Sentimentul de azi #3

Ma pierd atat de departe, citesc mii de probabilitati printre randuri si, in orice fractiune de scunda, caut sa consum substanta, integrand tot ce vad adanc, in mine. Si simt atatea despre cei din jurul meu, dar privirile lor sunt goale, umbrite.

Caut forme in nori ca esti aproape, pe aici pe undeva. Mi-am secatuit toata energia sperand. Dar uneori e obositor sa traiesti si orice ritual sacru devine profan in mintea care nu tace.

Se simte ca si cum nu ma pot opri din zbor, dansand frenetic printre inimi zidite, si ma intreb de ce toti se baricadeaza in durere, in timp ce inima mea absoarbe tot suvoiul vietii, din mine, din jur, coapta de atatea emotii.

Dar si mie mi-au obosit aripile. Soarele ma consuma, cu cat ma inalt mai tare spre el. Orice ar fi, nu voi plonja inapoi in abis. Trebuie sa zbor pana in mijlocul vietii, si sa simt tot ce mi-am dorit vreodata. Nu mai vreau sa fiu gri vreodata.

Reclame

Sentimentul de azi #2

Trecutul este la fel de ipotetic ca viitorul. Trecutul e distorsionat, în continuu, de fiecare nuanță a reamintirii noastre. Să trăiești în prezent, înseamnă să percepi realitatea fără să te lași proiectat în trecut sau viitor.

Nu vei vedea cu adevărat prezentul dacă proiectezi trecut sau viitor asupra percepției tale, dar nici dacă vei presa așteptările tale de la moment într-o limită temporală. Presiunea temporală alimentează frica, care e doar un construct al ego-ului. Dar frica închide canalele tale energetice, astfel încât nu-ți vei mai putea însuși curgerea vieții din acel moment.

E greu să asculti prezentul. Pentru că el nu poate fi definit prin timp, viitor sau trecut, deci nu avem cuvinte în intelectul nostru să îl descriem, categorisim. Dar prezentul lucrează pentru noi , pentru aspirațiile, dorințele și împlinirea noastră, dacă doar acceptăm să îl trăim, simțim, fără să îl filtrăm. Cu toate că, trăind în prezent, nu vom putea „încadra în cutiuțe” experiența, ea se va așeza într-un tot unitar când toate „piesele” vor fi complete, și, într-un mod intuitiv, îi vom înțelege rostul.

Lumea era un joc între bine și rău. L-ai transformat în iad când ai ales răul, alergând ca o nebună după orice formă de vis pal, ca o promisiune care nu se va îndeplini niciodată.

Nu-ți face griji, copile. Iubirea crește ca o floare în deșert. Crește chiar și pe întuneric, își face singură lumină. Apare din nimic și transformă blestemele în binecuvântări.

Așa că plângi și bucură-te în acelaș timp. Totul era menit să se întâmple. Ți-am zis, iubirea e propria sa lumină. Numai în întuneric puteai să înveți să strălucești. E timpul să devii iubire.

Oricum, acum înțelegi, tot ce ți-ai dorit de fapt era ca cineva să înțeleagă toata durerea asta care te-a tras înapoi atâția ani. Acum știi că, de fapt, nimeni nu poate simți ce ai simțit tu. Ei nici măcar nu pot să accepte, pentru că mereu nedreptatea pare a fi acoperită cu aur orbitor.

E ok. Vezi tu, așa a fost să fie ca să înțelegi ca n-ai nevoie să te agăți de iluzii. Te rog să nu mai plângi. Nu mai uda încă o dată filele caietului cu lacrimi de durere. Totul va fi bine acum.

Oameni de oglinda

Oameni de oglinda veneau sa o reflecteze. Era miza cea mare intr-un joc de poker, cea ce fusese odinioara tot o oglinda, dar viata o lovise atat de tare ca se sparsese in mii de cioburi. A ascultat atata algoritmica altora, ca a ajuns sa isi tradeze religia dupa care ii era modelat sufletul. Traise definindu-se prin gloantele pe care le stransese in ea insasi. Dar intr-o zi un inger a coborat din cer sa-i unga ranile de pe corp, iar ea a decis sa nu-si mai mutileze sufletul.

