Suflet plin

Bucuria de a trăi parcă se naște mai ușor în dimineți de vară răcorite de vânturi de ploaie. Cred că și copacul ce-mi atinge balconul se bucură, frunzele cărnoase mângâiate de briza răcoroasă. Parcă nici întrebări nu mai ai să-ți pui în revărsarea asta cotidiană de simplitate, în care răsăritul e anunțat de tril de păsări. Cerul, înălbindu-se încet, împrăștie, brodând dantele parcă, lumini și umbre pe faianța din bucătăria mea. Razele de soare se joacă, pline de viață, sclipind și pe cărămizile blocului de lângă, împodobindu-i cu tente aurii corpul altfel tern. Pe aici oamenii forfotă, parcă mai zâmbitori, parcă ochii sclipindu-le mai tenace, respirând cu poftă vara ce le înfoiază părul. Era de mult așteptat să vină și zile mai ușoare pentru plinătatea sufletului, marcat de o iarnă grea și îndelungată, ce tot revenea sfidând legile naturii, și sădind profeții sumbre în inimile nestatornice, vânătoare de nesiguranță, ale oamenilor.

Eu am decis să caut liniștea de prea puțin timp, sau poate ea mă căuta pe mine, dar nu mă găsea in atâția nori în care mă ascundeam. Și, de altfel, mereu e calm după furtună, cum mereu va urma o furtună după calm.