Viata (2)

 


large (37)Unii oameni iubesc prea mult. Si stiu ca zic asta pentru ca nu iubesc destul. Dar iubesc cat de puternica sunt. Este incredibila privirea mea atat de plina de cine sunt.

A avut o viata complicata. Nu ii place sa vorbeaca despre ea, pentru ca nu isi intelege viata si nu poate sa faca diferenta dintre ce isi imagineaza si realitate.

Dar sunt aici acum.Si imi place cum arat cand rad, dar imi place si mai mult cand plang pentru ca par chiar frumoasa.

Stiu doar ce viata ciudata a avut pentru ca asta spuneau ceilalti. Doar ca ei zic „complicata” sau „patologica”. Nu a fost complicata, a fost simpla ca o dimineata de vara la tara, cu o Dacie in fata casei. Pentru ca cele mai multe vieti de pe-aici sunt asa, incat asta ar trebui sa se considere a fi realitate.

Cand era  mica lucrurile nu pareau asa de imbacsite. Nu ca  a fost un copil prea ferict,  dar asta s-a intamplat doar pentru ca era un copil mai special, crescut intr-una din acele familii „speciale”, nonconformiste si severe in acelas timp, mama, o fiinta fara vina, care nu s-a lasat zdrobita de divortul care lasa in urma o femeie ce nu putea sa se duca la servicu deoarece avea un copil de nici un an in carca, si inca unul de zece ani pe care trebuia sa-l aiba si pe el in grija, datorii la banca, si masa din bucataria apartamentului cu doua camere distrusa in urma unei certi cu „fostul sot”, si care a facut tot ce a putut pentru copii ei, chiar daca asta a insemnat sa se injoseasca pe ea insasi.

Peste cativa ani dupa ce tatal ei a renuntat la serviciul din munti ca sa se mute in capitala, a fost deziluzionata de degradarea celor doua cele mai sfinte si mai curate,  simboluri ale copilariei ei :locusorul din munti a fost cumparat si transformat in tiganie pentru „prosperul turismului”, si tatal ei, pe cealalta parte, a fost transformat in  boul mancator  de cacat care se poate sa fi fost intotdeauna, dar ea, fiind copil, inocenta cum era nu observase pana atunci.

butterfly_topCred ca  sunt in lumea mea, ei.

Dar si ma rog, in ce lume ar trebui sa fie? Pentru ca a vazut adevarul. Si adevarul este ca nimeni nu trebuie sa iubeasca si sa urasca asa cum fac ei.

Si este adevarat ca nu imi prea pasa de nimic.

Pentru ca asa cum ati zis si voi, ea traia in lumea ei, si in lumea ei era mult mai bine decat in lumea lor, care este atat de exigenta cu privire la cand trebuie sa te bucuri si cand trebuie sa te intristezi.

Si inceput de  dementa, mai zic ei.

Se poate sa fie, trebuie sa vedem.

Poate chiar e. Poate e incredibil ca o fata ce se indreapta catre nebunie  curata sa mai scrie cuvinte frumoase. De-asta poate n-o sa credeti nici o iota din ce zic eu  aici despre ea.

Poate chiar mi s-au ars niste neuroni si dau in mintea copiilor. La urma urmei uit lucruri atat de repede, ca uneori ma trezesc intr-o conversatie repetand exact ceea ce am zis cu doua minute in urma. Dar ce le pasa lor de fapt?

Ei zic ca  ar putea dezvolta dementa doar pentru ca s-a aparat in singurul mod posibil de lucruri carora nu le mai putea face fata.

Ei zic ca sunt in lumea mea, dar eu zic ca asa ar fi cel mai bine sa-si traiasca oricine viata, in loc sa o iroseasca devenind sclavii lumii lor comune.

Ei zic ca sunt deprimata pentru ca imi pasa mult mai putin decat inainte, eu zic doar ca am descoperit o noua forma de arta.

Ei zic ca ma pierd pe mine, eu zic ca ma salvez,cumva, intr-un fel sau altul, catre un undeva al meu pe care nu-l cunosc inca.

Si nu e ca nu vreau sa fiu ei, dar ei sunt mereu tristi, pe cand eu sunt doar fericita intr-un mod intunecat.

 

 

 

Aici gasiti prima parte: https://calatorspreinfinit.wordpress.com/2014/06/27/anii-1/

Viata(1)

large (3)1989

S-a nascut iarna. Pana sa-si dea seama ce era lumea in care traia cat de cat, o prinsese si un februarie din urma, cu nori rozalii si purpurii brazdand sovaielnic cerul. Dar nu era  tocmai cea mai insorita primavara: pana sa apuce bine sa cerceteze frumusetea florilor roz de mar si a celor albe de cires, sau scumpii ciorchini de liliac, acestia erau deja plostiti de ploaie. Iarba era lunga si proaspata, frumos udada de roua in fiecare dimineata… fiecare dimineata.Era prea mica sa stie ce inseamna o dimineata, o iarna, un ianuarie, o primavara, in felul in care oamenii mari le stiu, pictate de culorile amintirilor.Nu era prea mica ca sa aiba amintiri- in lumea ei inca miniaturala si facutul cacuta de dimineata sau prima oara cand i-a vazut chipul mamei pe zi era o amintire, frumoasa si emotionanta, atat cat si dramele celor mari erau- dar era prea mica ca sa faca prostia sa se opreasca din a trai si a incepe a gandi ca, de ce si cum traieste. Universul primavaratic de Afara era pentru ea cele doua blocuri ce stateau fata in  fata de parca geamurile erau ochii lor si ele se priveau ochi in ochi de parca ar fi vrut sa-si citeasca unul altuia sufletul- si cand  te gandesti ca poate chiar oamenii din apartamentele lor erau sufletul acela, din moment ce ei erau aceia care locuiau in spatele geamurilor inchise- flancat de alte patru blocuri aflate in aceeasi pozitie. Iar in fata, ca un rau despartitor, erau drumul si trotuarele, pe care stateau parcate masini, dintre care si masina mamei.pe aceea o chema Bia.