Pacat ca linistea nu a durat mult, un alt cosmar trebuia sa se nasca, pentru ca stelele stralucesc doar pe intuneric, pentru ca nu esti cu adevarat bun daca esti bun numai in mijlocul binelui.

Fatalista in rastalmacirea propriilor sale experiente, se imbata cu iluziile oamenilor de oglinda, in timp ce acestia se pregateau sa o masacreze.

Dar cum sa-i fie potrivit sa vada prin ochii altora, daca-i avea pe-ai sai? Cine era ea, daca nu era nici oglinda, nici trecut? Incepuse sa isi caute samanta pe la radacini. Credinta era singura sa pluta de salvare in marea de sentimente delirante.

Se produsese o cursa contra cronometru in care culorile mastii sale se topeau, si chipul din spate era ravasit de furtuna. In timp ce caminul pe care si-l cladise se darama in fata ei, isi spunea ca totul e spre bine, doar viata e o calatorie ce trebuie lasata sa curga.

In tot acest timp, spiritul, ce ii scrisese destinul in praf de stele, respira.

In lumea spirituala, timpul trece altfel. Nu e masurat prin ceas, ci printr-o clepsidra, in care fiecare particula de nisip e un lucru ce trebuie infaptuit in lumea de jos. Cand ultimul fir de nisip s-a scurs, clepsidra este intoarsa, si sufletul straluceste soare, salutand zorii unei noi constiinte, o noua respiratie.

Cand clepsidra s-a intors, ea a putut sa puna cap la cap piesele puzzle-ului la lumina zilei. A inteles ca e propria promisiune indeplinindu-se. A devenit o vrajitoare, detinand controlul asupra tenebrelor.

Eu ma salvez singura

 

Obisnuiam sa merg prin viata cautand sensuri ascunse, dar tot ce am gasit au fost cateva activitati destul de implinitoare cat sa uit ca nu exista un sens.

Caci daca ar exista unul, atunci de ce?

De ce religia sangereaza cu durerile oamenilor care i se supun? De ce pare ca ocoleste realitatea? De ce acele religii care propovaduiesc cu mai multa strictete nu fac decat sa consume speranta unor oameni ce nu isi gasesc locul in limtarile impuse? Si daca n-ar fi asa, de ce am vazut iluzia lor cu ochii mei, mai mult, mi-au spus-o, tipand parca dupa ajutor?

De ce toti oamenii la care am cautat sensul nu mi-au descoperit nimic dupa ce le-am platit cu sufletul sa ma ajute sa gasesc o cale? De ce era gol pentru mine in spatele cuvintelor lor?

De ce toti cei ce mi-au vorbit despre sensul lor venit din ceruri pareau ca acopera o mare frica cu speranta lor oarba?

De ce toate razboaiele astea pe adevaruri despre Dumnezeu cand tot ce vine mai bun la intersectia dintre oameni nu mai pune bariere de credinta?

Daca exista un sens, de ce nici o carte citita despre asta nu m-a ajutat sa gasesc ceea ce cautam? De ce totul a ramas gol?De ce totul era in van? De ce, de cate ori m-am rugat, da, poate ruga cumva se indeplinea, dar nimic nu se schmba de fapt.

” O planeta se apropie de noi. O sa ne ciocnim cu ea.”

„Da? Nu suna bine. Ce crezi despre asta?”

„Ca sunt ai nostri, au venit sa ne ia acasa.”

Ce teorie draguta, gandeam. O stiu pe de rost. Si eu as fi vrut sa cred asa frumos.

Dar am descoperit ceva mai important. Ca schimbarile adevarate se produc atunci cand tip catre mine in oglinda, nu la ceruri. Ca o fi un Dumnezeu acolo sus, dar el nu ne-a dat nici un sens dupa care sa traim. Altfel de ce ar fi atata libertate din partea Lui? De ce toate predictiile noastre sunt doar vorbe in vant? De ce atatea contradictii? De ce toate drumurile  catre un inteles sublim ascuns duc nicaieri?

