-o si pe ea lasand-o in umbra. Au trecut ani si n-am mai recuperat-o vreodata, cu toate ca intr-un timp asta era cel mai important lucru. Imi placea de un baiat, dar in loc sa ii arat il luam la misto, pentru ca ma simteam inferioara si voiam sa il indepartez de haosul din mine. Si apoi am inceput sa ma izolez. Era personalitatea mea, care tipa inauntru de frustrare. Primul semn a fost cand toate lucrurile pe care le faceam ma aduceau intr-un fel de multumire, dar ma faceau sa ma simt si un pic ciudat, ca si cum as fi facut ceva ce nu mi se potrivea. Am inceput sa inteleg? Erau doua posibilitati. Puteam sa percep totul despre mine si nu voiam sa aduc la suprafata, sau nu stiam nimic.Am ajuns atat de inchisa ca nu puteam sa comunic nimic cu ceilalti, tineam totul in mine.

Mama a vrut sa ma trimita la psiholog ca eram prea obraznica. M-am suparat tare, chiar incercam sa ii indeplinesc toate doleantele printre regulile ei stricte si absurde, trecand peste faptul ca nici ea nu fusese o mama model, o mama care ma injura ca plangeam in loc sa ma ia in brate. Si ii purtam pica ca il pierduse pe tata pentru alta femeie. Asa ca in ziua in care mi-a zis de programare am vrut sa ii arat ce inseamna un copil rau si a trantit pe jos farfuria cu pranzul. Psihologul mi-a zis ca sunt profunda si desteapta pentru varsta mea. Ce-i drept, eu mereu ma dadeam la altii mai mare, pentru ca imi placea sa ma prefac altcineva. De minciuni e foarte greu sa te lasi, ca si drogurile, ca si viciile. Si sa ascund suferinta in spatele unui zambet era viciul meu.

Mama imi repeta calm ca nu stie ce sa se faca cu mine, ca o sa ajung o maturatoare de strazi. Asa ca, atunci, cand am fost la mare cu tata, sotia lui si copiii ei, vroiam sa ii propun sa ma mut la el. Intr-o zi ma machiam in oglinda din camera mea de hotel, iar ea a venit sa imi spuna ca le distrug casnicia. A plecat, eu mi-am intors imcet chipul de la usa si m-am privit in oglinda, continuand sa ma machiez printre lacrimi mute si linistite. Eram hotarata sa fug. Am iesit rapid in noaptea calda, eu o impregnam cu lacrimi disperate, ea ma rasplatea cu un sentiment asa de dulce de absoluta libertate, de parca cerurile s-ar fi deschis pentru mine. Mi-a fost frica sa nu ma intorc, dar am promis ca ma voi regasi din nou intr-o zi in acea emotie. Eram iar acasa, acum nevoita sa fac fata la toate dezamagirile amare. Ascultam „Never too late ” si nu imi venea sa cred cat de mult timp am vrut sa mor fara sa-mi dau seama.

Au trecut ani de atunci.

Intre timp…

Am vazut cimitire tacute in mijlocul noptii.

Am luptat cu bestii. Sangele mi-a dat peste tot, dar nu am tipat ca sa fantez durerea, ci am savurat-o sa simt dulceata sangelui si dulceata luptei.

Am fost peste tot, am cunoscut o groaza de oameni si nu m-am atasat de ei.

M-au cunoscut toti si am ramas invizibila.

Am fumat mult ca sa umplu golul din stomac.

Am vazut moarte: moartea mintii, bolnavi, batrani.

Am simtit zapada in vara mea, amestecata cu mare , nisip si noapte neagra. Tacere si moarte si renastere in aceeasi clipa. Tacere.

Vant. Apa. Sange. Sfarsit.

Jurnal

15 ani

gir;

Traim intr-o lume a viselor. Fiecare zi este un amalgam de culori.

***

Libertatea este cel mai iubit sentiment al oamenilor, un drum in noapte in care visele se nasc din stele.

