C. G. Jung despre gândire și limbaj

De unde vine această capacitate de reprezentare simbolică, din care, aparent, nu putem descoperi nici o urmă din gândirea noastră conștientă? Să privim o dată mai îndeaproape: să luăm o idee inițială sau o idee supraordonată, conducătoare, oricum am numi-o; dar fără să ne gândim de fiecare dată la ea, ci ghidați de un simț al orientării, să urmărim o serie de idei corelate. Nu putem găsi aici nimic simbolic, și totuși după acest tip se derulează toată gândirea noastră conștientă. Dacă observăm gândirea noastră foarte îndeaproape și urmărim un proces intens de gândire, de pildă rezolvarea unei oarecare probleme dificile, atunci constatăm deodată că gândim în cuvinte. În timpul unei gândiri foarte intense vorbim cu noi înșine și uneori chiar ne notăm sau schițăm problema, pentru a ne lămuri mai bine. Cine a trăit timp mai îndelungat pe teritoriul unei limbi străine a fost cu siguranță frapat că după un timp a început să gândească în limba tării respective. Un proces foarte intens de gândire provine deci mai mult sau mai puțin dintr-o formă de limbaj, ca și cum am vrea să-l rostim ori să-l învățăm sau să-l convingem pe cineva cu el. El se îndreaptă în mod evident complet spre exterior. În această privință gândirea noastră direcționată sau cea logică este o gândire conformă cu realitatea. adică o gândire care se adaptează realității, în care, altfel exprimat, noi imităm succesiunea lucrurilor obiectiv-reale astfel încât gândurile să se succeadă în capul nostru într-o ordine strict cauzală ca și întâmplările din exterirorul nostru. Această găndire o mai numim și gândire cu atenția direcționată. Ea are, în plus, particularitatea că ne obosește, fiind pusă în funcțiune din când în când.

Jocurile noastre de toate zilele- Eric Berne

44549781_2107201662942567_1094481568237355008_n.jpg

De curând, un amic mi-a dăruit o carte foarte intersantă, numită „Jocurile noastre cele de toate zilele”, de Eric Berne. ” Mă gândeam uneori cât de tare ar fi ca , atunci când te cerți cu cineva, să îi descoperi jocul și să îi trimiți un screenshot sau ceva cu paginile din respective din carte.” mai zicea el.

Practic, cartea este nonficțiune psihologică, iar așa-zisele jocuri se numesc, în limbaj de specialitate, interacțiuni tranzacționale.

Ce înseamnă asta? Lucrarea susține că, în afara percepției  de fațadă asupra interacțiunilor noastre, exisă un substrat psihologic, prin care noi determinăm relațiile sociale să decurgă astfel încât să ne hrănească emoțional,  întărind o convingere pe care deja o avem. Această convingere nu e întotdeauna benefică, ținând de latura noastră irațională, astfel că și  interacțiunile descrise în carte se țin, mai degrabă, pe poziții inegale, dominator- dominant, regăsite și în arhicunoscutul triunghi psihologic salvator-victimă- persecutor.

Analiza tranzacțională este o extindere a psihanalizei. Scenariile pe care le creăm cu diverși oameni se bazează pe povestea de viață pe care am ales-o în copilărie. Jocul în sine, chiar dacă nociv dintr-o perspectivă psihologică sănătoasă, oferă plăceri emoționale, numite și stroke-uri, fiind de fapt motivul pentru care jocul este pus în practică. De obicei, există un consens inconștient între jucători, fiecare intrând într-un rol în care își completează stările lipsă ale Eului. Alt beneficiu pe care îl aduce jocul, este evitarea unei intimităși vulnerabile, reale între persoanele care îl joacă.

Aceste interacțiuni sociale pe care cartea le analizează nu sunt ieșite din tipar, ci mai degrabă țin de contacte uzuale în care toți ne angrenăm, fie că suntem conștienți de acest fapt sau nu, și, în cele mai multe cazuri, nu se trece de latura lui inofensivă.

De exemplu, jocul „Neîndemanaticul”, clasificat ca „joc de petrecere”. Teza de suprafață a jocului reprezintă doi prieteni: A și B. A face tot felul de pozne împiedicate în casa lui B- sparge o cană, calcă pe coadă pisica, varsă vin pe covorul alb, etc. În substratul psihologic, A este, în urma acestei întrevederi, vesel că a făcut tot felul de răutăți ,”din greșeală”,  și a fost iertat la sfârșit. B, la rândul lui, se simte bine că a manifestat autocontrol în fața pagubelor enervante pe care i le-a adus prietenul său. Mai jos și analiza jocului:

44509137_2026251147435046_7683012519002112000_n.jpg

Desigur, există și alte faze mai grave ale tranzacțiilor psihologice, în urma cărora oamenii se pot trezi cu sentimente rănite, sau chiar variante ce se termină ” la tribunal, spital sau morgă”.

Cartea analizează diverse jocuri sociale, împărțindu-le pe categorii: jocuri maritale, sexuale, de petrecere, interlope, cele observate ca reacții în programe psihoterapeutice, și, în final, cele ce aduc un aport psihologic pozitiv.

Recomand pentru cei interesați de psihoterapie si psihologie practica. Prima parte a cărții, însumând teoria ideii, este extrem de intersantă, însă analiza anumitor jocuri, din partea a doua, lasă în general de dorit.