Speranta necrutatoare intr-un sens te ajuta sa supravietuiesti fricii, dar te subjuga la tot ce exista intr-o religie si nu se potriveste cu cine esti tu.

Iti orbeste compasiunea.

Te condamna la a evita problema pentru totdeauna.

Caci nu zic ca Dumnezeu nu exista, dar mi-e destul de clar ca nu el e de blamat pentru tot ce mi s-a intamplat vreodata. Eu sunt. De-asta imi vorbesc in oglinda uneori, ca o nebuna poate. Incerc sa ma determin sa nu fac aceleasi greseli. Invat despre mine si lucrez cu mine, in loc sa il blamez pe El pentru nici eu nu stiu ce. Si raspunsul pe care mi-l da sa nu fie cel de care aveam de fapt nevoie.

Dintre toate, asta a functionat cel mai bine. Peste toate, adevarata umanitate din noi, iubirea si compasiunea, acceptarea, nu par a izvori din batalia pe religii.

Asa ca continua sa speri, baiatule, ca extraterestrii tai parinti care te-au abandonat pe Pamant vor veni sa inapoi si iti vor rezolva toate problemele.

Eu, daca o sa am nevoie vreodata sa vad ce e in spatiu, o sa fac pe dracu-n patru sa ma urc intr-o racheta. Dar deocamdata sunt destul de uimita de ce se intampla in lume, cat de frumos si tragic este, si cum se pot schimba lucrurile in mai mult bine. In mine in primul rand.

 

 

 


Ce incearca oamenii sa invete din viata asta?Poate ca nu mai conteaza sa-ti pui intrebari despre unde mergem cu adevarat. Poate ca tot ce conteaza este sa traiesti pur si simplu.

Eu asta fac.

Mi se zice sa traiesc pentru viitor si asa poate o sa fac ceva pentru mine sa nu regret la batranete.

Am citit bancul ala:

Un om trece pe strada si intr-o curte vede un batran fericit. Il intreaba:

-Domnule, ce faci tu sa fii asa de multumit de viata?

Omul raspunde:

-Fumez doua pachete de tigari si beau cate o sticla de votca in fiecare zi

-Bine, pai si cum ai rezistat pana la varsta asta? Intreaba trecatorul consternat.

-Am doar 29 de ani.

Parca asa era.

Omul din poveste traia isi gasea bucurie in lucruri care il faceau sa se piarda pe sine, se lasa consumat de fericire.

Tu esti cel care trebuie sa consume fericirea. Ghideaza-te dupa asta si nu o sa pierzi nimic din viata la nici o varsta. Atunci cand te gandesti la viitor tot timpul insa poti sa risti sa te pierzi in el si sa nu ma stii sa traiesti vreodata.

Nimeni nu intelege ca nu ma consuma fericirea pe mine. Am o prietena ai carei parinti sunt prea ingrijorati pentru viitorul ei ca sa o mai lase sa traiasca in prezent. Nu vad ca de aceea nu ii iese nimic pentru ca tot ce vrea ea e diferit de ce vor ei. Oamenii acestia ma considera o rebela.

Dar e un motiv pentru care parintii mei sunt mandri de mine. Nu m-au lasat de izbeliste. Au vazut ca am ambitie sa fac ceva cu viata mea aici si acum. Nu astept o diploma academica, desi ma tin de scoala.

Nu fac nimic pentru a castiga bani, renume, importanta. Fac pentru ca vrea sa traiesc acel lucru.

Si uneori e greu sa traiest dupa regulile vietii si nu cele pe care le inveti in scoala, pentru ca viata nu are reguli.

Sa traiesti in prezent e singura regula a vietii. Daca nu traiesti in prezent lasi viata sa treaca pe langa tine.

Cel mai greu este cat de intens te pune viata sa simti tot.