***

Uneori, viata este despre a astepta viata sa inceapa. Este partea intunecata a Noptii Viselor. Scriem ca intr-o cronica ceea ce simtim, caci sentimentele sunt singura realitate palpabila sufletului, concretizam ceea ce traim in ganduri, sa facem viata reala. Si apoi sa numaram etapele, vazand- sau amagindu-ne ca putem vedea- sfarsitul erorilor si imperfectiunilor. Am mai ars o etapa-suntem mai aproape de sfarsitul noptii.

***

Nu conteaza ca nu esti inteleasa. Nu conteaza ca trebuie sa suferi si sa te lupti, si nu conteaza daca crezi ca nimeni nu mai simte la fel. Este de ajuns sa incerci in fiecare zi, si poate in eternitate nu o sa fiii niodata singura.

***

Ok. Am plecat. Si ce-am rezolvat cu asta? Nimic.  Stau si ma gandesc la 6 dimineata, cand am fost prea agitata ca sa inchid vreun ochi toata noaptea, ca ce-o sa fac maine si ce-am facut azi. De-as putea sa ma simt vie… pentru ca in ultimul timp simt ca nu fac parte din viata mea, de parca as fi doar spectatoare la un film. Poate asa si e, pentru ca sunt paralizata in viata mea, nu pot sa schimb cu nimic ce fac oamenii din jurul meu din mine. Si ma gandesc la o prietena din copilarie care a plans alaturi de mine, odata. Poate o sa ma duc pe la ea. Dar ce sa fac eu acolo? Nu mai am nici o legatura cu ea. Mi-am rupt toate legaturile cu vechii mei prieteni sau cunoscuti de pe-atunci, si acum nu mai am nimic de-a face cu ei. Pentru ca nu mai am nimic de-a face cu fata care am fost odata. Fata aia e moarta de prea mult timp. Si aici sunt eu care detin cheia trecutului ei, dar nu e trecutul meu. Si sunt suspendata intre doua lumi…am  fost… nimeni nu stie adevarul si nimeni nu-l va intelege vreodata asa cum o fac eu. Gata. M-au internat. M-am enervat si cum am prins prima ocazie am plecat de acasa. M-au adus inapoi cu politia.Sunt atatea lucruri despre care, nu ti-am zis in ultima perioada, jurnalule. Dar poate ca o sa-mi fac  timp sa-ti impartasesc totul. Si cele doua fire rosii care mi-au blestemat viata. Chiar nu stiu ce ar trebui sa urmeze, dar presupun ca o sa fiu nevoita sa nu-mi mai pese de nimic acum, pentru ca nu mai simt nimic. Te-am crezut o etapa incheiata pentru mine acum, dar trebuie sa scriu pana o sa te termin. Probabil insa ca nimeni nu o sa te mai citeasca vreodata.

Daca vom ajunge vreodata sa vorbim mai detaliat, trebuie sa stii ca viata mea a devenit a dracu’ de interesanta, si nu in sensul bun, ci in cel mai rau posibil. Sper doar sa n-o bag pe mama in pamant cu asta.

Jurnal

16 ani

partea a 4-a

tumblr_ol6n3eCfbt1qbb77eo1_500

Dar nu ma mai atasez de data asta. Pleci sau stai, nu ai decat.

***

Caut in ceilalti raspunsurile la intrebarile mele. Tatal meu m-a facut sa accept oamenii ca tine. Dar la sfarsit nu port sa-mi port pica decat mie, ca imi retraiesc de mii de ori trauma ca sa simt ca traiesc. Cand nu esti aici imi caut refugiu in altii, altii care ma parasesc a doua zi. Nimeni nu respecta fetele care se daruiesc prea repede. Dar cel putin nu mai e alcoolul refugiul meu. N-am gasit inca pe cineva cu care sa daruiesc si sa fiu acceptata asa cum faceam noi doi. Dar de ce sa ma agat de tine cand drumurile noastre nu se mai intersecteaza de mult? Esti prea prins in ale tale ca sa ma intelegi pe mine. Asta e. Asa suntem toti. Macar am incercat amandoi. Dar ultima data cand am incercat eu sa fiu tot ce vrei tu, m-ai sfasiat in bucati. Am vazut sangele siroind pe incheieturile mele si nu m-am simtit mai fericita niciodata. O fericire atat de trista. Acum totul se incheie cu resemnare. Acum vad ca eu nu sunt speciala si ca nu am castigat nimic. Ma intorc acasa. Altele au fost mai destepte ca mine. Altele nu au alergat dupa tine. Altele au trecut peste. Dar nu tu m-ai distrus, eram deja in toate modurile posibile. Prea multe camere in mintea mea si prea mult usi inchise. Acolo am crezut ca mi-am inchis demonii, dar de fapt este doar trecutul si tipa sa iasa afara. Nu treci peste daca ascunzi ceva dar nu stiu ce sa fac cu el, cum sa il arunc vantului.