In fata blocului erau doua gradinite, una salbatica, imprejmuita de un gard viu, cu o salcie si multi ghiocei, a lui Nanae. Cealalta avea o bancuta si era plina detot felul de flori, unele inca adapostite in cupole facute din jumatate de sticla de plastic, a lu mamaie Nacu, dadaca ei.

Erau toate zilele si dupa-amiezile la bloc pe care le privea  cu cat trecea prin viata- aveau culori frumoase in capul ei- poate mai frumoase deacat in capul altora. Dar o sa ajungem si acolo.

Deocamdata vreau sa povestesc despre toate frumoasele amintiri- cele care vin din capul ei si cele pe care le-a auzit doar despre ea, ca era prea mica sa le memoreze.Scumpa fetita durdulie cu  tichie rosie( ca Scufita 🙂  ) si chipul alb, dar fara sa fie palid.

Se nascuse frumoasa, daca mi se permite sa spun ce cred. Avea ochii mari si caprui, nasucul carn si gurita frageda ca la toti copiii mici. Dar mai avea si gene lungi, asa cum copiii mici nu aveau toti. A avut parul scurt pana la trei ani,mama ei era ingrijorata, fratelui ei mai mare ii crescuse multla varsta ei ca la fetite.

Dar dupa  3 ani jumate, deja avea parul lung si foarte foarte bogat, iar mama ei i-l prindea uneori in codite mici mici de tot impletite si dupa o zi le desprindea iar parul  ii satea. I-l mai prindea mama in trei  sau patru cozi simple in varful capului, de arata saraca fetita ca dracu’, da’ ce sa stie ea, era mica si ii placeau, o ruga pe mama sa-i faca si mai multe daca se poate, sau cand se plimba prin cartier in carut, cu pantrofiorii negii,  rochita alba si vesnica tichia care era mereu aruncata pe jos.

Tatal ei aplecat cand ea avea un an si asa s-a facut de curand a ajuns sa aiba  doua mame,una blonda si una bruneta, si statea o zi cand cu una, cand cu cealalta. De mama bruneta nu prea ii placea, pentru ca era rea cu ea si o batea, mai ales cand mama bruneta nu era de fata.

Dar in curand mami bruneta a plecat la tara si ea a trebuit sa se mute la bunicii ei certareti.Ce se mai injurau mamaie si tataie!Tataie o merita insa, era betiv si fumator, si mamaie zicea ca se duce des la curve, de-aia doarme toata ziua si noaptea e plecat. Ea insa stia ca nu e adevarat: il vedea pe bunicul in fiecare noapte cand se strecura di patul in care dormea cu bunica fumand togari in curte si ascultand greierii. Uneori statea si ea pe scaunul pliant langa garaj cu bunicu’ si se uita dupa broaste raioase, ce perindau noaptea tot timpul pe acolo, din cauza ca erau aproape de garla. Si ea il mai injura cateodata pe bunicu’ dar asta doar fiindca o facea si buni. Buni i-a zis mai tarziu cat de suparat era bunicu’ ca nu il lasa niciodata sa se uite la meci.Avea multi prieteni la tara, spre deosebire de oras, si cred ca a fost destul de fericita acolo, pana s-a intors din nou la oras la gradinita de opt ore, si cand se intorcea de la gradinita statea cu mamaia Nacu  care era acum dadaca ei platita pana venea mama de la serviciu.

Dar lucrurile n-au mai stat la fel de bine cand tatal ei a plecat din orasul in care inca locuiau cu totii ca sa se mute cu amanta lui din cauza careia se despartise de mama.Inainte lucra ca admimistrator la niste casute de vacanta din munte, unde nu erau decat el si ea cand venea in vizita, familia care conducea barul saracacios de vizavi, un ingrijitor,  cainii si ursii.Era locul ei de vis, pardisul ei de iarna cand zapada cadea vijelioasa, si paradisul ei de primavara cand culegea branduse si ghiocei de pe campie cu doamna de la bara. Era dreptul ei sa vada luminisul  acesta cascandu-se dupa mers cu masina prin padure neincetat, de a vedea bufnita-gargarita de lemn crestata de ATV-ul lui frate-su in poiana, de a se speria de ursii care racaiau iarna la usa, trecand de toate sistemele de siguranta, micul dejun luat in vila A la masuta de lemn din capul scarilor, Harry Potter si Regele Leu in salonul cel mare cu masa de 12 persoane separeuri cu fotolii si semineu din vila C.

Continuare:  https://calatorspreinfinit.wordpress.com/2014/06/28/viata-2/