Psihoze colective în film și literetură

Zilele astea m-am ocupat de contribuția mea la un proiect de facultate legat de psihozele colective (tulburări la nivelul personalității și comportamentului grupului uman). Probabil am adormit cu grija materialelor pe care aș putea să le propun, în timp ce ceilalți colegi mi-o luaseră deja înainte cu o groază de informații ce îmi limitau mie research-ul. Soluția care a produs declicul a fost visul meu cu nuvela Alexandru Lăpușneanul și scena manipulării mulțimii de țărani de către acesta.

De aici a pornit o adevărată furtună de idei și căutări, toate centrându-se pe problematica psihozelor sociale, induse sau nu de un lider, așa cum apar ele portretizate în literatură sau filme. Unele din descoperirile pe care le-am găsit mi se par extrem de interesante, și îmi îngădui plăcerea  de a le împărtăși cu voi, cred eu ca vă vor trezi curiozitatea și stimula „autostrăzile neuronale.” 🙂

1.Alexandru Lăpușneanul este prima nuvelă istorică din literatura română, de asemenea și prima care introduce personajul colectiv, mulțimea.

De fapt, Costache Negruzzi realizează cu măiestrie un profil psihologic al mulțimii, cât și al conducătorului manipulator, tiran, și a legăturii dintre cele două.

O gloată de oameni de rând se strânge la porțile domnitorului, din simpla curiozitate de a afla de ce acesta a ucis la un festin mai mulți boieri. Profitând de ocazia de a manipula mulțimea în scopurile proprii, Lăpușneanul decide să o instige împotriva lui Moțoc, un boier de care voia să scape.

Mai întâi, mulțimea se trezește dezorientată în fața întrebării “ ce vor și ce cer”, lansată de domnitor. În spirit de turmă, ei încep să strige primul slogan auzit, rostit de un instigator al domnitorului, care se naște pe buzele tuturor până ce devine o emoție colectivă. “Capul lui Moțoc vrem!”

Psihologia de grup este conturată prin mișcarea trupurilor care se adună încet, din nevoia unității de acțiune, constituindu-se treptat într-o singură ființă: “Începu a se strânge cete-cete”, “Toate glasurile se făcură un glas.”

Simbolică este și replica lui Alexandru Lăpușneanul referitoare la țărani: “Proști, dar mulți.”

2.Romanul 1984 a lui George Orwell hiperbolizează viitorul sumbru al succesului regimurilor totalitare, scris într-o epocă în care acestea abia se conturau pe scena politică a lumii.

În lumea fictivă a romanului, Oceania, conducătorul politic, numit Fratele Mai Mare, este cel care manipulează sforile societății, folosind propaganda ca mijloc de supunere a maselor.

Controlul social se realizează mai ales cu ajutorul tehnologiei- televizoare, microfoane și computere- manevrând total informatia pe care cetățenii Oceaniei o primesc și o transmit. Sloganul principal pe toate pancartele este : “Fratele Mai Mare te vede!” De asemenea, Partidul educă copiii, tot prin programe de manipulare prin îndoctrinare, să își spioneze părinții, raportând orice probleme observate de neloialitate împotriva Partidului.

3.Nosedive- episod din Black Mirror.

Apare o lume a viitorului dominată de de rețelele de socializare. Folosind implanturi de ochi și telefoane mobile, oamenii dau automat o notă de la 1 la 5 stele persoanelor cu care interacționează , chiar și la prima vedere (ex: vânzătorul de la cafenea). Psihoza colectivă se observă clar din denaturarea relațiilor umane. Deoarece ratingul unei persoane afectează significant statusul lor socio-economic ( slujba pe care o au, casa pe care o dețin, totul se plateste în like-uri), sistemul încurajează relațiile nesincere și aviditatea de a fi o persoană plăcută în aparență, fără a da prea multă validitate sentimentelor personale. Potențialul degradant al acestui sistem este portretizat de Lacie, care, pentru a obține un apartament de lux, trebuie să își mărească statutul și popularitatea. Ea crede că a găsit această oportunitate când o prietenă de-a ei din copilărie o invită să țină un discurs la nunta sa, loc în care se vor strânge mulți oameni cu note de 5 stele. Printr-o serie de evenimente ce o dau peste cap, în febra de a ajunge la nuntă, ratingul lui Lacie scade la zero. Este închisă, și cipul care era conectat la sistemul de rating îi este scos. Scena finală este zguduitoare, când tânăra își varsă toată furia pe tipul din celula de lângă, amândoi țipând unul la altul, simțindu-se în sfârșit eliberați de presiunea socială, liberi să își exprime neplăcerile și angoasa fără a fi notați negativ.

 

Bun, acum o să vă rog pe voi să porniti discuția pe acest subiect. Voi ce exemple de astfel de distopii cunoașteți? Ați întâlnit cazuri de danturări ale percepției colective în jurul vostru? 

Aștept cu drag părerile voastre. Sper ca v-a plăcut acest articol!