***

M-a sunat Cosmin exact in momentul in care eram cea mai sigura ca nu o sa se intample asta. Am vrut sa il caut in noptile in care simteam nevoia de cineva, si nu am mai simtit niciodata nevoia asta inainte de tine. Acum esti prieten cu Rebeca, fosta mea cea mai buna prietena, si nu m-am simtit niciodata geloasa pe fufele cu care umbli tu pana acum. Am vorbit cu ea n ziua in care Maria a plecat la mare, ea era cu Rebeca si eu cu Ilinca. A crezut ca vroiam sa ma iau de ea, dar tot ce vroiam si speranta  ca o sa te am inapoi m-a impiedicat sa o fac a fost sa ii spun cat e periculos esti, sa ii spun  cum mi-ai futut mintile cu vorbele si atentia ta, cum toate sunt in limba dupa tine pentru ca esti cel mai bun mincinos care exista, si cum m-ai facut proasta ta si cum mi-ai golit sufletul. Eu zic sa se intoarca la tipul care o batea si injura decat sa stea cu tine pentru ca tu ranesti mult mai rau dar m-ai rafinat, si imbarligi mintea omului de nici macar nu o sa stie de ce plange dupa. Am vrut sa-i spun de cele 5 zile.

Ziua 1 in care ti-am zis ca mi-am pierdut-o cu un tampit la Castel si tu ai dat cu pumnu-n stalp de inca ai mana-n ghips si mi-ai zis ca nu m-ai rani niciodata pentru ca sunt prostuta.

Ziua 2 in  care am alergat dupa tine printre blocuri  ca sa nu te duci acasa si tu ai zis ca o sa imi mai dai o sansa ca sa vezi ca m-am schimbat.

Ziua 3 in care m-ai sunat si am incercat sa fiu desteapta si sa-ti dau cu flit iar tu mi-ai reprosat a nu vezi nici o schimbare si ca inca nu-ti dau destula atentie.

Ziua 4 in care ai zis ca ma iubesti.

Ziua 5 in care mi-ai facut rau si mi-ai aratat ca nu ma iubesti. Ziua in care ai recunoscu ca-ti place sa ma vezi plangand si am vrut sa mor petru ca toate ambitiile mele de a fi cea care te casiga nu s-au realizat si mi-am taiat venele si am vrut sa iau iar pumnuri de pastile.

Si apoi zilele in care la fel ca o proasta am incercat sa ma intorc la tine.

Am vrut sa-i zic ca toate patru de aici am fost bataia ta de joc. Am vrut sa-i zic ca ai spus ca zis ca ti se pare ca Rebeca e indragostita de tine dar nu vrei sa fii intr-o relatie- pansament si ca v-ati distrat impreuna dar acum ai de gand sa o termini cu ea. Am vrut sa o inteeb daca te iubeste.

***

Acum lucrurile au devenit si mai grele decat au fost vreodata. Acum de cateva zile mi-e sila sa ma mai trezesc dimineata.

***

Sau cel putin asa a fost pana acum. Dar de azi inainte am inceput literalmente o viata  noua  si faptul ca am plecat din orasul ala este singurul lucru care ma poate ajuta sa devin altcineva.  Alfel ma complaceam in continuare in niste lucruri pe care nici n u stiu cum sa le descriu- lucruri care nu ma faceau fericita dar de care aveam nevoie in continuare ca sa nu devin nefericita. Sexul, alcoolul. Faptul ca vorbeam cu tipul ala. Oare daca mai ramaneam acolo as fi vorbit in continuare cu el, chiar daca am fost avertizata ca e urmarit si a trebuit sad au declarative din cauza lui. Zisesem ca nu il mai sun la un moment dat si totusi am inceput iar sa ii raspund la mesaje.