Si cum te pune sa pictezi cu fercire peste golurile din noi, pentru ca sunt lucruri care ne-au amputat parti din suflet in lume. Intr-o lume ca asta traim. Si parintii nostri au fost la fel. Ceva ne- a facut disfunctionali.

Si acum trebuie sa ne reparam ca sa fim intregi, dar nu ne invata despre asta nimic la scoala pentru ca nu au ce.

Pentru ca viata nu are reguli. Si prefera sa ne ia gandul de la haosul din noi umplandu-ne capul cu alte lucruri si oferindu-ne un viitor pe care sa il urmarim si care sa ne protejeze pentru totdeauna de adevar. Doar ca viata nu se da batuta si daca nu e intelesa cu frumosul procedeaza si altfel si vine la noi cu toate relele din lume.

Si tot nu deschideti ochii? Vi se pare ca eu fac ceva gresit ca am ales sa urmez cea mai grea cale din lume si sa imi infrunt prezentul in loc sa alerg dupa iluzii. Totul va fi bun in viata ta daca consumi fericirea. Ea nu se termina niciodata. Doar o sa te vindece si o sa-ti deschida usi spre mai multa fericire.

despre lume si viata

tumblr_n8b481wdzK1qza249o1_500Si-a vandut sufletul pentru ca cel vechi era prea mare si nu incapea in lumea asta. Si-a dat la schimb sufletul pentru unul mai mic,urat si egoist cum s-a dovedit a fi, si singura scapare pentru durerea ei a fost sa se uite pe sine si sa se abandoneze, sa se unga cu smoala pe fata si sa recunoasca cat de nevrednica, de distrusa este cu fata spre cer, rugandu-se sa-si recapete vechiul suflet inapoi.

Nici cei ce locuiesc la ghena nu sunt mai vrednici decat cei din a caror lume stralucitoare si putrezinda au fost alungati, pentru ca ei sunt doar cei care se recunosc vinovati si vor sa se indrepte, sa-si recapete sufletul inapoi, dar toata asteptarea asta poate fi plina de patimire si ei sunt de fapt mult mai amarati decat cei care inca pacatuiesc.

The pain that burned me and scared my soul. It was worth it…

dar te intrebi vreodata cum? Am simtit asta odata, am simtit ca durerea mea a avut un scop.Dar apoi au urmat alte si alte valuri de durere, Si sper ca si astea exista cu un motiv, sper ca si asta exista ca sa ma inalte, ca sa ma transforme in cine sunt cu adevarat. Sper asta, pentru ca mi-e teama ca ceea ce am facut fara sa gandesc si in disperare sa nu-mi fi transfigurat sufletul asa cum m-a desfigurat pe mine ca persoana: si totusi stiu ca a facut-o .

Dar totusi sper, sper ca toate astea sa aiba un scop fara sa le fi dat eu unul, pentru ca nu le-am dat. Daca nu voi fi prea speriata ca sa accept asta atunci poate asta e ceea ce imi lipsea sa stiu pentru a ma vindeca. Dar nu zic ca ma vindec acum, nu zic ca ma voi vindeca vreodata. Am incetat sa sper asta, pentru ca stiu ca ce ma va face bine trebuie sa fie stalpul meu de care sa ma agat, statornic pentru totdeauna, si stiu ca asta nu se poate, si mai stiu ca este atat de greu sa gasesti un stalp de care sa te agati in lumea asta plina de lucruri care nu vor decat sa te rataceasca de tine insuti, pentru ca in lumea asta, nimic din ce mi s-a intamplat nu are un sens, unul bun cel putin. Dar pentru cati are de fapt?Unii destul de norocosi, si-au gasit calea si linistea. Altii sunt destul de comuni ca sa supravietuiasca: n-au suferit,nu s-au bucrat si n-au trait mai mult despre viata decat majoritatea:se pot intega atat de bine, pot simti ca aici le este locul.. Ceilalti ar fi bine sa gaseasca in ce sa-si innece amarul pentru ca e nevoie de o minune extraordinar de mare ca sa anihileze ororile multe. Si o minune trece repede, precum vantul, si poate lasa in urma doar nenorociri care asteapta sa te bantuie din nou.

