Lună plină

Strălucește, slujește cerul, portocalie, luminoasă, dezvăluindu-se în toată splendoarea sa.

Ea este cea care călăuzește sufletul prin marea inconștientă, de la poveste spre altă poveste.

Ea ne pune în joc motivul ciclului pe care-l trăim dezvăluindu-i sensul puțin câte puțin, în ritmul în care își dezvelește lumina de pâcla de negură, noapte de noapte altfel.

Acum luna plină dezvăluie întregul poveștii cu toate lecțiile pe care le revela treptat în ciclul ei.

Și invită la concluzii.

Alegeri.

Luna ce o privesc prin ochii mei spune aceeași poveste de ceva timp, așa, repetitiv.

Are gust amar.

Să văd că, nici așa, cu cărțile pe față, nu mă pot hotărî să mă trezesc.

Să îmi dau seama că toate drumurile prin care încerc să-mi scurtez timpul, să-mi amân destinul, mă duc în ispită.