Jurnal

16 ani

tumblr_omb0f0hsLq1r6xg0co1_500 (1)

partea a 3-a

 

 

Prima seara in clubul X din Busteni. D. a fost cu ideea. A venit tipa aia care a pus numai rock. Imi amintesc cum fredonam cantecele si dansam pe-acolo innebunita, si cei cu care am venit s-au molipsit de starea mea de bine. Nu-mi mai aminteam de probleme in perioada aia. Eram eu insami, si am putut sa pun si ce muzica vroiam. La inceput am fost timida sa cer prima melodie. Atunci l-am cunoscut pe Sami. Era la bar. Mi-a zis sa nu-l mai iau cu „dumneavoastra” ca are 23 de ani.  Pletosul il cunostea deja.

Cand ieseam cu tine ma imbatam prin baruri. Tu ai zis ca ai incercat sa ma privesti cu sufletul si nu cu mintea, sa nu ma vezi penibila. Mie nu imi pasa. Toti eram beti. Poate nu la fel de des ca mine. Tu ma duceai acasa mereu. In pub ne plictiseam mereu. Acolo ai intrat dupa mine in baie si ai zis ca ma intelegi, ca si tu ai trecut prin ce-am trecu eu. Am fost draguta si te-am acceptat, desi daca ma intelegeai nu ma mai vorbeai de rau din prima.

***

Azi am vrut sa il intrerb pe Andrei de tine. Altii se distreaza. Dar m-am imbatat si pot sa zic fericita ca am trecut peste tine.

Am vrut sa cred mult timp ca nu ti-ai batut joc de mine asa cum ai facut-o cu celelalte. Dar probabil ca asta e firea ta.

Nu ma mai doare.Asta nu-ti placea la mine, sa fiu beata, nu? Pai asta ma face sa nu mai plang pentru ca mi-ai zis ca din cauza persoanelor ca mine vrei tu sa mori. Nimeni nu te intelege. Ce trist e sa fie asa, nu? Pai poate am fost prietena cu tine pentru ca sunt la fel de distrusa ca tine. Dar m-am ferit de tine pentru ca stiam ca esti cu toate mereu. Asta nu m-a impiedicat sa ma indragostesc. Macar iti multumesc ca ai stiut si tu ce persoana esti si ai evitat sa ma incurci cu tine. Doamne, acum imi doresc sa fiu treaza. Asa se intampla de fiecare data.

Dar Ilinca mi-a zis azi ca ar trebui sa ne simtim treji asa cum ne simtim cand ne imbatam. Poate asta imi lipseste mie

***.

Imi pare rau ca judec. Doar ca sunt om , nu stiu cum sa o mai fac. Poate ar trebui sa ma intorc in coltisorul meu intunecat si sa nu mai ies de acolo, pentru ca afara este o furtuna de oamnei mintindu-se unul pe altul si ranind. Este razboi pana in cele mai mici colturi ale firii.

Trebuia sa imi invat lectia si sa accept singuratatea. Sa astept o lume mai buna. Suna asa de greu si poate judec eu gresit dar este singurul mod in care am stiut sa gandesc pana acum.

Trebuie sa ma impac cu trecutul. Sa il redescopar… Stiu de ce am fugit de el, este greu de suportat sa vad cum de la ingerul meu pot sa ajung la demonul din mine dintr-un simplu fapt.Dar am fugit la oameni ca sa uit, si oamenii nu sunt un teren stabil. Pana la urma eu sunt singura mea prietena din lumea asta. Trebuie sa ma accept. Ma intreb cat de departe o sa ma duca drumul asta si daca de data asta o sa ii fac fata.

***

De ce o fata frumoasa si desteapta ca mine cersesete atentie de parca as fi ultimul gunoi?

Ieri am facut-o lata si tu te-ai enervat cand ai auzit.Ti-ai rupt mana in stalpul ala. Am vazut toata furia din ochii tai si mi-am pus mana in mana ta, un pic terifiata. Dar nu ca o sa ma lovesti. Vroiam sa faci asta. Ca o sa ma parasesti.