Este timpul care face toate astea. Timpul este plin de nenorociri, care sa ne aminteasca: orice ar fi, suntem doar niste animale. La fel de slabe la spirit, gata sa sfasie un frate cand conditiile il obliga, minte supusa in fata instinctului primar, din carne care miroase si putrezeste. Si cu toate astea, s-ar putea sa avem suflet de inger. Intr-adevar, exista destule dovezi care sa zica acel lucru. Dar sufletul este slab in fata trupului. Pentru ca si trupul vine si el animat cu sufletul lui atat de josnic, ca si un manual de instructiuni, plus un antivirus puternic care apara trupul de cate ori este in pericol.

Si acum, chiar in timp ce scriu, mi-a venit in minte si raspunsul: trebuie sa iti dezvolti sufletul de inger, Poate ca el este inca un copil intr-un ou, in timp ce sufletul de animal exista in noi de atata timp, este de cand noi chiar eram ca toate celelalte animale de pe pamant, poate ca omul este doar o stare transcedentala, pentru  ca nu poti sa sari direct de la o etapa la alta. Trebuie sa te pregatesti, pentru a trece de la o etapa la alta. Si poate asa, trebuie sa ne educam cat mai mult ca sa ascultam de sufletul mai inalt din noi, sa luam decizii mai mult cu acesta decat cu celalalt, pana ne educam ca si in cel mai sensibil punct in care tindem sa raspundem cu sufletul de animal, sa raspundem de fapt cu demnitatea sufletului de inger. Poate asa o sa avem intr-o zi trup de inger.

Si se poate sa nu fie nimic din ce zic adevarat, S-ar putea ca nimic din ce s-a zis vreodata sa nu fie adevarat, la fel de bine cum ar putea sa fie adevarat totul, pana la cele mai adanci contraste; pentru ca viata este foarte inselatoare.

Dar ceea ce ,conteaza este sa gasesc ceva care sa ma ajute sa fiu bucuroasa in viata mea, acesta e putinul pe care noi atat de mici putem sa il facem cu fiinta noastra in lumea asta cruda si infricosatoare, sa gasim cu ce sa ne bucuram ca traim, sa fim fericiti.Si scopul la toate acestea ramane la cine-l are mai presus de noi.

Despre libertate

615865faddc59fee. Am mai vazut cum e sa pierzi totul fara a merita sa ti se intample asta, si cel ce a pierdut totul stie ca primul sentiment care apare in aceste momente nu este nici ura, nici durerea, acestea vin pe urma, cand  deja incerci sa te reobisnuiesti cu lucrurile pierdute.

Primul sentiment este cum tot fumul de disperare neagra strans de-a lungul timpului explodeaza in mii de cioburi de oglinda in momentul in care realizezi ca nu mai ai de ce sa te tii cand iti fuge viata de sub picioare si e timpul sa desfaci lantul dintre tine si tot ce ai avut vreodata. Iar in locul acestei disperari ramane o speranta mare, luminoasa, pentru ca nu ai murit, inima bate, creierul gandeste, sufletul stie inca totul si mai poate continua povestea, memoria nu i-a fost alterata.

Dar toata aceasta speranta de ce sa se prinda, cand nu mai ai nimic? De infinit. De libertate.De faptul ca nu mai ai pentru ce sa te sacrifici, si deci poti, in sfarsit, sa fii tu insuti, asa cum n-ai mai fost niciodata in viata.

De-acum poti sa faci ce vrei tu, pentru ca te afli in infinit, in libertate, in noaptea intunecata in care fiecare  vis este o stea.

Te afli in ceea ce inseamna viata cu adevarat.

Sa nu-ti para rau pentru tot ceea ce pierzi. Acest lucru se intampla doar ca sa deschizi ochii la ce alte posibilitati te asteapta, si vor sa te apropie de cine esti cu adevarat. Pierde-te pe tine si te vei redesoperi…