Dar tu m-ai tras intr-o imbratisare ciudata, te-ai agatat de parul meu si ai tras un pic.Ai zis ca nu mi-ai face niciodata rau, ca sunt prea prostanaca. Tu mereu imi zici nu mi-ai face mie rau.

Sunt mai distrusa decat toti prietenii mei. Si tu te distrugi in continuare. Oricum nu mai simt absolut nimic acum.E ca un sistem de aparare.Imi intra cinismul din viata in sange si ma aflu ca intr-o bula protejata de lume, de parca totul este un film prost.Cred ca am mai zis chestia asta de 100 de ori.

Fiecare traieste in capcana propriei minti. Fiecare a fost naiv odata, si fiecare este cel mai bun ce poate fi, pentru ca fiecare nu face decat sa se lupte cu cine este. Fiecare are lumea lui.

Te-ai dus si mi-ai luat un corn iar apoi m-ai dus acasa. Nu ai vrut sa-mi mai vorbesti. Mi-ai zis ca iti pasa pentru ca am ceva in creier si vrei sa ma ajuti pentru ca stii ca pot.

***

„Bibi esti nebuna. Si daca tot voiai sa stii ce cred despre tine, gandesti foarte mult dar nu arati asta. Si nu-mi vine sa cred ca poti sa te joci asa cu noi, dar nu poti sa te vindeci de chestia asta care ti se intampla. Totul vine din capul tau si pastilele nu fac decat sa iti reduca starea. Pastilele nu o sa te vindece niciodata. Pastilele o sa-ti provoace dependenta. Doamne, chiar esti dusa rau. Trist. Trist, trist, trist. Trist ca ti se intampla asta. Eu nu pot sa te ajut. Dar stiu pe cineva care poate.

Eu nu gandeam bine inainte, dar am fost cu tipa asta care gandea si si-a dat seama ca sunt mai fraier. Ea m-a inselat cu unu’ si apoi tipul ala m-a luat la bataie. N-am mai iesit doua luni din casa de frica. Intr-o zi tipa asta m-a bagat in seama pe facebook si m-a intrebat daca sunt suparat pe ea, iar eu i-am zis ca e ok, ca o apreciez pentru ca a fost desteapta. Cand tipul a inselat-o, am ajutat-o sa il faca sa ii para rau.”

***

Poate ca in alta lume sunt deja moarta. Deci de ce nu imi potolesc demonii de acum? Poate Andrei ma uraste ca sunt o epava. Dar nu sunt una. Si nu mai sunt bolnava. Si nu am mai dus lama la mana oricat de mult imi doream asta in noptile cand plangeam singura. Si nu stiu daca am facut alegerea corecta cu tine. Poate am gresit si eu. Dar tu nu vezi si greselile tale. Nu vezi cum m-ai umilit. Poate ca am inceput sa ma simt iar deprimata din cauza ta. Si de ce sa plang pentru alte trecuturi care au fost odata?  Frunzele care nu se mai tin de copac toamna. Moartea le face sa se dea batute. Cine zice ca noi suntem diferiti? Ne luptam cu sfarsitul doar cu mintea, dar sufletul si corpul nostru ne trag catre el. Acum sunt singura si imi simt iar sfarsitul in mine. Nu poti sa fugi de adevar prea mult timp. Dar oare sunt nebuna doar pentru ca gandesc asa? Nu poti sa scapi din capcana mintii tale. Poate doar anihilandu-ti mintea de tot. Nu vreau sa fiu ca ceilalti. Vreau doar sa ma adaptez lumii din mine. Am fost la liceu cu tristetea. Din mine si din Maria. In lupta cu viata suntem deformati. Dar daca nu luptam o lasam sa ne distruga. Iar eu nu fac niciodata asta.

Ma pierd in noapte si tu nu ma ajuti. Ma pierd in „te iubesc”-ul tau si stiu ca inima ta este ciudata, poate egoista. Nu-mi vine sa cred ca tu totusi esti cel mai bun lucru care exista in viata mea si cel caruia ii pasa cel mai mult.

Dar nu ma mai atasez de data asta. Pleci sau stai, nu ai decat.

 

 

 

Jurnal

16 ani

jurnal

Unde sunt? Ce e cu mine?  De ce sunt asa de singura si de pierduta iar? Eu una ma simt bolnava, nu mai stiu ce e real. Capul meu este Tara Minunilor si nu e placut deloc. Suferinta ma face sa scriu mai mult. Nu ma pot opri. Trebuie sa descopar. De ce eu? De ce mi-am facut viata asta asa? Uneori cred ca m-am nascut sa fiu diferita. Totul la mine e in neregula. Neglijez jurnalul cand mi-e bine si il reiau cand imi dau seama ca binele pentru mine inseamna sa neglijez problemele din mine. Iarta-ma ca scriu iar despre tine dar tu erai punctul meu de sprijin. Nu am pe altcineva care sa ma asculte si sa ma ajute. Poate de-aia am crezut ca sunt indragostita o vreme. Stiu ca suna egoist.

***

Toti beau, vorbesc fara sa stie ce si asculta muzica.Sunt obosita si mi se pare ca oamenii de aici nu fac  decat sa isi celebreze drumul spre moarte. Ma intreb daca ei stiu ca toti murim cu fiecare clipa. Dar maine viata o sa ma gaseasca tot aici, facand nimic, pentru ca nu exista ceva ce pot sa fac pe lumea asta.

Uite-i cum celebreaza neexistand. Pana la momentul asta mai exista doar in carne. Maine voi fi cu un pas inainte spre a fi implinita. Sau poate… maine voi fi in drumul meu nesfarsit spre libertate. Nu stiu unde este drumul asta, dar stiu ca ratacesc mult perpendicular cu el.

***

Acum am incercat sa dau de tine toata ziua si nu e prima oara cand fac asta, si din nou ai un motiv ca sa nu mai vorbesti cu mine pentru totdeauna. Iar eu stau cu inima-n dinti sa nu fie asta acel pentru totdeauna definitiv. Am visat mereu ca noi o sa fim prieteni pana la adanci batraneti dar presupun ca n-am avut niciodata o legatura destul de stransa. Si poate a fost vina mea dar n-am stiut ce sa-ti dau. Si-n plus nu am pe nimeni care sa-mi asculte problemele mele ca sa ma mai pot gandi la altceva. Trebuie sa ma eliberez mai intai pe mine. In ultimul timp am vazut ca nu asculti si asta m-a durut. Poate asa te simteai si tu cand ziceai ca sunt langa tine dar nu sunt prezenta. Stiu ca te-am pus intr-o situatie jenanta si pe tine si pe Cosmin. Poate mai degraba ca lucrurile s-au intamplat de fata cu el tu te comporti asa. Si mi-am cerut scuze dar poate nu trebuia sa fac asta dand vina pe tine.  V-am facut pe amandoi sa va simtiti ca naiba. Si din nou, nu-mi pasa de restul. Imi pasa doar de tine. Dar poate faci bine sa o racesti usor-usor cu mine. Nu e prima data cand ti se zice ca imi bat numai joc de tine, desi nu e adevarat, tu stii mai bine asta. Si stii foarte bine ca prietenii mei au zis la fel despre tine dar nu i-am bagat niciodata in seama.

***

Vreau sa sper. Este lucrul care ma face cine sunt, cine am devenit de-a lungul acestor ani. Si asta o sa fac. O sa fiu eu, nu o sa ma mai caut pe mine.

As vrea ca sa pot sa-ti zic ca mi-e dor de tine si tu sa simti ceea ce simt eu in fiecare clipa, chiar si atunci cand o zic. Pentru ca mi-e dor de tine non-stop, cu norma intreaga, chiar si cand esti aici. Dar poate mai intai trebuie sa iubesc in felul in care sunt iubita.

Simt o oboseala de care nu pot sa trec, o oboseala de oameni, de prea plinul vietii.

Sunt focul cand luminile se sting iar tu esti perfect pentru defectele tale. Peste tot in jurul meu exista numai umbre, e tot ce am trait vreodata.Doar celor care exista le e frica de moarte. Altii traiesc in vise, eu traiesc in simturi.

***

Seceta. Am nevoie sa beau ceva. Un suflet e prea cald. In afara de al meu. Al meu e rece pentru ca e mereu umbra in el. Am sa-mi beau sufletul

Nu vroiam sa-mi pierd pamantul de sub picioare, dar Maria, in care am avut incredere, a vorbit multe lucruri rele despre mine. Dup-aia G. a fost de-a dreptul ofensat cand a auzit ca sunt „nebuna” si tu  ai zis ca vrei sa mori din cauza persoanelor ca mine. Pai, imi pare rau ca nu am fost mai atenta cu tine.

***

Ce baiat bun si sociabil esti tu! Cand am devenit „prieteni”, ieseam cu grupul lui Maria. Tu mi-ai facut complimente despre par si cizme, si mi-ai zis ca geaca era asa si asa. Stiam dinainte ca pe la colturi de strada ma faci nebuna si zici ca nu sunt de incredere dar nu imi pasa prea mult sa fiu sincera. Nici macar nu as fi incercat sa-ti schimb parerea. In seara aia ai insistat sa o aduc pe Irina si i-ai dat acel trandafir. O. a plecat din cauza asta, sunt sigura ca din cauza asta a plecat, doar cu ea te lingeai inainte. Si asa nu vroia sa o vezi tu pe Irina nici in ruptul capului. Dar nu imi amintesc prea multe detalii de atunci, nici nu vroiam eu sa observ unele lucruri si nici nu ma interesa, credeam tot ce mi se zicea si nu vroiam sa stiu ca trebuie sa observi atent fiecare detalui din exterior si sa il rumegi tu cu tine pentru ca nu stii cand ti-ar putea folosi, ca doar oamenii sunt parsivi, nu ca fetita inocenta cu parul de foc de 16 ani.

Jurnal

16 anitumblr_lurl0rmI3F1qk7ynro1_500

Azi sunt bine. Sunt in drumul meu spre fericire. Tu esti indrumul tau spre a-ti asuma viata.

Eu ies incet din cochilia mea. Imi iert greselile si imi caut fericirea. Sunt mereu intre  prieteni, departe de restul lumii. Ilinca sta pe telefon si subliniaza pe o carte citate pe care dupa le transcrie in carnetele ei. Eu scriu.

Si am un viitor bun in fata. Stii de unde stiu? Pentru ca inima vorbeste in soapte, dar te zguduie atunci cand o face. Mi-am adus aminte de vorbele ei intr-o zi. Si atunci am ascultat-o din nou, iar ea mi-a raspuns cu liniste si pace. Tot ce-a fost mai rau in viata mea a trecut si n-o sa se mai repete… cel putin deocamdata.

Dar tu esti mai real ca mine. Si m-ai luminat si pe mine cu o particica din adevarul tau. Totusi, trebuie sa intelegi ca eu am o cruce de purtat iar tu alta. Este ca in povestea aia: un om s-a dus la Dumnezeu si a cerut sa-i schimbe soarta. Era sarac si avea o cruce de lemn. Dumnezeu i-a zis sa-si dea crucea jos si sa incerce alta. El a incercat cruci de aur, de platina si de argint. Toate erau prea grele pentru el. Asa ca s-a intors cu crucea de lemn inapoi acasa.

Crucea ta este soarta pe care o ai.  Nu pot sa-ti explic cum e. Esti sociabil, dar ceea ce te face totul pentru prietenii tai este jocul tau de a fi cine nu esti. Ai fi nimc pentu multi fara ea. Si libertatea pe care ti-ai asumat-o, este inca un drum in noapte. Faci multe greseli dar nu exista indicatii pentru calea pe care ai apucat-o. Dar e cea mai onesta cale pe care am intalnit-o vreodata. Si nu te blama asa cum fac ceilalti. Ei nu stiu sa gandeasca decat cu creierul. Iar in creierul lor zbiara vocea materialismului, fericire iluzorie.

***

Ai avut dreptate despre Maria.

Este doar o fata care a trecut prin multe. Niciodata nu a primit ce isi dorea. Iar acum mintea ei este ravasita de toti oamenii care vin si pleaca din viata ei, de toti asa-zisii ei prieteni. Vrea sa asimileze ceva de la fiecare, ceva care sa o faca pe ea sa simta ca e mai buna, si s-a uitat de mult pe sine si s-a ascuns pe ea in cel mai adanc si intunecat colt al mintii ei. Intr-un fel seman cu ea. Intr-u fel am incetat si eu sa mai cred in mine. Credeam ca sunt prea naiva ca sa mai ascult de mine si am inceput sa ascult de altii. Dar totul m-a coplesit si nu am putut sa ascult de nimeni. Si, in final, am realizat ca tot ce pot sa fac este sa nu ma mai abtin sa fac ce ma taie capul, pentu ca asa cel putin consecintele o sa ma afecteze doar pe mine. Si pana la urma eu ma cunosc cel mai bine.

***

Nu stiu ce voi face de azi incolo, dar am realizat ca viata este o poveste pe care nu o pot controla.

Astazi am simtit ca sunt acasa. Acolo este casa mea. Mi-am amintit de zilele in care adunam branduse pe poiana, poiana cu musuroaie pe care imi era frica sa calc ca sa nu omor cartitele. Nu o sa mai ajung niciodata acasa. El nu mai este tatal meu. Uneori cred ca tot ce mi s-a intamplat vreodata a fost pentru ca am pierdut acest loc. Sau poate ca e invers. Poate ca acest loc a fost primul semn ca o sa pierd tot ce castig in viata mea. Pentru ca iata-ma din nou pe strazile intunecate ale mintii mele.

***

Uita-te la ei cum merg pe strada prefacandu-se ca nu sunt incompleti. Profesoara mi-a zis ca trebuie sa ii spun tatei tot ce m-a ranit la el. Sunt constienta ca asta nu o sa ma vindece dar poate o sa ma elibereze de furie. Cum a zis si frate-miu, se putea mai rau decat atat. El a avut o colega la facultate care nu si-a cunoscut tatal niciodata. Stia cine este, avea vile la Snagov in timp ce ea traia cu maica-sa intr-o garsoniera. A incercat s ail intalneasca, a promis ca nu ii va cere  nimic, dar el nu a vrut sa o vada. Parintii lui Andreea au divortat la 12 ani si au facut-o sa se inchida in ea mai mult decat era inainte. Zenda sufera pentru ca parintii ei sunt intr-o competite pentru ea, de parca ar fi un simplu obiect.  Cu totii traim in capcanele noastre si nimeni nu le poate intelege in afara de noi. De aceea nu iti arata inima nimanui. O sa fii judecat.

***

In mine exista o furie care ma face sa ma intreb daca nu cumva am renascut sa traiesc pentru ura. Dar as putea trai si cu asta bine daca nu ar fi trecutul. Este ca un gol negru care uneori ma inghite si nu pot sa il deslusesc. Cine am fost, ce mi s-a intamplat de fapt? Nu stiu si astea sunt lucrurile care ma innebunesc pe mine.  Sunt vesela pe dinafara dar in interior simt iar ca ma prabusesc. Plang cand sunt singura. Ma gandesc iar la moarte ca la o solutie. N-am mai fost de mult cu adevarat impacata dar acum imi lipseste si comfortul pe care il castigasem.

***

Te-am iertat o data, nu o pot face si a doua oara. Si acum sunt moarta pe interior, traiesc din ura pentru tine, tata. Asta este cel mai important lucru pentru care trebuie sa iti multumesc. Multumesc ca m-ai bagat intr-o capcana din care nu o sa mai pot iesi vreodata. Pentu ca nu te mai pot ierta. Supravietuiesc ca sa iti fac zilele un calvar, desi stiu ca nu o sa pot sa te fac sa suferi niciodata asa cum m-ai facut tu pe mine.Esti fericit ca toti copiii tai te urasc? Cum poti sa traiesti cu greselile pe care le-ai facut? Nici nu ma mira c-ai innebunit.

Si pana la urma ce e atat de gresit in a-ti dori sa mori. Cand sunt eu cu durerea mea imi dau seama ca nu ma sperie. Mai degraba ma sperie viata. Ce o sa mai fac cu circul asta in care traiesc si cat o sa-l mai las sa ma mutileze? Chiar trebuie sa fiu doar ca sa ma razbun, nu pot sa traiesc dincolo de asta?